Succesul şi eşecul şcolar: factori determinativi, manifestări,

anticiparea şi prevenirea eşecului.

Introducere
Reuşita şcolară constituie o temă permanentă şi complexă a
psihopedagogiei de care se loveşte zi de zi cadrul didactic în activitatea lui
instructiv-educatovă.
Este necesar să cunoaştem unele elemente care manifestă un rol important
în realizarea progreselor în rândul elevilor. În consecinţă este necesar să cunoaştem
factorii principali în determinarea succesului / eşecului şcolar, rolul profesorilor
(ca atitudine a modalităţilor de evaluare a elevilor), modul în care ne raportăm la
propria persoană şi valoarea pe care şi-o dă individul lui însuşi (stima de sine).
Reuşita şcolară înseamnă atât realizarea unor calificative şi deci a unor
performanţe superioare, oglindite în note mari, cât şi reuşita în planul integrării
sociale, în cadrul grupului socio-educaţional, asimilarea unor modele de
comportament şi a unor valori sociale.
Din perspectiva profesorului reuşita şcolară înseamnă elaborarea şi
utilizarea unor metodologii de bună calitate, care să fie adaptate posibilităţilor
clasei şi fiecărui elev în parte.
Succesul şcolar poate fi definit deci, atât ca adaptare a elevului la
exigenţele şcolii şi ale profesorului, în raport cu propriile posibilităţi individuale,
cât şi ca adaptare a şcolii, respectiv a profesorului la aceste posibilităţi.
Eşecul este simptomul unei discordanţe între exigenţe-posibilităţi-realizări,
include forme de inadaptare şcolară, fenomenul mediocrităţii şi subrealizării
şcolare, abandonul şcolar.
Relaţia succes - eşec este o relaţie dinamică, complexă. Succesul total nu
există, aşa cum nu există nici insuccesul definitiv, echivalent cu situaţia în care nu
se mai poate face nimic pentru un elev anume, din perspectiva şcolii, a
educatorului, a părinţilor şi a tuturor factorilor interesaţi.
Scopul acestui referat este acela de a delimita cât ţine succesul şi de unde
începe insuccesul şcolar, precum şi de a prizenta modalităţi de anticipare şi
prevenire a eşecului şcolar, fenomen des întâlnit în procesul instructiv-educativ.
Problematica referatului
Succesul şcolar constă în ,,obţinerea unui randament superior în activitatea
instructiv-educativă la nivelul cerinţelor programelor şi ale finalităţilor
învăţământului, iar insuccesul se referă la rămânerea în urmă la învăţătură sau la
neîndeplinirea cerinţelor obligatorii din cadrul procesului instructiv - educativ,
1
fiind efectul discrepanţei dintre exigente, posibilităţi şi rezultate” (Popescu, 1991). 
Insuccesul se începe odata cu ramânerea în urmă la învăţătură, ceea ce poate să
decurgă pe mai departe la abandon sau repetenţie, fapt ce-l face pe elev să aibă
anumite trăiri cu o anumită intensitate. 
Succesul şcolar se defineşte prin formarea la elevi, în concordanţă cu
cerinţele programelor şcolare, a structurilor cognitive (sisteme de cunoştinţe),
operaţionale (priceperi, capacităţi, abilităţi), psihomotrice (deprinderi), afectiv-
motivaţionale şi socio-morale (atitudini, trăsături de voinţă şi caracter). Succesul
şcolar trebuie analizat din perspectiva obţinerii de către elevi a unui randament
şcolar superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională şi
realizarea unei personalităţi productive, receptive faţă de schimbări, inteligente,
creative, capabile să ia decizii şi să se adapteze rapid la situaţii noi.
Factorii reuşitei şcolare:
Succesul şcolar angajează întreaga personalitate a elevului şi este
dependent de interacţiunea mai multor factori:
- factorii biologici: se referă la starea de sănătate a organismului, la anumite
deficienţe ale analizatorilor la echilibrul endocrin, la boli cronice şi tulburări
nervoase şi mai ales la bazele biologice ale creierului funcţiile analitico-sintetice
ale acestuia, irigarea sanguină, calitatea neuro-transmiţătorilor, legăturile dintre
neuroni, rapiditatea formării reflexelor condiţionate etc.
- factorii psihologici cuprind procesele psihice (cognitive, afective, volitive),
însuşirile psihice (temperament, aptitudini, interese), fenomene psihice (atenţia şi
limbajul), nivelul de inteligenţă şi de aspiraţie, atitudinea faţă de muncă, voinţa de
a învăţa, anumite tulburări de personalitate (nelinişte, hiperemotivitate, infantilism,
nevroze), tulburări de activitate (apatie, dezinteres, oboseală, încetineală).
- factorii pedagogici se referă la stilul didactic al profesorului, eficienţa
metodelor de predare-învăţare alese, ca şi a celor de evaluare, proiectarea şi
realizarea situaţiilor de învăţare, interesul faţă de rezultatele obţinute de elevi etc.
- factorii socio-culturali cuprind mediul psiho-socio-cultural familial şi grupul
de prieteni ai copilului.
- factorii stresanţi pot fi de natură fizică (zgomot, aer poluat, iluminare
insuficientă, frig, umezeală), de natură fiziologică (boli organice, subnutriţie, somn
insuficient), de natură psiho-socială (supraîncărcare, lipsa de antrenament în
învăţare, vizionarea abuzivă la T.V. şi jocuri pe calculator, anumite conflicte dintre
părinţi şi elevi, între profesori şi elevi şi chiar în relaţia elevi-elevi).
Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la învăţătură a unor
elevi, care nu reuşesc să obţină un randament şcolar la nivelul cerinţelor
programelor şi ale manualelor şcolare. El este premisa inadaptării la mediul socio-
profesional, la nivelul cerinţelor acestuia.

2
 În experienţa copilului, şcoala este prima instituţie de socializare care face
mai clară o diferenţiere de status ce nu are baze biologice. Se poate spune că
„şcoala, în lumina funcţiei sale de socializare, este o instanţă care diferenţiază clasa
şcolară, în raport cu un singur criteriu, acela al performanţei şcolare.” (F. Mahler,
1977). Învăţământul devine astfel o componentă esenţială a progresului social, iar
succesul şcolar însumează reuşita în integrarea socio-profesională. Succesul şcolar
angajează întreaga personalitate a elevilor, adică factorii psihologici şi biologici,
asupra cărora acţionează factori de ambianţă (pedagogici, socio-culturali şi
stresanţi).
Cunoaşterea condiţiilor determinante ale succesului în activitatea de
învăţare, aflarea cauzelor reuşitei sau nereuşitei şcolare orientează activitatea
profesorului, care poate astfel adopta măsuri pentru sporirea capacităţii intelectuale
şi morale a elevului sau pentru lichidarea şi mai ales prevenirea pierderilor şcolare.
Îi putem ajuta pe elevii slabi la învăţătură doar cu condiţia cunoaşterii formei
concrete de manifestare a nereuşitei lor şcolare. Starea de insucces nu poate fi
tratată la modul general şi absolut, deoarece depinde de conţinutul, condiţiile,
modul de prezentare a activităţii şcolare. Factorii etiologici se caută atât în mediul
şcolar, în special în calitatea activităţii instructive, cât şi în condiţiile familiale,
precum şi în particularităţile individuale ale elevului; neadaptarea este întotdeauna
multicauzală.
Reuşita sau nereuşita elevului are şi un revers subiectiv trăit de acesta sub
forma succesului sau insuccesului. Performanţa poate fi în funcţie de aspiraţia pe
care acesta o are, legată de motivaţie, sau în funcţie de cerinţele impuse.
Analizând eşecul şi inadaptarea şcolară, psihologii francezi Bernard
Andrey şi Jean le Men remarcă printre cauze, pe lângă unele deficienţe generale şi
câteva tulburări specifice:
- dislexie (dificultăţi în învăţarea citirii), disortografie, discalculie
- tulburări de caracter: opunere, agresivitate, minciună, absenteism
- tulburări psihosociale: delicvenţă, bande
- tulburări de activitate: apatie, dezinteres
- tulburări de personalitate: hiperemotivitate, nelinişte, infantilism, nevroze de
eşec, tentative de suicid.
Cercetând cauzele inadaptării şcolare, cei doi psihologi ajung la concluzia
că un copil nu se naşte neadaptat, ci devine aşa datorită unor greşeli ale părinţilor
sau educatorilor. Acest „sindrom complex” – cum numesc ei eşecul şcolar –
„caracterizat prin blocajul, fragilitatea sau folosirea greşită a cunoştinţelor şcolare,
din cauza unor perturbări şi a încetinirii dezvoltării intelectuale, a tulburărilor
afective, de comportament şi de personalitate” (B. Andrey, Jean le Men, La
psychologie a l’َecole) decurge dintr-un fascicul de cauze, pe care psihologul,

3
psihopedagogul, profesorul vor trebui să le cunoască şi să le înlăture pentru a
preveni eşecul şcolar, întrucât un eşec prelungit va antrena tulburări profunde în
domeniul construcţiei personalităţii.
Tot în psihologia franceză, eşecul şcolar, cauzele sale sunt explicate prin
prisma celor trei curente (De Bvck-Wesmael, L’َecole malade de l’َechec):
a) curentul bio-genetic – care spune că reuşita şcolară a unui elev depinde de
inteligenţa sa şi de aptitudinile sale înscrise în patrimoniul său genetic. Indivizii
sunt dotaţi de la natură inegal, rolul şcolii va fi deci de a repera şi selecţiona pe cei
mai buni şi de a forma o elită.
b) curentul socio-pedagogic – care spune că performanţa şcolară este în relaţie
directă cu condiţiile economice, sociale şi culturale în mijlocul cărora copilul
trăieşte. Nivelul cultural al familiei este de asemenea considerat ca unul dintre
parametrii explicativi ai reuşitei şcolare a elevului.
Fiecare familie transmite copiilor săi, în mod indirect sau direct, un capital
cultural, un sistem de valori. Limbajul copilului, acumulat în familie, determină
adaptarea sa la limbajul şcolii. În familia cu un nivel socio-cultural ridicat, copilul
asimilează un bogat limbaj privind lexicul, corect din punct de vedere sintactic,
nuanţat, semantic. Cei cu un limbaj sărac au un adevărat „handicap lingvistic”.
Reuşita şcolară merită ca părinţii de asemenea să-şi sacrifice câteva ore de linişte
pentru a susţine efortul copiilor lor. Bunele relaţii familiale asigură un bun
echilibru care influenţează personalitatea copilului în formare.
Unii autori relevă calităţile benefice ale unei educaţii democratice, bazată
pe participarea şi cooperarea copilului la toate activităţile, stimulată de o disciplină
exigentă dar şi permisivă. Proasta calitate a climatului educativ familial este un
factor al proastei adaptări şcolare. În acelaşi curent sunt incluşi şi factorii
pedagogici. Aceştia ţin de cerinţele curriculare, pregătirea de specialitate şi
psihopedagogică a profesorului; modul cum el stabileşte şi realizează la fiecare
lecţie obiectivele de referinţă, operaţionale şi cum dezvoltă la elevi operaţiile
mintale implicate în asimilarea cunoştinţelor. Aceeaşi importanţă o au metodele şi
mijloacele de învăţământ, modul de organizare a activităţilor de predare-învăţare şi
de evaluare permanentă a randamentului şcolar, frecvenţa la cursuri, supravegherea
şi îndrumarea de către şcoli a pregătirii zilnice a elevilor. Eterogenitatea clasei face
să apară diferenţe considerabile între performanţele cognitive ale elevilor, între
atitudinile lor în faţa şcolii, în procesul de cunoaştere.
c) curentul socio-afectiv spune că eşecul şcolar poate reprezenta o ripostă la
atitudinea parentală, un fel de reacţie ostilă la atitudinile de supraprotejare, sau din
contră, de abandon ale părinţilor. Pe plan socio-afectiv, şcolaritatea este un test de
îndepărtare progresivă de familie. Din perspectiva factorilor socio-culturali

4
randamentul şcolar este determinat în mare parte şi de relaţia profesor-elev şi de
relaţiile dintre elevii clasei sau din cadrul grupului de prieteni.
Mijloacele de identificare şi cauzele eşecului şcolar:
Eşecul şcolar este o realitate complexă în şcoala contemporană, el fiind de
cauze psiho-individuale, socio-familiale şi pedagogice. El poate fi prevenit,
diminuat sau înlăturat dacă este identificat la timp pe baza studierii cauzelor, dacă
se cunosc fazele acestui proces şi se acţionează în etape de către toţi factorii
educaţionali, folosindu-se metode adecvate.
Un diagnostic corect al eşecului şcolar nu poate fi stabilit decât printr-o
colaborare strânsă între profesor, psiholog, diriginte, psihopedagog. Aceştia
efectuează mai întâi studierea cazurilor particulare de elevi rămaşi în urmă la
învăţătură şi fazele în care se găsesc, apoi analizează referindu-se la:
1. Elev: atitudinea şcolară, gradul de pregătire şcolară,
deficienţe fizice, tulburări psihice, afective şi caracteriale, metodele de învăţare
folosite de elev, frecvenţa la şcoală, atitudinea elevului faţă de învăţătură,
interesele şi aspiraţiile lui.
2. Familie: climatul cultural-educativ, familii dezorganizate,
dezinteresul părinţilor sau cerinţele prea mari din partea familiei ce depăşesc
posibilităţile elevului, condiţiile de muncă, de supraveghere şi îndrumare.
3. Şcoală: metodologia predării şi învăţării la obiectele de
învăţământ, supravegherea şi îndrumarea elevilor, controlul şi evaluarea
randamentului şcolar, relaţia profesor-elev, relaţiile dintre elevi, ritmul muncii
şcolare, atitudinea elevilor faţă de muncă, faţă de învăţătură, motivaţia învăţăturii,
orientarea şcolară şi profesională a elevilor.
După precizarea cauzelor dominante şi a celor adiacente se stabilesc
măsurile şi metodele necesare diminuării sau înlăturării eşecului şcolar, realizându-
se o colaborare strânsă între şcoală şi familie.
Eşecul şcolar este un proces care se desfăşoară în patru faze:
În prima fază elevul apare nemulţumit de şcoală pentru că nu înţelege
lecţiile şi nu poate rezolva temele şcolare. A, urmare, apar primele goluri în
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, precum şi complexele de inferioritate,
observând că ceilalţi colegi reuşesc mai bine decât el.
Faza a doua se caracterizează prin apariţia unor lipsuri grave în cunoştinţe
şi incapacitatea elevului de a realiza independent sarcinile şcolare.
În faza a treia apar note nesatisfăcătoare urmate de corigenţe, profesorii
încearcă unele măsuri dar, de cele mai multe ori, fără să cunoască adevăratele
cauze. Elevul manifestă uneori rezistenţă sau revoltă, alteori face dezordine în
clasă sau devine neliniştit.

5
 Faza a patra este faza nepromovării clasei, ca urmare a eşecului
încercărilor şcolii sau familiei de a înlătura insuccesul şcolar al elevului. În unele
cazuri, ca urmare a unor deficienţe în metodele folosite de şcoală sau familie,
elevul poate merge în continuare pe o cale greşită, fiind greu de recuperat(fugă de
la şcoală, vagabondaj, refuzul de a învăţa, abandonarea şcolii).
Mediocritatea este şi ea o formă a insuccesului şcolar, dar care poate fi mai
uşor înlăturată, întrucât elevii din această categorie au posibilităţi intelectuale, dar
nu vor să înveţe din diferite cauze. Un diagnostic corect al eşecului şcolar nu poate
fi stabilit decât printr-o colaborare strânsă între profesorii clasei, dirigintele clasei,
familie şi chiar medic de familie.
Insuccesul şcolar poate fi prevenit :
- prin organizarea procesului de învăţământ pe criterii ştiinţifice, psihologice
şi pedagogice.
- prin distribuirea corectă a elevilor pe clase
- orar judicios
- climatul stenic, stimulativ din clasă - prin acţiunea plina de tact a
profesorilor, a dirigintelui, prin acţiunea lor unitara.
- activitatea didactică propriu-zisă să ofere suportul angajării elevilor in
efortul învăţării.
- diferenţierea şi individualizarea învăţării, asigurându-se şanse de reuşită
(succes) tuturor elevilor
- evaluarea rezultatelor învăţării trebuie se facă sistematic, cu maximum de
obiectivitate
- solicitările şcolare să fie echilibrate (sa se prevină suprasolicitarea şi
subsolicitarea)
- colaborarea sistematică şi cu tact cu familia prin convorbiri şi lectorate
pentru părinţi previne atitudinile de rezistenţă faţa de obligaţiile şcolare
- supravegherea stării de sănătate şi a modului cum se împlineşte maturizarea
la vârstele pubertăţii şi adolescenţei previn instalarea inapetenţei pentru invăţare.
Acţiunile instructiv-educative reuşite sunt acele condiţii pedagogice care
asigură succesul şcolar al elevului. Adică, transformând în mod real şi în sensul
dorit personalitatea şcolarului, profesorul îl ajută să devină capabil să rezolve
problemele şi să realizeze sarcinile şcolare la nivelul cerinţelor instructiv-educative
care, odată cu trecerea lui de la o clasă la alta, devin din ce în ce mai complexe şi
mai variate. La rândul lor, realizarea efectivă a activităţilor şi asimilarea,
interiorizarea reală a cerinţelor şcolare determină schimbări profunde în structura
personalităţii elevului.
Precizarea obiectivelor pedagogice concrete permite să verificăm, atât la
nivelul elevului, cât şi la cel al cadrului didactic, gradul şi modul de realizare sau
de neutralizare a scopurilor fixate. Realizarea doar parţială a obiectivelor
instructiv-educative, fixate într-o formă generală, se datorează, pe de o parte,
dificultăţilor întâmpinate de învăţător şi de profesor în procesul transcrierii codului
general într-unul particular, aplicabil şi realizabil la nivelul procesului didactic

6
concret, iar pe de altă parte chiar şi faptului că realizarea obiectivelor generale nu
întotdeauna este controlabilă şi evaluabilă în practica şcolară. Deci, prin fixarea
sarcinilor şi a obiectivelor didactice concrete se poate lichida una din sursele
posibile ale insucceselor şcolare, manifestată sub forma pierderii din vedere a
obiectivelor pedagogice formulate în termeni generali, ceea ce se răsfrânge negativ
asupra reuşitei şcolare a elevului.
Se ştie că ştiinţa şi practica educaţiei nu se rezumă la constatări ca: „elevul
nu înţelege, nu este capabil, nu vrea, nu-i place” etc., care nu sunt altceva decât
simple clişee negative ce pot submina nu numai reuşita şcolară a elevului, ci însăşi
finalitatea activităţii didactice a profesorului. O veritabilă inteligenţă sau o
motivaţie reală pentru activitatea şcolară poate fi formată numai prin realizarea
unui asemenea sistem de obiective instructv-educative care transformă în mod
continuu activitatea elevului şi prin aceasta însăşi inteligenţa, motivaţia, atitudinea
sa. Problema pedagogică constă doar în găsirea acelei căi care duce la formarea
adevărată a personalităţii, adică a căii care sporeşte, perfecţionează în mod real şi
continuu competenţele elevului în activitatea şcolară.
Reuşita şcolară a copilului, care rezultă din interacţiunea factorilor
psihofiziologici, psihologici, pedagogici şi sociali, indică atât dorinţa şi capacitatea
elevului de a se adapta la cerinţele muncii şcolare, cât şi preocuparea şi capacitatea
cadrului didactic de a crea un mediu şcolar predominant „selectiv” sau „adaptativ”.
Reuşita şcolară are menirea să exprime nivelul inteligenţei, al motivaţiei şi al
atitudinii, adică să ne informeze despre nivelurile de dezvoltare psihică a elevului.
Succesul şcolar este doar un „barometru” al gradului de adaptare şcolară a elevului,
fără a fi u scop în sine, aşa cum poate deveni el în unele cazuri. Elevul trebuie să
ajungă să lucreze nu numai pentru a lua un examen, a lua o pedeapsă, a obţine nota
dorită, ci înainte de toate pentru a asimila informaţii necesare pe viitor. Nota
şcolară este chemată să indice succesele realizate şi eşecurile posibile suferite de
copil pe drumul ascendent al socializării şi umanizării personalităţii sale, mai exact
să dezvăluie în faţa profesorului starea actuală a personalităţii elevului în
permanentă schimbare sub influenţa continuă şi sistematică a cerinţelor externe.
Alături de relevarea capacităţii de adaptare şcolară a elevului, reuşita
şcolară furnizează informaţii şi despre calitatea acţiunii pedagogice şi
personalitatea profesorului, factori care condiţionează în mare măsură succesul
celui dintâi. Astfel, capacitatea profesorului de a-l conduce şi a-l apropia pe elev de
nivelul şi de logica ştiinţei, prin logica activităţii didactice, este o condiţie
importantă a succesului şcolar, mai ales în cazul acelora care prezintă aptitudini
şcolare mai slab dezvoltate. Pentru a lichida şi a prevenii insuccesele şcolare nu
este suficient ca profesorul să-şi cunoască propria specialitate. Pentru a realiza
obiectivele instructiv-educative ale disciplinei propuse, el trebuie să stăpânească şi
„tainele” formării personalităţii.
Atunci când reuşita şcolară a elevului rămâne sub nivelul posibilităţilor sale
se cer intervenţii psihopedagogice prompte în vederea detectării şi combaterii
cauzelor reuşitelor inferioare.
Pentru ca modificările iniţiale în conţinutul sau în metodele de învăţământ
să fie reale şi eficiente, se impune totodată şi modernizarea formelor de organizare
7
a activităţii instructuv-educative, schimbarea concepţiei cadrelor didactice despre
învăţământ, modernizarea evaluării randamentului şcolar, schimbarea relaţiei
profesor-elev etc.
În domeniul educaţiei fizice şi sportului eşecul şcolar este legat mai mult de
nivelul performanţial la care poate ajunge un elev. Având în vedere conţinutul
relaxant al lecţiilor de educaţie fizică, mai puţin solicitant psihic faţa de restul
disciplinelor, eşecul apare mai rar.
Eşec poate fi considerat atunci când profesorul nu şi-a îndeplinit
obiectivele propuse iniţial, iar elevii nu au ajuns la performanţele dorite. De aceea
profesorul trebuie să folosească metode şi mijloace adecvate care să ducă la
eficientizarea lecţiilor şi totodată să crească atractivitatea lecţiilor, astfel elevii
participând cu mai mare interes la ore.
De asemenea profesorul trebuie să încurajeze elevii cu performanţe mai
slabe şi să îi motiveze să participe în continuare la lecţiile de educaţie fizică,
deoarece doar repetând o să poată să progreseze.
În cazul în care există elevi cu nevoi speciale profesorul trebuie să le facă
un program separat pe care să îl execute, nu să îi marginalizeze. În cazul în care nu
pot executa nici o activitate fizică profesorul poate să le dea sarcini organizatorice
(să aducă materialele, să le aranjeze), astfel integrându-i în colectiv.
O altă formă a eşecului poate fi considerată scutirea de la lecţiiele de
educaţie fizică a tot mai multor elevi, fenomen destul de des întâlnit în acest
moment. Unii părinţi consideră că este mai bine pentru copii lor să facă o oră de
matematică în plus în dauna mişcării şi aleg să obţină scutiri chiar daca elevii nu au
probleme medicale, această gândire fiind total gerşită având în vedere că o minte
sănătoasă se poate dezvolta doar într-un corp sănătos.
Succesul în schimb apare destul de des în lecţia de educaţie fizică, putând fi
asociat cu orice reuşită a elevilor. O simplă rostogolire sau un gol marcat poate fi
considerat succes, aducând o mare satisfacţie elevilor. Progresând continuu elevii
vor fi motivaţi să participe cât mai activ la lecţii şi cu mai mult interes.
Succesul profesorului poate fi evidenţiat prin modul în care participă elevii
la lecţii şi prin entuziasmul pe care aceştia îl manifestă.
Concluzii şi propuneri
Succesul şcolar nu ţine doar de coeficientul de inteligenţă al copilului.
Capacitatea de adaptare la cerinţele şcolare joacă un rol important în procesul de
învăţare.
Succesul şcolar poate fi considerat o  expresie a intereselor şi a
capacităţilor elevului, pe de o parte, şi a exigenţelor şcolare formulate şi prezentate
elevului prin diverse metode educative, pe de altă parte.
Dacă succesul exprimă o reuşită, insuccesul exprimă rămânerea în urmă la
învaţătură şi este simptomul unei discordanţe dintre posibilitate şi exigenţă impusă
printr-o metodă instructiv-educativă.
Elevii care prezintă dificultăţi de adaptare la exigenţele şcolare necesită o
atenţie mărită din partea profesorilor.

8
 Starea de insucces nu poate fi tratată la modul general şi absolut. Astfel, în
primul rând, este importantă descifrarea, pentru fiecare copil în parte,  a cauzelor şi
a dificultăţilor de adaptare.
Se cercetează cauze fizice, intelectuale şi afective, pe de o parte şi factori
familiali, sociali şi pedagogici pe de altă parte, considerându-se că eşecul în
adaptarea la mediul şcolar provine dintr-un dezechilibru al acestor elemente.
Profesorii de mai multe ori comit greşeala să considere inteligenţa ca factor
determinant al reuşitei şcolare. Astfel, incapacitatea de adaptare la exigenţele
şcolare duce la o etichetare privind intelectul copilului, care la rândul ei va
submina dezvoltarea personalităţii acestuia, respectiv a încrederii în sine.
Inteligenţa este doar unul dintre elementele performanţei şcolare. Sunt
situaţii în care inteligenţa, tocmai prin deficientele sale, devine factorul
fundamental în determinarea randamentului şcolar.
Dar în urma cercetărilor ne dăm seama că în tot mai puţine cazuri putem
învinui inteligenţa pentru tulburările de învatare. În concluzie vorbim despre
cerinţe educative speciale, când un copil din motive diferite (cunoscute sau
necunoscute) nu reuşeşte să se adapteze la cerinţe educative obişnuite.
Aceste eşecuri ăn reuşita şcolară, ce apar în mod repetat, la rândul lor vor duce la
tulburări emoţionale şi comportamentale secundare provocând chiar modificări
anormale în structura personalităţii.
Copii vor aborda diferit problemele care cauzează o capacitate redusă de
învăţare. Unii îşi vor exterioriza problemele de comportament, iar alţii îşi vor
interioriza aceste sentimente.
Abordarea negativă este cea a interiorizării, deoarece poate duce la
depresie. O comunicare eficientă între profesor, părinte şi copil poate duce la
diagnosticarea cauzelor care provoacă randamentul scăzut şi a valorificării
capacităţilor copilului.

9
Bibliografie:
1. Bătrănu, E., „Educaţia în familie”, E.D.P., Bucureşti, 1974
2. De Bveck, „L’َecole malade de l’َechec”, Paris, 1991
3. Iancu, S., „De ce merg unii elevi încruntaţi la şcoală”, E.D.P., Bucureşti,
1983
4. Kulscar, T., „Factorii psihologici ai reuşitei şcolare”, E.D.P., Bucureşti,
1978
5. Le Gall, A., „Les insucces scolaires”, Paris, P.U.F., 1973
6. Mahler, F., „Sociologia educaţiei şi învăţământului”, Bucureşti, 1977

10