1. Cum definim literatura pentru copii?

Reprezintă totalitatea creațiilor literare, populare și culte, care au fost create pentru copii și pot fi
citite/ascultate de către preșcolari și școlarii mici.

Este un mijloc de a veni în contact cu un bogat univers de gândire și sentimente, stimulând interesul
copilului pentru cunoaștere.

Creațiile literare au un mesaj profund și un înalt nivel de realizare artistică, reușind să-l antreneze
afectiv, moral și estetic pe copil. Copiii pot fi sensibilizați prin intermediul
forței expresive a limbajului artistic, iar aceasta face parte din procesul educativ.

2. Ce rol are literaturii pentru copii (Care sunt obiectivele, scopurile Literaturii pt.copii):

1. Le oferă micilor cititori/ascultători un univers propriu de cunoaștere;

2. Are rolul unui mecanism prin care copilul își identifică propriile năzuințe, aspirații și emoții;
3. Satisface nevoia de investigație și curiozitatea copilului;
4. Contribuie la dezvoltarea simțului artistic al copilului;
5. Cultivă educarea autocunoașterii și ajută la dezvoltarea anumitor virtuți și competențe:
 autocontrol
 autoorientare
 sacrificiu
 generozitate
 colaborare
 devotament
 corectitudine
 toleranță etc.

6. Solicită imaginația,
7. Stimulează activitatea cerebrală și memoria,
8. Dezvoltă vocabularul și limbajul cititorilor,
9. Lărgește orizontul de cunoaștere al cititorilor,
10. Îi ajută să-și dezvolte spiritul critic, capacitatea de analiză și de problematizare,
11. Îi ajută să înțeleagă funcția estetică a operei de artă,
12. Le dezvoltă capacitățile psihoemoționale, ajutându-i pe copii:
 să-și înțeleagă propriile emoții, sentimente, dispoziții, abilități, limitări, prejudecăți,
 să-și dezvolte simțul responsabilității față de sine și față de ceilalți,
 să manifeste compasiune,
 să învețe să se raporteze adecvat la trăirile și sentimentele celorlalți,
 Să-și gestioneze corespunzător emoțiile și propriul comportament,
3. Care sunt cele două mari categorii în care se clasifică operele literare pentru copii (felulcreațiilor
literare pentru copii)?

A. CREAȚII POPULARE (aparțin înțelepciunii poporului)

 Au un caracter :
 Oral
 Tradițional
 Colectiv
 Anonim

B. CREAȚII CULTE (aparțin unui autor cunoscut)

 Sunt mai recente decât cele populare,

 Sunt păstrate și transmise sub formă scrisă.

4. Care sunt coordonatele genului epic?

1. Narațiunea (autor, narator)

2. Acțiunea (desfășurarea în timp și spațiu)
3. Personajele (actanții)
4. Moduri de expunere: narațiunea, descrierea, dialogul.

5. Care sunt speciile genului epic (în proză și în versuri)?

1. Specii literare epice în proză:

 Basmul
 Fabula
 Legenda
 Nuvela
 Povestirea
 Povestea
 Romanul
 Schița
 Snoava.

2. Specii literare epice în versuri:

 Balada
 Epopeea
 Fabula
 Legenda
 Poemul eroic.

6. Definiți genul liric și specificați particularitățile lui.

 Genul liric este o modalitate directă de transmitere a gândurilor și a trăirilor eului liric, prin
confesiune lirică.
 Este genul autoexprimării și al subiectivității asumate.

Particularitățile genului liric.

 Eul liric își transmite gândurile și emoțiile în mod direcct, prin confesiune lirică, folosind velențe
ale limbajului poetic și semne poetice:
 Mărci ale subiectivității: forme pronominale, adjeectivale-pronominale și verbale la
persoana I și a II-a.
 Figuri de stil
 Imagini artistice: vizuale, auditive, olfactive, dinamice,
 Elemente de prozodie: rimă, ritm, măsură.
 Temă, motive
 Moduri de expunere: descrierea și monologul liric.
 Titlul semnificativ.

7. Care sunt speciile genului liric din literatura pentru copii?

 Cântecul de leagăn
 Colindul
 Doina
 pastelul

8. Definiți genul dramatic și menționați particularitățile sale.

Este genul literar în care modalitatea de transmitere a gândurilor și a trăirilor sunt replicile
personajelor, susținute de indicații scenice (didascaliile). Mesajul transmis de dramaturg se
constituie în text (din perspectiva teoriei literare) și ca spectacol (din perspectiva teoriei teatrului)

Particularitățile genului dramatic

 Opera dramatică e destinată reprezentării scenice (are caracter sincretic, cu elemente din
muzică, pictură, arhitectură, design, coregrafie)
 Este alcătuită din acte care cuprind scene (formate din replici ale personajelor și indicații
scenice)
 Trecerea de la o scenă la alta e marcată prin intrarea sau ieșirea din scenă a unuia sau a
mai multor personaje ori prin schimbarea decorului.
 Indicațiile scenice/didascaliile se referă la elemente de decor, vestimentație, mimică,
gestică
 Acțiunea are la bază un conflict dramatic.
 Modul de expunere dominant este dialogul (este și mijloc de caracterizare a
personajelor). Se regăsesc și monologul dramatic sau pasaje descriptive și narative.
9. Ce este lirica populară și prin ce trăsături se caracterizează?

 Lirica populară este genul cel mai accesibil noului, expresia directă a sentimentelor și trăirilor
omului simplu din popor, reflectând stări sufletești de adâncă intimitate.
 Expresie a specificului național
 Oglindă a sufletului popular
 Document istoric
 Operă artistică orală, cu un proces lung de elaborare
 O bogată sursă de inspirație pentru literatura cultă
 Rezultatul unei abstractizări din nenumăratele variante cunoscute, operă deschisă
 Opera unei colectivități creatoare de folclor
 Operă anonimă

10. Care sunt marile teme ale Literaturii pentru copii?

1. Copilăria
2. Natura și viețuitoarele
3. Universul social: familia și școala
4. Trecutul istoric

11. Enumerați subtemele textelor din Literatura pentru copii și dați exemple de texte literare.

a. Tema muncii, a creației, a geniului:

 Daniel Defoe: Robinson Crusoe f. Tema curajului
 Al. Vlahuță: Victor Babeș, Pe  Mihail Sadoveanu: Ursul;
Argeș în jos  Prâslea cel Voinic și merele
 Șt. O. Iosif: Poveste etc. de aur.
b. Tema cunoașterii:
 T. Arghezi: Cheile; g. Tema omeniei:
 Anton Pann: Din sfaturile  Edmondo de Amicis: O faptă
uncheșului înțelept. generoasă

c. Tema timpului/destinului: h. Tema cinstei, a integrității, a hărniciei, a

 Tinerețe fără bătrânețe și viață răbdării:
fără de moarte  Ion Creangă: Fata babei și fata
moșului;
 Eminescu: Făt-Frumos din
 Povestea porcului
lacrimă etc.
i. Tema modestiei și a simplității:
d. Tema războiului
 Vasile Voiculescu: Simplitate
 M. Eminescu: Scrisoarea III;
 C. Negruzzi: Sobieski și românii;
j. Tema orgoliului și a lăcomiei:
 Eusebiu Camilar: Stejarul din Borzești
 La Fontaine: Corbul și vulpea
e. Tema dreptății și a libertății
k. Tema pierderii:
 Ion Creangă: Moș Ion Roată și Unirea;
 Hector Malot: Singur pe lume
 Dumitru Almaș: Tudor Vladimirescu

l. Tema iubirii filiale:
Ion Creangă: Amintiri din copilărie
B. Ștefănescu Delavrancea: Bunicul,
Bunica
m. Tema maestrului venerat:
 M. Sadoveanu: Domnu Trandafir
n. Tema iubirii patriei:
 Victor Eftimiu: Alexandru Ioan
Cuza
 Dumitru Almaș: Povestiri eroice
o. Tema anotimpurilor:
 Vasile Alecsandri: Iarna
 George Coșbuc: Primăvara
 Octavian Goga: Toamna
p. Tema iubirii animalelor:
 Cezar Petrescu: Fram, ursul
polar.

q. Tema viață-moarte-viață:
 Basmele

Ion Creangă
 Harap- Alb
 Soacra cu trei nurori
 Capra cu trei iezi
 Punguța cu doi bani
 Dănilă Prepeleac
 Povestea porcului
 Povestea lui Stan Pățitul
 Povestea lui Harap-Alb
 Fata babei și fata moșneagului
 Ivan Turbincă
 Ursul păcălit de vulpe

Mihai Eminescu
 Făt-Frumos din lacrimă
 Călin-Nebunul
 Frumoasa lumii
 Borta-vântului
 Finul-lui-Dumnezeu
 Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Ioan Slavici
 Doi feți cu stea în frunte
 Spaima zmeilor
 Rodul tainic
 Zâna Zorilor
 Ileana cea șireată
 Florița din codru
 Limir-Împărat
 Stan Bolovan

Barbu Ștefănescu-Delavrancea
 Neghiniță
 Poveste
 Norocul dracului
 Departe, departe
 Palatul de cleștar

Nicolae Filimon
 Roman Năzdrăvan
 Omul de piatră
 Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

Petre Ispirescu

 Înșir-te mărgăritari
 Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
 Ileana Simziana
 Broasca țestoasă cea fermecată
 Aleodor împărat
 Porcul cel fermecat
 Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
 Prâslea cel voinic și merele de aur
 Voinicul cel cu cartea în mână născut
 Voinicul cel fără de tată
 George cel viteaz
 Făt-Frumos cu părul de aur
 Făt-Frumos cel rătăcit
 Fata săracului cea isteață
 Zâna munților
 Făt-Frumos cu carâta de sticlă
 Balaurul cel cu șapte capete
 Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
 Zâna zânelor
 Greuceanu
 Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
  Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
 Poveste țărănească
 Cei trei frați împărați
 Cotoșman năzdrăvanu
 Pasărea măiastră
 Găinăreasa
 Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
 Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
 Fata moșului cea cuminte
 Fata de împărat și fiul văduvei
 Cele trei rodii aurite
 Hoțu împărat
 Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
 Băiatul cel bubos și ghigorțul
 Fata cu pieze rele
 Sarea în bucate

12. Criteriile de selecție a textelor din literatura pentru copii.

Criterilede selecție sunt:

 Criterii obligatorii:

- criteriul artistic
- valoric (axiologic)
- criteriul valorii educative
- criteriul accesibilității

 Criterii facultative:

- criteriul apartenenței tematice

 Criteriul artistic: trăsăturile estetice ale creației literare.

 Criteriul valorii educative: este asimilat valorii instructiv-educative a creațiilor literare

destinate copiilor

 Criteriul accesibilității: opera literară trebuie să fie accesibilă copiilor, în funcție de

vârstele lor (să corespundă particularităților de vârstă ale acestora, atât din punctul de
vedere al conținutului și al mesajului transmis, cât și din perspectiva felului în care
autorul a codificat și a transmis aceste elemente)
  Criteriul apartenenței tematice (exploatarea universului infantil): reflectă specializarea
tematică a literaturii pentru copii sau predilecția pentru unele sau altele dintre temele
abordate în textele literare.

13. Accesibilitatea textelor literare pentru copii.

14. Poezia pentru copii – clasificare pe teme și exemplificări (autori și titluri). (curs 4)

a. Poezia despre copilărie

- Tudor Arghezi, cu a lui poezie a boabei și a fărâmei. În 1948 a publicat un întreg volum de
versuri dedicate copiilor, intitulat Prisaca, însă poezii pentru copii pot fi întâlnite și în alte
volume.

- Ion Pillat evocă cu nostalgie copilăria în poeme adunate în volumul Pe Argeș în sus (vezi
poezia Cămara de fructe).

- Ana Blandiana:

 Întâmplări din grădina mea

  Alte întâmplări din grădina mea,
 Cine poate ști

- Ninei Cassian: poezii pentru copii apreciate de

critică precum:

 Prințul Miorlau
 Domnișoara de smântână
 Lizuca Uituca
 În țara lui Mură-n Gură

- George Coșbuc:
 Iarna pe uliță

- Elena Farago este o scriitoare pentru copii, între poeziile căreia cele mai cunoscute legate de
copilărie sunt:
 Nelu,
 Doi frați cuminți,
 Șireata.

b. Tema naturii și a viețuitoarelor

- Vasile Alecsandri: este autorul pastelului în limba română, prin ciclul de poezii intitulat
Pasteluri și publicat în „Convorbiri literare”
 Iarna,
 Miezul iernii,
 Balta,
 Oaspeții primăverii,
 Noaptea

- Mihai Eminescu,
 Somnoroasele păsărele este

- Elenei Farago
 Gândăcelul,
 Cățelușul șchiop,
 Puișorul moțat,
 Bondarul leneș,
 Pedeapsa mâței.
- Tudor Arghezi
 Zdreanță,
 Stupul lor,
 Iscoada,
 Fetica,
 Tâlharul pedepsit,
  Paza bună,
 O furnică
- Octavian Goga:
 Sara,
 Toamnă
- Otilia Cazimir:
 Cucurigu, cotcodac!
 Ciocârlanul
 Cumătra vulpe
 Lăstunul
 Puișorul cafeniu
 Un cămin de păsărele
 Țânțarul și avionul
 Supa de zarzavat

- George Topârceanu
 Rapsodii de primăvară
 Rapsodii de toamnă
 Balada unui greier mic
 Câți ca voi!
 Bivolul și coțofana
 Primăvara
 Octombrie

- Constanța Buzea:
 Crinocaii
 Veverița din revistă
 Jocuri de cuvinte
 Cling-cling, mânzule
 Șoricelul musafir
 Zgomotocicleta

- Passionaria Stoicescu
 Volum de poezii - Cele mai năstrușnice pățanii cu animale, păsări, flori, gânganii

c. Tema despre trecutul istoric

- M. Eminescu:
 Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

- Ioan Nenițescu:
 Țara mea

- Vasile Alecsandri:
 Soldatul
 Dorobanțul
 Peneș Curcanul
 d. Poezia despre mamă
- Ana Blandiana:
 Părinții

- Nichita Stănescu:
 Cea mai scumpă de pe lume.

15. Particularități ale genului liric din literatura pentru copii. (curs 5)

- Liricul: este o formă de cunoaștere și de explorare a lumii

- Are propriul său limbaj de comunicare și o mare putere de sugestie,
- Limbajul poetic naște emoții,
- Fiecare expresie poetică este unică și irepetabilă
- Poetul are o anumită receptare a lucrurilor din jur, o viziune proprie asupra vieții și o
împărtășește într-un limbaj specific

 Copiii se apropie de poezii încă din primii ani de viață, fiind atrași de ritm, de rime,
de onomatopee, de sonoritatea cuvintelor și a asocierilor de cuvinte.
 Prin versuri, ei pătrund într-o lume nouă și ideală:
- o lume a jocului
- o lume a naturii
- o lume a miniaturalului.

 - Receptarea dirijată a poeziei începe încă de la vârsta preșcolară, iar copilul vine
treptat în legătură cu universul fascinant al poeziei, cu conținutul ei ideatic și tematic
și cu capacitatea de plasticizare a cuvântului.
 Copilul intuiește emoția transmisă de poezie.

16. Rolul poeziilor despre viețuitoare.

- Poeziile despre vieţuitoare au un rol important, deoarece copiii pot învăţa:
 să admire şi să protejeze natura
 să observe şi cele mai mici părţi ale mediului înconjurător, viaţa fiinţelor mărunte
 să înveţe din stilul lor de viaţă, din greşelile lor.
 E bine să atragem atenţia copiilor asupra făpturilor mici, ca să descopere ei înşişi
frumuseţea lumii, a naturii, şi astfel să aibă dorinţa de a o ocroti.

17. Legenda. Definiție, clasificare, titluri. (curs 6-7)

- Este o specie a genului epic în versuri sau în proză care prin elemente fabuloase sau
miraculoase explică originea sau apariția unor obiecte, ființe, fenomene, evenimente etc.

- Legenda poate fi populară sau cultă. Se bazează pe alegorie, personajele au puteri

supranaturale și capacitatea de a se metamorfoza.
 Tipuri de legende: mitologice (Legendele Olimpului, de Alexandru Mitru, Soarele și luna), istorice
(Condeiele lui Vodă, de Călin Gruia), etiologice (Dumbrava roșie, de Vasile Alecsandri (Povestea
Vrancei, Legenda rândunicăi, Legenda ciocârliei), hagiografice (legende despre viețile unor personaje
religioase).

 În literatura română, primele legende aparțin lui Ion Neculce, care le-a adunat în lucrarea O
samă de cuvinte. Între poeții care au abordat această specie, cei mai cunoscuți sunt Vasile
Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu.

 Legenda este foarte atractivă pentru copii, deoarece împletește realul cu supranaturalul,
pentru a explica elemente simple, concrete, cu care ei vin în contact zilnic, sau pentru a-i
familiariza cu figuri istorice legendare.

18. Povestea. Definiție, exemple de autori și titluri.

- este o specie a genului epic în proză, aflată la granița dintre basm și povestire, accentul fiind
pus mai mult pe elementele aparținând realului, decât pe cele aparținând fabulosului.

- În povești sunt prezentate valori morale precum binele, adevărul, hărnicia etc.

- Poveștile lui Ion Creangă precum: Povestea unui om leneș, Prostia omenească, Soacra cu trei
nurori, Punguța cu doi bani etc., sunt cele mai cunoscute în literatura română.

- Un autor de povești și schițe pentru copii este Octav Pancu Iași:

 Fetița care l-a luat pe NU în brațe (despre răspunsurile negative ale copiilor)
 Dați-mi o gumă, copii… (despre bârfă)
 Nu numai la grădiniță… (despre salut)
 Ziua când toți au șapte ani (despre prima zi de școală),
 Iedul cu trei capre (despre lene)
 Poveste caraghioasă (despre adevăr) (în volumulFăt-Frumos când era mic) etc.

19. Povestirea. Definiție, particularități, exemple de autori și titluri.

- Este opera epică în proză cu subiect simplu și dimensiuni reduse, care prezintă (de cele mai
multe ori) întâmplări verosimile petrecute într-un spațiu real, autorul fiind în același timp
martor la evenimente.

- Se narează de obicei un singur episod din perspectiva naratorului – personaj. Naratorul poate
fi participant, martor sau observator.

- Acțiunea este plasată în trecut, iar evenimentele sunt autentice sau prezentate ca fiind
autentice (verosimile, v. supra).

- În cadrul povestirii, se întrepătrund narațiunea, descrierea, dialogul și monologul, iar

oralitatea stilului este dominantă.
 - În povestire apar întreruperi, reveniri, reluări, aspecte ale enunțului discontinuu.

- Temele predilecte ale povestirilor au legătură cu evenimente din vremuri trecute, povești de
iubire, pilde demne de urmat, acte de curaj, acte de justiție etc.

 Între autorii de povestiri români se numără:

 Ion Creangă (Moș Ion Roată și Cuza-Vodă, Moș Ion Roată și unirea)
 Mihail Sadoveanu (Dumbrava minunată)
 Vasile Voiculescu (Ciorbă de bolovan)
 Ion Agârbiceanu (volumul File din cartea naturii; Darul lui Moș Miron)
 Gala Galaction (La vulturi!)
 Eusebiu Camilar (Povestiri eroice: Stejarul din
Borzești)
20. Schița. Definiție, particularități, exemple.

- Este o specie a genului epic în proză, având dimensiuni reduse

- înfățișează un singur episod semnificativ din viața personajelor(devenite tipuri general
umane), care este un rezumat al întregii lor existențe.
- Întâmplarea este prezentată ca fiind adevărată sau posibilă, satirizând moravurile sau
obiceiurile unei anumite epoci, cu rol moralizator pentru destinatari.
- Sunt precizate cu exactitate locul și timpul acțiunii; cadrul este restrâns (o încăpere, un
compartiment de tren).
- Evenimentele sunt prezentate într-un ritm alert, acțiunea este lineară (fără trimiteri la trecut
sau la viitor).
- Deznodământul este neașteptat. Scopul principal este acela de a contura portretul unui
personaj, din ale cărui acțiuni, fapte de limbaj, gesturi se pot deduce însușirile și trăsăturile de
caracter.
-
 Naratorul este participant la acțiune și își exprimă părerile și judecățile referitoare la
situațiile prezentate în cuvinte puține, lăsând personajele să acționeze, iar el părând
neimplicat.
 Figurile de stil sunt puține, dar semnificative. La fel și detaliile. Chiar și titlul este
scurt. Este folosită gradația.
 Modul de expunere dominant este dialogul. Sunt valorificate categorii estetice
precum: dramaticul, tragicul, umoristicul, comicul.
- Autori români de schițe:

 L. Caragiale (Dl Goe, Vizită)

 Emil Gârleanu (Când stăpânul nu-i acasă, Căprioara)
 Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (Puiul)
 Barbu Ștefănescu Delavrancea (Bunicul, Bunica)
 Marin Sorescu (Ocolul infinitului mic pornind de la nimic).
21. Snoava. Definiție, particularități, exemple.

- Snoava este o specie a genului epic în proză redusă ca dimensiuni având caracter anecdotic și
moralizator
- Este denumită și anecdotă, poveste cu tâlc, poveste glumeață sau istorioară comică
- Are subiect simplu
- Numărul personajelor este redus
- Comicul poate fi de limbaj, de situație, de caracter
- Personajele sunt personaje-tip: Păcală, Nastratin Hogea, Ivan Turbincă.
- Se pot întâlni mai multe tipuri de snoave: sociale, familiale, morale
- Între culegătorii de snoave, se numără Petre Ispirescu, Ion Pop-Reteganul, Petre Dulfu
- Acesta din urmă a adunat snoavele în culegerea Isprăvile lui Păcală

 Cuvântul snoavă vine din limba slavă, din izu nova = "iarăși, din nou". Prin urmare,
este o povestire care se repetă, care se spune din nou și din nou.

22. Cum influențează textul literar personalitatea copilului? (curs 8)

O poveste trebuie să se adreseze simultan mai multor aspecte ale personalității copilului:

- Spiritului ludic al copilului: pentru ca o poveste să atragă cu adevărat atenția unui copil,
trebuie să fie captivantă și să-i provoace curiozitatea.

- Dimensiunii cognitive a copilului: să-i stimuleze imaginația și intelectul

- Dimensiunii emoționale a copilului:

 să-l ajute să-și definească emoțiile
 să-l elibereze de presiunile inconștientului
 să corespundă temerilor și aspirațiilor lui
 să-i sugereze soluții la problemele lui
 să-i cultive încrederea în sine.

23. Considerații cu privire la rolul basmelor pentru copii.

- Din întreaga literatură pentru copii, cercetătorii în psihologie (psihologi și psihoterapeuți)

afirmă că basmul este cel mai potrivit pentru a îndeplini toate aceste roluri.

- Acesta abordează subiecte umane de interes universal și inițiază discursul narativ la nivelul
psihologic și emoțional la care se află copilul.

- La nivel explicit, basmele nu transmit mult societății moderne despre condițiile reale ale
vieții.

- Dar ele sunt relevante pentru viața interioară a ființelor umane, având capacitatea de a
antrena resursele interne ale cititorilor
 - Copilul are nevoie de ajutor pentru a găsi un sens și repere în mijlocul zbuciumelor sale
lăuntrice, care nu pot fi ordonate, la vârsta copilăriei, cu discursuri raționale.

- Are nevoie de o educație morală care să-i prezinte avantajele unei conduite morale - dar într-
un mod subtil, nu prin noțiuni etice abstracte.

- Iar el poate descoperi această conduită morală cu ajutorul basmelor, deci prin povești cu sens,
deși iraționale pentru gândirea logică, abstractă și rațională a adultului.

- Copilul operează mai eficient decât adultul cu simboluri și semnificații, gândirea lui chiar
având nevoie de magie.

- Poeții au înțeles aceasta cu mult înaintea psihologilor: ʺO semnificație mult mai profundă
rezidă în basmele care mi-au fost povestite în copilărie decât în adevărul inoculat de viațăʺ,
scria Schiller.

24. Ce este basmul? Creatori de basme în literatura română și universală.

- Definiție: Basmul, specie a genului epic, este o narațiune în proză care cuprinde întâmplări
fantastice la care participă personaje omenești și supranaturale cu puteri miraculoase.

- George Călinescu spunea că basmul, creație cu o geneză specială, este ʺo oglindire a vieții în
moduri fabuloaseʺ, ʺun gen vast, fiind mitologie, etică, știință, observație morală.

- Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și ființe himerice, animale. Ființele
neomenești din basm au psihologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt
oameni. Când dintr-o narațiune lipsesc acești eroi himerici, n-avem de-a face cu basmul.ʺ

- Basmul depășește concretul, ridicându-se, prin abstractizare, la figuri și simboluri.

- George Nițu, în Elemente mitologice în creația populară românească, scria:

ʺBasmul românesc, ca lume simbolică a existenței umane, cuprinde în sine, ca într-o
adevărată matcă arhetipală, toată gama proiecțiilor estetice moderneʺ.

Creatori de basme:

- În literatura română: - În literatura universală:

 Ion Creangă,
 Ch. Perrault,
 Mihai Eminescu,
 Frații Grimm,
 Ioan Slavici,
 H. C. Anderson,
 Alexandru Vlahuță,
 A. Pușkin,
 Barbu Delavrancea,
 M. Gorki,
 Mihail Sadoveanu,
 A. de Saint-Exupery.
 Victor Eftimiu etc.
25. Trăsăturile basmului.

- timpul este neprecizat

- spațiul este nelimitat
- elemente supranaturale, fabuloase, miraculoase
- acțiunea este episodică
- o schemă a acțiunii: plecarea eroului – probele – victoria eroului – recompensarea eroului
- momentele subiectului: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant,
deznodământul.
- personaje cu puteri supranaturale, pozitive și negative
- capacitatea de metamorfozare a personajelor
- obiecte (apa vie, apă moartă, crenguța de alun) și numere magice (3, 7, 9, 12)
- formule inițiale (a fost odată ca niciodată), mediane (și-nainte cu poveste, că de-aicea mult
mai este), finale (și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa)
- narațiunea este mijlocul de expresie dominant, însoțită de dialog și descriere
- oralitate: forme în vocativ, proverbe, zicători, expresii, interjecții, exclamații, adresarea
directă
- tema luptei dintre bine și rău
- valori spirituale generale

26. Teme și motive ale basmului. Personajele basmului.

- Tema principală este lupta dintre bine și rău, între dreptate și nedreptate, adevăr și minciună,
curaj și lașitate, bunătate și răutate.

Motive:

- Trecerea timpului (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte)

- Împăratul fără urmaș (Harap-Alb etc.)
- Copilul orfan (Albă-ca-Zăpada, Doi feți cu stea în frunte, Hansel și Gretel)
- Călătoria inițiatică (Harap-Alb etc.)
- Cele trei încercări ale eroului (sau 5,7,9)
- Superioritatea fiului celui mic
- Obstacolele nebănuite
- Mama vitregă (Fata babei și fata moșneagului, Albă ca Zăpada)
- Eliberarea astrelor (Greuceanu)
- Dorul de părinți (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte)
- Dorința împlinită (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte)
- Reîntoarcerea la condiția umană (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
moarte).
- Tovarășul credincios (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte) etc.
 Personajele basmului

- Principalele grupe de personaje ale basmului fantastic sunt (vezi V.I. Propp, Morfologia
basmului):

 Eroul
 Falsul erou
 Răufăcătorul
 Donatorul
 Ajutorul
 Fata de împărat
 Tatăl ei, trimițătorul

- Personajul principal al basmelor românești, care luptă de partea binelui, este Făt-Frumos (în
alte basme: Greuceanu, Pipăruș, Prâslea cel voinic,Harap-Alb etc.)

- În basme, eroul principal învinge, nu întotdeauna prin forța fizică, ci mai ales prin agerimea
minții sau cu ajutorul unor ființe supranaturale cărora le-a oferit ajutor în nevoie (Sfânta
Vineri, Sfânta Duminică etc.), însă întotdeauna învinge, finalul basmului fiind unul plin de
optimism.

27. Romanul. Definiție, particularități, clasificare (fără clasificarea Marianei Norel) (curs 9- 10).
Definiție: Romanul este o specie a genului epic în proză de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfășurată
pe
mai multe planuri, cu un număr mare de personaje. Între trăsăturile romanului se numără:
- se bazează pe narațiune în principal, dar sunt prezente și celelalte moduri de expunere
(descrierea creează atmosferă și fixează cadrul; dialogul dă caracterul dinamic; monologul
oferă o imagine asupra intimității personajelor);
- acțiunea se desfășoară într-un spațiu vast și într-un timp vast
- acțiunea este alcătuită din episoade întâmplările sunt prezentate cronologic sau prezentarea
lor este întreruptă (întoarceri în timp, în spațiu)
- sunt prezentate conflicte sociale sau sufletești
- există o intrigă principală și intrigi secundare
- are o varietate de forme și structuri (părți, capitole, secvențe, volume)
- personajul poate fi individual sau colectiv, principal sau secundar, pozitiv sau negativ
- poate fi ficțiune sau poate fi inspirat din realitate; uneori, ficțiunea este împletită cu realitatea.
- are un narator sau mai mulți naratori
- relatarea poate fi la persoana a III-a (romanul obiectiv) sau la persoana I (romanul subiectiv)
- teme și motive principale: dragostea, ura, natura, obsesia, lăcomia, parvenitismul.

Clasificare
1. Romanul de aventuri
2. Romanul istoric
3. Romanul științifico-fantastic (romanul de anticipație)
 28. Romanul și nevoile intelectuale ale copiilor

- nevoia de noutate și aventură

- nevoia de a descoperi lumea înconjurătoare
- nevoia de a-și găsi modele
- nevoia de a-și dezvolta gândirea, imaginația, vocabularul.

29. Romanul de aventuri.

 narațiune plină de energie
 suspans
 eroul este mereu în pericol, dar reușește să se salveze, de obicei în ultimul moment
 dialogul este dinamic
 întâmplările sunt captivante
Titluri:
- Toate pânzele sus (Radu Tudoran),
- Fram, ursul polar (Cezar Petrescu),
- Cireșarii (Constantin Chiriță),
- Tom Sawyer, Aventurile lui Huckleberry Finn (Mark Twain);
- Prinț și cerșetor (Mark Twain).
Literatura de aventuri implică o acțiune aflată la granița dintre real și imaginar, cu personaje dinamice care se
definesc pe măsură ce participă la acțiune.

Aceste scrieri stau sub semnul cunoașterii – copiii cunosc lucruri netrăite de ei și participă la lumi și acțiuni
neștiute.

Copiii din literatura de aventuri:

- dau dovadă de curaj și inventivitate

- se simt atrași de spații necunoscute

- simt nevoia de a avea libertate de mișcare

- sunt inteligenți și perseverenți în urmărirea obiectivelor

- dau dovadă de spirit practic.

- Eroii au dorința de evadare din spațiile conformiste, obișnuite,

în care își trăiesc existența și, de asemenea, au nevoie să
acționeze, să-și depășească limitele.
Spațiul de desfășurare a acțiunii este un spațiu real, accesibil, dar, totodată, plin de mister și neprevăzut:
- insula pustie la Daniel Defoe
- Mississippi la Mark Twain
 - Peștera Neagră la Constantin Chiriță etc.

Aventura se realizează de cele mai multe ori printr-o călătorie, în locuri mai apropiate sau mai îndepărtate, iar
personajele, dovedind curaj și perseverență, nu confundă lumea reală cu cea imaginară, ci doar își proiectează
fanteziile în cadrul real, transformându-l într-o lume pe placul lor, din care oamenii mari sunt excluși.
30. Romanul istoric. Romanul SF (de anticipație).

Romanul istoric

- prezintă adevărul istoric sub formă de poveste

- între ficțiune și document
- personaje reale sau ficționale, sau o împletire între cele două
- este reînviată o anumită epocă cu trăsăturile ei specifice
- informațiile prezentate pot fi verificate în cronici, documente, tratate de istorie.
Titluri :
 Mihail Sadoveanu – Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi, Nicoară Potcoavă
 Alexandre Dumas: Cei trei muschetari etc.

Romanul SF (de anticipație)

- pune accentul pe imaginația copiilor
- cadrul este fantastic (alte lumi, alte planete, obiecte fantastice)
Titluri:
 Micul prinț (Antoine de Saint Exupery)
 Darul lui Jonas (Lois Lowry)
 20 000 de leghe sub mări, Insula misterioasă,
 Călătorie spre centrul pământului etc. (Jules Verne).