Universitatea Ovidius, Constana

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE I TIINELE EDUCAIEI

PEDAGOGIA NVMNTULUI PRIMAR I PRECOLAR







ACULTURAIA I ENCULTURAIA
SOCIOLOGIA EDUCAIEI
Lect. Univ. dr. Petre Cristian

Studente: Mocanu Andreea-Elena
Dobre I rina-Valentina

Anul I I I












ACULTURAIA SI ENCULTURAIA


Socializarea este un proces stadial, continuu, nu reprezint o int final, o
stare finit, ci o permanent construire a identitii individului prin interaciunea sa cu planul
social al existenei. Socializarea are o desfurare temporal longitudinal, e marcat de etape
diferite i debuteaz odat cu naterea individului, continund ntreaga via (a se vedea
dobndirea statutului de precolar la intrarea n grdini, dar i a celui de bunic sau a
celui de pensionar la vrsta a treia etc.). Mecanismele socializrii susin n
egal msur caracterul ei procesual, etapizat: receptare, interiorizare - asimilare, acomodare,
adaptare (conformare, inovare, transformare).
Exist n vorbirea obinuit o expresie care red, la nivel de simcomun, esena a ceea ce
specialitii numesc socializare: a fi crescut ntr-un anumit fel.... Expresia face referire la a fi
modelat, educat, format, nconjurat de un cmp valoric anume, de promovarea anumitor
atitudini, de respectarea anumitor norme considerate benefice n grupul sau societatea n care
triete individul.
nelepciunea popular surprinde printr-o multitudine de proverbe i vorbe de duh realitatea
concret a socializrii, modul n care ea se realizeaz sau efectele practicilor de socializare:
Achia nu sare departe de trunchi.
Spune-mi cu cine te mprieteneti ca s-i spun cine eti.
Aa mam, aa fiic!
Cum e turcul i pistolul!
A avea cei 7 ani de acas...
n lucrarea Dictionnaire critique de la sociologie (1982, 527), Raymond Boudon
subliniaz faptul c termenul socializare aparine vocabularului clasic al sociologiei i
evideniaz dou momente importante n cristalizarea sensului acestui concept:
-primul moment ar fi acela al apariiei termenului n manualul de sociologie scris de Sutherland i
Woodward n anul 1937, fiind definit drept procesul de asimilare a indivizilor n grupurile
sociale.
-un al doilea moment important pentru definirea termenul socializare este traducerea englezeasc a
lui Giddings a noiunii
VERGESELLSCHAFTUNG (intrare n relaie social, a-sociere),central n opera lui G.
Simmel.
n literatura sociologic termenul de socializare ocup un loc ambiguu, de prim plan pentru
unii, secundar pentru alii. Considerm caceast ambiguitate vine din faptul c numeroase alte
teme, de interes pentru sociologi i psihologii sociali, trateaz aspecte ce se conecteaz, direct
sau indirect, la procesul socializrii: influena social, reprezentrile sociale, stereotipurile i
prejudecile, procesele n grup, clasele sociale, formarea i modificarea atitudinilor, procese
identitare etc. Fiecare dintre aceste teme decupeaz din vastul orizont de interogare asupra
procesului socializrii un sector studiat n deamnunt, astfel nct atenia cercettorilor i
teoreticienilor s-a transferat de la un proces complex i greu de cuprins n cadre conceptuale
(macro abordrile), la aspecte ale socializrii mai riguros de descris i de explicat (micro
abordrile).
Aculturaia si Enculturaia
Analiza intensiunii termenului socializare ne prilejuiete evidenierea determinrilor
culturale ale acestui proces, centralitatea termenului cultur n definirea socializrii i, mai ales,
n identificarea coninutului su. De aceea, apare inevitabil ntrebarea: exist relaii de sinonimie
ntre conceptele socializare aculturaie enculturaie?
n dicionarele de specialitate termenilor de aculturaie i enculturaie li se dau
urmtoarele definiii:
-Enculturaia - procesul de internalizare de ctre individul uman a normelor i valorilor grupului
n care se nate i triete. Unii autori (Alan R. Beals, George i Louise Spindler)
preferexpresiile transmitere cultural sau dobndire a culturii. Sociologii prefer conceptul
de Socializare. Enculturaia este corespondentul antropologic al conceptului de socializare.
Enculturaia are incidene n rang nalt cu educaia
i tradiia. (Zamfir, Vlsceanu, 1998, 214)
- Enculturaia termen din antropologia cultural american. Este sinonim cu socializarea i se
refer la ideea c, pentru a fi membru deplin al oricrei culturi sau subculturi, individul trebuie
snvee i s foloseasc n mod constant, att
formal ct i informal, patternuri de comportament prescrise de acea cultur. (Oxford Dicionar
de sociologie, 2003).
Prima remarc pe care o putem face este c termenii aculturaiei enculturaie vin
dinspre vocabularul antropologiei culturale. n al doilea rnd, din analiza definiiilor de mai sus
constatm c ntre conceptele enculturaie (din antropologie) i socializare (din sociologie)
exist sinonimie deplin. Opiunea de utilizare a unuia sau altuia dintre cei doi termeni ine de
apartenena cercettorului la domenii diferite de cunoatere a realitilor sociale: antropologie,
respectiv sociologie. n ce ne privete, n actuala lucrare termenulsocializare reprezint nucleul
tare al demersului nostru tiinific de investigare a unor teme ce aparin sociologiei educaiei.
Termenul de aculturaie l putem defini prin gen proxim i diferen specific ca fiind
socializarea realizat n condiiile inseriei totale i continue a unui grup sau a unui individ n
cultura altui grup integrator i se caracterizeaz prin fenomenul de mprumut al unor valori i
conduite ce aduc cu sine schimbarea modelelor culturale iniiale. Termenul a fost folosit de
antropologul american G.W.Powel n 1880 pentru a descrie transformarea modurilor de via, de
gndire i aciune ale emigranilor n contact cu cultura american, de adopie (Gavreliuc, 2006,
51). Un caz de aculturaie este cel al inserrii unui tnr provenit din mediul rural n cultura de
tip urban (pentru a face studii, de exemplu).
Referindu-se la raporturile dintre socializare i aculturaie, prof. Emil Pun subliniaz c n
anumite limite, procesul educaiei colare poate fi interpretat ca un proces de aculturaie deoarece
n coal are loc un contact prelungit i sistematic ntre cultura colar (socialmente
sancionat) i cultura elevilor (rezultat din procesele de inculturaie intra- i extrafamiliale).
(Pun, 1982, 90). Rezultatul educaiei colare ca aculturaie se concretizeaz n transformarea i
restructurarea treptat a culturii individuale (uneori pn la anularea total).
-Aculturaia - procesul de interaciune a dou culturi sau tipuri de cultur, aflate ntr-
un rstimp ntr-un contact reciproc. Termen venit pe filiera antropologiei culturale. Aculturaia se
manifest prin schimbri fie n ambele culturi, fie n una din ele i anume n cea mai puin
nchegat, mai puin evoluat sau mai mic n privina ariei de desfurare. (Zamfir, Vlsceanu,
1998, 18)
Aculturaia procesul prin care un grup strin, imigrant sau subordonat se integreaz total n
societatea gazd dominant. Robert Park pune n opoziie acest termen cu acomodarea (n care
grupul se conformeaz pur i simplu ateptrilor grupului dominant), competiia (n care se
afirm propriile valori n opoziie cu curentul principal) i exterminarea sau excluderea (care nu
las loc vreunei interaciuni ntre grupurile subordonate i cele dominante). Aculturaia este
incompatibil cu societatea intercultural sau multicultural. (Oxford Dicionar de sociologie,
2003)
In general, termenul de aculturatie subintelege procesul complex de contact cultural
prin intermediul caruia grupuri sociale sau societati intregi asimileaza trasaturi proprii altor
grupuri sau societati. Termenul a fost introdus de curentul culturalist si subliniaza interesul
retrospectiv al antropologilor asupra consecintelor pe care expansiunea coloniala le-a adus cu
sine in viata culturala a comunitatilor extraeuropene. O definitie clasica a aculturatiei a fost
avansata de catre elevii lui F. Boas: aculturatia cuprinde fenomenele care rezulta din contactul
direct si continuu dintre grupuri de indivizi de culturi diferite, cu modificari ulterioare ale
tipurilor culturale originale ale unuia dintre grupuri sau ale ambelor (R. Redfield, R. Linton,
M. J. Herskovits, 1936). Asa cum insusi M. Herskovits avea sa sublinieze, aculturatia nu este
neaparat legata de un contact direct si continuu, legaturile discontinue (cum ar fi cele comerciale
dintre insulele Oceaniei) fiind suficiente pentru a produce anumite modificari culturale.
Primii care au atras atentia asupra fenomenelor de imprumut cultural au fost
difuzionistii, insa, prin trasarea ariilor culturale, ei acordau atentie doar traseelor de difuziune, si
mai putin asupra conditiilor in care aceasta difuziune a avut loc. In realitate, aculturatia este un
fenomen foarte complex, care include integrare, asimilare, sincretism, disjunctie (N.
Wachtel,1971).
Aculturatia, legata strict de cauze externe nu trebuie confundata cu simpla schimbare
culturala (care poate fi generata atat in mediul intern al unei culturi, cat si de cel extern), si nici
cu asimilarea, care ramane doar faza terminala a unei aculturatii.
In plus, aculturatia, chiar daca este deseori asimetrica, in sensul ca presupune
imprumuturi inegale si deseori unilaterale, reprezinta un proces de schimb reciproc, manifestat
prin interactiuni diverse. Antropologia a cunoscut mari probleme in operationalizarea termenului
de aculturatie tocmai din pricina ca a rezumat notiunea la schimbul dintre o cultura-sursa si
una tinta. Or, contactul dintre doua culturi este mediat de categoriile conceptuale diferite de o
parte si de cealalta, ca si de modalitatea in care respectivele categorii sunt folosite de catre actorii
sociali implicati. In concluzie, nici un elemente preluat dintr-un sistem cultural-sursa nu este
reprodus in mod identic in alta cultura. Pentru a incerca sa delimiteze acest proces de
transfigurare culturala, acelasi M. Herskovits a propus termeni ca trans-culturatie, sau neo-
culturatie.
Trebuie subliniat ca unele din limitele conceptului de aculturatie tin de legatura sa
inerenta cu termeni ca trasatura culturala. Or, considerarea culturii drept un ansamblu de
trasaturi juxtapuse risca sa ingreuneze interpretarea lor ca sistem integrat, ca si intelegerea
modului in care respectiva trasatura a intrat intr-un alt ansamblu. In plus, daca acceptam ideea ca
nici o cultura nu se formeaza in izolare de aporturi exterioare, atunci aculturatie reprezinta un
aspect important, dar partial, al faptelor cercetate de antropologi, cu deosebire in perspectiva
istorica.
De altfel, studiul diverselor situatii de aculturatie a aratat cat de dificila este misiunea de a
explica specificitatea schimbarii culturale. De exemplu, uneltele de fier aduse de europeni sunt
rapid preluate de societatile polineziene din Pacificul de Sud, imediat dupa sosirea acestora in
zona, in secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, unele societati melaneziene vor refuza cu
obstinatie si pentru multa vreme acest imprumut. La fel, valorile si modelele protestante,
asimilate si interiorizate de catre polinezieni inca inainte de colonizare, au fost violent respinse
de catre monarhia Lozi (Zambia).
Principalul merit al studiilor legate de aculturatie l-a reprezentat sistematizarea
principiilor selectiei si reinterpretarii. Astfel, imprumutarea unor trasaturi culturale nu se
realizeaza in bloc, ci selectiv. Selectia se realizeaza chiar si atunci cand imprumutul se
desfasoara in conditii de dominatie.
Acceptarea unui imprumut tine de cultura preexistenta si de conditiile in care contactul
are loc. In prima instanta, elementul imprumutat trebuie sa fie compatibil cu principiile de baza
ale organizarii sociale, numit de Herskovits focar cultural, interes dominant al unui popor,
sau domeniul de activitate sau credinta cel mai bine constientizat. In cazul in care aceasta
compatibilitate este redusa, elementele imprumutate au un caracter aditiv, altfel spus nu
presupune nici renuntarea la elementele traditionale, nici reinterpretarea celui nou. Acest
imprumut aditiv nu participa deloc la modificarea mentalitatilor, spre deosebire de
cele substitutive, care conduc la inlocuirea trasaturilor culturale analoage si preexistente.
Principiul reinterpretarii este central in teoria aculturatiei si presupune fie acordarea
unor semnificatia vechi unor elemente culturale noi, fie atribuirea de noi valori unor forme
culturale preexistente. In general, reinterpretarea nu inseamna nici reproducerea identica a noului
model, nici pe cea a celui traditional ci, deseori, aparitia unor noi semnificatii, fapt cu deosebire
vizibil in cazul sincretismelor religioase.
R. Bastide a oferit exemple interesante in acest sens. Astfel, anumite credinte africane,
aduse de sclavii negri in Brazilia, au fost recombinate cu forme de cult catolice; nu departe se
afla si faimosul cult voodoo din Haiti, in care divinitatile africane sunt asimilate sfintilor catolici.
In unele situatii, aparitia unor grupuri culturale straine nu numai ca nu implica imprumut,
ci, dimpotriva, starneste replici culturale demonstrative. G. Baladier a aratat cum
populatie fang din Gabon a initiat o revitalizarea a unor traditii muribunde, legate de cultul bwiti,
ca act de rezistenta la efectul dominatiei coloniale europene.
Tot in contextul colonizarii au aparut si culte mesianice, cum este celebrul cult al
cargoului din Melanezia. Concretizat gradat pe parcursul procesului de colonizare, acest
fenomen sincretic a capatat treptat o semnificatie tot mai evident politica. Formele acestui cult se
bazeaza pe ideea ca sosirea navelor cu marfuri europene, interpretata prin medierea miturilor
autohtone privind facerea lumii, are o origine divina si reprezinta o intoarcere a zeilor,
deschizatoare a unei noi epoci de prosperitate.
Insa cargourile europene au fost rapid identificate cu dominatia coloniala, diverse
credinte cautand acum sa explice noul curs al istoriei. Melanezienii incep sa creada fie ca
stramosii mitici sustineau dominatia albilor, fie ca acestia din urma deturnasera incarcaturile
destinate bastinasilor. In ambele situatii, formele de cult cautau recastigarea bunavointei
stramosilor. Interesant este ca acest cult amesteca atat elementele mitologiei traditionale
(revenirea zeilor), cat si elementele crestine propovaduite de misionari, ca sosirea lui Mesia. Ele
arata atat perpetuarea traditiei, cat si tendinta catre progresul adus de o lume noua, in care
bunurile occidentale nu sunt respinse, ci profitabil acceptate.
Studiile privind aculturatia, cu deosebire cele apartinand asa-numite antropologii
dinamice (M. Gluckman, G. Balandier, R. Bastide) au imbogatit si mai mult problematica
schimburilor culturale. Ele au criticat indeosebi vechile premise ale difuzionismului, care cautau
sa edifice tipologii imobile, atragand atentia asupra unor noi aparitii culturale, cum este cultura
portugheza coloniala, in raport cu cea originara, dar si la diversitatea situatiilor de contact, in
care sunt implicati in primul rand indivizi, nu comunitati sau culturi intregi.


Bibliografie:
1.Risnoveanu Adriana coala, agent de socializare Teorii, particulariti, practici Editura
Universitar, Bucureti, 2010
2. www.scrigroup.com, colectie online de documente, lucrri