DEZVOLTAREA LA ELEVI A SENTIMENTULUI DE

PATRIOTISM LOCAL SI NATIONAL

REFERAT

In prima parte a vietii, mediul principal si direct de formare a omului este familia. Influentele ei
se exercita pe toate planurile – fizic, intelectual si moral. In patrimoniul cultural al fiecarei civilizatii s-
au acumulat nenumarate norme de viata, nenumarate valori culturale, care se transmit de la o generatie
la alta prin intermediul familiei. Familia este prima care influenteaza dezvoltarea omului, punandu-si
amprenta pe intreaga sa personalitate.
Educatia ascunde o comoara. Omenirea are nevoie de o constiinta comuna, de promovare a
unui nou umanism, bazat nu numai pe valorile morale si culturale, ci si pe achizitiile noii revolutii sti-
intifice si tehnice si pe impactul lor asupra vieii. Omul trebuie format in spiritul solidaritatii cu cei din
generatia sa, al respectului pentru cei care l-au precedat si cei ce-l vor urma, al increderii in destinul
umanitatii si in valorile umane. Educatia patriotica presupune cultivarea unor atitudini superioare si
formarea copilului in vederea pretuirii unor evenimente de importanta nationala, admiratia fata de o
personalitate, fata de eroii neamului, fata de o idee sau un eveniment, cultivarea sentimentului de so-
lidaritate al unei colectivitati sociale sau nationale, precum si unitatea de idealuri, de vointa si de acti-
une a acestei colectivitati.
Aparitia termenilor de patrie, patriot, patriotic, patriotism in primele monumente ale literaturii
romane scrise, atesta inflorirea acestui sentiment la locuitorii plaiurilor carpatine inca din timpuri stra-
vechi. Dragostea de tara, de vatra, de popor, de neam, de trecutul istoric si frumusetile patriei, de lim-
ba, cultura si arta, obiceiurile si traditiile populare, imbraca aspecte multiple si specifice. Dar dragostea
de patrie nu inseamna numai lupta si armata, ci si lupta pentru faurirea unei culturi nationale, pentru
triumful celor mai inalte idei si idealuri ale omenirii. De la caligrafii miniaturisti ai manastirilor voie-
vodale, de la ctitorii Voronetului si Coziei, de la primii tipografi din cele trei provincii romane, de la
cronicarii care imortalizau in operele lor acte de viata ale poporului nostru, la carturarii iluministi ai
Scolii ardelene, la actul Unirii, la formarea si desavarsirea statului national roman, la luptatorii de la
Plevna, Marasesti si Oituz, la marii aparatori ai demnitatii romanesti, toti infaptuiau marete acte de
patriotism.
Educatia si invatamantul sunt o initiere, o deschidere. Sarcina scolii de azi este de a forma la
elevi o constiinta europeana. Inca din clasele primare pe langa dragostea, admiratia si pretuirea pentru
valorile nationale, se cultiva si respectul si solidaritatea fata de cultura altor popoare. Scoala trebuie sa
potenteze si sa dezvolte la elevi capacitatea de adaptabilitate si de intelegere nu numai pe planul cu-
noasterii, dar si pe cel al adevaratei culturi: ,,a sti sa utilizezi ceea ce stii pentru a te comporta inteli-
gent si a da existentei o orientare care nu va fi niciodata regretata.’’ Cultura naste cultura. Cultura vina
din viata, este un produs al vietii si se intoarce spre viata pe care o promoveaza. Adevarata cultura nu
este un dar, un raspuns pe deplin fabricat, ci o creatie continua, o cautare fara sfarsit. Valorile nu se
impun, ci se cauta, se gasesc.
In ciclul primar, textele de citire cu continut istoric, pe langa valoarea cognitiva, contribuie si la
educarea patriotica a elevilor, prin crearea de trairi sufletesti superioare: mandria de a apartine poporu-
lui roman, sentimentul demnitatii si solidaritatii nationale, respectul fata de trecut , constientizarea ne-
cesitatii de a accepta si respecta alte popoare, pentru aceleasi motive pentru care il respecta pe al lor.
Elevii sunt foarte receptivi la evenimentele si oamenii istoriei, se angajeaza afectiv in cunoasterea lor,
constientizeaza, pe masura varstei, semnificatia si retraiesc patosul, aventura si eroismul timpurilor tre-
cute. Haina literara in care sunt imbracate de catre scriitori evenimentele ii face sa si le reprezinte mai
viu, mai autentic si mai dramatic. ,,Sufletul copilului e cinstit: el nu poate fi cucerit de orice, dar se da
intreg. Copiii urasc citirea in ea insasi si o iubesc numai cand ea nu mai este citire, ci fereastra limpede
prin care anumite lucruri mari, strasnice, minunate, se vad. Si iarasi copiii au in inima lor bogata pu-
 -2-

tinta, care lipseste celor mai multi dintre oamenii mari, de a intelege, de a admira si, intamplator, de a
indeplini eroismul. Cate suflete de viteji si feti-frumosi nu sugruma scoala si nu ingroapa viata! Iar cei
ce raman viteji si feti-frumosi sunt copiii. Lectura si interpretarea textelor cu caracter patriotic produc
emotii, chiar foarte puternice; dar emotiile sunt, cu exceptii, instabile si nu determina automat atitudini.
Sentimentul patriotic presupune in ultima instanta o atitudine, o traire, iar aceasta este, de fapt, o forma
de manifestare a comportamentului. Din anumite secvente de continut ale textului se pot formula obi-
ective in termeni comportamentali care sa vizeze diverse componente ale educatiei patriotice, senti-
mente de dragoste si stima fata de faptele de eroism ale unor personaje, fata de frumuseti fie ale natu-
rii, fie create prin activitatea oamenilor, fata de bunurile materiale, rod al muncii fauritorilor de aseme-
nea valori. Se poate spune ca nu exista texte de citire sau de lectura, indiferent de genul si specia lor, in
care sa nu fie incorporate elemente ale educatiei moral-cetatenesti in general, ale educatiei patriotice in
special, precum si ale educatiei estetice. Orice componenta a educatiei morale este legata intr-un fel
sau altul de educatia patriotica. Pana si ilustratiile pot fi valorificate sub raport educativ. Totul depinde
de capacitatea invatatorului de a alege si de a folosi metode care, favorizand o cat mai buna intelegere
a cunostintelor (sustinuta pri materiale auxiliare: albume, casete audio, video, proiectii), sa ofere un
camp larg de valorificare a resurselor lor educative. Literatura este un mijloc de cunoastere a realitatii
de catre om si reflecta aceasta realitate. In centrul litaraturii sta omul. Desi reprezinta realitatea, litera-
tura nu copiaza aceasta realitate, dimpotriva, o re-creeaza, ofera cititorului o realitate personalizata. In
opera literara, autorul comunica, intra in relatii cu semenii, inseamna ca transmite propriile emotii,
stari, atitudini. Povestirea moderata, clara, expresiva a textului de catre invatator, inlesneste intelegerea
mesajului transmis, creeaza fondul emotional pentru ca elevii sa costientizeze semnificatia trecutului si
formarea fondului afectiv necesar ca elevii sa inteleaga mai mult cu ochii sufletului, decat cu ochii
mintii. Una din metodele cu caracter demonstrativ de educare patriotica si moral-civica a elevilor, o
constituie exemplul. Cele mai eficiente modele sunt persoanele cu care elevii vin frecvent in contact:
parintii, fratii, invatatorii, colegii. Aria modelelor se extinde la personajele, reale sau fictive, ale crea-
tiilor literare. Pentru ei, personajul este o existenta reala, un model de imitat, sau, dimpotriva, un exem-
plu rau, pa care trebuie sa-l respinga. Invatatorul trebuie sa conduca elevii spre intelegerea structurii
personajului literar, spre admiratia scriitorului care reuseste sa-l realizeze prin diverse mijloace.
Materialul de care se serveste literatura pentru a-si incorpora mesajul este imaginea artistica.
Aceasta se adreseaza sensibilitatii si emotivitatii noastre, asa cum notiunile stiintifice se adreseaza rati-
unii. Invatatorul va conduce pe elevi la intelegerea faptului ca imaginile artistice exprima sentimentele
de admiratie si dragoste ale autorului fata de patrie, fata de frumusetile naturii ei si pentru ceea ce au
creat mainile vrednice ale oamenilor care traiesc pe aceste meleaguri. Asemenea texte nu trebuie nea-
parat povestite, reproduse, ci intelese, pentru ca pe baza acestei intelegeri elevii sa simta mandria de a
trai intr-o patrie in care la fiecare pas se intalnesc asemenea frumuseti.
Textele de citire cu caracter istoric sau cultural urmaresc in mare masura cultivarea unor senti-
mente nobile, in special a patriotismului. ,,Accesibilizarea’’ cunostintelor unor astfel de texte poate fi
realizata si prin folosirea unui material ilustrativ adecvat, in special, prin apelarea la unele elemente de
cultura si istorie locala (vizite la expozitii, muzee si monumente ale eroilor). Aproape toate localitatile
tarii ne ofera, intr-o forma sau alta, vestigii ale trecutului poporului roman.
Ion Creanga s-a nascut intr-o casa modesta din Humulesti, la o aruncatura de bat de Casa me-
moriala a poetei Veronica Micle si la doi pasi de Cetatea Neamtului, cetate construita pe culmea Plesul
de Petru I Musat in a doua jumatate a sec. al XIV-lea, George Enescu in satul moldovean Liveni, Mihai
Eminescu a copilarit la Ipotesti, Brancusi la Hobita, in Oltenia, George Cosbuc la Hordou, nu departe
de Nasaud. Fiecare dintre ei a pastrat, ca o trasatura caracteristica a personalitatii sale, si ceva din
specificul satului, comunei sau orasului unde s-a nascut si a copilarit, cu toate consecintele firesti care
s-au reflectat in creatia lor artistica.
Stilul lui Creanga nu este strain de vorbirea, mentalitatea si felul de viata al humulestenilor,
lirica lui Eminescu este profund influentata de frumusetile peisajului de la Ipotesti, muzica lui

-3-
Enescu se resimte de creatia populara a locurilor natale ale artistului, opera atat de moderna si surprin-
zatoare prin notele ei specifice a lui Brancusi este tributara artei anonimilor mesteri ai sculpturii in
lemn de pe meleagurile Gorjului.Aceste elemente de cultura si istorie ofera localnicilor mandria ca pot
calca la propriu pe urmele unor mari personalitati ale culturii si neamului nostru. Insusi Creanga spu-
nea: ,,Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul, in care se
oglindeste cu mahnire cetatea Neamtului de atatea veacuri!’’ La randul nostru trebuie sa-i purtam
admiratie celui mai mare povestitor al neamului si in acelasi timp sa cultivam acest sentiment in inimi-
le elevilor nostri. Ion Creanga se vrea si se cere el insusi imitat in liniile generale, dar completat altfel
in amanunte: ,,Iubite cetitoriu, Multe prostii ai fi cetit, de cand esti. Ceteste, rogu-te, si ceste si, unde-i
vede ca nu-ti vin la socoteala, ie pana in mana si da si tu altceva mai bun la iveala, caci eu atata m-am
priceput si atata am facut.’’ Daca in privinta stilului, Ion Creanga se inscrie cu cinste intre scriitorii
nostri clasici, prin continut el a cucerit de mult universalitatea.(in 1964 se cunosteau traducerile din
Creanga in 33 de limbi; astazi, desigur, aria s-a extins)
Intr-un fragment de autobiografie, Ion Creanga noteaza: ,,Sunt nascut la 1 martie 1837 in satul
Humulesti, judetul Neamtului, Plasa de sus, din parinti romani: Stefan al lui Petre Ciubotariul si sotia
sa Smaranda, nascuta David Creanga, din satul Pipirig, judetul Neamtului…” Creanga e mandru ca
apartine acestor locuri, unde mentalitatile sunt guvernate de traditie, e preocupat in mod consecvent sa
compara in fata lumii ca un humulestean printre altii, sa puna in evidenta tipicitatea oamenilor si a
imprejurarilor. G.Calinescu parea neincrezator fata de autenticitatea tabloului prezentat de Creanga: ,,
…pare in Amintiri incantat de belsugul oamenilor din Humulesti. Dupa el, acestia vietuiesc ca in rai.’’

Creanga este unul dintre cei care au simtit modernitatea, dedicandu-se trup si suflet mai intai
institutiei nationale a educatiei. De altfel, intreg secolul sau se caracterizeaza prin despartirea invata-
mantului de religie, el fiind unul dintre acei educatori, dar fara a rupe definitiv cele doua domenii.
Spiritul religios, este palierul bunului simt care cuprinde intreaga spiritualitate a povestilor ori amin-
tirilor lui Creanga. Pentru a intelege mai bine personalitatea acestui prozator, unul dintre cei mai mari
si mai populari scriitori ai literaturii romane, voi prezenta in continuare principalele date biografice:
,,Poate sa fi fost de vreo unsprezece ani, cand am inceput a invata.’’ Cea dintâi învăţătură a
primit-o de la dascălul Vasile a Ilioaiei, în chilia anume ridicată de către humuleşteni. La îndemnul lui
David Creangă din Pipirig, îşi continuă învăţătura, dar pentru puţin timp, la şcoala din Broşteni. După
avarierea "cocioabei de pe malul stâng al Bistriţei" (casa Irinucăi), revine la Humuleşti, face carte cu
dascălul Simion Fosa din Ţuţuieni, de la biserica "Adormirea" din Tg. Neamţ, apoi la Şcoala Dom-
nească din Tg. Neamţ, sub numele de Ion Stefanescu, cu profesorul Isaia Teodorescu, zis Popa Duhu,
"cuget neobişnuit de îndrăzneţ pentru vremea lui şi pentru funcţia lui socială". Urmează în 1854 Şcoala
de Catiheţi din Fălticeni, iar de la 1 septembrie 1855, la Seminarul Central de la Socola, fiind recoman-
dat de către "catihetul Conta", prin adresa din 9 iulie 1855. Bine pregătit, în urma examinării la care a
fost supus, este primit direct în clasa a doua. A făcut limba elină cu profesorul Neofit Scriban, stiinţele
filosofice şi istoria universală le-a făcut cu dr. Ioan Alinescu, iar limba latină cu profesorul D. Stoica.
In anul 1858, tatăl, Ştefan a Petrei Ciubotarul, moare lăsând o casă plină de greutăţi. Ion Creanga ab-
solva cursul inferior al Seminarului Central de la Socola, in 1859, se căsătoreşte cu Ileana, fiica preo-
tului Ioan Grigoriu de la Biserica "Patruzeci de Sfinţi"din Iasi. Slujeşte ca dascăl şi îşi capătă hirotonia
in acelasi an. În 1861 se înscrie la Facultatea de Teologie din Iaşi, abia înfiinţată, dar care de altfel se şi
desfiinţează curând. La 19 decembrie, i se naste unicul fiu, Constantin. Din ianuarie 1864 urmează, cu
scopul de a intra în învăţământ, Şcoala Preparandală, prima şcoală de învăţători din Moldova. După
primul an de studii, la examenul susţinut, s-a remarcat prin obţinerea unor rezultate deosebite la toate
disciplinele. La solemnitatea distribuirii premiilor, care a avut loc la Palatul Administrativ, Titu Maio-
rescu îi înmânează premiul I. Un an mai târziu, la examenul general la care a fost supus, a primit la
toate obiectele nota "eminenţa". Activitatea didactică, Ion Creangă şi-a început-o încă din mai 1864,
când se afla în primul an de studii la Şcoala Preparandală "Vasile Lupu". În anul următor,

-4-
Al. I. Cuza semnează decretul 1501 din 5 noiembrie, de numire provizorie a institutorului Ion Creangă
la clasa întâi, secţiunea II de la Şcoala Primară "Trei Ierarhi". Scoate, în 1868, manualul ,,Metodă nouă
de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare’’.In 1871, împreună cu V. Receanu si C. Grigorescu,
scoate ,,Invatatorul copiilor. Carte de cetit in clasele primare de ambele sexe, cu litere, slove si buchi,
cuprinzand invataturi morale si instructiune.’’ Ignorarea canoanelor religioase, ca şi criticarea ierarhiei
bisericeşti, i-a atras destituirea din funcţia de diacon, iar ulterior, când la conducerea ministerului se
afla Cristian Tell, a fost scos şi din învăţământ. In anul 1873, Ion Creanga divorteaza, iar in anul urma-
tor obtine postul de institutor la Scoala nr.2 din Pacurari - ,,Drepturi meritate, castigate prin munca si
buna-credinta’’.In anul 1875 obtine definitivarea in invatamant si il cunoaste mai indeaproape pe revi-
zorul scolar, Mihai Eminescu, care, intuindu-i geniul creator, îl îndeamnă să-şi transcrie bogatul reper-
toriu oral. Înrâurirea lui Eminescu rămâne astfel hotărâtoare pentru destinul său scriitoricesc. Frecven-
tand impreuna Junimea, Creanga incepe sa citeasca din creatiile proprii (,,Soacra cu trei nurori’’,
,,Capra cu trei iezi’’, ,,Punguta cu doi bani’’, ,,Danila Prepeleac’’, ,,Povestea porcului’’, ,,Ursul păcălit
de vulpe’’, ,,Inul şi cămeşa’’, ,,Poveste şi Păcală’’, ,,Mos Nichifor Cotcariul’’, ,,Povestea lui Stan
Patitul’’, ,,Povestea lui Harap-Alb’’, ,,Fata babei si fata mosneagului’’, ,,Ivan Turbinca’’, ,,Povestea
unui om lenes’’, ,,Mos Ion Roata si Unirea’’-Anecdota). In anul 1878, Ion Creanga este decorat cu
medalia Bene Merenti clasa a II-a pentru lucrarile si publicatiile sale didactice. Dupa o pauza de doi
ani, in 1881, publica primele doua parti din volumul ,,Amintiri din copilarie’’, iar in anul urmator, par-
tea a III-a. In 1883, I se confera gradul de Cavaler al Ordinului ,,Coroana Romaniei’’ pentru opera
publicata. Publica in ,,Convorbiri literare’’ anecdotele, ,,Cinci paini’’ si ,,Mos Ion Roata si Voda Cuza’’.
În 1887 i se agraveaza boala, renunţă la învăţământ şi solicită pensionarea. Il viziteaza pe Mihai
Eminescu, aflat la sanatoriul Manastirii Neamt, trece si pe acasa, pe la Humulesti, si gaseste in podul
casei o carte religioasa, din care citeste un pasaj in care erau aspru certati cei care parasisera pre-otia.
Isi face mari remuscari si considera ,,semnul’’ ca o pedeapsa de sus pentru sine. La câteva luni dupa
moartea lui Eminescu, 15 iunie 1889, în noaptea de Anul Nou, 31 decembrie 1889, se stinge la Iaşi Ion
Creanga, in urma unei crize de epilepsie, fiind înmormântat în cimitirul "Eternitatea".
,,Creanga este expresia monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste
poporul roman. Sau, mai simplu, e poporul roman insusi, surprins intr-un moment de geniala expan-
siune. Ion Creanga este, de fapt, un anonim.’’(G.Calinescu)
,,Se poate afirma ca intrega opera a lui Creanga nu-I altceva decat un indreptar de convietuire
sociala. Cu o intuitie adanca a specificitatii noastre, Creanga a folosit tiparele creatiei folclorice spre a
transmite un fond uman inconfundabil.’’(Marin Mincu)
,,Limba de la apa cu rezonante mitologice a Ozanei e patrimoniul colectiv, limba impersonala,
canonica, ridicata insa in scris la vibratie estetica. La oamenii de langa Cetatea Neamtului, sentimentul
solidaritatii cu istoria se bazeaza pe relicve ce vorbesc inimii, ducand spre legende si edificii vechi. Un
stil de viata este in fond o forma de rezonanta a istoriei. Memoria trecutului evoca acolo epoci in care
predecesorii (,,samanta de oameni de aceia care s-au hartuit odinioara cu Sobietki’’) priveau lucrurile
nu numai cu un mare simt al echilibrului, dar si cu o anumita constiinta de sine.’’(Const. Ciopraga)

BIBLIOGRAFIE: ,,Pe meleagurile patriei, cu copiii nostri’’ de Ion Popescu, Ed. did. si ped. – Bucuresi,
1979; ,,Iubirea de mosie e un zid …’’ Colectia Cogito, Ed. Albatros, Bucuresti, 1977; ,,Educatia in
familie’’ de Emilia Batranu, Ed. Politica, Bucuresti, 1980; ,,Didactica limbii si literaturii romane in
invatamantul primar’’ de Ioa Serdean, Ed. Corint, Bucuresti, 2005; ,,Metodica predarii limbii romane
in invatamantul primar’’ de Corneliu Craciun, Ed. Emia, Deva, 2003; ,,Pedagogie’’ de Constantin
Cucos, Ed. Polirom, Iasi, 1996; ,,Creanga – Antologie scolara’’ de Emil Creanga, Ed. Ager, Bucuresti,
2003.