Diferențiere și individualizare în procesul de învățământ

Preșcolar

Idealul educațional constă în formarea unei personalități armonioase și creatoare, capabilă să

se adapteze la schimbare și să realizeze rolurile cu care o investește societatea. Fiecare copil este
diferit, având propriile aptitudini și neajunsuri. Nu putem fi buni în toate domeniile. Aceasta este și
frumusețea umanului: unicitatea fiecărui îndivid în raport cu celălalt. Omul este o minune în sine,
irepetabilă. Nici gemenii sunt fi identici, chiar dacă par fizic; se deosebesc psihic și
comportamental. Așa este și în cazul preșcolarilor. Având în vedere nevoia de adaptare a
conținutului de învățare la nevoile fiecăruia, un rol deosebit în procesul de învățământ preșcolar îl
au diferențierea și individualizarea.

Diversitatea umană a ridicat în domeniul psihopedagogiei educaţiei problema necesității

diferenţierii şi a individualizării instruirii ca premisă indispensabilă pentru asigurarea reuşitei
fiecărui copil şi pentru realizarea unor performanţe mai apropiate de potenţialul său intelectualul
maxim. Din acest considerent, pedagogia modernă pune accent pe principiul didactic al
individualizării și al diferențierii procesului de învățămant. Diferențierea constituie adaptarea
activității didactice, a conținutului și a metodelor folosite la particularitățile fiecărui
preșcolar.Soluția dezvoltării învățământului constă în punerea acestor acțiuni în prim-plan.

Diferențierea și individualizarea constituie principii fundamentale în ceea ce privește

organizarea procesului formativ. Acestea sunt strategiile principale folosite pentru creșterea
randamentului școlar. Prin instruire diferențiată și individualizată, educatorul își atinge scopul și
finalitățile educției.

Activitatea de diferenţiere trebuie îndreptată spre acele puncte care determină randamentul.
Orice acțiune de diferenţiere a instruirii trebuie să pornească întotdeauna de la diagnosticarea
preșcolarilor, de la sesizarea trăsăturilor şi a deosebirilor dintre copii, manifestate sub diverse
aspecte. Instruirea

Diferențiată se realizează, de obicei, prin astfel de forme: (a)utilizarea sarcinilor didactice în

microgrupuri omogene şi eterogene în sala de grupă; (b) acţiuni compensatorii de recuperare şi de
dezvoltare anticipativă a copiilor; (c) învăţarea reciprocă în grupuri eterogene. Învățarea diferențiată
presupune organizarea instruirii copiilor pe grupe în conformitate cu unele particularităţi similare
unor preșcolari.

Etapele instruirii diferenţiate sunt următoarele: studierea predispozițiilor și aptitudinilor

copiilor; plasarea preșcolarilor în grupe pe baza diagnosticului; determinarea mijloacelor de
diferenţiere şi elaborarea sarcinilor; abordarea diferenţiată a copiilor pe durata activității;
diagnosticul rezultatelor obţinute de preșcolari în urma învăţării.

Din punctul meu de vedere, societatea umana evoluează prin diversitate, nu prin
uniformizare. De aceea educatorul trebuie să cultive particularitățile individuale, să le respecte și să
le valorifice. Oamenii se deosebesc unii de alții prin felul de a gândi, prin atitudine, prin capacitatea
și ritmul de nvățare ș.a.m.d. Un educator care predă și analizează copiii după același criteriu
seamănă cu omul care le cere mai multor specii de animale să se urce în copac. O maimuță, adaptată
acestui proces, va reuși, dar un elefant ori un cal, niciodată. Fiecare copil are propriile aptitudini. Un
bun educator le observă și contribuie la dezvoltarea lor. De pildă, unii copii au memorie vizuală
foarte bună și pot învăța, schematic, foarte multe noțiuni. Cel care are memorie auditivă poate
învăța informații dintr-un cântecel sau o poezie și așa mai departe. Educatorul trebuie îmbine
armonios formele de predare, așa încât să îi orienteze pe toți spre performanță. Prin respectarea
acestui principiu fiecărui copil i se acordă încredere în forțele proprii. Acest lucru este crucial, mai
ales în perioada de maximă dezvoltare, asimilare și de formare a caracterelor. Educatorul trebuie să
pună accent pe originalitatea fiecăruia și să o cultive, reușind astfel să crească motivația pentru
învățare și proges.

În concluzie, principiul diferențierii și al individualizării este imposibil de neglijat și în

sistemul de învățămant preșcolar. Se cere o adaptare și mai bună a curriculumului în acest sens.
Activitățile și toate celelalte acțiuni trebuie să maximizeze randamentul copiilor. Progresul trebuie
să fie unul personal, axat pe individ, nu pe noțiuni goale. Copiii trebuie ajutați să se automodeleze,
să fie unici, nu să fie turnați într-o matrice uniformă pentru toți ceilalți.