MOTIVAREA ELEVILOR PENTRU ÎNVĂȚARE ÎN CONTEXTUL RELAȚIEI

PROFESOR-ELEV

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ȘTEFAN LUCHIAN” MOINEȘTI

prof.înv.preșc. ANIȘCA VASILICA

Albert Einstein spunea: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca
relațiile interumane”. Iată că a venit timpul când se adeverește temerea marelui vizionar, când
interesul elevilor este câștigat de tehnologia modernă, pierzându-și propria identitate, în timp ce
capacitatea lor de relaționare la ore este foarte scăzută. Ce ar putea oare să-i motiveze pe elevi să
se implice activ la ore și să-și atingă potențialul maxim de dezvoltare în domeniile cu semnificație
pentru viitorul lor vocațional? Cum am putea să-i responsabilizăm și să-i ajutăm în demersul
nostru educativ pentru a le atinge viața în mod pozitiv și a-i ajuta pe drumul cunoașterii? Cum am
putea dezvolta relații semnificative pentru ei astfel încât să nu îi demotivăm?
Există factori interni care constituie cauza stării de lucruri prezente, dar există și factori
externi, care țin de societate, de valorile promovate și de imaginea formată prin intermediul mass
media. Fenomenele sociale și economice au un impact negativ asupra sistemului de învățământ, în
special asupra felului în care elevii percep finalitatea educației. Pe de altă parte, părinții se
dovedesc a fi incapabili să ofere o direcție clară copiilor lor, lăsând educația pe seama școlii. Mai
mult decât atât, nu sunt dispuși să colaboreze cu factorii educaționali în vederea menținerii
controlului asupra propriilor destine. Mass media nu oferă nici ea modele de urmat.

Motivaţia pentru învăţare influențează procesul de învăţare în sine şi, implicit, rezultatele
acestui proces. Sintagmele și etichetările negative, precum elevii nu mai sunt interesați să învețe,
n-au drag de carte, nu sunt motivați să învețe,au fost puse deseori în discuție Motivația, la ora
actuală, poate fi definită că un ansamblu de experiențe subiective, de origine intrinsecă sau
extrinsecă, prin care putem explica debutul, direcția, intensitatea și persistența unui
comportament îndreptat spre un scop.

Învățarea în școală este privită din punctul de vedere a trei răspunsuri la întrebări-cheie, pe
care elevul și le pune:
- „Pot eu să rezolv această sarcină?”(unde contează problematica abilității/capacității);
- „Vreau eu să rezolv această sarcină”(unde contează valoarea pe care elevii o conferă
sarcinii de învățare și interesul arătat de ei pentru activitate);
- „Ce trebuie să fac pentru a rezolva cu succes această sarcină”(despre cum ajung elevii să
își monitorizeze șă să își regleze experiențele lor de învățare).
Un studiu din anul 2015 al Institutului de Științe al Educației din România a prezentat
următoarele rezultate: motivele pentru care elevul învață:

- pentru o carieră de succes –consideră 70,6% dintre elevi

- pentru că va fi util mai departe –43%
- pentru că material este interesantă și atractivă –49% dintre elevi;
- pentru a lua note bune –12% dintre elevi
- datorită prestigiului profesorului și pentru că el este respectat –47% dintre elevi -
- pentru că profesorul are un anumit stil de predare, apreciat de elevi –53%
- de teama profesorului –24%
Ce îi ajută pe elevi să fie mai motivați?
- Ore atractive 35%, lecții aplicative 54%, climat 53%. Potrivit aceluiași studiu, elevii
consideră că succesul la școală are legatură cu succesul în viață (peste 30% în mare măsură și
peste 30% în foarte mare măsură).
Consider că relația interpersonală profesor - elev este cheia care ar putea ajuta elevul să se
simtă integrat, implicat și angrenat în procesul de învățământ.

Relația profesor - elev reprezintă o dimensiune importantă a actului educațional, costituind

modalitatea de mediere didactică. Interacțiunea care se realizează în procesul cunoașterii are un
dublu sens – dinspre profesor spre elevi ca grup și indivizi, dar și dinspre elevi spre profesor, fiind
o reflectare a atitudinii profesorului. Răspunsul în oglindă constituie în majoritatea cazurilor o
consecință a stilului de conducere al profesorului. Așadar, relația profesorului cu elevii este un
proces reciproc și dinamic, ce se realizează în timp, o adevărată operă pe care o construiesc
împreună educatorii și educabilii. Aceasta se va adecva şi personaliza neîncetat, se va dimensiona
şi relativiza la specificul grupului şcolar sau la membrii acestuia.
Teoria „noii educații” reformează orientarea profesorului la clasă, punând accent pe
învățarea centrată pe elev, pe libertatea de gândire și manifestare a acestuia și pe independența
creativă a elevului. Astfel, în relația profesor-elev intervine o schimbare radicală, trecându-se de
la conducerea autoritară, care presupune o relație de dependență și obediență din partea elevului,
la o conducere de tip parteneriat. Rolul profesorului nu mai este cel tradițional de autoritate
absolută care inspiră teamă, ci un dirijor de orchestră care stimulează creativitatea și dezvoltă
individualitatea.

Există o legătură puternică între comportamentul elevilor, relația interpersonală profesor

elev și emoțiile profesorilor. Capacitatea de a gestiona colectivul de elevi în mod corespunzător și
de a forma relații interpersonale pozitive cu elevii pot fi considerate ca fiind factori importanți
pentru bunăstarea emoțională a profesorilor la loc de muncă. La rândul lor, se poate presupune că
emoțiile pozitive ale profesorilor pot induce elevilor emoții pozitive, așa cum au arătat alte studii
recente (Becker, 2014, Frenzel, 2009), ceea ce se numește "contagiune emoțională" (Fischer
2007). Prin urmare, emoțiile pozitive ale cadrelor didactice nu sunt esențiale doar pentru
bunăstarea profesorilor, dar pot afecta, de asemenea, bunăstarea elevilor și, la rândul său,
învățarea în clasă.
Rezultatele studiilor recente conduc la concluzia că abilitatea profesorilor de a dezvolta
relații bune cu elevii poate fi considerată ca o abilitate importantă în dezvoltarea profesională. În
acest scop, se propun aplicarea unor strategii care vizează dezvoltarea relației profesor elev (de
exemplu, managementul clasei și motivarea elevilor implicarea la ore). Există dovezi conform
cărora problemele datorate relației interpersonale deficitare pot genera tensiuni și dileme, însoțite
de diverse emoții negative, ceea ce reflectă nesiguranța în ceea ce privește gestionarea relaţiilor
interpersonale (Pillen, 2013).

Profesorul preferat este amabil, agreabil, deschis, înțelegător, empatic, folosind metode de
predare moderne, bazate pe interacțiune și învățare centrată pe elev. Stilul de conducere care
răspunde cel mai bine nevoilor elevului este cel democrat, ceea ce presupune faptul că acest tip
conducere îmbunătățește încrederea elevului în propriile forțe, încurajează inițiativa și
colaboararea în cadrul echipei de lucru, dar și spiritul de independență. Profesorul este un membru
al echipei care încearcă să sugereze anumite direcții fără să le impună cu vehemență. El veghează
la păstrarea echilibrului, acordând elevilor responsabilități în concordanță cu vârsta și dezvoltarea
psiho-fizică individuală. Elevii percep pozitiv un profesor amabil, agreabil, deschis, înțelegător,
empatic, care are competență profesională atât la nivelul conținutului de cunoștințe, cât și la
nivelul metodologic, folosind metode de predare moderne, bazate pe interacțiune și învățare
centrată pe elev.
Profesorul eficient are un nivel ridicat al inteligenței emoționale, ceea ce presupune o
gestionare bună a emoțiilor, manifestând emoții pozitive de bucurie, optimism, încredere. Cu cât
profesorul se apropie mai mult de profilul profesorului preferat, cu atât mai mare este intensitatea
motivației elevului. Arta didactică a profesorului constă în capacitatea lui de a se adapta la nivelul
elevilor și a-i ajuta să progreseze de la nivelul la care se află. Măsura în care un profesor reușește
să-și motiveze elevii este direct proporțională cu inteligența socială și emoțională, precum și
competența profesională.

Motivația învățării se subsumează sensului general al conceptului de motivație și face

referire la totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la o activitate menită să conducă la
asimilarea unor cunoștințe, la formarea unor priceperi și deprinderi. Procesul de învățate este
facilitat și energizat de motivație prin o intensificare a efortului și prin concentrarea atenției
elevului, prin crearea unei stări de pregătire pentru o activitate de învățare. Elevii motivați sunt
mai perseverenți și învață mai eficient. Una din cauzele ce duc la a învăța/a nu învăța este
motivația. Dar motivația poate fi și efectul activității de învățare. Atunci când cunoști rezultatele
învățării, mai ales dacă acestea sunt pozitive, îți poți susține eforturile ulterioare elevului. Din
satisfacția inițială de a fi învățat, elevul își va dezvolta motivația de a învăța mai mult. Așadar,
relația cauzală dintre motivație și învățare este una reciprocă. Motivația energizează învățarea,
iar învățarea încununata de succes intensifică motivația.

Analiza cercetărilor ştiinţifice pedagogice ce sunt legate de problemele motivaţiei pentru

învăţare, de îmbunătăţire a eficienţei procesului de învăţământ etc., duce la concluzia că acestea
pot deveni factori determinanţi ai cadrului motivaţional pentru cei ce învaţă. Abordarea
strategiilor didactice interactive se încadrează în problematica renovării paradigmei de învăţare,
referindu-se şi la dimensiunea de motivare, evidenţiind caracterul activ-participativ a celor ce
învaţă. Pentru motivarea elevilor și obținerea rezultatelor scontate ar trebui de ținut cont de
următoarele aspecte:
1. Organizarea lecției- mulți elevi răspund la o lecție foarte bine organizată, predată de un
profesor care are interes sporit ca elevii să acumuleze cunoștințe cât mai multe.
2. Prezentarea materialului într- un mod atractiv- structurarea lecției, conceperea
sarcinilor, activităților și întrebărilor, folosirea unor exemple, studii de caz sau teme încât să se
plieze pe nevoile deja existente ale elevilor.
3. Creșterea graduală a nivelului de dificultate- pentru ca fiecare elev să aibă șansa să
experimenteze atât succese cât și eșecuri.
4. Diversificarea metodelor de predare- varietatea impulsionează implicarea elevilor în
timpul orelor. Prin introducerea unor noi metode de predare în timpul lecțiilor dispare rutina.
 5. Comunicarea așteptărilor- elevii trebuie să știe ce să facă și cum pentru a obține
rezultate bune, nu să „ghicească” ce se așteaptă de la ei. Ei trebuie asigurați că se pot descurca
bine.
6. Implicarea activă a elevilor- elevii învață cel mai bine atunci când sunt stimulați să o
facă, când scriu, rezolvă, creează. Pasivitatea blochează motivarea și curiozitatea. Profesorul are
rolul de a- i încuraja, de a le sugera abordări diferite la diverse probleme sau să emită ipoteze
privind rezultatele unui experiment.
7. Relația potrivită între profesor și elevi- evitarea mesajelor care consolidează poziția
profesorului ca persoană autoritară, crearea unei atmosfere deschise și pozitive.
8. Cultivarea încrederii în forțele proprii- profesorul trebuie să evite criticarea în public a
unui elev. Ei pot fi învățați să se critice singuri, să își analizeze rezultatele și să găsească
modalități care să acopere lipsurile.
9. Folosirea lucrului în echipă- evitarea creării unei competiții acerbe, eliminarea
tendințelor elevilor de a se compara între ei. Întrecerea produce anxietate, care poate interveni în
procesul de învățare. Dezvoltarea unui climat de înțelegere, crește îcrederea membrilor echipei
prin valorizarea personală și a contribuțiilor fiecăruia.
10. Oferirea de feedback pozitiv elevilor- comentariile pozitive și negative influențează
motivarea, dar studiile arată că elevii sunt mult mai afectați de un feedback pozitiv și de succes.
Un feedback negativ poate fi foarte puternic și poate conduce la o atmosferă tensionată. În
momentul identificării unui punct slab al unui elev, se recomandă să se facă referire la
performanța și sarcina pe care a avut- o de îndeplinit persoana respectivă. Dacă un elev a greșit,
trebuie să fie lăsat să înțeleagă că își poate îmbunătăți activitatea.
11. Asigurarea unui mediu de învățare permisiv eșecului, care să faciliteze cooperarea
adaptativă cu acesta, prin învățarea din greșeli; aici, un rol substanțial îl joacă feedback-ul
informațional, constructiv.

Motivația pentru învățare poate fi atribuită, în cea mai mare măsură, unei relații bune între
educator și educat. Un elev dezinteresat de o anumită materie poate dezvolta un comportament
inadecvat la ore, dezvoltând sentimente negative sau chiar ostilitate. Este un deziderat destul de
înalt ca profesorii să influențeze pozitiv nivelul de motivație în mediul școlar. Acest lucru nu este
ușor de realizat având în vedere faptul că motivarea este un proces care cere timp, investiție și
răbdare. Deși profesorul se află într-o poziție de autoritate, elevii nu răspund întotdeauna la forță.
Relația profesor - elev ideală înseamnă raporturi de colaborare, respect și încredere reciprocă, un
climat afectiv care se realizează printr-un stil de conducere democrat, înseamnă comunicare
asertivă și mai ales, ascultare activă și empatică.

Principii și strategii de motivare (Jere Brophy)

- Fă în aşa fel încât şi persoana ta, şi clasa ta să fie atractive pentru elevi. Uzează de strategii
de socializare.Transformă clasa într-o comunitate de învăţare, în care membrii ei se angajează în
activităţi de cooperare.

- Evidenţiază scopurile de învăţare şi scopurile raportate la criterii, dar nu bazate pe comparaţia

între elevi (sau pe scopuri de evitare a performanţei). Arată-le elevilor că te preocupă așteptările,
succesul lor şi că eşti disponibil să-i ajuţi să aibă succes.

 - Predă lucrări valoroase, cu scopul de a înţelege, „aprecia” şi aplica cele învăţate.

Strategii de susţinere a încrederii elevilor:

- Ajută-i pe elevi să-şi stabilească scopuri, să-şi evalueze progresul, să recunoască legătura
efort-rezultat. Feedbackul oferit să fie informativ, nu numai note.

 - Oferă sprijin suplimentar pentru elevii slabi; integrează elevii cu sindrom de nereuşită. Ajută-i
pe elevii care-şi supraprotejează valoarea de sine, trecându-i de la scopuri de performanţă la cele
de învăţare.

- Laudă şi răsplăteşte progresul spre performanţă/standarde de îmbunătăţire. Utilizează

competiţia ocazional, creează oportunităţi egale de succes şi focalizează-te pe scopurile de
învăţare.

- Laudă şi recompensează în moduri care să-i determine pe elevi să-şi aprecieze singuri
rezultatele/cele învăţate.

- Răspunde nevoilor de autonomie a elevilor, permite-le să facă alegeri.

- Răspunde nevoilor de competenţă (implicarea elevilor, feedback imediat, prezentarea

semnificaţiei activității).

- Răspunde nevoilor de interconectare (colaborare cu colegii).

 - Combină activităţile, de exemplu pe cele practice cu cele intelectuale, stimulează

creativitatea, disonanța cognitivă, transformă un conținut abstract în unul personalizat etc .
 Condiţii pentru o activitate de învăţare care stimulează motivaţia elevilor (R. Viau):

- să fie semnificativă, adică să corespundă intereselor, preocupărilor și să se armonizeze cu

proiectele personale ale elevilor;

- să fie diversificată şi integrată altor activităţi;

- să reprezinte o provocare pentru elev (nici prea dificilă, nici prea uşoară);

-să fie autentică (să ducă la o realizare/ produs/ rezultat asemănător cu ceva din viaţa reală);

- să solicite angajamentul cognitiv al elevului;

- să-l responsabilizeze pe elev permiţându-i să facă alegeri;

- să-i permită elevului să interacţionaze şi să colaboreze cu ceilalţi (pentru atingerea unui scop
comun). Cooperarea suscită în general motivaţia elevilor, pentru că favorizează percepţia despre
propriile competenţe şi despre capacitatea lor de a controla activitatea de învăţare. Activităţile
axate pe competiţie nu-i pot motiva decât pe cei mai puternici, adică pe aceia care au şansa de a
câştiga; cei cu nivel mediu sau slabi au tendinţa să abandoneze.

- să aibă un caracter interdisciplinar (conexiunea cu alte domenii de studiu);.

- să formuleze cerinţele şi condiţiile în care se va desfăşura activitatea (necesare pentru

angajamentul şi perseverenţa elevului în sarcină):

- să se desfăşoare într-o perioadă de timp suficientă.

Care sunt semnele că un elev este motivat ? (în opinia lui Rolland Viau)

1. Un elev motivat este un elev care se angajează în sarcinile de învăţare (angajament

cognitiv), consacrându-le timpul necesar (perseverenţă).

2. Angajamentul cognitiv corespunde gradului de efort mintal depus de elev în realizarea

activităţii.

3. Perseverenţa se traduce prin timpul pe care elevul îl acordă activităţii: cu cât este mai
motivat, cu atât îi va aloca mai mult timp şi-şi va spori astfel şansele de reuşită. Dimpotrivă, lipsa
de motivaţie antrenează tendinţa de a abandona rapid sarcina sau de a nu face decât minimul
necesar.
  Reuşita sau performanţa este, simultan, o consecinţă şi o sursă a motivaţiei pentru că ea
influenţează pozitiv percepţiile care stau la baza acesteia. Cercetările arată că un elev motivat se
angajează în activitate, apelând la strategii eficiente de învăţare bazate pe comprehensiune şi
stabilirea de legături logice (angajament cognitiv) şi îi consacră timpul necesar (perseverenţă);
acest fapt are drept consecinţă o amplificare a celor trei tipuri de percepţii (dinamică
motivaţională funcţională). În contrast, elevul demotivat recurge adesea la strategii de evitare,
care-i permit să amâne sau să eludeze îndeplinirea activităţii, ceea ce coboară şi mai mult nivelul
celor trei factori motivaţionali determinanţi: percepţia asupra valorii activităţii, asupra propriilor
competenţe şi a controlabilităţii acţiunii (dinamică motivaţională disfuncţională).

Înțelegerea nevoilor personale și a obiectivelor învățării asigură creșterea motivației de

asemenea și stilul didactic al profesorului influențează pozitiv motivația în învățare. De aceea este
important de a studia atent personalitatea elevului și de a perfecționa permanent stilul didactic
propriu. Alte condiții bune de motivare este organizarea, desfășurarea și participarea intensă la
activitățile extrașcolare, la fel ca și buna orientare școlară și profesională.
Bibliografie
1. Neacşu I. Motivaţie şi învăţare. Eitura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1978
2. dr. Monica Cuciureanu, cercetător științific II (Coordonator) INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ALE
EDUCAȚIEI Laboratorul Teoria Educației -MOTIVAȚIA ELEVILOR ȘI ÎNVĂȚAREA, 2015,
Bucureşti

3. „EDICT – Revista educației” (ISSN 1582 – 909X), ediţia din i a n u a r i e 2 0 1 8 , o n l i n e

4. http://rire.ctreq.qc.ca/la-motivation-scolaire-version-integrale