13 septembrie

Tema: Valoarea instructiv – educativă și formativă a literaturii pentru copii

Literatura, ca artă a cuvântului, oferă copilului de vârstă preșcolară și școlară mică un întreg
univers de gândire și sentimente, de aspirații și îndrăzneli,  de înaripare entuziastă și idealuri
înalte.

Sugerat printr-un conținut variat (patria, trecutul istoric, natura și frumusețile ei, școala, viața
cotidiană), ca și prin prototipuri umane surprinse în ipostaze dintre cele mai felurite, acest
univers se va putea constitui într-o zestre spirituală importantă, cu condiția ca opera literară în
ansamblul ei să răspundă cerințelor multiple pe care le ridică educația estetică, morală și
patriotică. Prin valorificarea creatoare a mesajului artistic, etic și estetic al fiecărei creații în parte
se stimulează interesul,  pasiunea copilului pentru literatură, setea de cunoaștere.

Formarea și modelarea caracterelor, deprinderea copiilor cu  normele de comportare civilizată,

cultivarea sentimentelor moral-patriotice (umanismul, dragostea față de patrie, curajul,
perseverența, respectul pentru muncă) sunt cerințe la realizarea cărora opera literară, prin
specificul ei, aduce o contribuție majoră.

Funcția formativă a literaturii pentru copii nu trebuie confundată cu unele intenții moralizatoare
aride, stereotipe, fără acoperire artistică. Dar a nega existența obligatorie a unei strategii, a unor
legi interioare specifice, ar fi o eroare cu consecințe grave.

Dacă școala are ca finalitate instruirea și educarea copilului, dacă viitorul adult trebuie să fie un
foarte bun tehnician, dublat de un umanist capabil să înțeleagă și să aprecieze frumosul din
natură și societate, atunci realizarea tuturor acestor imperative se leagă în primul rând de
cultivarea pasiunii pentru lectură.Copilul trebuie permanent îndrumat, orientat spre un evantai
diversificat de cărți instructive, de la basm la povestire, schiță sau nuvelă, de la legendă la poezie
patriotică, de la fabulă la călătoriile extraordinare, la romanele științifico-fantastice sau literatura
de informare.

Pentru a insufla copilului dragostea pentru literatură, nevoia interioară de lectură, trebuie ca
educatorul însuși să fie un om cultivat, un foarte bun cunoscător al valorilor naționale și
universale.

Cunoașterea treptelor de dezvoltare a copilului, a principiului accesibilității în vederea

îndrumării permanente a lecturii copilului,  constituie o altă sarcină importantă.Literatura pentru
copii se adresează celor mai diferite vârste.Este foarte mare distanța de la cartea cu poze însoțite
de versuri sau proză- din perioada preșcolară și clasele I si a II-a, când caracterul concret- intuitiv
al gândirii impune ilustrația ca auxiliar prețios în înțelegerea semnificației operei- la cărțile în
care primatul îl deține textul literar, din clasele a III-a și a IV-a , când gândirea copilului începe
să fie capabilă de generalizări și abstractizări.

Iată de ce este nevoie de cărți diferite, de autori diferiți care să se adreseze nivelului de înțelegere
al copilului, în funcție de particularitățile de vârstă și preferințele individuale.

Adresându-se și micilor oameni în formare, literatura căreia ne-am obișnuit să-i zicem ,,pentru
copii” este absolut necesar să aibă valențe educative. Valențe educative în plan moral- ca și
estetic, bineînțeles.

Prin urmare, că literatura pentru copii și tineret există- și încă exemplar, ca arie de suflet, ca
realitate, dincolo de categoriile de cititori la care trimite- nici nu mai trebuie demonstrat. Dar
dacă ni s-ar cere s-o facem, atunci ar fi suficient să amintim câteva nume românești, sau titluri de
opere de autori români, fără a fi nevoie să insistăm prea mult asupra lor: Ion  Creangă, Ion Luca
Caragiale, Emil Gârleanu, I.Al.Brătescu- Voinești.

Ea, literatura pentru copii  și tineret, scrie criticul Valeriu Criste, „pare a fi mai mult destinată
oamenilor mari”. Și el continuă pe aceeași temă: „În aceste condiții (…) tinde (…)să devină
literatură în sine, de urmărit nu numai ca joc al fanteziei, ca dispoziție ludică sau ca poezie, ci și
în corespondențele pe care le poate avea cu realitatea istorică sau cu viața de toate zilele”. Cu alte
cuvinte, literatura pe care o discutăm este o  realitate  social- artistică, precum întreaga literatură
frumoasă, sau nu există deloc.

Greșeala pe care o fac unii autori de literatură pentru copii, sau comentatori ai ei, este de a nu
disocia între literatura propriu-zisă a genului – ce exprimă universul infantil, și pe care, cum am
mai spus, cei mici n-o pot gusta în profunzimea, frumusețea acesteia – și „literatura” cu virtuți
educative declarate, ce trebuie privită ca o prelungire în plan spiritual al lumii jucăriilor, de care
copiii au atâta nevoie.