Rolul motivației în învățare

Motivația reprezintă un proces psihic important pentru că ea impulsionează, declanșează acțiunea,

iar acțiunea prin intermediul conexiunii inverse influențează însăși baza motivațională și dinamica ei.

Motivația este o sursă de activitate și de aceea este considerată ”motorul personalității”. Acest proces
psihic are rol deosebit de important în activitatea de învățare a elevului și în consecință în formarea
personalității acestuia.

Accepţia termenului ,,a fi motivat la învăţătură” exprimă în plan comportamental o stare mobilizatoare şi
direcţionată spre atingerea unor scopuri. În acest mod elevul va fi profund implicat în sarcinile de
învăţare, va fi orientat spre finalităţi într-o mare măsură conştientizate. El transferă în învăţare, în mod
relativ conştient, pe o anumită perioadă de timp, potenţialul cognitiv, stările afective, experienţa de viaţă
etc. Optimul motivaţiei implică ridicarea motivaţiei la acel nivel care corespunde posibilităţilor maxime
ale elevului. Înregistrarea de succese antrenează în continuare procesul învăţării, acţionând în sens
mobilizator asupra activităţii ulterioare a elevului.

Învățarea școlară este condiționată de nivelul de aspirație care, la rândul său, condiționează atingerea
scopului. Un nivel de aspirație scăzut generează rezultate sub așteptări și submotivare, nivelul mediu al
aspirației crează o punte de echilibru între posibilăți și realizări, iar un nivel ridicat de aspirație este
evidențiat când subiectul are așteptări mai mari raportate la propriul potențial; în acest caz, atingerea
scopului rezultat din nivelul de aspirație al subiectului reprezintă un stimul motivațional și are ca efect
progresul în învățare.

Motivația elevului are ca surse principale imaginea acestuia despre sine și situația sau contextul de lucru
(de realizare a sarcinii). Este de dorit ca profesorul să aibă o imagine clară despre ceea ce crede elevul în
ceea ce îl privește și gradul de dificultate pe care îl atribuie sarcinii. Dacă elevul se consideră competent
în rezolvarea sarcinii, există posibilitatea reușitei, iar aceasta îl face să fie motivat.

Pentru a fi motivaţi la învăţătură elevii trebuie să-şi descopere înclinaţiile, pasiunile, interesele, să-şi
creeze propria lor agendă de învăţare, şi, cel mai important, să valorifice caracteristicile propriei
personalităţi în activităţile desfăşurate în şcoală.

Motivația energizează și facilitează procesul de învațare prin intensificarea efortului și concentrarea

atenției elevului, prin crearea unei stări de pregătire pentru activitatea de învățare. Formarea atitudinii
faţă de învăţătură la elevi nu depinde ,însă, numai de condiţiile externe, ci în aceeaşi măsură, de
particularităţile psiho-fiziologice ale diferitelor perioade de vârstă, cât şi de trăsăturile individuale ale
fiecărui elev ( intelectuale, afective, motivaţionale, temperamentale, caracteriale etc.). toate acestea
constituie sistemul condiţiilor interne ale personalităţii elevului care îi permit un mod specific,
individualizat de acţiune şi adaptare la solicitările şi cerinţele condiţiilor externe, ce nu trebuie să
depăşească însă anumite limite.

Pentru crearea motivaţiei este necesar să se prezinte elevilor scopul învăţării, domeniile de aplicare a
cunoştinţelor, să fie apreciaţi pozitiv şi încurajaţi să-şi realizeze scopurile vieţii, să li se arate progresele
făcute, să li se trezească curiozitatea pentru ceea ce trebuie să înveţe, precizându-se sarcinile învăţării
individuale în raport cu ritmul de muncă al fiecăruia şi să folosim metode activ-participative.

Motivaţia pentru învăţare a elevilor trebuie stimulată, orientată, întreţinută, iar cadrul didactic joacă,
alături de părinţi, un rol de prim rang în această întreprindere. Astfel, este esenţial ca educatorii (în sens
generic) să fie convinşi că este nevoie de intervenţia lor pedagogică şi că deficitul de motivaţie poate să
fie influenţat pozitiv în spaţiul şcolar.

În cursul acțiunii individul se poate lovi de anumite bariere care blochează atingerea scopului propus.
Aceste bariere pot fi:

· interne: inadaptare, deficienta organica, stres, inaptitudini etc.

· externe: lipsuri materiale, mediu de învățare inadecvat, timp insuficient de studiu etc.

O data cu apariția acestor bariere apare blocajul, sentimente de frustrare, conștiința acută a
contrarietății, a inechității, indiferent dacă este întemeiat sau nu acest sentiment.

Atunci când elevii simt ca nu dispun de suficiente cunoștințe pentru a formula un răspuns la o întrebare,
ca fondul lor operațional este sărac, ei devin agitați, nervoși, intra în panică. Ei nu se vor liniști decât în
momentul obținerii notei sau aprecierii, fie ea si nesatisfăcătoare. Aceasta factura extrinseca a motivației
antrenează modificări însemnate la nivelul tuturor proceselor participante la învățare.

Trebuie să cultivam la elevi bucuria de a învăța, trebuie depistate si înlăturate toate barierele care pot
produce blocaje în învățare, sentimentele de neîncredere în propriile lor forțe. Elevul trebuie sa parcurgă
drumul de la motivația extrinsecă la cea intrinsecă.