Exprimarea orală

Componentele comunicării dialogate

Adaptarea la particularitățile interlocutorului

Încerc să scriu și eu din amintiri și sper să ajute acest comentariu. Nu vă pot trimite la nicio sursă. Toate
comentariile pe care eu le fac sunt produsul unei inspirații de moment.

Comunicarea poate fi verbală (orală și scrisă), respectiv nonverbală și paraverbală. Ne vom opri asupra comunicării
verbale orale, un tip de comunicare ce are următoarele particularități:
-cele două instanțe ale comunicării sunt:
*emițătorul/ transmițătorul/ furnizorul de mesaje/informații/conținuturi
*receptorul/ destinatarul informației
În procesul comunicării didactice, profesorul își poate asuma atât rolul de expeditor al informației, cât și de receptor.
Prin urmare, în cadrul acestui dialog există un transfer informațional dinspre un actant al comunicării către
interlocutorul sau partenerul său conversațional. 
Totodată, trebuie amintit faptul că acest tip de comunicare trebuie extins și în zona interacțiunilor dintre elevi. Prin
urmare, comunicarea didactică nu se refera doar la schimbul de informații dintre cele doua instanțe- profesor si
elevi. Comunicarea in sala de clasă poate avea mai multe dimensiuni: comunicare profesor-elev, profesori-elevi,
elev-elev, elev-elevi. Clasa de elevi este o entitate colectivă, pe când profesorul sau elevul sunt entități singulare.
Așadar, cei doi poli ai unei comunicări se pot regăsi intr-o dubla ipostaza- aceea de entitate singularã sau colectiva. 

*elementul definitoriu al unei comunicări orale este natura mesajului, precum si canalul de comunicare. In cazul
acesta, discutăm despre un mesaj oral, transmis prin viu grai. Comunicarea orală se traduce printr-un schimb de
replici care nu are și un corespondent scris. Cuvintele circulă pe cale exclusiv orală.
Așadar, componentele comunicării orale sunt:
Emițătorul
Receptorul
Mesajul
Canalul de comunicare

As adauga in aceasta lista un al cincilea element...contextul de comunicare. Acesta este foarte important sub aspectul
decriptării corecte a unui mesaj. Același mesaj poate avea o altă implicatură dacă este rupt de context sau dacă, din
contra, este rostit intr-un alt context situațional. 
Prin urmare, contextul general al actului de comunicare este fundamental in decodarea adecvata a mesajului.

Adaptarea la particularitățile interlocutorului

Interlocutorul, in acest sens este reprezentat de elev sau de clasa de elevi.

Modalități de adaptare a mesajului oral la particularitățile copilului

*accesibilizarea conținutului transmis. Altfel spus, mesajul oral trebuie adaptat la puterea de înțelegere a copiilor. In
funcție de grupul tintă, fixam si registrul lingvistic in care discutam. Intr-un fel le vorbim copiilor din clasa
pregătitoare...vorbim pe limba lor cum se spune, dar intr-un alt mod discutăm cu elevii de clasa a patra care au un
bagaj lingvistic mult mai bogat si pot decripta mult mai ușor mesajul profesorului, chiar si atunci când acesta
utilizează o terminologie științifică mai riguroasa. 
*o comunicare eficienta este o comunicare întemeiată pe principiul tratamentului pedagogic diferențiat. Intr-o sala
de clasa, colectivul este eclectic. Pe românește, unii știu mai multe,alții mai puține..alții deloc. Esențial este ca
profesorul sa se adapteze din mers si sa vorbească tuturor, dar...culmea...pe limba fiecăruia in parte...daca vrea sa se
facă înțeles si daca vrea ca mesaju lui sa ajungă la toți copiii. Achizițiile cognitive ale educabililor sunt diferite. Este
greu sa te faci înțeles de către toți copiii, dar...probabil...nu imposibil. 

*construirea unor contexte favorabile asimilării mesajelor transmise.