ALEXANDRA-ELENA FULAŞ

Metode de predare-învăţare
a basmului la clasa a IV-a
Modalităţi de devoltare a capacităţii creative
la copiii din învăţământul primar

EDITURA UNIVERSITARĂ
Bucureşti, 2018
 CUPRINS

ARGUMENT ............................................................. 7

CAPITOLUL I BASMUL......................................... 11
1. Originea basmului.............................................. 11
2. Definirea si caracterizarea basmului ............... 12
3. Clasificarea basmelor ......................................... 15
4. Teme si motive în basm...................................... 19
5. Timp si spaţiu în basm ....................................... 27

CAPITOLUL II PERSONAJELE BASMULUI .... 29

1. Definire - personaj literar .................................. 29
2. Clasificare - personaje literare .......................... 29
3. Clasificare - personaje de basm ........................ 32
3.1 Senex ............................................................... 32
3.2 Virilis-Virilia - regula activă ...................... 36
3.3 Actanţi ........................................................... 42
3.4 Opozanţi ......................................................... 47

CAPITOLUL III
IMPORTANŢA BASMULUI ÎN PROCESUL
INSTRUCTIV-EDUCATIV .................................... 52
1. Basmul în învăţământul primar ........................ 52

5
CAPITOLUL IV
METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT .............................. 55
1. Delimitări conceptuale ....................................... 55
2. Clasificarea metodelor de învăţământ ............. 58
3. Expunerea .............................................................. 64
4. Conversaţia didactică .......................................... 66
5. Brainstormingul ................................................... 70
6. Ciorchinele ............................................................ 72
7. Metoda exerciţiului ............................................. 74
8. Explozia stelară .................................................... 76
9. Metoda cubului .................................................... 80

CAPITOLUL V
CERCETARE PEDAGOGICĂ ............................... 84

CONCLUZII .............................................................. 105

BIBLIOGRAFIE ........................................................ 107

6
 ARGUMENT

În încercarea de a prezenta o parte din

multitudinea metodelor de învăţământ ce sunt
utilizate în realizarea predării basmelor, am înfăptuit
această lucrare.
Sunt de părere că, în activitatea de învăţare,
metodele aplicate în asimilarea de noi informaţii au
un rol foarte important.
Datorită educaţiei, copiii dobândesc aspecte
referitoare la cultură, valori sociale, civilizaţie, pe care
le adaugă în cadrul lor comportamental. Prin învăţare,
ei sunt pregătiţi spre a face faţă unor noi situaţii.
Metodele utilizate în procesul de învăţare
trebuie să fie în conformitate cu vârsta, dezvoltarea
gândirii elevului, cu materia dar şi cu scopul urmărit.
În ceea ce priveşte basmul, lecturarea acestuia
are o deosebită contribuţie în dezvoltarea proceselor
psihice ale copiilor. Datorită faptului că basmele
prezintă numeroase imagini, personaje şi sunt bogate
în figuri de stil, acestea trezesc copiilor reprezentări
multiple.
Prin basm, imaginaţia reproductivă a copiilor
este dezvoltată datorită acţiunii bogate şi a eroilor

7
bine individualizaţi. Copiii ajung să îşi depăşească
limitele experienţei lor de viaţă, deoarece îşi
imaginează ceva ce nu au mai văzut vreodată. Astfel,
personaje precum: Feţi-Frumoşi, zâne, zmei, balauri,
cai înaripaţi sunt reproduse viu în imaginaţia lor.
În basme există oameni, obiecte şi animale care
vorbesc, prieteni şi duşmani, începuturi şi sfârşituri,
bun şi rău, frumos şi urât, iubire, familie, numeroase
ipostaze ale eroului, care, prin fantezie dar şi prin
legătura cu lumea reală, conduce la devenirea
copilului în adult cu idei şi principii proprii.
Prin sintagma „A fost odată ca niciodată”,
copilul realizează că intră într-o lume magică, specială
şi parcurge o călătorie imaginară pe tărâmuri fictive,
alături de personajele basmelor. Doar în momentul în
care intervine personajul negativ care tulbură
echilibrul acţiunii, copilul începe să realizeze
pericolele şi răul ce îl înconjoară în viaţa de zi cu zi.
Însă, atunci când află că binele învinge, copilul
conştientizează că momentele grele sunt trecătoare şi
că fiecare problemă are şi o rezolvare.
Astfel, acesta îşi dezvoltă curajul, stima de sine şi
este încrezător în faptul că orice obstacol poate fi
depăşit. Aceste treceri de la real la imaginar îi
dezvoltă copilului noi sentimente de: teamă, fericire,
suspans, uşurare.

8
 De-a lungul timpului, basmul a rămas una dintre
cele mai îndrăgite opere de către copii. Basmul are o
însemnătate educativă puternică în viaţa acestora,
ajutându-i să-şi înfrângă fricile şi totodată să evadeze
din lumea reală într-o lume în care orice este posibil.

9
 CAPITOLUL I

BASMUL

1. Originea basmului

Teorii precum: teoria mitologică, teoria

migraţionistă, teoria antropologică, teoria originii
totemice şi teoria „onirică”, au existat întotdeauna cu
privire la originea basmului.
Teoria mitologică, susţinută de Max Muller,
afirmă că basmele provin din vechile mituri
indoeuropene.
Teoria migraţionistă sau difuzionistă emisă de
Th. Benfey, susţine că sursa unică a basmelor o
reprezintă literatura indiană, ce a fost creată de
budiştii care erau călugări, în templele lor.
Teoria antropologică sau poligenetică, formulată
de E. B. Taylor şi A. Long, ajunge la concluzia că
basmele sunt supravieţuiri din substratul de credinţe
primitive comun speciei umane.
Teoria originii totemice îi aparţine lui A. Von
Gennep şi afirmă că basmele ar fi rezultatul

11
transformării succesive a credinţelor în socralitatea
unui animal protector al comunităţii.
Teoria onirică îi are drept autori pe F. Laistner şi
B. P. Haşdeu şi propune o ipoteză genetică
psihologică.

2. Definirea si caracterizarea basmului

Basmul este o operă epică, de origine populară,

în care faptele reale sunt îmbinate cu cele fantastice, la
care iau parte personaje cu puteri supranaturale,
reprezentând forţele binelui şi forţele răului şi din a
căror confruntare, forţele binelui ies victorioase. După
Călinescu, „basmul e un gen vast, depăşind cu mult
romanul, fiind mitologie, epică, ştiinţă, observaţie
morală etc.”1
Alături de povestire, snoavă şi legendă, basmul
reprezintă una dintre cele mai vechi specii ale
literaturii orale, existentă încă din Antichitate, fiind
răspândită la toate popoarele, într-un număr foarte
mare de variante.
Basmul este o operă populară în proză, de
dimensiuni întinse, în care sunt relatate evenimente ce
au un caracter fabulos, la care sunt prezente personaje
care au trăsături supranaturale, reprezentând forţele
binelui şi forţele răului.

1Călinescu G., Estetica basmului, Bistriţa, Editura Pergamon, 2006,

pag.. 123

12
 Existenţa elementelor fantastice reprezintă
caracteristica definitorie a basmului. Astfel, este
determinată apariţia întâmplărilor fantastice, a
personajelor fabuloase, a obiectelor magice şi a
personajelor umane cu însuşiri supranaturale.
Desfăşurarea acţiunii se dezvoltă pe mai multe
episoade şi întotdeauna are loc în două lumi: cea
reală, a oamenilor şi cea fictivă.
Fiind gradată, acţiunea creşte treptat în
intensitate. Evenimentele se desfăşoară într-un timp
imaginar. Spaţiul are variante infinite: „la răsărit”, „pe
tărâmul celălalt", „peste munţi”, „unde se bat munţii
în capete”, „dincolo de mări şi ţări” etc.
În orice basm, indiferent de întâmplările prin
care trec, personajele sunt pozitive şi negative. Ele fac
parte fie din spaţiul real, fie din lumea imaginară.
Dacă personajele din spaţiul uman au trăsături
specifice omului, redate prin calităţi şi defecte (vitejie,
modestie, trufie, invidie, credinţă, răutate),
personajele din lumea fantastică sunt înzestrate cu
forţe supranaturale care depăşesc forţele obişnuite ale
oamenilor (au capacitatea de a transforma obiecte, de
a vorbi graiul oamenilor, de a se metamorfoza).
Întotdeauna, protagonistul basmului este
întruchipat de un tânăr cu trăsături deosebite, pe care
nu le prezintă de la început. Acesta parcurge o
călătorie iniţiatică, întâlnind pe parcursul acesteia
diferite obstacole pe care reuşeşte să le depăşească.

13
 Forţele binelui se luptă mereu cu forţele răului,
care, aparent sunt mai multe şi mai puternice, însă le
învinge, fiind demonstrată astfel încrederea omului în
victoria binelui. Sunt prezente ajutoarele protago-
nistului şi obiecte magice, unele aparţinând lumii
reale, iar altele aparţinând lumii fantastice.
Există probe de inteligenţă, vitejie şi omenie.
Basmele cuprind o serie de formule:
- formule iniţiale cu ajutorul cărora se pătrunde
din lumea reală în lumea imaginară a basmului: „A
fost odată ca niciodată”
- formule mediane prin intermediul cărora se
face legătura dintre două pasaje ale basmului - atrag
atenţia cititorului/ ascultătorului asupra faptului că
mai sunt obstacole de trecut: „ca cuvântul din
poveste, înainte mult mai este”;
- formule finale care indică finalul întâmplărilor
fantastice, părăsirea lumii fantastice şi revenirea în
realitatea concretă: „ş-am încălecat pe-o şa, şi v-am
spus povestea aşa”.
Stilul se evidenţiază prin oralitate înfăptuită prin
diferite mijloace artistice: cuvinte şi expresii populare,
regionalisme, propoziţii interogative şi exclamative şi
dialoguri.
Numerele magice şi deznodământul fericit
reprezintă şi ele caracteristici ale basmului.

14
 Pentru a da valoare de adevăr basmului,
povestitorul aminteşte uneori, la sfârşitul basmului, că
el însuşi a fost prezent la întâmplările relatate.
Cultivând ideea de bine şi frumos, valoarea
basmelor este atât estetică, cât şi morală.

3. Clasificarea basmelor:

După trăsăturile personajelor, tema acţiunii,

existenţa componentelor fantastice, basmele se
clasifică în:
- fantastice, fiind cele mai răspândite şi
semnificative, desprinse din mit, ce au o pregnanţă a
fenomenelor fabuloase;
- animaliere, ce au ca punct de pornire
legendele totemice despre plante, animale sau chiar
despre anumite obiecte simbolice;
- nuvelistice, ce provin din snoavă,
regăsindu-se în naraţiune o inserţie puternică a
aspectelor concrete de viaţă.
Basmul fantastic urmează ca si celelalte basme,
acelaşi model de structură, însă deosebirea constă în
faptul că aici, elementul predominant este fantasticul.
Desfăşurarea acţiunii parcurge drumul dinspre real
spre fictiv, personajele făcând parte atât din lumea
reală, concretă, cât şi din lumea imaginară.
George Călinescu a definit basmul ca fiind
„oglindire a vieţii in moduri fabuloase”.

15
 Basmul animalier prezintă din punct de vedere
structural forma unei fabule, datorită faptului că sunt
prezente personaje animaliere ce au comportamente
umane, astfel încât, omul ocupă un rol secundar în
acest tip de basm. Intriga basmului prezintă unul sau
două motive, iar finalul conţine sugestii „etico-
morale”.
Basmul nuvelistic este o operă creată relativ
recent, iar unii folclorişti (Mihai Pop, Pavel
Ruxandoiu, Ovidiu Bârlea) tind să o considere chiar
subspecie a basmului propriu-zis. În acest tip de basm
personajele nu mai prezintă însuşiri supranaturale,
fiind oameni simpli ce trec prin momente deosebit de
normale, relaţiile familiale şi sociale reprezentând
tema principală.
În funcţie de autor, basmele sunt clasificate în:
- basme populare, reprezentând creaţii a
oamenilor din popor;
- basme culte, fiind creaţii ale unor autori
cunoscuţi.
Basmul popular, creaţie a colectivităţii anonime,
prezintă aspecte ale vieţii reale, aspiraţia omului
modest către libertate, dreptate, frumos, bine. Astfel,
tema acestui tip de basm este reflectată de aspecte ale
realităţii ce sunt surprinse în basmul popular se
regăsesc: dragostea, natura, ura, destinul etc. 2

2Bodiştean F., Literatură pentru copii si tineret dincolo de „story",

Cluj-Napoca, Editura Casa cărţii de ştiinţă, 2007, pag. 25

16
 Basmul popular prezintă două tipuri de motive:
dinamice (care pot schimba firul epic sau situaţia
protagonistului) şi statice (care nu intervin în firul
narativ).
De obicei, personajele sunt înzestrate cu puteri
supraomeneşti, prezentând în general o însuşire
definitorie, ce este accentuată pe toată desfăşurarea
acţiunii. Personajele sunt clasificare în basm, în două
grupe principale: personaje pozitive şi personaje
negative, iar, în funcţie de individualitatea acestora, le
putem încadra în patru categorii: senex, virilis-virilia,
actanţi şi opozanţi.
Basmul popular are aceeaşi compoziţie ca cel
cult, timpul şi spaţiul nefiind precizate cu exactitate.
Formulele specifice stârnesc amuzamentul prin
exprimarea populară şi prin neverosimilitatea lor. Ca
element specific, în basmul popular întâlnim repetiţia,
în sensul că firul narativ se repetă aproape identic: fiul
de împărat pleacă în căutarea prinţesei pe care o
salvează din mâinile zmeului, luptându-se cu acesta şi
omorându-l, iar finalul prezintă o nuntă mare, cu o
petrecere pe măsură şi veselie.
Modurile de expunere prezente în basmul
popular sunt: naraţiunea, descrierea, dialogul şi
monologul, naraţiunea fiind cea care predomină pe
tot parcursul desfăşurării firului epic. Cele mai
importante figuri de stil sunt hiperbola şi antiteza.

17
 Autorul anonim foloseşte ca tehnică narativă,
nararea lineară, o ascendentă/descendentă, nararea
„în palier", „în trepte", „în cercuri"3.
Basmul cult îşi găseşte punctul de plecare în
basmul popular, însă prezintă numeroase diferenţe. În
ceea ce priveşte basmul cult, acesta este creaţia unui
singur autor cunoscut, care ia parte la acţiune,
implicându-se afectiv. Desfăşurarea evenimentelor
este relatată în ordine cronologică, protagonistul fiind
prezentat încă de la naştere până la căsătorie şi
investire ca împărat.
Temele şi motivele se aseamănă cu cele prezente
în basmul popular, iar timpul şi spaţiul au coordonate
ireale. Şi în basmul cult, personajele înfăţişează
tipologii umane. În ceea ce priveşte structura
basmului cult, compoziţia este aceeaşi cu cea a
basmului popular, formulele specifice fiind întâlnite şi
aici. În basmul cult, modurile de expunere sunt
naraţiunea care se împleteşte cu dialogul, cel din
urmă având o funcţie dublă: aceea de a caracteriza
personajele în mod indirect şi aceea de a aduce
acţiunea în faţa cititorului.
Deznodământul este întotdeauna fericit, basmul
sfârşindu-se cu triumfarea binelui asupra răului şi cu
împlinirea personajelor.

3 Vistian G., Literatura pentru copii şi tineret, Cluj-Napoca,

Editura Dacia, 2003, pag. 110

18
 4. Teme şi motive în basm

Tema reprezintă „reflectarea unui aspect general

al realităţii surprins artistic în opera literară”.4
Basmele prezintă ca personaje: Feţi-Frumoşi,
prinţi, zmei, zâne, balauri, însă temele acestei creaţii
literare se află în strânsă legătură cu aspectele reale ale
societăţii actuale.
În basme întâlnim teme majore ca: „tema
dragostei, ura şi perfidia, teme legendar-mitologice,
teme didactico-moralizatoare şi teme umoristico-
absurde”.5
Tema dragostei, în cadrul basmului îmbracă
forme multiple: dragostea copiilor faţă de părinţi,
dragostea faţă de persoana iubită, dragostea părinţilor
faţă de copii, dragostea dintre fraţi.
În majoritatea basmelor predomină sentimentul
erotic, protagonistul este în căutarea fetei care îi este
sortită, cu care, mai apoi să se căsătorească şi să
formeze o familie. Dragostea este cât se poate de reală,
însă ipostazele sau personajele acesteia au tentă
fantastică.
Aşadar, persoana iubită poate fi chiar o pasăre
sau un animal. Această ipostază este una veche, fiind

4 Vistian G., Literatura pentru copii si tineret,Cluj-Napoca,Editura

Dacia, 2003, pag. 91

5 Vrabie G., Structura poetică a basmului,Bucureşti,Editura

Academiei republicii socialiste România, 1975, pag. 27

19
prezentă la aproximativ toate popoarele. Acest tip de
iubire este unul neobişnuit, dar impresionează tocmai
prin nefirescului său. Stranitatea unei astfel de relaţii
stârneşte curiozitatea, aceasta din urmă, atingând
limite foarte înalte.
În opera „Broasca ţestoasă cea fermecată" de
Petre Ispirescu întâlnim ipostaza iubirii dintre om şi
broasca ţestoasă.
„Tocmai când voi să se scoale şi să plece spre a
merge să-şi încerce şi el norocul, iată că broasca mai
ţâşni o dată, iar el îşi aruncă ochii la dânsa mai cu
băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaştei, şi
simţi un nu ştiu ce, colea la inimioară, pare că îl
săgetase ceva. Şezu iarăşi jos. Ar fi voit să plece, dară
parcă îl pironise cineva locului. Mai voi el să facă ceva
cumva, aşa ca să se depărteze, dară în deşert.
Picioarele nu se mai mişcară, ca şi când ar fi fost
butucite.
Se miră de astă lâncezeală. Şi, mai aruncându-şi
căutătura la broască, văzu ochii ei, pare că strălucea
de un foc ce simţea că îl atinge. Atunci îşi luă inima în
dinţi şi strigă:
- Asta să fie logodnica mea.
- Îţi foarte mulţumesc, dragul meu iubit, îi
răspunse atunci broasca. Cuvântul tău a sfărâmat
toate farmecele ce mă ţineau înlănţuită. Tu eşti ursitul

20