Formarea și cultivarea

sentimentelor
patriotice prin
predarea istoriei în
context european

– referat –
Cerc pedagogic clasa a IV-a
2015
 Formarea și cultivarea sentimentelor patriotice prin
predarea istoriei în context european

Motto: „Patriotismul este convingerea că ţara ta este superioară celorlalte

din cauză că tu te-ai născut acolo.”
George Bernard Shaw
Cu aproape două veacuri în urmă, Mihail Kogălniceanu aprecia că istoria, după Biblie, a
fost și trebuie să fie cartea de căpetenie a popoarelor și a fiecărui om îndeosebi. Istoria nu are
doar menirea de a transmite un volum de cunoștințe pentru informarea elevilor asupra curgerii
datelor sau a desfășurării unor evenimente istorice, ci are rolul important de a forma capacități de
interpretare, înțelegere și acțiune. Lecţia de istorie contribuie la dezvoltarea echilibrată a
competenţelor, lărgeşte orizontul cunoaşterii, îmbogăţeşte imaginaţia, cultivă atitudini,
sentimente.
Studiul istoriei se adresează deopotrivă intelectului și inimii, solicitând rațiunea și
simțirea, din a căror simbioză se naște motivația devotamentului față de propria devenire. Un rol
de bază al istoriei îl reprezintă formarea unei gândiri istorice, care presupune cunoașterea și
analiza cauzelor ce au generat un eveniment istoric, determinarea rolului pe care l-a jucat acesta
în evoluția societății, caracterizându-l totodată.
Stăpânind informaţii despre evenimente, personalităţi, epoci istorice, copilul care ia
contact cu noțiunile istorice începe să înţeleagă interdependenţa dintre om şi acţiunile sale în
diversitatea sa spaţio-temporală, exersează forme ale gândirii logice şi aspiraţiilor, identifică
surse istorice prin care încearcă să conştientizeze omul aşa cum a fost.
Dezvoltarea comportamentului civic prin exersarea deprinderilor sociale este una din
competenţele generale prevăzute în programa şcolară, alături de formarea imaginii pozitive
despre sine şi despre ceilalţi, sensibilizarea faţă de valorile estetice ale culturii.
 Capacităţile şi trăsăturile psihice complexe precum trăsăturile atitudinale, motivaţionale
şi afective ocupă un loc aparte în predarea – învăţarea istoriei în şcoală. Stimularea motivelor
cognitive (a şti, a cerceta, a descoperi) implică şi o trăsătură motivaţională despre care se
vorbeşte mai puţin astăză, patriotismul, patriotismul local şi patriotismul naţional. Apartenenţa la
o comunitate determină patriotismul local. Apartenenţa la o naţiune, cunoaşterea trecutului
istoric prin studierea istoriei în şcoală determină patriotismul naţional. Descoperirea adevărului
istoric, plăcerea de a cunoaşte mai multe fapte evenimente din istoria universală şi naţională
cultivă cu eficacitate ideile de patrie şi patriotism, de dăruire şi spirit de sacrificiu, de îndeplinire
a unor nobile idealuri.
Locul și rolul istoriei ca disciplină de studiu în planul de învățământ a suferit importante
modificări, considerată ca o disciplină puternic marcată de componența ideologică. Consiliul
Europei apreciază că școala trebuie să ofere elevilor o educație istorică autentică, „Conștiința
istorică este o abilitate socială importantă. În lipsa acesteia, individul este mult mai vulnerabil în
fața manipulărilor politice sau de altă natură”, „Cetățenii au dreptul să învețe o istorie
nemanipulată”. În alte documente emise de Consiliul Europei se precizează că „predarea istoriei
trebuie să aibă o accentuată dimensiune europeană, să asigure dezvoltarea gândirii pentru ei
înșiși, a obiectivității și rezistenței la manipulare”. Dar această dimensiune nu trebuie să scape
din vedere caracterul național românesc al istoriei. În acest context, predarea istoriei și în special
a istoriei românilor trebuie să devină o prioritate a sistemului de învățământ.
Elevii ştiu că istoria nu leagă doar generaţie de generaţie, prin dovezi de cultură
materială, ea face infinit mai mult: se preschimbă în parte de suflet a fiecărei generaţii, prin
sâmburele de spirit şi emoţia veşnic vie pe care le incumbă. Elevii sunt sensibili la argumentele
ştiinţifice dar şi la cele de natură emoţională. Prin respectarea adevărului istoric, lecţia de istorie
are şi o acţiune modelatoare asupra personalităţii copiilor, acţiune ce prezintă grade de
complexitate diferenţiate de la o etapă de şcolarizare la alta.
Afectiv, volitiv şi acţional comportamentul elevilor include: consideraţie faţă de
specificul naţional, trecutul de muncă şi de luptă al poporului român, preţuire a naturii patriei,
sentimentul demnităţii naţionale şi al răspunderii faţă de destinul patriei, conservarea valorilor
culturale, cultivarea înţelegerii între popoarele lumii, condamnarea naţionalismului exacerbat.
Formarea unei conduite civice are însă la bază achiziţia de informaţii. Elevii trebuie să
înţeleagă cauzele evenimentelor, influenţa lor asupra progresului unei societăţi, tendinţa de
devenire a proceselor sociale. Formularea conceptelor cu caracter de generalitate prezente în
istoria patriei noastre, precum: continuitate şi permanenţă, unitate, libertate, independenţă,
debutează în ciclul primar prin lecţia de istorie. Prin formarea viziunii generale asupra
personalităţii poporului român în istorie, studiul istoriei devine nu doar o operaţie intelectuală, ci
şi un act cu implicaţii afective care generează demnitate naţională şi încredere în viitorul
poporului român.
Subiectul actului istoric prezentat elevului este omul. Comunicarea cunoştinţelor de
istorie reactualizează arii sociale: oameni în acţiune, fapte bune sau rele, urmări pozitive sau
negative pentru comunităţile umane. Antiteza dobândeşte semnificaţii deosebite dacă la tema de
istorie se selectează material beletristic cu valoare morală în analiza modelelor comportamentale.
Modalitatea optimă de trezire a sentimentelor de admiraţie a vitejiei strămoşilor români şi a
curajului lor în marile bătălii este povestirea caldă, evocatoare şi accesibilă, în care reliefăm
contrastele: românii îşi apărau libertatea iar duşmanii erau cotropitori, soldaţii români erau puţini
iar duşmanii lor erau mulţi şi bine înarmaţi, românii îşi apărau moşia, neamul, credinţa în timp ce
duşmanii veneau să subjuge.
Trăirile afective pe care le facilitează o lecţie de istorie pot fi determinate de tonalitatea
afectivă pe care o asigură învăţătorul. Tonul expunerii, capacitatea de evocare a trecutului,
documentul istoric, proiectarea imaginii vizuale, comentarea faptelor, explicarea motivaţei unei
atitudini dau lecţiei o anumită coloratură afectivă, care este formativă în direcţia unei atitudini
pozitive faţă de sine şi ceilalţi, în direcţia patriotismului local şi naţional.
De exemplu, la tema „Mircea cel Bătrân” se poate face apel la „Scrisoarea III”, citind
cele mai relevante versuri pentru ilustrarea eroismului românesc în bătăliile de la Rovine, din
1395. Astfel, domnitorul Ţării Româneşti este un dârz apărător al pământului strămoşesc, iar
Baiazid un cotropitor mândru, care în fruntea unei numeroase armate dorea să calce lumea în
picioare.
În lecţia cu tema „Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir” le vorbim copiilor
despre iscusinţa cu care domnitorul muntean a condus ţara. Sfârşitul său tragic şi durerea
sufletească îndurată când a văzut decapitarea celor patru fii ai săi, tineri, care au căzut sub
securea călăului, trebuie prezentată ca un fapt istoric cu semnificaţie patriotică: demnitatea
domnitorului, sacrificiile pentru ţară care i-au dat tăria de a suporta durerile de părinte. Explicaţia
pe care o dăm faptelor istorice vizează nu numai cauzele lor, ci şi elementul motivaţional al
oamenilor care le-au săvârşit. Prin scopuri şi acte, oamenii devin în istorie fiinţe concrete, pe care
istoricul le supune analizei în raport cu configuraţia socio-politică a epocii. Aserţiunea lui
Nicolae Iorga este elocventă în acest sens: „Istoria nu cunoaşte abstracta şi recea figură a
omului tip; pe dânsa o preocupă oamenii, oamenii schimbători şi deosebiţi, cu anumite virtuţi,
cu vicii şi apucături speciale, oamenii trecutului în toată întregimea lor expresivă.”
Personalităţile istorice devin în actul educativ modele umane. Lecţia de istorie, prin
modelele pe care le oferă, îndeamnă la meditaţie asupra devenirii umane pentru înţelepciune,
cumpătare, demnitate, spririt de sacrificiu, devoţiune în slujba binelui, fervoare în acţiunea
constructivă. Prin conţinutul lor lecţiile de istorie emit concluzii pentru conduita socială a
elevilor.
Efortul şcolii depus în direcţia formării competenţelor, a trăsăturilor de voinţă, realizarea
unei concordanţe între conştiinţă şi conduită vizează în cele din urmă autoeducaţia. Patriotismul
poate fi considerat ceea ce rămâne în convingerile şi conduita persoanei când se uită cea mai
mare parte a celor învăţate în şcoală.
Mai mult ca oricare altă știință, istoria cultivă cu o eficiență deosebită ideile de patrie și
patriotism, de dăruire și spirit de sacrificiu. Prin latura educativă a istoriei se urmărește formarea
educației patriotice, a unei morale și decențe în comportamentul cotidian, deci istoria predată în
școală are și o componentă civică. Istoria contribuie la formarea laturii volitive a personalității
elevilor și focalizarea tuturor rezervelor psiho-fizice în scopul înțelegerii conceptului actual de
umanitate prin care să se realizeze solidaritatea cu generațiile anterioare și să se conștientizeze
responsabilitatea pentru urmași. Istoria este și o practică socială prin felul în care este scrisă în
diferite epoci, jucând un rol fundamental, fiind luată drept dovadă și (sau) garanție a judecății
acțiunilor oamenilor, le determină interpretările, interacțiunile și comportamentele sociale
prezente și viitoare ale indivizilor.

Bibliografie:
Roaită, Alice Ionela,( 2012), Didactica istoriei, Editura Paralela 45, Piteşti
Păun, Ştefan, (2007), Didactica istoriei, Editura Corint, Bucureşti
Iorga, Nicolae, (1933), Generalităţi cu privire la studiile istorice: lecţii de deschidere şi
cuvântări, Ed. a II-a Bucureşti
 http://www.tribunainvatamantului.ro/oportunitatea-optimizarii-disciplinei-istorie-in-
contextul-european-actual