Competenţa managerială vizează măiestria şi arta profesorului de a monitoriza procesul

educaţional. Profesorul are funcţia de manager al procesului, manager al clasei de elevi, manager al
fiecărui elev în parte şi al instituţiei educaţionale în ansamblu. Acestea îi conferă diverse roluri şi-l
determină asupra unui stil de relaţionare cu elevii.

Stilul managerial este un proces prin care o persoană sau un grup de persoane identifică,
organizează, activează, influenţează resursele umane şi tehnice ale clasei de elevi în scopul
realizării obiectivelor propuse.
În conturarea stilului managerial un rol important îl au următorii factori: factorii de
personalitate, motivaţia, aşteptările, influenţele şi presiunile de rol ce se exercită asupra afirmării
profesorului, climatul organizaţional care poate defini, întări sau adapta stilul managerial al
profesorului.

Hersey şi Blanchard (1977), au realizat „Modelul managerial situaţional”  propune patru niveluri

manageriale:
- managerul delegator – realizarea sarcinilor şi luarea deciziilor sunt, în mare măsură, delegate către
clasa de elevi; acest stil este aplicabil unor clase în care elevii au performanţe la învăţătură şi sunt
motivaţi, iar relaţiile profesor-elevi sunt foarte bune;
- managerul participativ – urmărirea scopurilor şi luarea deciziilor se realizează prin co-participarea
profesorului şi a clasei; e un stil aplicabil colectivelor a căror capacitate şi motivaţie pentru învăţare
este la nivel mediu;
- managerul persuasiv – profesorul încearcă să-şi convingă elevii prin sugestii şi idei; este un stil aplicabil
claselor care nu au capacităţi de învăţare ridicate, dar care au motivaţie;
- managerul directiv (autoritar) – profesorul îndrumă şi direcţionează îndeaproape activităţile şi
controlează fiecare activitate a elevilor; e un stil managerial aplicabil colectivelor de elevi care nu au nici
capacitate, nici motivaţie pentru învăţare;

După părerea mea, cel mai eficient nivel managerial al unui cadru didactic îl reprezintă
cel participativ. Este foarte important ca profesorul să participe alături de elevi la oră, la diferite
activități, astfel, relațiile dintre ei vor deveni mult mai strânse, bazându-se pe comunicare și
sprijin. Elevii vor învăța cu drag, având profesorul de la clasă drept model.
Al doilea tip de nivel managerial, din punctul meu de vedere al reușitei, îl reprezintă cel
delegător. Profesorul oferă elevilor libertatea de luare a deciziilor. Acest stil este caracteristic
claselor bune de elevi, implicați în activitățile propuse. Este foarte important să se țină cont de
părerile și gânndurile elevilor, însă totuși, nu în totalitate, deoarece nu au vârsta și înțelepciunea,
experiența necesară pentru a cunoaște ce este cel mai bine pentru ei.
Stilului persuasiv îi ofer cea de-a treia treaptă din punct de vedere al reușitei. Chiar dacă
profesorul deține numeroase idei și sugestii bune pentru a desfășura activitățile propuse, există
riscul ca elevii să nu fie atrași de această idee. Bazându-se acest stil pe motivație, profesorul
trebuie să dețină o uriașă varietate de activități, metode, idei pentru a ține mereu elevul atent și a-
l determina să învețe.
 Stilul autoritar reprezintă ultimul nivel din punctul meu de vedere al reușitei. Acesta
dezechilibrează corelaţia dintre subiectul şi obiectul acţiunii, prin accentuarea rolului
educatorului în defavoarea celui educat, ceea ce blochează canalele de conexiune inversă
externă. Elevii nu mai doresc să învețe cu drag, din plăcere și interes, ci poate apărea ușor teama
față de profesor, învățând pentru a nu se impune cadrul didactic într-un mod aspru. Relațiile
dintre ei nu mai sunt deloc apropiate, apărând o barieră înaltă între catedră și bănci.