Prevenirea esecului scolar prin tratarea

diferenţiată a elevilor

Pentru asigurarea succesului în învăţare pentru toţi elevii, este necesară o educaţie
diferențiată, ceea ce presupune crearea situațiilor favorabile fiecărui elev, descoperirea şi
stimularea intereselor, aptitudinilor şi posibilităților de formare şi afirmare ale fiecăruia.
Egalitatea șanselor de formare presupune drepturi egale la învățătură, unitatea obiectivelor,
finalităţilor şi scopurilor învățării, dar nu reprezintă identitatea sau uniformitatea de tratament
didactic.   
Diferențierea impune crearea unui mediu de învăţare care să asigure condiţii că elevii
să lucreze împreună, să înveţe cum să înveţe, să-şi acorde sprijin, să-şi dezvolte respectul faţă
de sine şi faţă de ceilalţi. În caz contrar, la elevii care necesită o tratare diferențiată şi nu o
primesc, poate să apară indiferența sau chiar o atitudine negativă faţă de activitatea la lecții,
faţă de învățătură, colegi, cadre didactice, faţă de şcoală în general, care să afecteze
capacitatea de autoapreciere şi să deterioreze profund starea lor psihică. Devieri
comportamentale, trăsături negative că minciună, falsitatea, înșelătoria sunt adesea utilizate
că „mijloace salvatoare” pentru a depăși situația incomodă în care se găsesc unii dintre ei,
dacă nu se bucură de atenția colectivului clasei şi a dascălului şi nu li se asigură în cadrul
lecțiilor posibilitatea de a depăși impasul respectiv. Cunoașterea individuală a elevului, cât şi
tratarea diferențiată este nu numai o modalitate a prevenirii eșecului şcolar şi garanția unor
satisfacții deosebite în muncă dascălului. 
Un învăţământ de calitate este acela în care toţi elevii, indiferent de mediul de
proveniență şi de nivelul dezvoltării intelectuale, sunt sprijiniți şi încurajați  în dezvoltarea
lor, aşa cum arată şi P. Ştefănescu – Goangă: „Educaţia numai atunci este eficace, când
tratează pe fiecare conform cu natură să şi când dă fiecăruia hrană mintală de care el are
nevoie”. Dar, un prim pas în acest sens reprezintă o bună cunoaștere a acestora. Acest lucru
presupune descifrarea notelor dominante ale personalității lor, înțelegerea şi identificarea
motivelor care îi determină să acționeze  într-un anume mod şi o corectă previziune a
evoluției lor. Cunoașterea şi luarea în considerare a particularităţilor individuale a fiecărui
elev, duce la găsirea unor soluții, mijloace şi metode pedagogice specifice, ceea ce sporește
eficienta actului educaţional.  
Pentru asigurarea succesului în învăţare pentru toţi elevii, este necesară o educaţie
diferențiată, ceea ce presupune crearea situațiilor favorabile fiecărui elev, descoperirea şi
stimularea intereselor, aptitudinilor şi posibilităților de formare şi afirmare ale fiecăruia.
Egalitatea șanselor de formare presupune drepturi egale la învățătură, unitatea obiectivelor,
finalităţilor şi scopurilor învățării, dar nu reprezintă identitatea sau uniformitatea de tratament
didactic.   
O educaţie intelectuală diferențiată se fundamentează pe construirea unor demersuri
educative care să fie elaborate numai după ce: au fost stabilite cauzele şi motivele rezultatelor
bune şi al nereușitelor; au fost stabilite modalitățile de organizare ale elevilor, în diverse
momente ale lecției, pe grupe de nivel, grupe de interes şi grupe de metode şi stiluri de
învăţare; au fost stabilite sarcini de lucru diferențiate că grad de dificultate şi că volum; a fost
stabilit sprijinul ce urmează a fi acordat elevilor în funcție de categoria din care fac parte; au
fost alese acele metode  de învăţare care să ușureze participarea fiecăruia, să reducă inhibiția,
să permită valorizarea elevilor, reducând ponderea timpului alocat învățării frontale în
favoarea învățării prin cooperare sau colaborare, au fost organizate conținuturile în jurul
scopurilor formulate.  Astfel, procesul de diferențiere trebuie să cuprindă: diferențierea
obiectivelor  de învăţare;  diferențierea activităţilor de învăţare; diferențierea
evaluării.  Diferențierea impune crearea unui mediu de învăţare care să asigure condiţii că
elevii să lucreze împreună, să înveţe cum să înveţe, să-şi acorde sprijin, să-şi dezvolte
respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi. În caz contrar, la elevii care necesită o tratare
diferențiată şi nu o primesc, poate să apară indiferența sau chiar o atitudine negativă faţă de
activitatea la lecții, faţă de învățătură, colegi, cadre didactice, faţă de şcoală în general, care
să afecteze capacitatea de autoapreciere şi să deterioreze profund starea lor psihică. Devieri
comportamentale, trăsături negative că minciună, falsitatea, înșelătoria sunt adesea utilizate
că „mijloace salvatoare” pentru a depăși situația incomodă în care se găsesc unii dintre ei,
dacă nu se bucură de atenția colectivului clasei şi a dascălului şi nu li se asigură în cadrul
lecțiilor posibilitatea de a depăși impasul respectiv.  
Pe parcursul activităţii didactice am observat că elevii cu astfel de probleme, la care
uneori apar şi devieri comportamentale provin dintr-un mediu cu un nivel socio-cultural
scăzut, un mediu socio-afectiv neprielnic dezvoltării lor. Toate acestea se răsfrâng negativ
asupra acestor copii, ducând la o rămânere în urmă în dezvoltarea intelectuală şi afectivă a
lor, comparativ cu cei de aceeași vârstă care cresc în condiţii normale.  Este necesar că toate
cadrele didactice să le acorde acestor elevi o deosebită atenţie, multă răbdare şi cu tact
pedagogic să le recâștige încrederea în ei şi în cei din jur, să le stimuleze interesul pentru
cunoaștere şi să le cultive o atitudine pozitivă pentru învățătură şi pentru şcoală. Cunoașterea
individuală a elevului, cât şi tratarea diferențiată este nu numai o modalitate a prevenirii
eșecului şcolar, ci şi garanția unor satisfacții deosebite în muncă dascălului.     
Una dintre marile primejdii ale învăţământului constă în resemnarea profesorilor în
ceea ce priveşte rezultatele instruirii, deoarece îmbunătăţirea calităţii pregătirii elevilor pentru
viitoarea profesie este dependentă în mare măsură de calitatea instruirii în şcoală. Utilizarea
metodelor moderne, implicarea elevilor în actul predării şi în activităţile extraşcolare trebuie
privite nu numai că modalităţi de acţiune, ci şi că un rezultat al acţiunii acestora, că o
modalitate de prevenire a eşecului şcolar.  
Succesul şcolar exprimă performanţa echivalentă cu atingerea obiectivelor propuse în
activitatea şcolară. Factorii prin care se explică nivelul rezultatelor sunt determinaţi de
capacităţile de învăţare ale elevilor, de însuşirile individuale, cum ar fi: nivelul de dezvoltare
intelectuală, interesul şi motivaţia, starea de sănătate sau capacitatea de efort. Rezultatele
şcolare ale elevilor nu depind numai de aptitudinile acestora, ci reprezintă, mai
degrabă, ,,eficienţa şcolară’’ a aptitudinilor condiţionate de o serie de calităţi: interesele,
motivaţia, perseverenţa, stabilitatea emoţională, atitudinea faţă de învăţătură etc..
Imposibilitatea momentană a elevului de realizare a obiectivelor propuse în activitatea
şcolară defineşte eşecul şcolar, care acoperă o arie mai mare de variabilitate atât din punct de
vedere a sferei de extindere cât şi al factorilor care-l generează. După sfera de extindere
eşecul şcolar poate fi: parţial instalat la începutul unui ciclu de învăţământ şi general când se
grefează pe fondul unor deficienţe senzoriale sau intelectuale mai mult sau mai puţîn severe
sau când situaţiile psiho-traumatizante care l-au generat persistă. Inadaptarea elevului la
exigenţele ambianţei şcolare, la rigorile de tip normativ pe care le presupune funcţionarea
corespunzătoare a oricărei colectivităţi şcolare, obţinerea performanţelor scăzute sunt posibile
datorită la o serie de factori.
Particularităţile psihice ale elevului pot influenţa în mod negativ performanţele
şcolare ale acestuia: timiditatea: elevul nu se poate exprimă, chiar dacă s-a pregătit pentru
lecţia respectivă, acest lucru ducând la note mici; lipsa de încredere în forţele proprii: elevul
"se pierde" în momentul evaluării; antipatia faţă de profesor: elevul nu se pregăteşte la
materia respectivă deoarece "nu suportă" cadrul didactic respectiv; dezinteres pentru o
materie anume: elevul nu se pregăteşte la materia respectivă deoarece consideră că nu este de
nici un folos. Una din cele mai mari influenţe asupra rezultatelor şcolare ale elevilor o are
familia: un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme, chiar şi că viitor adult;
din cele 24 de ore ale unei zile de muncă, elevul este la şcoală doar 6-7 ore, de restul timpului
fiind responsabilă familia elevului; în general elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un
exemplu sau sfat negativ (limbaj sau comportament necivilizat, îndemnuri la fapte rele), toate
acestea influenţează elevul în afară şcolii; uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun
cu profesorii deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului,
educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.
Unele comportamente ale cadrelor didactice, în special a acelora care predau materii
care se cer la examene, pot fi factori favorizanţi ai eşecului şcolar. Dintre acestea amintim: -
comportament exagerat de permisiv: clasa scapă de sub control, elevii nu se mai pregătesc
pentru materia respectivă; - tratarea cu superficialitate, din partea cadrului didactic, a unor
teme sau capitole din materia pe care o predă; - absenţa sau întârzierea, în mod repetat, la ore;
- inconsecvenţa cadrului didactic în verificarea şi notarea elevilor.
Unii elevi sunt uşor influenţabili. Dacă un astfel de elev întră într-un grup care are un
comportament necorespunzător, sau devine prieten cu un elev "problemă", atunci sunt şanse
foarte mari că elevul respectiv să devină, la rândul său, un elev "problemă" şi să înregistreze
rezultate negative la învăţătură sau să prezinte diferite tulburări de comportament. Deşi se
întâmplă extrem de rar că elevii să consume droguri, trebuie să fim atenţi asupra
consecinţelor dezastruoase pe care le are consumul de droguri asupra sănătăţii fizice şi
psihice a consumatorului. Elevii trebuie să ştie că dependenţa de droguri poate începe într-o
discotecă sau la o petrecere la care "din curiozitate" se fumează o simplă ţigaretă şi de aici
începe un drum care poate avea că finalitate în cel mai fericit caz internarea într-o clinică de
dezintoxicare, iar în cel mai rău caz ruinarea sănătăţii sau moartea. Există elevi care sunt
obişnuiţi, uneori chiar de către părinţi, să consume alcool. Acest lucru este privit, în mod
greşit, că un semn de maturitate.
Trebuie specificat faptul că la început berea este amară, vinul acru, ţuica dă senzaţia
de arsură, dar în timp, copii se pot obişnui cu acestea şi mai târziu ei vor fi candidaţi la titlul
de alcoolic. Toţi copiii, deci şi elevii, trebuie să se joace. Prin joc elevii îşi dezvoltă unele
aptitudini fizice şi psihice. Jocurile cu diferite tipuri de cărţi sau alte obiecte dezvoltă atenţia,
memoria, logică; dar există şi jocurile de noroc, care dacă sunt practicate în exces, mai ales
pe bani, pot ruină nu numai "carieră" elevului sau situaţia să financiară, dar chiar şi sănătatea
fizică a acestuia. Pentru a evita sau corectă eventualele rezultate slabe, trebuie să se facă front
comun cu toţi factorii direct implicaţi în procesul de educaţie. Astfel, cadrele didactice pot
stabili un program de activitate echilibrat fără suprasolicitări sau eforturi în salt, cu sarcini
repartizate în funcţie de posibilităţile elevului, cu întărirea succesului şi diminuarea
insuccesului.
Prin îndrumarea suplă şi competentă a elevului spre cunoaştere şi autoinstruiere, prin
îmbinarea exigenţei constructive, mereu sporite, cu respectul faţă de elev că om, că
personalitate în devenire ce trebuie să dovedească spirit de iniţiativă, spirit critic şi creator se
urmăreşte de către profesor dezvoltarea spiritului de răspundere , de autocontrol şi
autoapreciere. Acţionând la nivelul clasei de elevi se înlesneşte integrarea în grup iar elevul
este solicitat la realizarea activităţilor comune desfăşurate de către membrii grupului. De
exemplu, activităţile desfăşurate de clasa care să urmărească nu numai integrarea unor elevi
în activităţile instructiv educative ci şi realizarea unor lucrări care să fie apoi prezentate în
faţa colegilor şi a cadrelor didactice, făc că notele şi apoi mediile elevilor să crească.
Aplicarea strategiilor didactice moderne, stabilirea unor relaţii optime între activitatea de
predare şi cea de învăţare, prin care să se urmărească declanşarea mecanismelor învăţării,
potrivit particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor şi a condiţiilor concrete în care
are loc învăţarea, face că rolul profesorului să treacă de la polul în care este doar o sursă de
informaţii, la polul în care conduce activitatea independentă a elevilor, în timp ce activitatea
elevilor trece de la simplă reproducere la o activitate creatoare.
Pe baza observaţiei directe asupra activităţii elevilor se constată că aceştia sunt mai
interesaţi şi mai activi cu cât lecţia are un conţinut informaţional mai apropiat de posibilitatea
transpunerii şi utilizării lui în practică, iar în procesul de evaluare elevii îşi însuşesc mai
repede şi cu mai multă uşurinţă modul de lucru cu tehnicile moderne de evaluare, preferându-
le că instrumente de verificare şi apreciere în detrimentul celor convenţionale (lucrări scrise,
extemporale). De asemenea, participarea elevilor la activităţi extraşcolare şi implicarea lor în
diferite proiecte educaţionale, are o serie de finalităţi cum ar fi: dezvoltarea încrederii în sine,
recâştigarea respectului de sine, însuşirea şi respectarea unor norme de protejare a mediului
înconjurător, îmbunătăţirea relaţionărilor sociale, cum de altfel credem că s-a întâmplat prin
participarea elevilor în cazul proiectelor educaţionale ,,Să ocrotim natură! Ea ne dă
viaţă’’, ,,Europa, urmările trecutului’’, ,,Informează-te şi învaţă-i pe alţii’’ sau activităţile de
voluntariat din cadrul proiectului ,,Strategia Naţională de Acţiune Comunitară’’.
Intensificarea colaborării şcolii cu familia, pentru rezolvarea situaţiilor tensionate din
familie, cunoaşterea reciprocă părinţi-educatori, pentru realizarea unei cooperări reale şcoală
– familie, implicarea şi stimularea motivaţională a părinţilor în rezolvarea problemelor de
către copii sunt modalităţi la fel de importante pentru îmbunătăţirea performanţelor şi a
reducerii abandonului şcolar.
 Bibliografie:  

Radu, Ion, Învăţământul diferenţiat. Concepţîi şi strategii, Editura Didactică şi

Pedagogică Bucureşti, 1978.  

Cosmovici, A. (coord.), Psihologia şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998.  

Revista „Învăţământul primar”, nr. 2-3/2003, Editura Miniped, Bucureşti.  

Revista „Învăţământul primar”, nr. 1-3/2006, Editura Miniped, Bucureşti.  „Tribună

învăţământului”, nr. 587, 23-29 aprilie 2001

A. Barna, G. Antohe – Curs de pedagogie, Ed. LOGOS, Galaţi, 2001;

Ioan Bontaş – Pedagogie, Ed. ALL, Bucureşti, 1994; A. Cosmovici, T. Cozma,

C. Cucoş şi alţii – Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1995.