Cristea Ana-Maria

Universitatea ,, Spiru Haret”

Psihologie
Învățământ la distanțâ

Dimensiunea psihologică a pregătirii cadrului didactic

Pregătirea pentru a preda, pentru a-i învăţa pe alţii cum să înveţe este o muncă care nu
se încheie niciodată şi care implică, deopotrivă multă ambiție și multă răbdare, multe
momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu. Cu toate astea la finalul
acestei aventuri te pot aştepta multe bucurii şi satisfacţii.
Pe lăngă calitatea sa de îndrumător care propune conținuturi, formulează sarcini și
impune anumite conduite, profesorul are importanta sarcină de a stimula și întreţine
curiozitatea elevilor față de nou. Astfel cadrul didactic nu dor că îii ajută pe cei mici să facă
cunoștință cu realitatea înconjurătoare, ci le prezintă experiențe și le modelează personalitatea
pentru a putea ajunge la niște comportamente prosociale în realitatea viitoare. Totodată
trebuie urmarite creșterea încrederii în forțele proprii și descoperirea propriei identități.
Principala calitate a profesorului este vocaţia pedagogică, dragostea față de copii și
față de meseria de dascăl „a te simţi chemat, ales pentru această sarcină şi apt pentru a o
îndeplini”. Capacitatea de a putea empatiza cu elevii, de a le sesiza interesele , de a le înţelege
universul. Empatia se inserează în procesul intercunoaşterii, fiind adesea condiţia înţelegerii
psihologice a comportamentelor prezente şi viitoare ale elevului. Profesorii plini de viaţă,
stimulativi, inventivi şi entuziaşti faţă de materia pe care o predau au mai mult succes, iar
comportamentul elevului este şi el mai productiv sub influenţa acestui tip de stimulare.
Alături de această calitate primordială meseria de dascăl se bazează pe formarea
psiho-pedagogică a cadrului didactic.Un rol foarte important în această pregătire îl ocupă
trăsăturile de personalitate ale profesorilor care acompaniază actul educaţional şi influenţează
rezultatele procesului de învăţare.
Competenţa psihopedagogică este reprezentată de ansamblul capacităţilor necesare
construirii diferitelor componente ale personalităţii elevilor cum ar fi capacitatea de a
determina gradul de dificultate al materialului de învăţare pentru elevi sau capacitatea de a
face materialul de învăţare accesibil prin găsirea celor mai adecvate metode şi mijloace.
Competenţa psihosocială se referă la ansamblul de capacităţi ce conduc la optimizarea
relaţiilor interumane și se obiectivează prin capacitatea de a stabili uşor şi adecvat relaţii cu
ceilalţi, capacitatea de a influenţa grupul de elevi precum şi indivizi izolaţi, capacitatea de a
comunica uşor şi eficient cu elevii, capacitatea de a utiliza adecvat puterea şi autoritatea,
capacitatea de a adopta diferite stiluri de conducere.
Cristea Ana-Maria
Universitatea ,, Spiru Haret”
Psihologie
Învățământ la distanțâ

Aptitudinea pedagogică este așadar o sinteză de factori înnăscuţi şi dobândiţi.

Aceasta conferă o mare flexibilitate comportamentului didactic, favorizând o adaptare rapidă,
suplă la cerinţele unei situaţii educative.
De asemenea în eficientizarea predării trebuie să se ia în considerare motivaţia
elevului şi, în mod deosebit, principalele impulsuri motivaţionale ce se manifestă în procesul
de învăţare şcolară. Elevul dominat de un impuls de afiliere va avea tendinţa să se identifice
cu profesorul aşa cum a făcut-o iniţial cu părinţii şi, în consecinţă, să înveţe pentru a-i fi pe
plac învăţătorului şi pentru a fi lăudat, recompensat. În aceste condiţii, învăţătorul trebuie să
personifice acelaşi tip de om cald şi cu rol de suport pe care l-au reprezentat părinţii.
Pentru elevii a căror motivaţie este susţinută în primul rând de impulsul de
autoafirmare, de trebuinţa de prestigiu, mai eficienţi sunt acei profesori care sunt orientaţi
asupra sarcinii de îndeplinit, sunt ordonaţi şi sistematici în conducerea clasei şi în organizarea
activităţilor didactice, creează condiţii ca nivelurile de performanţă ale elevilor să fie clar
definite şi recunoscute fără echivoc, în timp ce elevul cu un puternic impuls cognitiv va fi
stimulat de profesorii capabili să genereze efervescenţă intelectuală, să creeze conflicte
cognitive.
Stilul educaţional este personal şi, oarecum unic pentru fiecare individ, este asociat
comportamentului, se manifestă sub forma unor structuri de influenţă şi prezintă o anumită
consistenţă internă. Ipostaza de lider pe care o are profesorul generează în mod inevitabil
anumite practici educaţionale sau stiluri de conducere care influențează puternic capacitatea
elevului de a fi receptiv și de a asimila informații. Astfel un stil de conducere autoritar care se
caracterizează prin faptul că liderul determină întreaga desfăşurare a activităţii, dictează
tehnicile şi etapele activităţii, fixează fiecărui membru al grupului sarcinile de muncă,
distribuie aprecieri într-o manieră personală fără a face cunoscute copiilor criteriile de
evaluare, va conduce în mod evident la pierderea interesului copiilor și deci la regres școlar.
Pe de altă parte, utilizarea unui stil de predare democratic, ce se caracterizează prin faptul că
problemele sunt discutate şi deciziile sunt luate cu participarea întregului grup, care
beneficiază de încurajarea şi asistenţa liderului va determina un comportament al elevilor,
activ. Educatorii trebuie să le permită elevilor să ia cât mai multe decizii privind propria lor
instruire deoarece numai astfel se întăreşte libertatea de acţiune și se dezvoltă autonomia.
Pe lângă toate cele enumerate mai sus, aşteptările favorabile sau defavorabile ale
profesorilor pot influenţa creşterea sau diminuarea corespunzătoare a randamentului
Cristea Ana-Maria
Universitatea ,, Spiru Haret”
Psihologie
Învățământ la distanțâ

intelectual al elevilor. Tratamentul profesorului îi indică elevului care este nivelul

performanţei aşteptate de la el iar elevul se va mobiliza pentru îndeplinirea acestor aşteptări.
Conchidem astfel că meseria didactică necesită o desăvârșită pregătire psihologică, în
care profesorul trebuie să se cunoască, înainte de toate pe sine.