FUNCȚII SAU VALORI ALE LITERATURII PENTRU COPII ÎN

,,POVEȘTI ȘI BASME ” DE MARTA COZMIN

Prin intermediul literaturii pentru copii, școlarii nu acumulează doar valori

morale, estetice și în plan cognitiv, ci și noi maniere de a-și exprima emoțiile
interne. Există astăzi diferiți agenți interni sau externi cum ar fi factorii
psihologici ce țin de dezvoltarea atenției, voinței, stilul de învățare, nivelul de
cultură generală, factori pedagogici ce țin de organizarea școlară, prin nivelul
cunoștințelor acumulate anterior, precum și factorii sociali și culturali, cum ar fi
mediul de proveniență al copiilor,  care afectează consumul de literatură pentru
copii, transformându-l întrucâtva într-un proces continuu de îndepărtare față de
formarea morală, intelectuală, estetică a copiilor, de la literatura destinată
copiilor la literatura destinată adolescenților și adulților (Costea, O.). 
Ca urmare a raportării literaturii pentru copii la literatura destinată
adulților, și având în vedere că nu există o delimitare exactă între cele două, se
poate remarca faptul că textele adresate copiilor îndeplinesc anumite funcții.
Mai mult, aceasta poate fi văzută ca un început de drum în instruirea școlarilor,
ce urmărește să dezvolte știința rațională și evoluția emoțională a copiilor și are
în vedere dezvoltarea capacităților de comunicare orală și scrisă a acestora. În
procesul de predare a literaturii pentru copii, cadrul didactic trebuie să fie
capabil să selecteze conținuturile necesare menite să trezească interesul elevilor
pentru literatură.
S-a ajuns la concluzia că există cinci funcții pe care literatura pentru copiii
trebuie să le îndeplinească: funcția tematică, funcția praxeologică, funcția
cognitivă, funcția axiologică, funcția psihologică (Roșu-Stoican, O.)
"Basme și povești", Editura Vitruviu- 2003, denotă conținutul plin de
înțelepciune și valori morale pe care aceasta le exprimă, îmbogățind literatura
pentru copii la nivel european și mondial.
Multe basme sunt, pur și simplu, inventate, cu un bestiariu fantast și,
uneori neliniștitor (o masterpiece din, probabil, cea mai bună culegere a ei,
Croitorul de povești, e suav-demonica Șagolea din fântână). Nedrept uitată azi,
merită redescoperită: e o fantezistă de fină calitate, cu multe „sertare”.
Funcția tematică

Tema reprezintă un concept, o abilitate, o emoție, în jurul căreia

gravitează acțiunea dintr-un text literar deoarece alegerea corectă a temei ce se
regăsește într-o creație literară, modul în care aceasta este prezentată, determină
implicarea sau neimplicarea cititorului. Încă de la cele mai mici vârste, copiii
sunt atrași de operele literare care implică prezența aventurii, a neobișnuitului,
atât în lumea eroilor fantastici, cât și în lumea necuvântătoarelor, acțiunea și
personajele fiind alese în funcție de nivelul pe care îl au școlarii cărora se
adresează operele. Astfel, ținând cont de particularitățile psihice ale copiilor,
cadrul didactic îndrumă procesul de predare – învățare, treptat, de la basm la
teatru, de la eroi cu puteri supranaturale la ființe necuvântătoare. Există factori
externi ar fi factorii culturali, mass-media, internetul, care determină schimbarea
permanentă a preferințelor copiilor față de lectură, adaptarea acestora la lectura
actuală fiind superioară celei vechi. Un exemplu în acest sens este preferința
copiilor de a citi Harry Potter în detrimentul schiței D-l Goe de I.L.Caragiale.
În consecință, cadrele didactice au autonomie în selectarea conținuturilor ce
urmează a fi folosite în procesul instructiv-educativ, creându-se astfel simpatie
sau antipatie din partea copiilor față de anumite texte literare.

Funcția praxeologică

Această funcție pune în practică maniera de a opera cu eficiență cu metodele

educative. În ceea ce privește aspectul continuu de predare a literaturii pentru
copii, prin impunerea anumitor aspecte educative, copiii au tendința de a se
îndepărta de latura educativă a literaturii,  obligația lor fiind aceea de a studia
anumite texte impuse de programa școlară. O soluție la această tendință este de a
le oferi elevilor șansa de a alege ei înșiși textele pe care vor să le studieze ceea
ce ar avea ca rezultat un interes mult mai ridicat al acestora față de domeniul
literaturii, amplificându-se astfel dorința elevilor de a asimila noi informații,
cunoștințe, precum și deprinderi morale. Astfel,  se oferă copiilor posibilitatea
de a propune materiale opționale și idei, pe care aceștia vor dori să le
aprofundeze sub îndrumarea cadrului didactic.   În consecință, conturarea
competenței față de lectură se realizează printr-o rațiune proprie de gândire,
copilul stimulând-și astfel afectivitatea, pentru a trece prin filtrul propriei
gândiri, motivația afectivă ce se crează între cititor și autor.
Funcția cognitivă

Analizând lectura din punct de vedere rațional, cognitiv, cu ajutorul abilităților

mintale, informațiile sunt decodificate, analizate și examinate, astfel încât
copilul își prelucrează informațiile, analizând fiecare structură a propoziției,
asimilând informații și rerealizând corelații între propoziții. Prin citirea textului
literar în repetate rânduri, copilul înțelege semnificațiile interne ale textului,
decodifică informațiile și interpretează mesajul. Astfel, rolul cadrului didactic
este unul esențial în procesul de asimilare de noi cunoștințe, deoarece acesta
îndrumă cititorul spre alegerea celor mai bune semnificații pe care le poate
descoperi într-un text dat.

Funcția axiologică

Dezvoltarea de valori estice și morale, se realizează, cu precădere, în instituțiile

de învățământ, respectiv școala. Din nefericire, un dezavantaj al literaturii pentru
copii în școală, este acela că nu se poate realiza o departajare a celor ce știu sau
nu știu ceva nou într-o anumita perioadă de timp, evaluarea nefiind una
concretă. Prin intermediul literaturii, elevii își dezvoltă capacități emotive, ce îi
asociază stări de reverie, gândire și imaginație, însă datorită numărului redus de
ore ce se practică în școli, copilul trebuie să își continue activitatea de studiere și
în spațiul extrașcolar, respectiv acasă. De aceea, deși cadrul didactic este cel
care oferă copiilor primul impuls spre lectură, părinții ar trebui să continue
această îndrumare și acasă, cu scopul de a dezvolta atât limbajul cât și atitudinile
moral-civice ale copiilor.

Funcția psihologică

Această funcție se realizează prin declanșarea anumitor procese cognitive și

afective ale copiilor ca urmare a relației ce se stabilește între cititor și actul
lecturii, în spațiul școlar sau extrașcolar. Există o deosebire între lectura predată
în cadrul instituțiilor de învățământ, aceasta fiind  stimulată din exterior, de către
cadrul didactic, în timp ce lectura individuală este una  din proprie inițiativă,
dorința de cunoaștere, fiind aleasă în mod subiectiv, voit, propriu față de lectură.
Un rol esențial îl au și stilul de a scrie, așezarea în pagină, utilizarea unor
simboluri sau imagini ajutătoare menite să stimuleze interesul și plăcerea față de
un anumit tip de literatură. Așa cum spune un binecunoscut proverb românesc 
„Spune ce cărți citești ca să-ți spun ce prețuiești”.
Referințe:
Costea, O., apud Roșu-Stoican, Oana, Literatura pentru copiii și tineret, Ed.
Sitech, Craiova, 2014, p.20-21.
Roșu-Stoican, Oana, Literatura pentru copii și tineret, Ed. Sitech, Craiova, 2014,
p. 22-26