PIPP

PEDAGOGIA INTERACTIVĂ (PI)

ANUL III
SEMESTRUL 5

Lect.
Lect.univ.dr.
univ.dr.Viorel
ViorelDragoş
Dragoş
PI Prezentarea generală a disciplinei

Disciplină de specialitate opţională

Credite – 2
CURS 2 h / săptămână
PI Prezentarea generală a disciplinei

“Elevii nu învaţă …”,

“Elevii învaţă atât de rău …”,
“Elevii nu sunt motivaţi …”,
“Elevii nu vor să răspundă …”

“De ce nu învaţă elevii ?”

PI Prezentarea generală a disciplinei

“Care este partea noastră de “vină” ?”,

“Unde am greşit ?”,
“În ce măsură este explicabil că am greşit ?”,
“Cum putem să ne explicăm greşelile noastre ?”,
“Cum putem să remediem situaţia ?”

“Ce trebuie făcut pentru ca elevii să înveţe ?”

 PI INSTRUIREA INTERACTIVĂ – O PROVOCARE ACTUALĂ
.
“instruire” (în latină “instructio” înseamnă
aranjare, amenajare, construire, iar “instruere”, a
construi, a mobila, a învăţa pe cineva ceva)
proces complex şi sistematic de înzestrare a
elevilor cu cunoştinţe, de transmitere şi însuşire a
noului, de informare, de formare a capacităţilor,
competenţelor şi intereselor epistemologice
 PI INSTRUIREA INTERACTIVĂ – O PROVOCARE ACTUALĂ
.
 învăţământ centrat pe cunoaştere (magistral .

magistrocentrism)
 transmiterea de cunoştinţe, instruirea era asociată
strict cu educaţia intelectuală, instructivul cu
informativul, iar educarea cu educaţia morală,
educativul cu formativul.
 învăţământ centrat pe elev
o pedagogie activă şi interactivă
 constructivismul şi socio-constructivismul
 PI INSTRUIREA INTERACTIVĂ – O PROVOCARE ACTUALĂ
.
Instruirea interactivă reprezintă un tip superior de
instruire, care se bazează pe activizarea
subiecţilor instruirii, pe implicarea şi participarea
lor activă şi deplină în procesul propriei formări,
precum şi pe instaurarea de interacţiuni,
schimburi intelectuale şi verbale, schimburi de
idei, confruntare de opinii, argumente etc. între
aceştia.
PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

Preocupări legate de activitatea şi activizarea elevilor .

în procesul didactic regăsim, chiar dacă nu în

formulări explicite, în antichitatea elenă şi romană.
 metoda socratică (maieutica), promovată de
Socrate pentru descoperirea adevărurilor pe calea
dialogului; - euristica -activitatea de descoperire
desfăşurată de copii
o Platon - susţinător al euristicii,
o Aristotel (susţinător al expunerii),
o Seneca, Rabelais şi Montaigne (care a subliniat
necesitatea de a-l pune pe cel ce învaţă în situaţia
de a alege, a discerne singur)
PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

educaţia de masă a fost posibilă în Evul Mediu .

preocupări bine articulate şi sistematice în direcţia

activizării celor care învaţă
 Jan Amos Comenius (1592-1670)
principiilor intuiţiei şi conformităţii educaţiei cu
natura
progresul cunoaşterii însemna parcurgerea drumului
“de la uşor la greu”, “de la particular la general”,
“de la concret la abstract”, în special prin
“observaţie practică” sau “intuiţie”
 John Locke (1632-1704), pedagog care a introdus
munca în procesul educării tinerilor
PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

Ca reacţie la şcoala tradiţională, la intelectualismul şi .

autoritarismul acesteia, cu originea în ideile

pedagogice ale lui J.-J Rousseau şi ale lui H. Spencer,
la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX s-
a făcut simţită o mişcare pedagogică puternică – cea a
“educaţiei noi”. Unul din obiectivele acestui curent
era fundamentarea ştiinţifică a pedagogiei, direcţie în
care s-au înscris, graţie dezvoltării ştiinţelor, două
orientări mai importante:
 Pedagogia experimentală
 Pedagogia sociologică
PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

EVOLUŢIA PEDAGOGIEI

“PEDAGOGIA INTERACTIVĂ”
discursivă, expozitivă, activizantă,
experimentală, cooperantă, interactivă
Strategii ale
interacţiunii
-COMPETENŢE-
“PEDAGOGIA ACŢIUNII”
experimentală, operaţională
activă
Strategii experimentale
- cunoştinţe şi capacităţi-
„PEDAGOGIA
ASCULTĂRII”
discursivă, expozitivă
Strategii ale expunerii
magistrală
- cunoştinţe -
 PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

Pedagogia experimentală - conturată graţie .

dezvoltării ştiinţelor pozitive şi a metodei

experimentale
 Alfred Binet (1857-1911), care, referindu-se la instrucţie,
relevă rolul activităţii proprii în dezvoltarea inteligenţei
copilului.
 Wilhelm August Lay (1862-1926), care a promovat o
pedagogie a acţiunii şi a susţinut că toată educaţia trebuie să
îl pregătească pe copil pentru reacţii adecvate faţă de mediu,
respectiv pentru acţiune.
 Ernst Meumann (1861-1915), care a susţinut că munca
intelectuală dobândeşte valenţe formative cu atât mai
accentuate cu cât are un caracter mai activ şi mai spontan
PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

 Pedagogia sociologică, orientare care aborda .

problemele educaţionale din perspectivă sociologică,

tratându-le ca fapte sociale. Dintre reprezentanţii săi,
îi amintim pe Emile Durkheim (1857-1917) şi pe
Georg Kerschensteiner (1854-1932).

Pedagogia experimentală şi cea sociologică nu au

fost concurente, ci complementare, abordarea
fenomenului educaţional dintr-o dublă perspectivă
(sociologică şi psihologică) fiind necesară într-o
analiză a acestui fenomen, care se doreşte a fi
ştiinţifică
 PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

 Perioada interbelică
• dezvoltări economice
.

• nevoia de personal calificat

trecerea de la învăţământul tradiţional scolastic, de orientare
livrescă, la un învăţământ activ, de orientare practică, bazat
pe activismul intelectual şi fizic al elevilor şi pe valorificarea
experienţelor din viaţa cotidiană
curentul “şcoala activă” - Adolphe Ferrière (1879-1961).

Pledoaria generică a şcolii active este pentru situarea

copilului în centrul educaţiei şi pentru realizarea de
activităţi pornind de la voinţa şi inteligenţa personală a
acestuia, în scopul influenţării pozitive a tuturor laturilor
personalităţii sale
 PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

Punerea accentului pe copil a condus la ideea că acesta

.

trebuie să se formeze pe măsură ce se maturizează;

activismul intern al copilului a fost supradimensionat, iar
instruirea activă mult subestimată, pierzându-şi chiar
raţiunea. Mizându-se excesiv de mult pe potenţialul de
formare al copilului şi minimalizându-se, periculos de mult,
importanţa instruirii, rezultatele practice obţinute în
“şcolile active” au fost mult sub aşteptări. Cu toate acestea,
apariţia curentului “şcolii active” a însemnat realizarea
unui pas înainte în fundamentarea ştiinţifică a activismului
şi a învăţării eficiente
 PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

 Perioada postbelică
 Noua optică propusă de curentul “educaţiei noi”,
.

identificarea şi practicarea de noi forme de organizare

a activităţii instructiv-educative bazate pe activizarea
elevului şi pe satisfacerea intereselor şi nevoilor lui.
 Teorii ale învăţării au stat la baza modelelor şi teoriilor
instruirii operante în didactică
 modele ale instruirii au fost oferite de reprezentanţii
celor trei mari şcoli psihologice din lume:
şcoala de la Geneva, - Jean Piaget (1896-1980),
şcoala de la Moscova, Piotr Iakovlevici Galperin (n. 1902)
şcoala de la Harvard, Burrhus Frederic Skinner (1904-
1990).
 PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

Înspre sfârşitul secolului XX, demnă de menţionat este

.

tentativa pedagogului şi psihologului american Jerome S.

Bruner (n. 1915) de a elabora o teorie explicită
prescriptivă şi normativă a instruirii, respectiv o teorie de
sine stătătoare, specifică domeniului instrucţiei.
 Cele patru mari personalităţi au elaborat concepţii
psihologice şi pedagogice extrem de valoroase pentru
progresul cercetărilor din domeniul educaţiei şi teorii
care recunosc rolul acţiunii, dar oferă modele de
activizare diferite
 Analiza lor comparativă conduce la stabilirea unor
note caracteristice comune, dar şi a unor elemente
diferenţiatoare
 PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic

Principalele concepţii psihologice şi pedagogice referitoare

.

la activizare şi la implicaţiile acesteia în instruire

Asemănări
fundamentale şi Suprapuneri Deosebiri
generale parţiale fundamentale

- învăţarea se - ideea că în cursul evoluţiei - ideea că dezvoltarea

realizează prin sale, omul utilizează trei determină învăţarea, cu
activitate sisteme de cunoaştere – consecinţa ei: instruirea să fie
(considerată mâna, organele de simţ, organizată în conformitate cu
principala procesul de reflecţie, care se nivelul de dezvoltare al
modalitate de cristalizează pe rând (idee copilului (Jean Piaget)
cunoaştere şi formulată de J.S. Bruner şi
dezvoltare) apropiată de concepţia lui
J. Piaget)
-
 PI Problematica instruirii interactive în plan diacronic
Asemănări
fundamentale şi Suprapuneri Deosebiri
parţiale fundamentale
.

generale
- ideea că la - ideea că învăţarea
vârstă mică, (spontană sau organizată)
activitatea are determină dezvoltarea cu
caracter consecinţa sa: trecerea de la
material sau un stadiu de dezvoltare la
materializat altul poate fi accelerată (P.I.
- promovează Galperin, J.S. Bruner)
modele de - promovarea metodelor
învăţare euristice, care stimulează
acţională elaborarea strategiilor
- promovează cognitive (J. Piaget, J.S.
metodele active Bruner)
- recomandarea exerciţiilor
(J.S. Bruner) şi a “fişelor de
exerciţiu” (P.I. Galperin)
- ideea că învăţarea este eficientă
dacă noul comportament este
“întărit” prin recompensă, cu
consecinţa sa: instruirea trebuie
văzută ca proces de organizare a
condiţiilor de întărire în care vor
învăţa elevii şi a controlului
stimulativ (B.F. Skinner)
- recomandarea maşinilor de
învăţare ca instrument pentru
eliberarea profesorului (B.F.
Skinner)
- pledoaria pentru o învăţare
dirijată, care să parcurgă cinci
etape de formare a acţiunilor
mentale (P.I. Galperin)