Rolul motivației elevilor/studenților

în cadrul

performanțelor școlare/academice

Profesor coordonator: Mariana Momanu

Responsabil de lucrare: Andra-Marina Vameșu
Specializarea Pedagogie, anul II, grupa 2

Iași, 2022
Rolul motivației elevilor/studenților în cadrul performanțelor școlare/academice

Rezumatul lucrării
În cadrul lucrării „Rolul motivației elevilor/studenților în cadrul performanțelor
școlare/academice” am conturat relația dintre variabilele menționate, prezentând rolul motivației
în obținerea randamentului în procesul educativ.
Pentru început, sunt ilustrate cuvintele cheie cu scop anticipator, prin intermediul cărora
cititorii descoperă ideea centrală conținutului. În introducerea eseului sunt prezentate aspecte
teoretice precum definiții ale termenului de motivație, caracterizarea conceptului și evidențierea
rolului acestuia asupra fenomenului de învățare. În cuprins sunt regăsite perspective teoretice
asupra motivației, punctând teoriile marilor psihologi, precum Abraham Masolw, E. L. Deci,
Rolland Viau, etc. Printre informațiile evidențiate, se numără tipurile de motivație existente,
felurile de atribuiri pe care tind să le facă elevii/studenții în cazul unei reușite sau în cazul unui
eșec școlar academic și modul în care stima de sine le influențează. De asemenea, sunt subliniate
exemple practice din contexte școlare, maniera în care contextele sociale modifică gradul de
motivație în învățare, cauzele lipsei de motivație și importanța depistării și ameliorării acestora
pentru realizarea performanțelor. Partea de cercetare este alcătuită atât dintr-un model extras de pe
internet, cât și o mini-cercetare realizată de mine cu ajutorul colegilor de la Pedagogie. Aceasta
cuprinde problematica educațională a celor două variabile, ipoteza, scopul, obiectivele cercetării,
caracteristicile lotului de subiecți și coordonatele spațio-temporale ale desfășurării investigației,
tipul de cercetare și metodele folosite, interpretare și concluzie. Mini-cercetarea vizează opiniile
studenților cu privire la condițiile în care se poate manifesta motivația în contexte educaționale
(strategii, factori, etc).
În concluzie sunt redate idei care să valorifice conținutul prezentat, opinii personale și
demersul metodologic urmat în realizarea lucrării.

Termenii cheie ai lucrării sunt: motivație, elev, student, profesor, proces, educație,
învățare, performanță, strategii, scop, comportament, școlar, academic, învățare.

Introducere
Pentru a descoperi cu certitudine care este însemnătatea procesului de motivație a elevilor
în cadrul performanțelor academice, este necesară prezentarea și definirea acestui termen.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române (1998), motivația reprezintă „Totalitatea
motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită
acțiune sau să tindă spre anumite scopuri.”
Domeniul motivației reprezintă un ansamblu complex de factori care determină
comportamentele umane. Adesea, ne aflăm în dileme și căutăm explicații referitoare la conduitele
personale și ale celorlalți. Oare ce unii dintre noi sunt implicați în sarcini și le finalizează obținând
rezultate optime, iar alții, la polul opus, abandonează întregul proces de la prima piedică? Cu
siguranță răspunsurile potrivite le descoperim dacă cercetăm profund sfera motivațională.
Motivația cuprinde o rețea dinamică de situații și mobiluri interne, care determină urmărirea de
scopuri și atingerea de obiective. Orice țel devinde realizabil acolo unde există motivație, căci
orice comportament este motivat, fie el conștient sau inconștient, înnăscut sau dobândit. Factorii
care influențează un anume act comportamental sunt numiți generic „motive”, de către M. Golu:
„Prin termenul de motivaţie definim o componentă structural-funcţională specifică a sistemului
psihic uman, care reflectă o stare de necesitate în sens larg, iar prin cel de motiv exprimăm forma
concretă, actuală, în care se activează şi se manifestă o asemenea stare de necesitate. Aşadar, prin
motiv vom înţelege acel mobil care stă la baza unui comportament sau a unei acţiuni concrete.”
(Golu, 2000, p.476)
Printre principalele roluri ale motivației se regăsesc cele de activare a energiei, de
mobilizare a acesteia spre îndeplinirea unui scop și de orientare a conduitei în direcția realizării
performanțelor. Motivația învățării este strâns legată de factorii ce captivează elevul la o activitate
educațională ce vizează asimilarea cunoștințelor și formarea deprinderilor. Totodată, motivația
pregătește elevul pentru procesul de învățare, prin mărirea gradului de efort și concentrarea atenției
asupra realizării performanțelor. În plus, „elevii motivaţi sunt mai perseverenţi şi învaţă mai
eficient. Motivaţia este una dintre cauzele pentru care elevul învaţă sau nu învaţă. în acelaşi timp
însă, motivaţia poate fi efectul activităţii de învăţare. Cunoaşterea rezultatelor activităţii de
învăţare (mai ales când acestea sunt pozitive) susţine eforturile ulterioare ale elevului. Din
satisfacţia iniţială de a fi învăţat, elevul îşi va dezvolta motivaţia de a învăţa mai mult. Aşadar,
relaţia cauzală dintre motivaţie şi învăţare este una reciprocă. Motivaţia energizează învăţarea, iar
învăţarea încununată de succes intensifică motivaţia. Pentru a-l înţelege pe elev, pentru a-l instrui
şi educa în mod adecvat, profesorul trebuie să cunoască motivele care, împreună cu aptitudinile,
temperamentul şi caracterul, contribuie la determinarea conduitei şi a reuşitei sau nereuşitei
elevului în activitatea de învăţare.” (Sălăvăstru, 2004, p.70)

Cuprins
Printre perspectivele teoretice asupra motivației se numără, în primul rând, „Modelul
ierarhic al trebuințelor umane”, propus de psihologul american Abraham Maslow. În cadrul acestei
teorii, nevoile umane sunt organizate structural ierarhic. Astfel, la baza piramidei sunt plasate
trebuințele fiziologice, ce se referă la hrană, apă, odihnă, trebuințele de securitate, ce vizează
protecție, echilibru emoțional, trebuințele de apartenență la grup, ce evidențiază nevoia umană de
a fi acceptat, trebuințele de stimă de sine, ce subliniază necesitatea prestigiului și a prețuirii de
sine, trebuințele cognitive de a înțelege și cunoaște, trebuințele estetice ce țin de frumos, armonie
și simetrie și nu în ultimul rând, trebuințele de autorealizare, prin valorificarea propriului potențial.
Ordinea trebuințelor nu este întâmplătoare, căci satisfacerea celor dintâi asigură exprimarea celor
superioare: „cu cât o trebuinţă se află mai spre vârful piramidei, cu atât ea este mai specific umană,
iar satisfacerea ei produce mulţumire şi dezvoltă o tensiune plăcută în organism. Deşi trebuinţele
superioare nu sunt vitale pentru organism, ele sunt mai importante pentru subiectivitate,
satisfacerea lor Îmbogăţind sfera spirituală a personalităţii şi mărindu-i performanţa socială.
Trebuinjele superioare dobândesc o oarecare independenţă funcţională şi se impun ca fiind mai
semnificative în măsura în care trebuinţele inferioare, mai puternice şi intense, sunt satisfăcute.
Trebuinţele de perfecţionare, realizare socială, autodepăşire, sub imperiul motivaţiei de creştere,
se comută progresiv la niveluri de organizare tot mai înalte şi se angajează pregnant în creaţie.”
(Sălăvăstru, 2004, p.71)
O altă perspectivă asupra motivației este redată de „Teoria atribuirii” a lui Fritz Heider..
Conform acesteia, atribuirea reprezintă „procesul prin care omul percepe realitatea şi poate să o
prezică sau să o stăpânească. Ea permite individului să explice comportamentele lui şi ale celorlalţi,
să interpreteze ceea ce i se întâmplă, să caute cauzele unui eveniment sau comportament. Teoria
atribuirii trebuie să explice producerea prin inferenţă a anumitor cogniţii, plecând de la studiul
comportamentului.” (Sălăvăstru, 2004, p.76). De asemenea, Bernard Weiner subliniază faptul că
felurile de atribuiri pe care un elev le realizează sunt direct proporționale cu stima de sine și
afectează atât angajarea în sarcină, cât și motivația acestuia pentru învățare. De exemplu, un elev
înclinat spre a face mai des atribuiri interne și stabile, ce țin de propria persoană și nu se pot
modifica, în cazul eșecului la clasă va considera că nu este capabil să rezolve o anumită sarcină și
se va demotiva, fapt care va conduce spre reducerea efortului necesar în realizarea școlară. De
altfel, dacă un elev va face o atribuire internă, dar instabilă, ce se poate modifica, va datora eșecul
avut lipsei de implicare, iar data viitoare va persevera în activitățile școlare.
În practicile educaționale, se afirmă faptul că activitatea de învățare este susținută de un
complex de motive, nu de unul singur. Astfel, se disting două tipuri de motivație a învățării:
motivație intrinsecă, determinată de nevoia interioară de a cunoaște, de plăcerea studierii unui
anumit domeniu, curiozitate și motivația extrinsecă, bazată, în general, pe recompense exterioare
(note bune, cadouri) sau pe dorința de a fi premiat, lăudat. Adesea, în condițiile motivației
extrinseci, „învăţarea se efectuează sub semnul unei solicitări şi condiţionări externe, fără o plăcere
interioară, fără să ofere satisfacţii nemijlocite şi cu un efort voluntar crescut. Subiectiv, această
motivaţie e însoţită de trăiri emoţionale negative (teama de eşec, teama de pedeapsă) sau de trăiri
pozitive, dar îngust utilitariste (aşteptarea laudei, a notei bune sau a recompensei materiale).”
(Sălăvăstru, 2004, p.85) Există situații școlare în care cele două tipuri de motivație se interpătrund:
un elev poate studia la Psihologie deoarece îl interesează cum funcționează procesele psihice
umane, dar și pentru că dorește să obțină o notă mare la Examenul de Bacalaureat. Totodată, a fost
propus și conceptul de amotivație, ce semnifică absența motivației intrinseci și extrinseci. Elevul
aflat în această situație nu stabilește conexiuni între acțiunile desfășurate și rezultatele obținute.
Atunci când elevii sunt amotivați, ei percep comportamentele ca elemente ce se află în afara
controlului propriu. Teoria „Dinamica motivațională” a psihologului E. L. Deci prezintă
practicienilor educației ideea conform căreia „nu trebuie să sesizeze motivaţia într-un mod
dihotomic, adică un elev care nu este motivat intrinsec e în mod obligatoriu motivat extrinsec.
Există niveluri intermediare între cei doi poli. Este de dorit ca elevii să atingă cel puţin nivelul
identificării, ştiut fiind că ei percep, în general, activităţile şcolare ca activităţi care le sunt impuse
şi în care nu se angajează cu plăcere.” (Deci, 1991, p.86)
Rolland Viau se inspiră din abordările social-cognitive ale învățării și propune un model
motivational în context educațional. Potrivit autorului, „motivaţia în context şcolar este o stare
dinamică ce îşi are originea în percepţiile elevului asupra lui însuşi şi asupra mediului, care îl incită
să aleagă o activitate, să se angajeze şi să persevereze în îndeplinirea acesteia pentru atingerea unui
scop.” (Viau, 1997, p.7). Încă din definiție, este evidențiat faptul că motivația este un proces
dinamic, ce se modifică permanent, că motivația înseamnă interacțiune între elev și mediu și că
aceasta presupune atingerea unor obiective. Elementele ce ilustrează modelul lui Viau sunt
 percepția valorii unei activități (viziunea elevului asupra importanței și interesului acordate unei
activități), percepția asupra propriei competențe (ce face referire la conceptul de autoeficiență,
elaborat de Albert Bandura) și percepția controlului (controlul asupra unei activități vine la pachet
cu profunzimea abordării materiei de studiu). De asemenea, un rol primordial revine indicatorilor
motivației, drept consecințe ale motivației. Indicatorii cuprind angajament cognitiv și perseverență,
deoarece un elev motivat va alege să se implice în activitate și va persevera în obținerea
performanțelor înalte, prin utilizarea strategiilor de învățare potrivite și eficiente.

Cercetare
I.
„Primele cercetări care au abordat rolul școlii în manifestarea devianţei au avut loc la sfârşitul
anilor '60 în Marea Britanie. Observând că şcolile se asociază cu diferite rate ale delincvenţei juvenile,
cercetătorii şi-au propus să analizeze ce aspecte din funcţionarea instituţiilor educative (metode educative,
niveluri ale achiziţiilor academice, stil de discipline, etc) pot fi făcute responsabile de variaţiile indicelui de
delincvenţă juvenilă. Concluziile acestor investigaţii au exercitat o mare influenţă asupra responsabililor
educaţiei.
Pornind de la faptul că educatorii pot determina manifestarea unor comportamente de devianţă
şcolară, ne-am pus problema: ,,Care sunt caracteristicile care fac din anumiţi profesori veritabili
provocatori ai conduitelor deviante ,în timp ce alţii sunt inhibatori ai devianţei?” La acest nivel, am
propus spre analiză modul în care motivaţia intervine în determinarea conduitelor de devianţă şcolară.
Obiectivul general al acestei cercetări este identificarea consecinţelor nestimulării motivaţiei
elevilor în activitatea de învăţare. Pornind de la acest obiectiv general, au fost identificate două obiective
specifice:

1. Influenţa modului în care se desfăşoară activităţile de învăţare în clasă asupra manifestării

comportamentelor de devianţă şcolară.
2. Influenţa sistemului de evaluare practicat de profesor asupra dinamicii motivaţionale a elevului.
Ipotezele cercetării - Stimularea motivaţiei elevului este o artă care ţine de măiestria şi harul didactic
al profesorului. Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere faptul că modul în care desfăşoară activităţile de
învăţare în clasă, sistemul de evaluare şi chiar propria lui motivaţie pot să acţioneze asupra dinamicii
motivaţionale a elevului.
In interpretarea corelaţiei, vom analiza trei elemente:
1. pragul de semnificaţie (P) dacă este mai mic de 0,05, atunci putem considera că există o relaţie între
variabilele studiate;
2. semnul corelaţiei arată natura legăturii care există: direct proporţională, dacă semnul este pozitiv sau invers
proporţională când semnul este negativ;
3. mărimea absolută a coeficientului descrie tăria legăturii ce există între variabile: se consideră astfel că
legatura este slabă dacă valoarea absolută a lui ,,r" nu depăşeşte 0,30 ; legătura e de tărie medie la o valoare
cuprinsă între 0,30 - 0,50 şi vorbim de legături puternice dacă mărimea absolută este mai mare de 0,50.
Lotul experimental - În stabilirea eşantionului de subiecţi, am plecat de la premisa că, spre deosebire
de copilul mic, la care predomină prelucrarea şi însuşirea automată a cunoştintelor, adolescentul asimilează
noile informaţii numai dacă îşi însuşeşte o nevoie fundamentală. Prin urmare, lotul experimental este format
din 83 de elevi de la Colegiul Economic ,,Delta Dunării" Tulcea, din care 43 fete si 40 băieţi. Elevii au
vârsta cuprinsă între 16-18 ani.
Metode şi instrumente folosite - Pentru verificarea primei ipoteze ştiinţifice, voi folosi ca metodă
interviul pe baza de chestionar, denumit Chestionar A.S (Chestionar Atitudine scolară).
Desfăşurarea cercetării - Chestionarul A.S a fost aplicat în prezenţa profesorului de psihologie la
trei clase de la Colegiul Economic „ Delta Dunării" Tulcea, dintre care două clase de a XI - a şi o clasă de a
XII- a, fiind supuşi acestei testări 61 de subiecţi.
Rezultate obţinute - După ce Chestionarul A.S a fost completat de către elevi, am trecut la scorarea
răspunsurilor obtinute conform Grilei de corectare. Scorurile obtinute de cei 61 de elevi au fost centralizate
în programul SPSS 10, după care s-a realizat prelucrarea statistică a datelor, folosindu-se Corelaţia Bivariată
Pearson. În urma corelării celor două variabile (VI= tipul de activitate didactica; VD= atitudine şcolară ),
am obţinut următoarele rezultate:
1. coeficientul de corelaţie r= 0,63
2. pragul de semnificaţie p< 0,01 (aici computerul pune 0,000 pentru că nu are suficient spaţiu de a prezenta
toate zecimalele ; dar o valoare de 0 nu există în realitate, de aceea preferăm să scriem ca p< 0,01).
3. numărul de subiecţi N= 61.
Interpretarea rezultatelor - Interpretarea corelaţiei Pearson se realizează în funcţie de pragul de
semnificaţie. În cazul nostru p< 0,01 ceea ce putem spune că există o legătură între tipul de activitate
didactică şi atitudinea şcolară; semnul corelaţiei este pozitiv, deci legătura este direct proporţională: cu cât
activitatea didactică este mai motivantă cu atât mai mult elevii se vor prezenta la ore şi invers, cu cât
activitatea didactică este mai puţin motivantă, cu atât elevii vor absenta de la ore. De asemenea, legătura
dintre cele două valori este puternică, căci valoarea absolută a lui r depăşeşte 0,50 (r= 0,63).
Toate aceste date susţin prima ipoteză ştiinţifică: 0 activitate didactică nemotivantă elimină nevoia
de a şti, de a înţelege a elevului, ducând la manifestarea unui comportament deviant, şi anume absenteismul
şcolar, în timp ce o activitate didactică puternic motivantă stârneşte interesul elevului pentru activitatea de
învăţare, având efecte pozitive în plan cognitiv şi comportamental.
 Concluzii - Democratizarea vieţii şcolare este o condiţie necesară în reuşita oricărei
strategii de intervenţie în diminuarea devianţei şcolare. Opţiunile elevilor pot fi simple sau
complexe, mergând de la alegerea unor obiective ale învăţării, alegerea unor recompense/pedepse,
până la alegerea unui tip de studii. Democratizarea educaţiei înseamnă să tratezi elevul ca o fiinţă
capabilă de a face aceste alegeri. Devianţa şcolară apare acolo unde nu există loc pentru acestea.”
(https://www.didactic.ro/materiale/131685_proiect-de-cercetare-motiva-ia-i-performan-a-colar,
consultat la data de 02.12.2022)
II.
Elevii/Studenții devin motivați în învățare atunci când participă activ și se implică în
procesul educativ. Altfel spus, școlarii trebuie stimulați să învețe prin folosirea metodelor și
procedeelor didactice potrivite. Atunci când aceștia se află într-un rol pasiv la clasă, intersul lor
pentru studiu scade și atunci, se vor comporta ca atare. În continuare, pentru a determina ce anume
îi face pe elevi/studenți să devină motivați în activitatea de învățare, vom aplica o cercetare
pedagogică.
Problema cercetării educaționale constă în descoperirea modificărilor psihice,
comportamentale și cognitive ale elevilor atunci când sunt aplicate strategii potrivite de stimulare
motivațională. În stabilirea ipotezei de cercetare, am formulat următoarele întrebări: Ce îi
motivează pe elevi/studenți să învețe? Care sunt factorii care influențează gradul de motivație a
elevilor/studenților? Care sunt mijloacele prin care putem crește interesul elevilor/studenților
pentru disciplinele de învățământ?
Astfel, ipoteza cercetării variabilelor motivație și performanță devine: Stimularea
motivației elevilor/studenților prin utilizarea strategiilor educaționale potrivite permite creșterea
performanțelor academice?
Scopul cercetării: Identificarea modalităților de stimulare motivației elevilor/studenților.
În cadrul cercetării, am conturat două obiective de realizat:
1. Identificarea factorilor ce influențează motivația elevilor/studenților;
2. Analizarea strategiilor didactice eficiente în stimularea motivației elevilor/studenților.
Tipul cercetării este investigativă, se realizează în luna decembrie, anul 2022, locul în care
se realizează este Universitatea Alexandru Ioan Cuza, corpul D, iar eșantionul utilizat este format
din studenții din anul II la specializarea Pedagogie, grupa 2. Avem un efectiv de aproximativ 30
de subiecți, cu vârstele cuprinse între 19-50 ani, iar ca mediu de proveniență, provin atât din mediul
urban, cât și rural. Pentru o cunoaștere aprofundată a colectivului, se iau în considerare
dimensiunile psihologice și sociale ale studenților, întrucât acestea influențează major motivația
pentru învățat. De exemplu, un student ce se află în relații sociale optime cu restul colegilor se va
putea deschide mai ușor și va fi motivat în a-și manifesta curiozitatea și interesul la ore.
Ca metodă de cercetare, am folosit predominant chestionarul, legat de modul în care
studenții privesc dezvoltarea interesului și a motivației. De asemenea, am îmbinat chestionarul cu
observarea colegilor în cadrul orelor desfășurate în facultate: studenții motivați și atrași de anumite
discipline participă cu interes și se implică în descoperirea conținuturilor. Totodată, tind să
asimileze mult mai ușor informații și să obțină rezultate remarcabile cu un grad de efort scăzut.
În următoarele rânduri sunt prezentate rezultatele obținute în urma chestionarului.
În cadrul cercetării au participat 15 studenți.

1. Când simți că ești pe deplin motivat să participi la o activitate de învățare?

a. Atunci când ești implicat activ în desfășurarea acesteia. 87,67% (13 voturi)
b. Atunci când rolul realizării lecției îi revine profesorului, iar participarea ta este
pasivă. 13,33% (2 voturi)
2. Crezi că motivația este un fenomen ce apare de la sine sau este necesar să fii stimulat
pentru a o manifesta?
a. Da, motivația apare de la sine. 40,0% (6 voturi)
b. Nu, sunt necesare strategii specifice care să stimuleze motivația. 60,0% (9 voturi)
3. Poți să asimilezi informații atunci când gradul de motivație este redus?
a. Da, pot asimila informații și în lipsa motivației. 33,33% (5 voturi)
b. Nu, ca să pot asimila informații este nevoie de interes. 66,67% (10 voturi)
4. Motivația ta pentru studiu depinde de starea emoțională/de sănătate?
a. Da, depinde, este ideal să fiu într-o formă optimă pentru a putea studia. 93,33%
(14 voturi)
b. Nu, nu depinde. 6,67% (1 vot)
5. Motivația ta pentru un anumit domeniu de studiu este influențată de profesorul ce predă
acea disciplină?
a. Da, profesorul este cel care, prin manieră personală, poate transforma lecțiile.
93,33% (14 voturi)
b. Nu, pot studia un domeniu fără să mă raportez la profesor. 6,67% (1 vot)
6. Motivația pentru un anumit conținut este influențată de calitatea materialului de
învățat? (culorile utilizate, organizarea informațiilor etc)
a. Da, e necesar ca materialul să fie lizibil și structurat. 100,0% (15 voturi)
b. Nu, nu este importantă natura materialului. 0,0% (0 voturi)
7. Crezi că utilizarea unor metode didactice potrivite pot determina creșterea gradului de
motivație avut în învățare?
a. Da, metodele didactice potrivite pot face învățarea atractivă. 100,0% (15 voturi)
b. Nu, nu contează metodele didactice folosite. 0,0% (0 voturi)
8. Ce metode didactice îți stimulează motivația de a învăța?
a. Metodele moderne precum ciorchinele, metoda cubului, brainstorming. 53,33%
(8 voturi)
b. Metodele tradiționale precum explicația, lucrul cu manualul. 46,67% (7 voturi)
9. Devii mai motivat în învățare atunci când sunt folosite mijloace didactice atractive?
a. Da, mijloacele didactice sunt un suport în învățare. 86,67% (13 voturi)
b. Nu, mijloacele didactice nu sunt necesare. 13,33% (2 voturi)
10. Ce fel de mijloace didactice îți captează interesul în învățare?
a. Cele clasice, precum manualul, caietul. 6,67% (1 vot)
b. Cele inovative, precum mijloacele digitale. 93,33% (14 voturi)
 Obiectivele cercetării au fost atinse. Am descoperit că factorii ce influențează motivația
studenților sunt atât interni, precum starea de sănătate și emoțională, dar și externi, ce țin de
mijloacele și metodele folosite. Totodată, majoritatea subiecților afirmă că sunt necesare strategii
didactice potrivite pentru creșterea nivelului de motivație. Printre acestea, se numără atât metode
de lucru moderne, precum ciorchinele, metoda cubului, brainstorming-ul, cât și cele tradiționale,
și mijloace inovative, cum ar fi cele digitale.
Așadar, am constatat că motivația reprezintă un proces determinat, care se manifestă rareori
fără a fi stimulat. Prin utilizarea procedeelor eficiente ce captivează studenții, activitățile educative
devin o sursă a cunoașterii. Dacă motivația este una ridicată, atunci și performanțele academice
cresc, întrucât motivația impulsionează dorința de a ști mai mult, de a da randament. De menționat
este ideea că profesorului îi revine rolul de a găsi modalitățile ideale de a cultiva motivația
elevilor/studenților: „Foarte mulţi profesori reproşează elevilor faptul că nu fac eforturile necesare
pentru a învăţa şi că nimic nu-i motivează. Orice profesor care doreşte stimularea motivaţiei
elevilor pentru activitatea de învăţare trebuie să înceapă prin a-şi analiza şi autoevalua propria
motivaţie, precum şi modul în care îşi desfăşoară activităţile de predare-învăţare-evaluare. Nivelul
competenţei profesorului, ca şi gradul lui de implicare în activitatea didactică, entuziasmul,
pasiunea cu care îşi face meseria influenţează profund dinamica motivaţională a elevilor. Lipsa de
motivaţie a profesorului este o problemă la fel de gravă ca şi incompetenţa sa. Există profesori
care nu manifestă nici un interes pentru profesiunea lor. Deşi contextul social şi economic poate
explica acest fenomen, nu e mai puţin grav faptul că lipsa de motivaţie a profesorului se poate afla
la originea lipsei de motivaţie a elevului.” (Sălăvăstru, 2004, p.91)

Concluzii
În concluzie, variabilele propuse în lucrare, motivația și performanțele, sunt direct
proporționale, întrucât creșterea gradului de motivație conduce la creșterea performanțelor, și
invers: „O atenţie deosebită trebuie acordată elevilor slabi şi nemotivaţi. în practica educaţională
s-a constatat că profesorii comunică puţin cu elevii slabi şi nemotivaţi, se mulţumesc cu răspunsuri
incomplete ale acestora la lecţie, sunt tentaţi să-i critice frecvent şi manifestă dispreţ faţă de ei
atunci când eşuează. În faţa unor astfel de comportamente, elevii percepuţi ca slabi şi nemotivaţi
nu fac nici un efort pentru a învăţa, deoarece ei ştiu că profesorii îi solicită foarte rar şi că lor li se
adresează doar pentru a le face observaţii. Se intră atunci într-un cerc vicios: nefiind încurajaţi să
lucreze, elevii nu sunt motivaţi şi, nelucrând, rămân în urmă la învăţătură, confirmând astfel opinia
profesorului cum că nu se pot obţine rezultate bune cu aceşti elevi. Profesorul trebuie să se
străduiască să acorde atenţie în mod egal tuturor elevilor, indiferent care sunt capacităţile lor.”
(Sălăvăstru, 2004, p.95)
În opinia mea, atunci când un elev/student este interesat de un domeniu și își canalizează
atenția și energia motivațională asupra acestuia, rezultatele și performanțele vor apărea negreșit.
De multe ori, motivația poate fi greu de stimulat, însă în acele momente disciplina joacă un rol
primordial în focalizarea pe obiective și scopuri. Doamna Profesor Simona Butnaru ne-a spus în
cadrul unui curs de Metode și tehnici de învățare că motivația vine făcând, adică cea mai dificilă
etapă este cea de debut, în care încerci să începi o activitate. Odată ce sunt făcuți pași ce înaintează
în învățare, procesul poate deveni atractiv și astfel, motivația nu va întârzia să apară.
Pentru realizarea lucrării m-am documentat din numeroase surse din domeniul Pedagogiei
și al Psihologiei, regăsite în bibliografie. De asemenea, m-am raportat și la experiența personală,
făcând apel la cunoștințele pe care le dețin despre subiectul abordat. Această ocazie a reprezentat
pentru mine oportunitatea de a aprofunda dimensiunea motivației în contexte educative și de a o
privi din diferite perspective.

Bibliografie
1. Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: Polirom.
2. Deci, E.L. (1975). Intrinsec motivation. New York: Plenum.
3. Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei. București: România de Mâine.
4. Viau, R. (1997). La motivation en contexte scolaire. Paris: De Boeck Larcier S.A.
5. Masolw, A. (1970). Motivation and personality. New York: Harper Row.
6. Academia Română, Institutul de lingvistică. (1998). Dicționarul explicativ al limbii
române. București: Univers Enciclopedic.
7. https://www.didactic.ro/materiale/131685_proiect-de-cercetare-motiva-ia-i-performan-a-
colar, consultat la data de 02.12.2022.