PREDAREA INTEGRATĂ A LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE LA

CLASELE I-IV

Reforma curriculară reprezintă o componentă dinamică a reformei

învăţământului deoarece contribuie în mare măsură la restructurarea
sistemului de învăţământ şi la realizarea reformei globale a învăţământului.
Reforma curriculară presupune un ansamblu de schimbări inovative la
nivel macroeducaţional care asigură interdependenţele necesare între conţinuturile instructiv-educative,
strategiile de predare şi învăţare şi strategiile de evaluare a activităţii educaţionale.
În prezent, în ţara noastră se lucrează cu un nou Plan-cadru de învăţământ la baza căruia stau
următoarele principii:
• Principiul descongestionării - recomandă selectarea şi esenţializarea conţinuturilor
programelor şcolare şi diminuarea supraîncărcării informţionale.
• Principiul egalităţii şanselor - se referă la dreptul fiecărui individ la educaţia comună realizată
în cadrul învăţământului obligatoriu, prin parcurgerea trunchiului comun.
• Principiul descentralizării şi al flexibilizării curriculumului- se referă la îmbinarea trunchiului
comun cu curriculumul ladecizia şcolii.
• Principiul selecţiei şi ierarhizării culturale - a condus la integrarea
disciplinelor de studiu într-un sistem, la interrelaţionarea lor şi la consacrarea conceptulu de „arie
curriculară”.
Limba şi literatura română în învăţământul primar este încadrată în aria curriculară Limbă şi
comunicare. Această disciplină este o componentă fundamentală a parcursului de învăţare oferit
elevilor în contextul şcolarităţii obligatorii.
Studiul limbii şi literaturii române are ca obiectiv central dezvoltarea competenţelor elementare
de comunicare, orală şi scrisă, ale elevilor, precum şi familiarizarea acestora cu texte literare şi non-
literare semnificative vârstei lor. De asemenea, se urmăreşte structurarea la elevi a unui ansamblu de
atitudini şi de motivaţii, scopul fiind acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultură comunicaţională
şi literară, capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să comunice şi să interacţioneze cu semenii săi, să
utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii, să poată continua în orice fază a existenţei sale
procesul de învăţare.
Noul curriculum al conţinutului limbii şi literaturii române stabileşte un model comunicativ-
funcţional adecvat nu doar specificului acestui obiect de studiu, ci şi modalităţilor de structurare a
competenţei de comunicare. Acest model presupune dezvoltarea integrală a unor capacităţi, ca finalităţi
fundamentale ale studiului limbii şi literaturii române în şcoală.
 Este vorba de dezvoltarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală,
respectiv de receptare a mesajului scris (citirea-lectura) şi de exprimare scrisă. Totul se contopeşte în
ţelul suprem al studiului acestei discipline şcolare, care este dezvoltarea competenţei de comunicare în
toate formele ei de manifestare. De altfel, comunicarea nu este altceva decât ,,funcţionarea concretă, în
fuziune, a celor patru capacităţi formulate anterior’’ (M.E.N., 1998).
“Cel mai puternic argument pentru integrarea curriculumului este chiar faptul că viaţa nu este
împărţită pe discipline” J. Moffett
Cei patru piloni ai învăţării sunt:
 A ÎNVĂŢA SĂ ŞTII - a stăpâni instrumentele cunoaşterii; instrumentele esenţiale ale învăţării
pentru comunicare şi citire, exprimare orală şi scrisă, a poseda în acelaşi timp o cunoaştere
vastă, dar şi aprofundată a unor domenii principale; a înţelege drepturile şi obligaţiile specifice
unei societăţi democratice. Cel mai important aspect al acestui pilon este considerat însă a
învăţa să înveţe.
 A ÎNVĂŢA SĂ FACI - a-ţi însuşi deprinderile necesare pentru a practica o profesie şi a-ţi însuşi
competenţele psihologice şi sociale necesare pentru a putea lua decizii adecvate diverselor
situaţii de viaţă; a te integra în viaţa socială şi în lumea muncii; a folosi instrumentele
tehnologiilor avansate; a-ţi satisface nevoile de bază şi a acţiona pentru îmbunătăţirea calităţii
vieţii personale şi sociale.
 A ÎNVĂŢA SĂ MUNCEŞTI ÎMPREUNĂ CU CEILALŢI - a accepta interdependenţa ca pe o
caracteristică a mediilor sociale contemporane; a preveni şi a rezolva conflictele; a lucra
împreună cu ceilalţi pentru atingerea unor obiective comune, respectând identitatea fiecăruia; a
participa activ la viaţa şi conducerea comunităţii şi a crea o familie sănătoasă şi armonioasă.
 A ÎNVĂŢA SĂ FII - a-ţi dezvolta personalitatea şi a fi capabil să acţionezi autonom şi creativ
în diverse situaţii de viaţă; a manifesta gândire critică şi responsabilitate; a valoriza cultura şi a
depune eforturi pentru dezvoltarea propriilor capacităţi intelectuale, fizice, culturale; a
manifesta simţ estetic şi a acţiona pentru menţinerea unui climat de pace şi înţelegere.

Principalele inovaţii în organizarea conţinuturilor învăţământului sunt:

 Abordarea interdisciplinară;
 Predarea integrată a cunoştinţelor;
 Organizarea modulară;
 Învăţarea asistată de ordinator.
Din perspectiva curriculară, predarea integrată trebuie realizată atât la nivelul organizării
conţinuturilor, cât şi la nivelul predării – învăţării lor.
Termenul ,,curriculum integrat” sugerează corelarea conţinuturilor în care punctul de plecare
este cel mai adesea finalitatea, în funcţie de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului
instructiv-educativ.
 Particularităţi ale învăţării integrate:
- interacţiunea obiectelor de studiu
- centrarea pe activităţi integrate de tipul proiectelor
- relaţii între concepte din domenii diferite
- corelarea rezultatelor învăţării cu situaţiile din viaţa cotidiană
- rezolvarea de „probleme” – cea mai importantă forţă motrice a integrării cu relevanţă practică.
Altfel spus, argumentele psiho-pedagogice în favoarea predării integrate sunt multiple:
• în planul profunzimii şi trăiniciei cunoştinţelor dobândite printr-o astfel de abordare, plusul
calitativ este evident: cei care învaţă identifică mai uşor relaţiile dintre idei şi concepte, dintre temele
abordate în şcoală şi cele din afara ei;
• baza integrată a cunoaşterii conduce la o mai rapidă reactivare a informaţiilor;
• în planul relaţiilor interpersonale, activitatea integrată încurajează comunicarea şi rezolvarea
sarcinilor de lucru prin cooperare, elevii devenind mai responsabili;
• cadrul didactic devine un „facilitator”, mai mult decât o sursă de informaţii;
• abordarea integrată a curriculum-ului implică abilitatea metodologică a cadrelor didactice
pentru integrarea curriculară, realizarea unei coordonări corecte între temele abordate din perspectiva
integrată şi temele abordate clasic, stabilirea modalităţilor de evaluare a performanţelor individuale,
mai ales în situaţia învăţării prin cooperare, acomodarea corectă a proiectelor şi abordării pe teme într-o
schemă orară coerentă;
• învăţarea într-o manieră cât mai firească, naturală pe de o parte şi, pe de altă parte, învăţarea
conform unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculumul integrat;
• parametrii structurii curriculare integrate pot fi: conceptele transmise, deprinderile, abilităţile
formate şi aplicaţiile realizate.
Predarea integrată a disciplinelor se fundamentează teoretic pe unitatea cunoaşterii umane.
Disciplinele integrate sintetizează şi organizează didactic informaţii din domenii diferite ale cunoaşterii.
Prin viziunea curriculară, predarea este abordată nu doar la nivelul organizării cunoştinţelor, ci şi la cel
al transmiterii şi asimilării lor. Predarea integrată a conţinuturilor prezintă conceptele şi principiile,
astfel încât să evidenţieze unitatea gândirii ştiinţifice.
Din perspectiva educaţiei permanente, integrarea conţinuturilor este abordată atât ca o integrare
verticală (asigurând coerenţa şi articularea diferitelor stadii ale educaţiei individului uman), cât şi ca
integrare orizontală (vizând formarea capacităţii de transfel al cunoştinţelor la alte domenii de
cunoaştere decât cele abordate în şcoală).
Principalele niveluri ale integrării cunoştinţelor sunt:
 Integrarea multidisciplinară
 Integrarea interdisciplinară
 Integrarea transdisciplinară
La distincţia celor trei niveluri adăugăm integrarea intradisciplinară (monodisciplinară).
 Progresia în integrarea curriculum-ului decurge astfel :
transdisciplinaritate

interdisciplinaritate

multidisciplinaritate (pluri)

Predarea integrată a limbii şi literaturii române urmăreşte ca în fiecare lecţie să se atingă cele
cinci componente: citire, scriere, lectură, comunicare şi elementele de construcţie ale comunicării.
Noul model comunicativ-funcţional faţă de predarea tradiţională are avantajul menţinerii
interesului activ al elevilor, activităţile ne mai repetându-se.
În fiecare lecţie de limba şi literatura română se exersează actul citirii, se explică expresii
necunoscute, se formulează enunţuri în structuri diverse, se evidenţiază aspectele ortografice, ortoepice
şi de punctuaţie, se realizează construcţii lingvistice potrivit necesităţii şi obiectivelor comunicării, în
fapt o predare inter şi intradisciplinară.
Vocabularul, fonetica, morfologia, sintaxa, ortografia şi punctuaţia participă la realizarea
construcţiilor corecte ale comunicării, nefăcându-se nicio distincţie între ele, dar sunt în strânsă
corelaţie, interdependenţă, condiţionându-se reciproc.
Predarea integrată a citirii şi scrierii are ca referinţă o idee sau un principiu integrator care
transcede graniţele dintre capacităţile de receptare şi exprimare orală respectiv de receptare a mesajului
scris şi de exprimare scrisă, şi grupează cunoaşterea în funcţie de noua perspectivă.
Trecând pe parcursul aceleiaşi lecţii de la activitatea de citire la cea de scriere şi de construcţie a
elementelor comunicării cu aportul alfabetului decupat şi apoi cu litere de mână, s-a constatat că elevii
sunt mai relaxaţi şi participă cu mai mult interes la activitate, menţinându-se trează atenţia acestora.
•Sunt glasuri care se ridică împotriva conceptelor de integrare, motivul fiind noutatea.
•Am putea să-l cităm pe Eminescu:
“Toate-s noi şi vechi sunt toate”
În activitatea de abordare integrată a citirii şi scrierii se operează cu fapte de limbă. De aceea
este necesar ca atunci când ne ocupăm de probleme metodologice cu privire la însuşirea cititului şi
scrisului să luăm în considerare aspectele specifice ale limbii, pentru a găsi cele mai bune soluţii în
activitatea didactică.
Nu se poate învăţa cititul şi scrisul fără ca elevii să dispună de capacitatea de a delimita
cuvintele din vorbire şi, în cazul limbii române, fără a le despărţi în sunete pentru ca apoi să fie
realizată unirea sunetelor în cuvinte şi a acestora în propoziţii. Descoperind sunetul, intuind litera
corespunzătoare şi scriind litera de mână, integrând-o în exemple, în aceeaşi oră de curs, se observă că
elevul are mai puţine probleme cu recunoaşterea literelor, cu cititul.
 În predarea integrată a citirii şi scrierii însuşirea literei are loc în două lecţii care pot avea
următorul scenariu:

Lecţia I Lecţia a II-a

Etapele lecţiei pot fi: Etapele lecţiei pot fi:

•folosirea imaginilor şi predarea sunetului şi a literei

de tipar folosind metoda fonetică analitico-sintetică: •intuirea imaginii din carte;
•formarea unor propoziţii din cuvintele
- alegerea propoziţiei; alcătuite cu ajutorul alfabetului;
- stabilirea locului cuvântului în propoziţie; •citirea propoziţiilor formate;
- despărţirea cuvântului în silabe; •citirea textului din manual;
- pronunţia sunetului nou; •scrierea selectivă a unor cuvinte;
- prezentarea literei de tipar; •scrierea propoziţiilor;
•citirea cuvintelor şi a propoziţiilor scrise
•scrierea unor cuvinte cu literele alfabetului decupat; cu litere de mână.
•citirea cuvintelor formate;
•citirea coloanelor de cuvinte;
•intuirea literei de mână;
•exerciţii pregătitoare pentru scriere;
•scrierea model a literei de mână;
•scrierea în caiet a literei de mână ;
•scrierea cuvintelor.

Astfel, predarea-învăţarea integrată este o strategie de organizare interdisciplinară atât a

conţinuturilor, cât şi a întregii experienţe de învăţare.
Şi pentru că omul este „proiect” aruncat în lume şi aflat într-o stare de „facere”,
de formare permanentă de-a lungul vieţii sale, cadrului didactic îi revine un rol de”
misionarism” în procesul de modelare a omului.

Noi, dascălii, trebuie să menţinem atmosfera de joc, implicându-ne cu tact, lăsându-le libertatea
de acţiune, lăsându-i să rămână copii cât mai mult timp. La rândul nostru poate vom reuşi să păstrăm în
suflet copilul care am fost cândva, dar şi bucuria din ochii şi de pe feţele celor pe care trebuie să-i
învăţăm să devină oameni, mai mari şi poate mai buni decât noi.

Bibliografie:
Barbu M., Metodica predării limbii şi literaturii române, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 2006
Cucos C., Psihopedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
Cucos C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Dumitriu Gh., Psihopedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004
Ionescu M. şi Radu I., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004
Ungureanu D., Teoria curriculum-ului, Ed. Mitron, Timişoara, 1999