FACULTATEA"BABEȘ-BOLYAI" CLUJ NAPOCA

1. Importanța principiului diferențierii și

individualizării în contextul învățămantului
preșcolar
Diferenţierea presupune adaptarea activităţii de predare-invaţare-evaluare, sub
raportul continutului, al formelor de organizare şi al strategiilor didactice la particularităţile
copiilor şi la tipurile de individualităţi.
Individualizarea presupune adaptarea activităţii didactice la potenţele/particularităţile
individuale ale copilului.
Cunoaştem faptul că fiinţele umane nu se nasc egal inzestrate ca posibilităţi psiho-
fizice şi că nu au condiţii identice de dezvoltare şi manifestare. Fiecare fiinţă umana se naşte
şi se dezvoltă astfel incât ajunge să aiba unele particularităţi psiho-fizice relativ comune, dar
şi anume particularităţi psiho-fizice, mai ales psihice, deosebite, particulare care alcătuiesc
individualitatea umană a fiecăruia. Inegalitatea psiho-fizică nu duce la inegalitatea de şanse de
dezvoltare, iar tratarea diferenţiată şi individuală corespunzătoarei fiinţei umane poate să
aducă contribuţii benefice in dezvoltarea personalităţii şi profesionalităţii.
Pedagogia umană contemporană admite existenţa unor particularităţi psiho-fizice
individuale şi existenţa unor particularităţi individuale relativ comune unor grupuri de
persoane. Din această perspectivă a apărut principiul tratării individuale şi diferenţiate a
elevilor.
Principiul tratării diferenţiate şi individuale a elevilor urmăreşte să asigure unitatea
dintre particular şi general în educaţie, dintre obiect şi subiect, dintre strategiile de educaţie de
grup cu cele de educaţie individuală.
Individualizarea invăţării exprimă necesitatea de a valorifica cât mai bine posibilităţile
şi eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte persoanele înzestrate cat şi pe cele mai puţin
înzestrate. In contextul tratării diferenţiate sunt folosite strategii de individualizare a ainvăţării
precum: fişe de lucru individualizate (de recuperare, de dezvoltare, de exerciţiu, e
autoinstruire), fişe de evaluare pentru asigurarea conexiunii inverse, pregătire individuală sub
formă de meditaţii, consultaţii, discuţii şi autoinstruire.
 Tratarea diferenţiată rămâne o necesitate de necontestat care de leagă in mare parte de
particularităţile individuale ale elevilor, de care nu putem să nu ţinem cont, dar şi de mediul
socio-familial din care provin elevii. Fiecare copil este unic în felul lui, este minune
irepetabilă şi ar fi păcat ca acţiunea noastră sa uniformizeze aceste individualităţi. Prin
urmare, tratarea diferenţiată a elevilor trebuie să capete o accepţie mai generoasă, ea devenind
o calitate a managementului educaţional situaţional, o abilitate a învăţătorului in dezvoltarea
personalităţii fiecărui copil.
Diferenţierea şi individualizarea în educaţia preşcolară presupun o deosebită atenţie
din partea instituţiei şcolare şi a cadrelor didactice, astfel ele implică acţiuni ale acestora
precum :
 identificarea timpurie a copiilor cu cerinţe educative speciale şi cu risc de
eşec şcolar ;
 derularea unor programe de diferenţiere şi individualizare curriculară
care să permită evitarea apariţiei problemelor asociate sau efectelor secundare
unei rămâneri în urmă în dezvoltare sau unor aptitudini speciale ;
 promovarea unor acţiuni complexe de asistenţă psihopedagogică,
medicală, socială care să dezvolte intervenţia educaţională diferenţiată ;
 asigurarea intervenţiei educaţionale precoce pentru depaşirea
dificultăţilor respectiv potenţarea aptitudinilor speciale într-un mediu tolerant
şi flexibil, specific grădiniţei ;
 asigurarea şanselor egale de dezvoltare ca individualităţi a copiilor şi de
pregătire pentru integrarea socială şi şcolară.
Diferenţele dintre copii sunt considerate fireşti, iar instituţiile şcolare trebuie sa
dispună de servicii adecvate care să acţioneze continuu pentru a întâmpina cerinţele
educaţionale speciale. Cu acest scop se urmăresc şi se utilizează acţiunile enumerate mai sus.
Intr-o clasă de elevi/preşcolari, diferenţierea curriculară presupune două perspective :
perspectiva diferenţierii relizate de cadrul didactic şi perspectiva elevului în aspectele
diferenţierii experienţei de învăţăre. Prima perspectivă presupune diferenţierea pe conţinuturi,
metode de predare, mediul psihologic de învăţare, standarde de performanţă şi evaluare. Ce-a
de a doua perspectivă presupune exensiunea cunoştiinţelor, profunzimea înţelegerii, ritmul de
lucru şi învăţare, stilul de învăţare.
Intre cadrul didactic şi clasa sa există mai multe relaţii care acţionează sincronic şi
integrat :
  Relaţii de comunicare cu elevii/preşcolarii – acestea presupun folosirea diferitelor
canale şi limbaje ce conduc la cunoaşterea acestora ;
 Relaţii de educaţie–prin care institutorul solicită preşcolarului în mod activ pentru
propria dezvoltare, cultivându-i încrederea în sine ;
 Relatii de responsabilitate – in contextul cărora cadrul didactic răspunde pentru
deciziile sale ;
 Relaţii de putere -prin care înţelegem „puterea” de a influenţa comportamentulunui
grup, al unui individ, pentru ca acesta să realizeze ceva.

Privind tratarea diferenţiată din acest unghi al management-ului educţional,

interrelaţiile din grupul clasei vor favoriza evoluţia fiecărui copil după puterea lui.
Este normal să pornim întotdeauna de la punctele forte ale elevilor şi ale noastre, ca
învăţători,cum ar fi: ce ştie elevul, ce poate să facă, ce înclinaţii are, de ce abilităţi
didactice dispune. Trebuie să avem în vedere apoi slăbiciunile elevilor pe care vrem să
le îndreptăm: ce nu ştie, ce n-a înţeles, ce nu reuşeşte să facă, ce prag nu poate să depăşescă,
ce nu pot eu, învăţătorul să fac-necesitatea unei bune cunoaşteri a elevilor şi a autocunoaşterii.

5.1.1 Avantaje şi dezavantaje ale individualizării şi diferenţierii in cadrul

învăţământului preşcolar

Individualizarea şi tratarea diferenţiată a elevilor constituie două dintre strategiile

principale de ameliorare a randamentului şcolar şi de înlăturare a insucceselor
Invăţământul individualizat şi diferenţiat presupune următoarele avantaje şi
dezavantaje:

AVANTAJE DEZAVANTAJE

* copilul cucereşte pas cu pas * nu favorizează

cunoştintele
* investeşte mai mult efort personal
pentru inţelegerea fenomenelor
* il obisnueşte cu diferite
responsabilităti,oferindu-i o mai larga
autonomie
colaborarea,stabilirea de relaţii,altruismul
* poate incuraja
individualismul,egocentrismul
* il poate izola pe copil de colectiv
dacă activitatea nu este dirijată atent şi nu
este imbinată şi cu activităţi frontale sau de
 * işi insuseşte deprinderi de munca grup
fizică si intelectuală * influenţa educatoarei este mult
*stimulează formarea deprinderilor diminuată
de muncă independentă * activitatea individuală rapeşte mai
* dezvoltă spiritul de iniţiativă, mult timp
priceperea de organizare a muncii
* il determină să caute noi mijloace
de informare, să gasească soluţii viabile de
soluţionare a situaţiilor ivite
* sporeşte increderea in forţele
proprii
* dezvoltă mai intens procesele
psihice
* dezvoltă aptitudini
* ajuta la eliminarea lacunelor
* respectă particularităţile de vârstă
şi individuale
* oferă libertate şi iniţiativă
* favorizează spiritul de investigare
* are certe valenţe formative; munca
individuală permite asimilarea temeinica a
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
* dezvoltă autonomia in comportare

Concluzii personale

Educaţia preşcolară este unul din elementele esenţiale ale educaţiei individului
uman. În procesul educaţiei preşolare, un rol esenţial îi revine sistemului preşcolar, care
reprezintă o etapă incipientă pentru încadrarea copiilor în sistemul educaţional. În condiţiile
actuale se amplifică importanţa educaţiei preşcolare, determinată pe de o parte de părinţii
suprasolicitaţi profesional, o parte din ei plecaţi peste hotare, sau situaţia celor din familii
vulnerabile (alcoolici, familii cu mulţi copii), iar pe de altă parte, cerinţele ciclului primar de
studii presupun deja anumite cunoştinţe şi abilităţi pe care copii trebuie să le posede.
De remarcat este faptul că educaţia, în faza de început, în cadrul instituţiilor preşcolare
şi şcolare este în mare parte o responsabilitate a statului (finanţare, monitorizare) şi a
părinţilor (acces, alegere, control ); copilul nu poate decide singur să frecventeze sau nu o
anumită instituţie sau un anumit ciclu de studii, iar la fiecare etapă superioară de studii,
copilul este în mare parte dependent de etapele anteriore, şi, în acest context, educaţia
preşcolară a devenit o etapă indispensabilă în procesul educaţional.
Focalizarea pe educaţia timpurie este importantă deoarece aceasta este perioada când
copiii se dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult
mai dificil şi mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. Această perioadă este
foarte importantă în formarea unor deprinderi şi comportamente sociale determinante pentru
integrarea ulterioară a persoanelor în societate. Eşecul în educaţia timpurie contribuie deseori
la marginalizarea copiilor în societate şi ulterior a viitorilor adulţi şi deprivarea acestora de o
viaţă decentă. Interdependenţa dimensiunilor vieţii sociale determină o analiză
multidimensională a excluziunii sociale. Este important de a identifica contextul şi
multitudinea de factori care generează acest fenomen în vederea găsirii unor soluţii.
Cercetarea pedagogică a pus în evidenţă, iar practica pedagogică a demonstrat că
organizarea activităţii cu elevii în mod diferenţiat şi individualizat asigură atât obţinerea unor
performanţe înalte de către elevii dotaţi, cât şi accelerarea ritmului de învăţare a elevilor lenţi,
înlăturând eşecul şcolar.
Concepţia ştiintifică privitoare la tratarea individuală a elevilor constă in cunoaşterea
nivelului evoluţiei diferitelor procese psihice la un elev, pentru a putea folosimijloace
adecvate pentru dezvoltarea acestuia la cel mai înalt nivel posibil. De asemeneainstitutorul va
trebui să ştie cum să valorifice capacităţile anterior dobândite. Cunoscând bine elevul vom
intui nu numai greutăţile întâmpinate de el, ci totodată şi posibilităţile luişi baza reală a
învingerii greutăţilor.
Bibliografie:
1. http://pipp-bn.blogspot.com/2012/01/educatia-prescolara-si-principiile-ei.html

HOJDA IOANA ROXANA ANUL II- ID

FACULTATEA DE PSHIOLOGIE ȘI ȘTIINTELE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR