JOCURI CARE STIMULEAZĂ CREAREA POVEŞTILOR

Povestirile copiilor reprezintǎ o altǎ modalitate de stimulare a potenţialului creativ ; ele demonstreazǎ
capacitatea copilului de a exprima într-o altǎ creaţie viziunea şi atitudinea faţǎ de un model literar. Copilul
este independent în expresie, îşi manifestǎ nestingherit iniţiativa, spontaneitatea şi fantezia inepuizabilǎ.
Atitudinea creatoare pe care o are faţǎ de limbaj deoinde de natura mesajului pe care îl transmite şi de
posibilitǎţile sale intelectuale, lingvistice, afective. Mesajul sǎu poate fi o producţie convergentǎ sau una
divergentǎ. Dacǎ elevul foloseşte formulǎri stereotipe, automastisme verbale, este vorba de o producţie
convergentǎ. În mǎsura în care el îşi diversificǎ modalitǎţile de exprimare sau creeazǎ fraze întinse, se poate
vorbi de o producţie convergentǎ sau una divergentǎ. Cu cât intervin constrângerile exterioare, regulile,
modelele impuse, intervenţiile apreciative ale învǎţǎtorului, cu atât creşte ponderea producţiei convergente.
Producţia divergentǎ legatǎ de libertatea, spontaneitatea exprimǎrii poate fi stimulatǎ chiar dacǎ ea apare ca o
ameninţare la ordine şi disciplinǎ.

Copiii vor fi stimulaţi sǎ introducǎ personaje noi, sǎ înlǎnţuie şi sǎ complice acţiunile, sǎ organizeze
logic discursul verbal, sǎ introducǎ în aceeaşi poveste personaje din poveşti diferite, sǎ se îndepǎrteze de
subiectele ştiute, combinându-le sau transformân-du-le. Punţile verbale, întrebǎrile şi exclamaţiile retorice ale
învǎţǎtoarei, ca rǎspuns la formulǎrile copilului, încurajǎrile verbale şi nonverbale, ascultarea activǎ,
aprecierea formulǎrilor şi soluţiilor neobişnuite, inedite, sunt menite sǎ stimuleze actul creativ.Orice
întrerupere blocheazǎ şirul combinǎrilor şi recombinǎrilor verbale şi de imagini.

1. Jocul:,,Fabrica de poveşti ’’

Obiective: dezvoltarea flexibilitǎţii gândirii,a imaginaţiei creatoare, îmbogǎţirea şi activarea vocabularului.

Sarcina didacticǎ: crearea unei poveşti pornind de la cuvinte date.

Desfǎşurarea jocului: Animatorul pregǎteşte o pǎlǎrie conţinând bucǎţele de hârtie pe care este scris câte
un cuvânt ( legat, mai mult sau mai puţin, de subiectul respectiv ).

Unul dintre participanţi extrage un cuvânt la întâmplare şi începe fraza cu,,a fost odatǎ... ’’ şi utilizeazǎ
cuvântul extras. Pe rând, fiecare dintre participanţi extrage un cuvânt şi completeazǎ povestea cu ajutorul
câtorva fraze, folosind şi cuvântul extras. Ultimul participant încheie povestea cu ,, Morala ’’ urmatǎ de o
formulǎ care sǎ conţinǎ ultimul cuvânt extras din pǎlǎrie.

2.Jocul secretelor

Secretele pot determina crearea unor descrieri sau întâmplǎri care ar putea constitui dezvǎluirea acelui
secret. Copiii sunt întotdeauna fascinaţi de secrete şi cautǎ sǎ le explice în felul lor, folosindu-şi imaginaţia.

Exemple:
  ,, Eu mǎ uit la o emisiune secretǎ la televizor. Nimeni nu ştie de ea în afarǎ de mine ’’. Care
ar fi acea emisiune ? Descrieţi-o !

 ,, Eu am o maşinuţǎ secretǎ pe care numai eu ştiu sǎ o conduc. Oare cum aratǎ aceastǎ
maşinuţǎ ’’.

 ,, Pisicuţa mea are un secret, pe care nu l-a spus nimǎnui. Oare care ar fi acest secret ? ’’

 Realizaţi o compunere cu titlul,, Secrete ’’ pornind de la urmǎtoarea introducere:,, În faţa

casei vǎd un câine şi o pisicǎ. Se privesc unul pe celǎlalt şi par mulţumiţi. Ca prin minune
îi aud zicând:,, - Îţi voi spune secretul meu dacǎ şi tu mi-l spui pe al tǎu ’’ …..

3. Jocul: Protagonistul sunt eu !

Obiective: dezvoltarea originalitǎţii şi a imaginaţiei creatoare, stimularea activitǎţii de cunoaştere şi

autocunoaştere, dezvolatrea capacitǎţii de analizǎ şi sintezǎ.

Sarcina didacticǎ: actualizarea conţinuturilor unor bucǎţi literare.

Desfǎşurarea jocului: Elevii vor fi îndrumaţi sǎ creeze poveşti despre copiii de azi, despre ei inşişi,
pornind de la o poveste aleasǎ de invǎţǎtor. Se va alege o întâmplare dintr-o poveste şi li se va spune copiilor
sǎ povesteascǎ întâmplǎri asemǎnǎtoare cu cea aleasǎ, dar inspiratǎ din zilele noastre. Li se cere copiilor sǎ
pǎstreze conflictul, atitudinea faţǎ de muncǎ şi oameni, situaţiile comice şi spiritul critic. Va câştiga elevul
care va gǎsi cele mai întâmplǎrile din viaţa sa care sǎ se asemene cel mai mult cu întâmplarea din povestea
relatatǎ.

4. Jocul: Povestiri din cuvinte fantastice Este binecunoscutǎ plǎcerea copiilor de a decupa imagini din ziare,
cǎrţi, reviste etc. Le place sǎ taie cuvintele, sǎ le dividǎ, apoi sǎ le recuneascǎ dupǎ criterii cu totul fantaziste.
Ana şi Mircea Petean au numit,, foarţisme ’’1 cuvintele create de copii prin mixajul culorilor:

maro+galben =galbastru

frez+oranj=franj

Bestiarul fantezist populat de jivine de carton devine extraordinar prin împerecherea noţiunilor:

gǎinǎ+inorog= gǎinoirog

cǎmilǎ+mistreţ = cǎmilostreţ
 Aceastǎ plǎcere a copiilor de a inventa cuvintele a condus la realizarea unui joc care sǎ stimuleze
crearea unor cuvinte noi, care sǎ facǎ cuvintele productive în sens fantastic:

Obiective: dezvoltarea imaginaţiei creative, stimularea anticonformismului, explorarea posibilitǎţii

cuvintelor ( copiii le conferǎ semnificaţii şi le supun flexiunii inedite ).

Sarcina didacticǎ: compunerea unor poveşti cu cuvintele nou formate.

Desfǎşurarea jocului: Învǎţǎtorul scrie pe tablǎ câteva exemple de cuvinte compuse, numindu-le cuvinte
fantastice (struţocǎmilǎ, pisicâine ) sau cuvinte obţinute prin adǎugarea unui prefix neaşteptat ( triochi,
trimbrelǎ, maxicuverturǎ, microhipopotam, antimbrelǎ). Le cere elevilor sǎ creeze astfel de cuvinte fantastice
şi sǎ gǎseascǎ anumite utilizǎri ale obiectelor sau fiinţelor fantastice obţinute. Pentru a le uşura sarcina
învǎţǎtorul le va cere elevilor sǎ creeze mai întâi un cuvânt fantastic cu ajutorul unui prefix dat şi sǎ
alcǎtuiascǎ apoi o poveste cu acest cuvânt. Apoi le va spune sǎ-şi aleagǎ singuri prefixul cu ajutorul cǎruia
vor forma un cuvânt care va sta la baza poveştii. De asemenea, învǎţǎtorul poate scrie pe tablǎ douǎ liste:
prima cu prefixe şi a doua cu cuvinte. Le va cere elevilor sǎ combine câte un prefix şi câte un substantiv prin
tragere la sorţi. Va câştiga elevul care va crea cea mai interesantǎ poveste cu ajutorul cuvântului nou format.
Dascǎlul poate complica jocul, îndemnându-i pe elevi sǎ introducǎ în poveste mai multe cuvinte fantastice
care vor conduce la mai multe pretexte pentru o naraţiune din ce în ce mai complexǎ.

5.GREŞIND POVEŞTILE. Copiilor le place sǎ asculte aceeaşi poveste de mai multe ori. Ei au nevoie de
ordine şi siguranţǎ, de aceea, la început, nu acceptǎ nici o modificare a poveştii, comportându-se ca nişte
conservatori.
Jocul “ Greşind poveştile”s-ar putea sǎ-i irite pe copii, pentru cǎ povestea se va modifica, se va înnoi.
De exemplu, ascultând de mai multe ori povestea,, Scufiţa Roşie ’’, copiii sunt pregǎtiţi pentru apariţia lupului,
dar apariţia unor evenimente noi îi nelinişteşte.
La un moment dat, poate când,, Scufiţa Roşie ’’ nu le mai spune nimic, un nou punct de vedere introdus
textual în poveste le va trezi din nou interesul pentru povestire însǎşi, o va face sǎ trǎiascǎ pe un alt plan.
Copiii cu adevǎrat inventivi vor crea evenimente în care personajele sǎ înfrunte fǎrǎ fricǎ libertatea, sǎ-şi
asume responsabilitǎţi riscante, vor nǎscoci întâmplǎri care vor modifica caracterele personajelor.
Exemplul 1:
- A fost odatǎ o fetiţǎ care se numea Scufiţa Galbenǎ.
- Nu, Roşie !
- Ah, da, Roşie. Aşadar, tatǎl ei o cheamq într-o dimineaţǎ şi-i spune…..
- Ba nu, nu tatǎl ei, era mama ei.
- Aşa este. O cheamǎ şi-i spune: du-te la lup sǎ-i duci…
- Du-te la bunica, i-a pus, nu la lup.
 Exemplul 2:
Învǎţǎtorul,, greşeşte ’’ poveştile, încurcându-le sau aşezând eroii în alte spaţii
sau alte timpuri, sau modificând, rǎsturnând situaţia. Le cere copiilor sǎ continue povestea în situaţia nou
creatǎ: Scufita Roşie nimereşte printre extratereştii sau Cenuşǎreasa nimereşte în povestea,, Capra cu trei iezi
”.
Acest mod de a crea poveşti elibereazǎ copilul de fixaţii. El va încerca sǎ dramatizeze lupul, sǎ
îmblânzeascǎ balaurul, sǎ ridicularizeze vrǎjitoarea. Operaţiile de descompunere şi recompunere în acest joc
sunt simultane. Sunt, mai exact, intervenţii operative, nu abstract logice, o hoinǎrealǎ fǎrǎ ţintǎ printre temele
din basm.

6. MERCEOLOGIE FANTASTICĂ

Gianni Rodari în cartea sa ,,Cǎlǎtoriile lui Giovannino’’ dǎ viaţǎ unui personaj care viziteazǎ, pe rând,
ţara oamenilor de zahǎr, planeta de ciocolatǎ, oamenii de sǎpun, oamenii de gheaţǎ, oamenii de gumǎ,
oamenii-nori, planeta melancolicǎ, planeta-copil, oamenii de hârtie (de dictando şi de aritmeticǎ), oamenii de
tutun, ţara fǎrǎ somn, oamenii de vânt, ţara lui ,,Ba ’’ (unde oamenii nu ştiu sǎ spunǎ ,,nu’’ sau ,,da’’ ) ţara
fǎrǎ greşealǎ etc.

În acest tip de povestiri fantezia copilului oscileazǎ între real şi imaginar, acesta încercând sǎ
remodeleze realul, sǎ-şi imagineze situaţii imposibile sau absurde. El înstrǎineazǎ lucrurile de lumea banalului
pentru a le oferi o altǎ semnificaţie sau o altǎ întrebuinţare. În viziunea lor sticla nu se foloseşte numai la
ferestre, iar zahǎrul, alb-argintiu, nu e numai pentru dulciuri. Fiecare materie va aduce semnificaţii noi
poveştilor. Un om din sticlǎ va avea alte aventuri faţǎ de un om de fum, de marmurǎ, de paie, de plastic, de
zahǎr. Planeta de ciocolatǎ va avea cu totul alte însuşiri faţǎ de ţara lui ,,Ba’’. Dacǎ i se dǎ copilului
posibilitatea de a inventa ţǎri şi oameni, atunci analiza merceologicǎ se va împleti cu cea fantasticǎ într-un
mod surprinzǎtor. Pe mǎsurǎ ce însǎileazǎ povestea, copiii vor exclama de uimire sau vor asista la întâmplǎri
nemaiîntâlnite. Ei nu se lasǎ de nimeni convinşi cǎ din sticlǎ e mai bine sa faci doar ferestre, iar din ciocolatǎ,
ouă de Paşte, în loc de poveşti.
Dacǎ o astfel de povestire are ca punct de pornire omuleţi din diferite materiale ( din zahǎr, ciocolatǎ,
sticlǎ etc ) şi elevilor li se va da posibilitatea sǎ-i ţinǎ în mânǎ , sǎ-i pipǎie, atunci fantezia va curge mai lesne
şi realul va fi remodelat.

7. MODERNIZAREA POVEŞTILOR
 Începând din clasa a II-a, copiii învaţǎ sǎ creeze compuneri. De cele mai multe ori îi observǎm stând
şi gândindu-se minute in şir, fǎrǎ sǎ fie creativi, deşi compunerile dupǎ cuvinte date sau cu titluri semnificative
ar trebui sǎ le stimuleze dorinţa de a crea. Învǎţǎtorul modern ar trebui sǎ fie adeptul ideii conform cǎreia
jocul este cea mai bunǎ modalitate de a te distra şi a crea în acelaşi timp.

Crearea compunerilor şi, implicit, a poveştilor ar trebui sǎ se bazeze pe o atmosferǎ destinsǎ care sǎ-i
ajute pe copii sǎ–şi descopere genialitatea. Pasiunile din copilǎrie sunt cheia geniului nostru. În toiul jocului
copiii experimenteazǎ posibilitǎţi nelimitate.

Jocul care contribuie la modernizarea poveştilor aduce o nouǎ modalitate de a crea compunerile dupǎ
cuvinte date. Dacǎ, de exemplu, copiii primesc ca sarcinǎ sǎ realizeze o compunere cu urmǎtoarele cuvinte:
copilǎ, pǎdure, flori, lup, bunica, aceştia se vor gândi la o anume poveste, la un anume fir narativ. Adǎugând,
în continuare, cuvâtul,,elicopter ’’, întrerupem firul narativ, cunoscut, obligând la crearea de noi imagini şi
idei. În acest fel, se testeazǎ capacitatea elevilor de a reacţiona neaşteptat la un element nou, de a absorbi
cuvântul dat în povestea cunoscutǎ, dar se şi învioreazǎ rutina didacticǎ suprasaturatǎ de copieri, dictǎri şi
transcrieri.
8. POVESTEA COLECTIVĂ :

Povestea e tot atât de importantǎ pentru copil ca şi joaca: îi foloseşte ca sǎ se angajeze, sǎ se cunoascǎ,
sǎ-şi ia propria mǎsurǎ, îl ajutǎ sǎ creeze. Un prim model care conduce la crearea poveştii colective a fost
oferit de Gianni Rodari în,, Gramatica fanteziei ”2. Acest model demonstreazǎ faptul cǎ elevii pot fi în acelaşi
timp autori, actori şi spectatori ai tuturor lucrurilor ce se întâmplǎ. Situaţia aceasta le favorizeazǎ creativitatea
clipǎ de clipǎ, în mai multe direcţii.
Materialele didactice care pot stimula crearea poveştii colective sunt vreo cincizeci de imagini
decupate din jurnale, reviste sau desenate de învǎţǎtor. Elevii vor alcǎtui propoziţii pe baza acestor imagini,
propoziţii care sunt mereu diferite , pentru cǎ ei sunt capabili sǎ asocieze idei diferite, sǎ observe detaliile, sǎ
îmbogǎţeascǎ ideile spuse de alţii.
Un copil va alege o imagine şi o va interpreta, alcǎtuind astfel începutul poveştii. Colegul urmǎtor va
trebui sǎ continue povestirea, alegând o altǎ imagine, care conform propriei sale fantezii, are o legǎturǎ
ascunsǎ cu imaginea precedentǎ. Jocul continuǎ astfel pânǎ la ultimul copil, cǎruia i se încredinţeazǎ
misiunea de a termina povestea. Pentru ca ideile sǎ nu se piardǎ, poate fi ales un caligraf care sǎ noteze pe o
coalǎ mare de hârtie principalele momente ale poveştii.
Rezultatul este un lung tren de imagini iar elevii vor putea recita vizual şi oral povestirea lor colectivǎ,
îmbogǎţind-o cu idei şi înţelesuri noi.

Prof.ciclul primar Liana Pop