COLEGIUL ”MIHAI EMINESCU”, SOROCA

COMUNICARE PEDAGOGICĂ
,,Motivarea elevilor pentru învățare:
de la teorie la aplicare practică.”

MITROFAN Tatiana,

profesoară de asistență socială

Discutată și aprobată

la ședința Catedrei de asistență socială, psihologie și pedagogie,

proces-verbal nr._____din ______________

Șef catedră ____________ARBUZ Irina

2018
 CUPRINS

PRELIMINARII ………………………………………………………….................3

CAPITOLUL I. REPERE CONCEPTUALE ALE MOTIVAȚIEI PENTRU ÎNVĂȚARE

I.1. Abordări teoretice ale noțiunii de motivație……………………………………….4

CAPITOLUL II. ASPECTE ALE VALORIFICĂRII TEORIEI DESPRE MOTIVAȚIA

PENTRU ÎNVĂȚARE PRIN INTERMEDIUL METODELOR INTERACTIVE ALE
ÎNVĂȚĂMÎNTULUI FORMATIV ( DESCRIEREA PRACTICĂ A FENOMENULUI
EDUCAȚIONAL ÎN CONTEXTUL TEMEI)
II.1. Cunoașterea elevului – factor determinant în aplicarea teoriei motivaționale ……6

II.2. Motivația pentru învățare: tehnici interactive de valorificare………………..……9

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ……….……………..…………………………12

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE …………………………………………………..13

ANEXE ………………………………………………………………………………..14

2
 PRELIMINARII
,,Studiul motivației este cheia oricărei politici moderne în materie de educație... ,
a oricărui învățămînt democratic modern...
Motivația și munca sunt două probleme care determină
intrarea și ieșirea din ciclul educativ,condiționează mișcarea și succesul oamenilor...”
(E.Faure și Colob, ”A învăța să fii”
Bucureștă, E.D.F. 1974)
Actualitatea cercetării
În epoca noilor tehnologii promovate de pedagogia postmodernă, rolul educației este deosebit de
important și constă în formarea personalității elevului și în integrarea lui în relatiile sociale actuale, iar
poziția profesorului rămîne una statutară, acesta păstrîndu-și în continuare rolul de coordonator și
catalizator al eforturilor educaționale. Practicarea unui învățămînt modern cere dinamism sporit și
adaptare rapidă la noile solicitări pedagogice.
Din aceste considerente, e nevoie de un demers educațional interesant și captivant, care oferă
fiecărui elev posibilitatea de a se axa pe capacitățile, interesele, aptitudinile individuale. Actualul
profesor creează elevilor un mediu favorabil și îl motivează pentru a descoperi, a discuta, a-si exprima
propriul punct de vedere, colaborînd în echipă și găsind răspunsuri la diverse întrebări, căci ”în fiecare
om, sălășluiește un soare, trebuie să-l lăsăm să ardă” (Socrate).
Indiferent de domeniul în care va lucra, omul viitorului trebuie sa posede cunoștințe
solide, care sa-i permita orientare adecvata în lumea valorilor științifice și tehnologice.
Examinînd tendințele actuale ce se propulsează în arealul pedagogic, m-am prins la gîndul că
motivarea elevului pentru studiere este una din premisele esențiale de realizare a lui la diferite discipline
școlare.
Situația între ”știință” și ”beneficiari”, realizăm, adesea, că avem elevi ce se angajază ușor în
realizarea sarcinilor școlare, în timp ce alții se descurajază la primul obstacol, nu se evidențiază, au note
sub ceea ce sperăm, sînt indiferenți, cu toate că demersul didactic a fost proiectat în contextul noilor
tehnologii educaționale.
De ce oare ? Ce să întreprindem ?
În prezentul studiu, vom încerca să răspundem la aceste întrebări și să relevăm importanța practică
a valorificării teoriei motivaționale, precum și să explicăm oportunitățili aplicării ei.
Cu alte cuvinte, scopul nostru este crearea unui suport orientativ pentru realizarea procesului
educațional de calitate, punînd accent pe motivarea elevilor pentru învățare prin intermediul
metodelor interactive.

3
 A proiecta și a realiza activități, avînd în vedere motivația elevilor pentru învățare,, înseamnă o
perspectivă nouă de abordare a învățării : centrată pe cel ce învață, valorificînd potențialul fiecărui elev.

CAPITOLUL I. REPERE CONCEPTUALE ALE MOTIVAȚIEI PENTRU ÎNVĂȚARE

I.1. Abordări teoretice ale noțiunii de motivație

De multe ori auzim, de la elevii nostri remarci de genul: "este greu", "nu-mi place", "mă
enerveaza", "nu mă atrage deloc", "nu-mi va folosi niciodată", "și, care-i scopul", "teorie, teorie, teorie,
m-am săturat", "adios, scoala", "m-a pierdut de elev/elevă", "nu mă mai intereseaza deloc ce se
intampla", etc. sau "super", "am trait o experienta formidabila", "de mult nu a mai fost asa cool la ore",
"în sfîrșit, un prof/o profa altfel", "nu stiu cum, dar m-a atras, am participat cu atentie", "am învățat
ceva practic", etc. Ceea ce face diferența între aceste "comunicări" ale elevilor este motivația. Educația
nu trebuie sa doară sau sa producă suferință, ci să placă, să fie de folos, să formeze cetațeni
responsabili, echilibrați si motivați spre acțiune și schimbare. 
(apud. C. Ciucu, M. Stas, 2008)

Originea termenului se află în latinescul “movere”, care înseamnă “mişcare”. În teoriile

comportamentale, motivaţia apare ca o forţă energetică ce impulsionează oamenii să se comporte într-un
anumit fel, sprijină şi orientează comportamentul spre un anumit scop.
Printre primii care au studiat și propus teoria motivației a fost savantul american D.Atkinson, care
explica comportamentul omului îndreptat spre atingerea unui scop. Conform teoriei acestui psiholog,
sunt motive ce dirijeaza activitatea celui ce tinde spre succes: motivul obținerii succesului și motivul
evitării insuccesului.
Există numeroase definiții ale termenului de motivație. Majoritatea acestor definiții au în comun
sublinierea faptului ca motivația este un ansamblul de forțe ce incită elevul în a se angaja într-un
comportament dat. Este vorba de un concept care se raportează atît la factori interni (de personalitate sau
intrinseci), cît si la factori externi (de mediu sau extrinseci) care fac elevul sa adopte o conduită
particulară.
Orice comportament are la bazã o motivaţie. Oamenii au, de fiecare datã, motive pentru tot ceea
ce fac sau pentru modul în care se comportã. Astfel, comportamentul uman este direcţionat spre
îndeplinirea anumitor sarcini şi obiective. Comportamentele îndreptate spre îndeplinirea unor scopuri
sunt centrate pe nevoia de satisfacţii. O nevoie reprezintã o dorinţã fiziologicã, psihologicã sau
sociologicã ce poate fi satisfãcutã prin atingerea scopului propus.

4
 O nevoie, o dorinţã sau un motiv îndeplinite conduc la un anumit grad de motivare. O nevoie, o
dorinţã sau un motiv neîndeplinite produc tensiune (fizicã, psihicã sau sociologicã) în interiorul
individului, conducându-l pe linia unei angajãri într-un anumit fel de comportament (în general, de
cãutare a cauzelor) pentru satisfacerea acelei nevoi şi, implicit, reducerea tensiunii.
      Motivația învățării    se subsumează    sensului general al conceptului de motivație și se referă la
totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la activități menite să conducă spre asimilare de
cunoștințe, la formarea de priceperi și deprinderi. Există o relație strînsă între motivație și învățare.
Motivaţia  este  una  din  cauzele  pentru  care  elevul  învaţă  sau  nu  învaţă,dar  poate  fi  şi  efectul 
activităţii  de  învăţare.
Studierea motivației în școală a pornit din nevoia de a înțelege factorii care explică oscilațiile în
randamentul școlar. Ne întrebăm, de exemplu, de ce un elev, care poseda abilitati cognitive si
competențe mult mai mari decît ceilalți, poate avea rezultate mai mici decat un alt elev cu abilități mai
reduse? Cum pot fi identificați factorii care influențează gradul de implicare a fiecarui elev? Cum putem
ști ce îi "mobilizează" pe fiecare? Cum poate fi stimulat un elev astfel, încît el sa obțină rezultate direct
proporționale cu potențialul său?
În stimularea motivaţiei pentru învăţare, este necesar să se ia în consideraţie capacităţile şi
abilităţile fiecărui elev. Motivaţii puternice, dar aflate în discordanţă cu capacităţile intelectuale pot avea
urmări contrare celor aşteptate. Nerealizarea scopului propus şi nesusţinerea în plan afectiv şi de o
motivaţie pozitivă conduce la pierderea încrederii în forţele proprii, la instalarea sentimentului de eşec.
Ca factor ce conferă orientare comportamentului elevului şi îl stimulează spre o activitate intensă
este motivaţia și se exprimă în interese şi atitudini. Interesele, dar mai ales atitudinile, au o influenţă
hotărâtoare în determinarea direcţiei şi intensităţii activităţii de învăţare. S-a constatat o corelaţie ridicată
între atitudini şi interese, pe de o parte, şi succesul şcolar, pe de altă parte. De asemenea, interesele
constituie un puternic factor motivaţional şi suport al unei activităţi de învăţare susţinute. Interesul
generează o atitudine pozitivă faţă de activitatea de învăţare, contribuie la ameliorarea calitativă a
acesteia. Interesul nu este însă hotărâtor pentru succesul în sarcinile şcolare decât atunci când se află în
concordanţă cu capacităţile şi abilităţile subiectului, cu aptitudinile sale. Coincidenţa unui interes
puternic cu aptitudinile sau capacitatea de învăţare constituie situaţia ideală, demnă de atins.
Rolland Viau, profesor canadian de pedagogie, oferă o serie de sugestii, pentru ca activitățile de
predare să fie motivante și sa-i intereseze pe elevi, dar el procedează într-un mod mai analitic,
considerînd că profesorul trebuie să gîndească strategiile de predare în funcție de cunoștințele pe care
trebuie să le transmită elevilor, cunostințe declarative și cunostințelor procedurale. Pentru predarea
cunoștințelor declarative, privite în general de elevi ca un ansamblu de informații teoretice și abstracte ce
trebuie învățate pe de rost, Viau formulează următoarele cerințe (Viau, 1997, pp. 128-133):
5
•   începeți predarea printr-o anecdota, o istorioară insolită legată de teoria ce urmează a fi predată sau
printr-o problemă de soluționat;
•   chestionați elevii asupra cunoștințelor lor anterioare în legatură cu fenomenul ori teoria ce urmează a
fi explicate;
•   prezentați planul cursului sub formă de întrebări (acest mod de a prezenta materia îi obligă pe elevi să-
și focalizeze atenția asupra aspectelor importante și să caute să afle răspunsurile la întrebările puse);
•   organizați cunostințele sub forma de scheme, care permit evidențierea legaturilor dintre concepte;
•   dați exemple care să îi intereseze pe elevi;
•   utilizați analogiile (astfel îi determinăm pe elevi sa stabileasca legături intre un domeniu pe care îl
cunosc bine si altul nou).

CAPITOLUL II. ASPECTE ALE VALORIFICĂRII TEORIEI DESPRE MOTIVAȚIA PENTRU

ÎNVĂȚARE LA ORELE DE MATEMATICĂ PRIN INTERMEDIUL METODELOR INTERACTIVE
ALE ÎNVĂȚĂMÎNTULUI FORMATIV ( DESCRIEREA PRACTICĂ A FENOMENULUI
EDUCAȚIONAL ÎN CONTEXTUL TEMEI)

II.1. Cunoașterea elevului – factor determinant în aplicarea teoriei motivaționale

Succesul școlar este fructul colaborării dintre profesor și elev în scopul soluționării problemelor
comune. Este vorba de așa- zisul parteneriat în procesul educațional, care, în cazul nostru, nu se reduce
numai la o orientare spre asimilarea de către elevi a cunoștințelor pe care le pune la dispoziție știința, ci
trasează itinerarul de dobîndire individuală prin valorificarea potențialului lor.
Dat fiind faptul că ,, școlile, așa cum zicea I.A.Comenius, sînt ateliere în care se face Lumină ”,
putem spune că aplicarea teoriei motivaționale corespunde cerințelor privind dezvoltarea învățării active
și creative, a atitudinii activ-participative a elevilor, le oferă posibilitatea să muncească motivat și, ca
urmare, să abordeze original unele probleme. Procesul educațional proiectat și realizat din această
perspectivă condiționează centararea pe elev, motivează instruirea, dezvoltă creativitatea, facilitează
interacțiunea cu lumea, consolidează imaginea de sine, orientează spre conștientizare, cooperare, spre
gîndire critică și selecție.
Specialiștii în domeniu au constatat că rezultatele unui demers didactic depind, în mare măsură , de
personalitatea elevului și de gradul de motivare a acestuia pentru învățare. Deseori, sîntem nemulțumiți
de faptul că unii elevi nu se pot încadra în activitatea de predare- învățare. Ne întrebăm care este
itinerarul metodologic care trebuie să-l parcurgem în vederea activizării tuturor elevilor.

6
 Varietatea de metode și procedee pedagogice conduc spre rezultate diferite, în funcție de
particularitățile psihologice și individuale ale elevilor. Ele determină receptarea și interpretarea
diferențiată a mesajului didactic și este un argument esențial al tendinței actuale de individualizare a
educației. Pentru a proiecta condițiile cele mai potrivite de desfășurare a demersului educațional centrat
pe elev e bine să cunoaștem și gradul de motivație pentru învățare al fiecăruia. Nu putem ignora adevărul
exprimat de A.Bolboceanu:„Cunoașterea elevului este condiție a educației de calitate, care presupune
proiectarea procesului pedagogic în conformitate cu particularitățile psihologice individuale ale
elevului.” [Bolboceanu, p.5]
Cele menționate orienteaza spre gîndul că, fiind toți atît de diferiți, este necesară selectarea
strategiilor adecvate. Ca urmare, un mod uniform de a preda și a evalua este nesatisfăcător. J.S.Bruner
accentuează: „Nu predăm o materie oarecare pentru a produce ”biblioteci vii în acea materie” , ci pentru
a face pe elev să gîndească el însuși, să ia parte la procesul de creare a cunoștințelor”. Ne dăm bine
seama că, în acest scop, este necesar să activizăm elevul, să-l punem în valoare, să-i oferim șansa
participării efective la formularea de probleme și la soluționarea lor. Aici amintim cele consemnate de
Titu Maiorescu: „Datoria unui profesor nu este de a impune sistemul vreunui filosof, oricare ar fi el. A
da metoda sigură în căutarea adevărului și nimic mai mult - aceasta este datoria unui profesor, căci
esențialul constă tocmai în libera argumentare lăsată elevilor.”
În munca de colaborare desfășurată de cei implicați în activitate, în cadrul căreia toți „vin”
(participă) cu ceva și nimeni nu ”pleaca” cu nimic, profitul este atît al grupului (soluționarea problemei,
găsirea variantei optime), cît și al fiecărui individ în parte (efecte apărute în plan cognitiv, emoțional-
afectiv, comportamental). Experiențele de învățare în grup sînt marcate de dialog reflexiv, cre area
modurilor alternative de gîndire, de stimulare a motivației pentru învățare.„Este de dorit ca implicarea
interactivă a elevilor și învățarea activă realizată de aceștia să-i ajute să descopere plăcerea de a învăța,
care poate da naștere sentimentelor pozitive, de încredere în propriul potențial, dorința de cunoaștere, de
împlinie etc.” [Bolboceanu, p.24] Clasele de elevi, în viziunea postmodernistă, sînt privite de către
P.Appelbaum drept adevărate comunități de cercetare și inter-învățare, demonstrînd importanța
activismului și a interrelațiilor pentru progresul cunoașterii. Scopul nu este neapărat cel de a-i antrena pe
elevi în formularea de răspunsuri la întrebările și problemele enunțate, ci, mai mult, de a-i ajuta să
descopere căile, de a pune întrebări și de a analiza critic problemele.
Proiectarea lecțiilor din această perspectivă solicită implicare și creativitate pentru a motiva elevul
și a-i oferi fiecărui o identitate valorizată în funcție de succesele sau aptitudinile sale pentru activitate.
Acceptînd teoria motivațională, obiectivul imediat avut în vedere a fost identificarea gradului de
motivare pentru învățare, conform unui chestionar (ANEXA 1) și unor observații cotidiene. Chestionarul
a fost aplicat pentru a determina aspectele motivaționale ale învățării în Colegiul.
7
 Eșantionul experimentului a cuprins 54 de elevi din două grupe, specialitatea ”Asistență Socială”.
Elevii au examinat atent afirmațiile din chestionar și au evidențiat răspunsurile convenabile. În
dependență de scorul obținut, și-au determinat gradul de motivare pentru învățare.
Analizînd răspunsurile oferite, am determinat că: din cei 40 de subiecți, 15 de elevi ( 37,5 %)
au dovedit că posedă un grad înalt de motivare pentru învățare, fiind conștiincioși, își determină clar
obiectivele și modul prin care le realizează, servind drept modele pentru colegii lor, dețin controlul
asupra posibilităților de îndeplinire a sarcinilor și își asumă responsabilitatea pentru rezultatele obținute;
19 elevi ( 47,5%) dețin un grad mediu de motivare, avînd mici lacune la capitolul încrederii în sine, care
pot fi diminuate prin crearea unui mediu motivațional pozitiv atît în școală, cît și în familie, sînt capabili
să facă față sarcinilor, însă nu depun suficient efort; 6 elevi (15%) posedă un grad scăzut de motivare
pentru învățare, manifestînd neîncredere în forțele proprii și neeficacitate, obiective neclare și lipsa căilor
de realizare a lor, se confruntă cu dificultăți în procesul de învățare pe care nu le poate depăși de unul
singur, apelînd la ajutorul altor persoane.

Gradul de motivare a elevilor la ore

grad înalt grad mediu grad scăzut

15%

47.50%

37.50%

Afirmația Deloc Rar Uneori Adesea Des

Studierea interactivă contribuie la formarea0 0 5 10 25
competențelor specialității alese?
Când mi se înaintează însărcinări cu grad sporit de 12 7 6 7 8
dificultate, am tendinţa de a lăsa totul baltă .

8
Consider că metodele interactive din cadrul lecției duc la 0 0 4 9 27
creșterea eficienței în învățare.
Studiez slab unele materii avînd convingerea că nu sunt 5 8 10 6 11
necesare pentru viață.
Adesea fac minimum la lecții, doar cât să nu las loc20 10 4 3 3
profesorului sau colegilor la comentarii.
Dacă aș depune mai mult efort aș obține rezultate mai 5 10 8 7 10
bune la învățătură.

Motivarea pentru învățare

30
25
20
15
10
5
0

Deloc Rar Uneori Adesea Des

II.2. Motivația pentru învățare: tehnici interactive de valorificare

I.Neacșu, în lucrarea sa „Metode și tehnici de învățare eficientă”, arată că nu este suficient ca

elevul ”să știe”, ci trebuie abilitat să facă ce știe, adică ”să știe să învețe”, să se poată folosi în situații noi
de cunoștințele și deprinderile dobîndite, să facă legături logice și transferuri. De aici, rezultă gîndul că
sporește rolul profesorului în declanșarea și dirijarea procesului educațional, în crearea situațiilor noi de

9
învățare, în selectarea și utilizarea creativă a strategiilor și mijloacelor didactice care să conducă spre o
învățare eficientă.
N-am putea spune că ceea ce va urma este o invenție a noastră. Am selectat din literatura de
specialitate cele mai accesibile și mai eficiente recomandări pentru valorificarea conceptului de motivație
pentru învățare, ce oferă un număr mare de instrumente didactice, a căror utilizare asigură centrarea
demersului didactic pe elev. Sîntem convinși că activitatea de clasă trebuie să fie autentică: să se axeze
pe ceea ce este cu adevărat esențial, fundamental în viață și deci absolut necesar pentru formarea
elevilor.
Convinși de ideea că orice cunoaștere este un proces complex și dificil, precedat de o muncă
încordată a creierului omenesc, selectăm riguros sarcinile care au un impact accentuat din punct de
vedere motivațional.
Metodele de învăţare centrate pe elev fac lecţiile interesante, sprijină elevii în înţelegerea
conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice în viaţa reală și totodată contribuie la creşterea
motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare.
Printre metodele care activează predarea-învăţarea sunt şi cele prin care elevii lucrează productiv
unii cu alţii, îşi dezvoltă abilităţi de colaborare şi ajutor reciproc.
Dintre metodele moderne specifice învăţării active care pot fi aplicate cu succes şi la orele de
specialitate fac parte: brainstormingul, rebusul, metoda cubului, turul galeriei, diamantul, etc..
Aplicarea metodei brainstorming la rezolvarea unei probleme identificate în urma unui studiu de
caz.
Etape:
1. Alegerea sarcinii de lucru. Problema este atașată pe tablă.
2. Solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid, a tuturor ideilor legate de rezolvarea
problemei. Sub nici un motiv, nu se vor admite referiri critice.
Cerem elevilor să propună strategii de rezolvare a problemei. Lăsăm elevii să propună orice metodă ce le
trece prin minte!
3. Înregistrarea tuturor ideilor în scris (pe tablă). Anunţarea unei pauze pentru aşezarea ideilor .
Notăm toate propunerile elevilor. La sfârşitul orei, punem elevii să transcrie toate aceste idei şi cerem
ca pe timpul pauzei, să mai reflecteze asupra lor.
4. Reluarea ideilor emise pe rând şi gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte, etc.
5. Analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior. Selectarea
ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluţiile pentru problema supusă atenţiei.
6. Afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi originale: cuvinte, propoziţii, colaje,
imagini, desene, etc.
10
Ca urmare a discuţiilor avute cu elevii, apare strategia de rezolvare a problemei.
Metoda diamantului
Pentru formularea definiției a noțiunii-cheie.
rîndul1:subiectul.
rîndul 2: 2 adjective care descriu subiectul.
rîndul 3: 3 verbe care denumesc acțiuni
reprezentative.
rîndul 4: o propoziție care exprimă sentimente față
de subiect.
rîndul 5: un cuvînt (esența subiectului).

Proiectul constituie ”o activitate prealabil vizată, a

cărei intenție este o finalitate reală, care orientează activitățile și le asigură o motivație” (Planchard). Am
aplicat metoda Proiectului la capitolul ”Ludoteca”, anul III. Tema proiectului ”Ludoteca ca serviciu
social” a captivat elevii, prezentările fiind făcute prin intermediul expoziției de fotografii, desene și
prezentări Power Point.

Rebusul poate fi folosit în scopuri diferite - de la

îmbogăţirea cunoştinţelor, consolidarea, fixarea, transferul
acestora - la verificare, evaluare, dezvoltarea creativităţii şi a
tuturor proceselor psihice şi intelectuale, cu condiţa ca
învăţătorul să fie un adevărat “meşter” în a şti când, cum, unde
poate fi folosit rebusul şi mai ales, să fie un adevărat “creator”
de astfel de jocuri în vederea obţinerii rezultatelor scontate şi
eficienţa învăţarii.
Metoda Cubul se dovedește eficientă la analiza unui concept, a unei
noţiuni sau a unei teme prin proiectarea ei pe cele şase faţade ale unui cub,
fiecare dintre ele presupunând o abordare distinctă a subiectului respective.
De obicei se realizează un cub pe ale cărei feţe se notează cuvintele:
DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ,
ARGUMENTEAZĂ (dar se pot formula și alte denumiri de sarcini, în funcţie
de resurse, nu neapărat pe toate feţele cubului).

11
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Procesul de renovare a învățămîntului la etapa actuală solicită schimbări fundamentale în vederea

orientării spre noi modele de formare a elevului activ.
Și pentru că esența curriculumului modernizat este dezvoltarea învățării active și creative, vom
insista în favoarea unei viziuni asupra procesului de motivare și de formare a deprinderilor de
achiziționare și manipulare a cunoștințelor, de valorificare a lor în scopul progresului.
Pentru a rezolva multitudinea de probleme ce apar pe parcursul întregii vieți, elevul are nevoie de
diverse competențe. De aceea racordarea instruirii la posibilitățile fiecărui elev este un factor important
în procesul de motivare a acestuia pentru învățare. Ca urmare, putem concluziona:
● creșterea motivației pentru învățare asigură înțelegerea nevoilor personale și a obiectivelor
învățării;
● motivația în învățare este influențată pozitiv de stilul didactic al profesorului;
● disciplinele predate în mod interesant, atractiv și care au un suport practic-aplicativ influențează
motivația în învățare;
● dinamizarea pozitivă a motivației este determinată de calitatea informațiilor în actul de predare, și
nu cantitatea conținuturilor predate;
● la creșterea motivației pentru învățare contribuie orientarea profesională/în carieră;
● motivația pentru învățare este influențată și de cultura organizațională a instituției de învățămînt;
● atitudinea părinților privind învățarea și organizarea unui climat de studiu adecvat copilului
contribuie la creșterea motivației elevilor pentru învățare;
● mediul care determină succesul în viața elevului este familia, iar școala – mediu ce poate oferi o
carieră de succes.
Principiul participării conștiente și active a elevilor în procesul de învățămînt este unul din cele mai
importante principii ale didacticii, exprimînd esența procesului învățării. Iată de ce, un loc important în
formarea și dezvoltarea elevului îl are, motivarea pentru învățare prin implicarea lui activă în acest
proces. În acest context putem oferi cîteva soluții:
● Îmbunătățirea calitativă a actului de predare-învățare, prin implicarea activă a elevilor în
acest proces;
● Regîndirea programelor școlare, simplificarea lor și decongestionarea orarelor scolare ;
● Realizarea unei activități didactice care să vizeze creșterea motivației în învățare la elevi ;

12
 ● Organizarea sistematică a activităților extrașcolare (tabere de creație, cluburi tehnico-
aplicative, olimpiade școlare, concursuri cu premii etc);
● Dimensiunea aplicativă trebuie să crească în proiectarea lecțiilor; conținuturile teoretice atent
alese, vor fi insotite de aplicații care să faciliteze înțelegerea materiei ;
● Dinamizarea comunicării școală-familie în scopul consolidării unui parteneriat
educațional eficient orientat spre motivarea elevilor pentru învățare;
● Perfecționarea sistemului de recompense (laude, premii, distincții, excursii, note, etc) care să
motiveze elevii în urma obținerii unor rezultate școlare și comportamentale deosebite.

BIBLIOGRAFIE

1. Achiri I., Ceapa V., Șpuntenco O..Matematica. Ghid de implementare a curriculumului

modernizat pentru treapta liceală. Ministerul Educației al Republicii Moldova-Chișinău, Cartier
2010;
2. Achiri I., Efros P., Ciobanu V., Matematica. Manual pentru clasa a XII-a, Chișinău, Editura Prut
Internațional, 2011;
3. Achiri I., Efros P., Garid V., Prodan N., Matematica. Manual pentru clasa a X-a, Chișinău,
Editura Prut Internațional, 2012;
4. Achiri I., Efros P., Garid V., Prodan N., Matematica. Manual pentru clasa a XI-a, Chișinău,
Editura Prut Internațional, 2010;
5. Achiri I.,Didactica matematicii, Chișinău, Editura Prut Internațional, 2013;
6. Bolboceanu A., Cunoașterea elevului: Consiliere și orientare. Editura Știința , Chișinău 2007;
7. Cartaleanu T., Cosovan O., ș.a., Formarea competențelor prin strategii didactice interactive.
Centrul Educațional Pro Didactica, Chișinău 2008;
8. Ministerul Educației al Republicii Moldova. Matematica. Curriculum modernizat pentru treapta
liceală. Autori: Achiri I., Ceapa V., ș.a. –Chișinău, Știința 2010;
9. Neacșu I., Metode și tehnici de învățare eficientă. Bucurețti 1996;
10. Pălărie V., Pedagogie. Univers Pedagogic, Chișinău 2007;
11. Piaget J., Psihologie și pedagogie, Editura Didactică și Pedagogie, București 1972;
12. Sclifos L.,Goraș-Postică V., Cosovan O., Carlateanu T., Ocompetență cheie: a învăța să
înveți.Chișinău 2010.
13. www.didactic.

13
 ANEXA 1

Îţi cunoşti nivelul de motivare pentru învățare ?

Instrucţiuni:
Pentru fiecare întrebare, alege răspunsul care se potriveşte cel mai bine situaţiei tale. După ce afli care
este nivelul tău de motivare pentru învățare, iţi oferim câteva informaţii care să te ajute să îl
îmbunătăţeşti.
Întrebare Deloc Rar Uneori Adesea F. des

1. Sunt adesea nesigur pe abilitatea mea de a atinge obiectivele 5 4 3 2 1

propuse.

2. Când lucrez pentru propriile obiective, depun efort maxim. 1 2 3 4 5

3. Studierea interactivă contribuie la formarea competențelor 1 2 3 4 5
specialității alese?

4. Gândesc pozitiv la stabilirea obiectivelor de studiu și mă 1 2 3 4 5

asigur că îmi confirmă așteptările.

5. Consider că metodele interactive din cadrul lecției duc la 1 2 3 4 5

creșterea eficienței în învățare.

6. Cred că voi avea succes dacă studiez riguros temele şi îmi 1 2 3 4 5

folosesc abilităţile.

7. Studiez slab unele materii avînd convingerea că nu sunt 5 4 3 2 1

necesare pentru viață.

8. Când mi se înaintează însărcinări cu grad sporit de dificultate, 5 4 3 2 1

am tendinţa de a lăsa totul baltă .

9. Cea mai mare satisfacţie la finalizarea unei sarcini este 1 2 3 4 5

sentimentul că mi-am facut bine treaba.

10. Adesea fac minimum la lecții, doar cât să nu las loc 5 4 3 2 1

profesorului sau colegilor la comentarii.

11. Tind să mă îngrijorez când nu îmi ating obiectivele şi adesea 5 4 3 2 1

mă concentrez asupra motivelor pentru care aceasta se întamplă.

12.Dacă aș depune mai mult efort aș obține rezultate mai bune 1 2 3 4 5

la învățătură.

Interpretarea testului
Calculează scorul obţinut şi vezi care este gradul tău de motivare pentru învățare.
Scor Interpretare
14
44- Minunat! Obţii tot ceea ce vrei şi nu laşi nimic să îţi stea în cale. Faci un efort conştiincios de a te motiva şi petreci o
mare parte de timp pentru a-ţi stabili obiectivele şi felul în care le poţi atinge. Atragi şi inspiri alte persoane cu succesul
60
tău. Păstează această atitudine favorabilă motivării!
28- Te descurci bine la capitolul motivare. Cu siguranţă nu eşti în cădere, însă ai putea mai mult. Pentru a obţine ceea ce
vrei, încearcă să îţi creşti factorii de motivare în toate sectoarele vieţii. Urmează sugestiile de mai jos şi îmbunătăţeşte-ţi
43
auto-motivarea.

12- Permiţi temerilor să intervină în drumul tău către succes. Ai ratat, probabil, câteva obiective în trecut şi te-ai convins că
27 nu reuşeşti – lucru demotivant. Depăşeşte această limită şi crezi din nou în tine. Ponturile de mai jos te pot ajuta să te
motivezi.
Există patru factori necesari pentru a-ţi construi un nivel înalt de motivare pentru învățare:
1. Încredere în sine şi eficacitate; 2. Gândire pozitivă;
3. Concentrare şi obiective puternice; 4. Mediu motivaţional.

15