Psihologia dezvoltării

CURS 9. MICA ȘCOLARITATE (6-10/11 ani) - I

1. Dezvoltarea fizică

2. Dezvoltarea psihică

3. Afectivitatea

1. Dezvoltarea fizică

Acest stadiu debutează cu un eveniment important în viața copilului și anume acela al

intrării în școală. Dezvoltarea fizică și psihică este influențată de caracteristicile activității
școlare. Schimbările fizice sunt importante și multiple și se petrec într-un ritm diferit.

La vârsta de șase-șapte ani ritmul de creștere este mai lent ca urmare a efortului
școlarului de a se adapta la noul mediu. În primii doi ani, creșterea în greutate nu depășește 2
kg/an. Cel mai mare ritm de creștere este între șapte și opt ani cu câte 10 cm în înălțime și patru
kilograme în greutate. La sfârșitul stadiului, înălțimea medie este de aproximativ 132 cm și
greutatea de 29 kg cu ușoare diferențe în funcție de gen.

Metabolismul calciului se intensifică, având influențe asupra dentiției și osificării.

Continuă procesul de osificare fiind mai consistent la nivelul bazinului, toracelui și mâinilor.
Articulațiile se întăresc și contribuie la creșterea rezistenței generale a sistemului osos. Dentiția
provizorie este înlocuită cu dentiția permanentă fapt ce poate determina neplăceri, disconfort
emoțional, tulburări de pronunție și alimentare.

Sistemul muscular prezintă schimbări în sensul creșterii generale a masei musculare și

a consistenței fibrelor. Se realizează dezvoltarea musculaturii fine a mâinilor și se
perfecționează capacitatea de reglare a mișcărilor.

Dezvoltarea și maturizarea continuă și la nivelul sistemului nervos. La șapte ani masa

crerebrală este este de aproximativ 1200 g și din punct de vedere histologic, creierul copilului
se apropie foarte mult de cel al adultului. Se produce o creștere la nivelul lobilor frontali și al
conexiunilor neuronale implicate în activitatea de scris-citit.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

Dezvoltarea fizică este importantă și multiplă în această perioadă și se petrece într-un

ritm variat fiind influențată de o serie de factori genetici și de stilul de viață, în special de
alimentația și de sporturile practicate. La această vârstă mișcarea, sportul, activitatea fizică în
general sunt fundamentale pentru o evoluție fizică bună.

Având în vedere că dezvoltarea fizică este în curs de evoluție este important să se acorde
atenție specială poziției copilului în bancă, greutății ghiozdanului și dozarea sarcinilor efortului.

2. Dezvoltarea psihică

Perioada micii școlarități se caracterizează prin schimbări în toate planurile vieții psihice
a copilului. Dezvoltarea gândirii, lărgirea sferei afectiv-motivaționale, perfecționarea voinței și
structurarea trăsăturilor de personalitate sunt aspecte importante ale stadiului.

Percepțiile și capacitățile de observare sunt stimulate de solicitările școlare sistematice

cu implicații importante în sfera văzului, auzului și simțului tactil. Informațiile obținute prin
aceste modalități senzoriale sunt verbalizate și stimulează capacitatea de exprimare orală.

În ceea ce privește văzul, sensibilitatea generală crește cu 60% față de stadiul anterior,
iar capacitățile de diferențiere a stimulilor cu 45%. Percepțiile devin mai clare, mai complexe
și mai precise fiind integrate activității copilului. Crește câmpul vizual și mobilitatea oculară
ceea ce are o mare importanță pentru achiziția citit-scrisului. Culorile și formele sunt mai bine
diferențiate și verbalizate.

Auzul atinge performanțe importante spre nouă-zece ani când se perfecționează

aspectele fonematice. Se creează o sensibilitate discriminativă pentru identificarea sunetelor
încorporate în cuvinte și propoziții. Astfel se perfecționează funcția auzului de reglare a actului
citirii. Auzul muzical se dezvoltă și se perfecționează în activitățile școlare.

Sensibilitatea și percepțiile tactile sunt implicate în acțiuni de cunoaștere și manipulare

a obiectelor. Ele sunt implicate în activități de abilitare manuală dar și în intuirea unor obiecte
în vedrea însușirii cunoștințelor despre mediul înconjurător. Tactilitatea este implicată într-o
manieră specifică în actul scrierii.

Activitatea școlară influențează funcționarea mecanismelor senzoriale, evidențiată prin

creșterea caracterului inteționat și voluntar și stabilizarea schemelor perceptive.

Includerea sistematică a proceselor senzoriale în activitatea de învățare determină un

raport de subordonare al percepției față de gândire.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

Reprezentările se dezvoltă în sensul creșterii volumului și varietății acestora sub

influența procesului de însușire a unor cunoștințe elementare din domeniul matematică, religie,
istorie, geografie. Achziția scris-cititului dezvoltă o categorie specială de reprezentări fonetice
și grafice implicate în perfecționarea acestei activități.

Reprezentările geometrice se stabilizează și devin funcționale fiind stimulate de

activitățile școlare din orele de matematică. Se formează reprezentările topografice care sunt
consolidate prin exerciții speciale.

În contextul evoluției gândirii generale școlarii mici operează și cu reprezentări cinetice

și de transformare. De exmplu, dacă un elev percepe o dată mișcarea unui corp el poate să
reconstituie pozițiile intermediare pe care acesta le are până în puctul final al deplasării.

În acest stadiu se realizează cu ușurință imaginile anticipative implicate în înțelegerea

unor situații mai complexe. Acestea au un rol important în dezvoltarea imaginației.

Calitatea și complexitatea reprezentărilor sunt elemente importante în procesul formării

noțiunilor. Procesarea informațiilor la nivelul mecanismelor reprezentării este un aspect
semnificativ în ciclul primar.

Memoria evoluează și se perfecționează sub influența activităților școlare fiind susținută

de procesul continuu de maturizare neurofuncțională. În contextul sarcinilor de învățare care
implică o organizare și o sistematizare elementară a materialului, crește caracterul activ al
procesului de întipărire. Se dezvoltă memoria logică în strânsă corelație cu operațiile cognitive
implicate.

Pe măsură ce elevul înțelege relația dintre rezultatele școlare și efortul depus pentru
obținerea acestora se manifestă cu precădere memoria voluntară. La clasele a III-a și a IV-a,
copiii dau dovadă că dispun și de o metamemorie spontană, adică înțeleg în ce situații se cere
un anumit efort și își modelează memorarea voluntară în raport cu specificul sarcinilor. De
exemplu, la istorie se rețin date semnificative, dar restul trebuie memorat sub raportul ideilor,
nu al formei verbale (Crețu, 2016).

Spre sfârșitul stadiului încep să fie utilizate în mod conștient criterii logice de organizare
a materialului de învățat.

Referitor la durata procesului păstrării elevii identifică necesitatea repetării pentru a nu

pierde ceea ce au învățat. Pentru perioada de început a stadiului, învățătoarea/părintele trebuie
să organizeaze repetițiile și să le eșaloneze în funcție de volumul și complexitatea materialului.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

În cele mai frecvente situații rezultatele școlare sunt influențate de productivitatea

generală a memoriei, ceea ce determină apariția unor particularități individuale în ceea ce
privește ușurința întipăririi, durata păstrării și eficiența reproducerii.

Imaginația reproductivă este implicată în multe activități școlare, cu precădere la

istorie, geografie, religie. În majoritatea cazurilor sprijină înțelegerea noțiunilor și asigură
transferarea lor în situații noi.

Evoluția formelor și procedeelor imaginative este sutținută de serie de condiții de bază

care se manifestă în acest stadiu (Crețu, 2016):

-se acumulează atât o experiență personală de viață, cât mai ales cunoștințe elementare
din diverse domenii însușite în școală;

-se amplifică interesul și capacitățile de observare a mediului înconjurător, a oamenilor

și a preocupărilor lor;

-se înregistrează o creștere însemnată a capacităților mentale, care îl fac pe copil să

privească mai obiectiv lumea;

-sunt achiziționate și perfecționate deprinderile motrice, de scris-citit, desen, modelare,

construcții, etc;

-activitățile din clasă și jocul sunt surse de stimulare mentală.

Gândirea se caracterizează prin trecerea de la etapa preoperatorie (gândire intuitivă,

egocentrică) la gândirea operatorie (criterii, analogii, reguli, simetrii, etc). Jean Piaget
consideră că perioada între 7 și 11/12 ani este cea a desăvârșirii operaților concrete. Gândirea
devine concret-operațională facilitând utilizarea simbolurilor, inferențe logice, transferuri,
rezolvarea unor probleme testând ipoteze, extragerea unor principii generale și a unor relații
cauzale simple. Caracterul operatoriu evidențiază faptul că acțiunile reale s-au interiorizat și au
devenit acțiuni mentale care dispun de o schemă de desfășurarea ce poate fi aplicată și în alte
situații. Caracterul concret al gândirii este determinat de legătura cu suportul intuitiv al realității.

Prin intermediul activităților de învățare din cadrul lecțiilor gândirea realizează progrese
remarcabile marcând începutul raționalității. În clasele de început de ciclu școlar se formează
noțiunile descriptive (informații despre animale și plante, forme de relief), conceptele operative
(clasificare și ordonare), noțiunea de spațiu (spațiu concret, geografic, geoemetric) și noțiunea
de timp (trecut, prezent, viitor, timpul obiectiv, program zilnic). La intrarea în școală copilul

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

operează în exlusivitate cu noțiuni empirice care se vor transforma în noțiuni științifice sub
influența procesului didactic.

Gândirea folosește scheme și simboluri diverse. Școlarul mic utilizează litere, cifre,
semne de circulație, steagurile țărilor, embleme, etc.

Se manifestă capacitatea de a realiza operații concrete (analiză, comparație) și de a

rezolva probleme. Precum conceptele și operațiile gândirii se învață prin exersare. Copilul își
însușește regulile ca afirmații valide despre concepte.

Regulile cuprind operații cu conceptele și însușirile esențiale la care acestea se referă.

Putem, deosebi, pe de o parte, reguli ale învățării logice, care se referă la orice fel de operații
mentale. Pe de altă parte, există reguli prin care se rezolvă anumite categorii de situații,
probleme ale diferitelor discipline școlare. Aceste reguli constituie operativitate specifică a
gândirii, prezentă în gândirea arimetică, geometrică, gramaticală (Șchiopu și Piscoi, 1982).

Operațiile și regulile prin care se rezolvă situațiile tip problemă cuprind strategii de
gândire compuse din pași organizați într-un anumit mod. Predomină strategiile de tip
algoritmic, cele de tip euristic manifestându-se spre sfârșitul stadiului. Raționamentul dominant
este cel inductiv care sub influența școlii dobândește rigoare și eficiență.

Conservarea numerelor este capacitatea de a realiza conexiunea dintre două șiruri de

obiecte, deși mărimea sau poziționarea lor este diferită (Piaget, 1976). Conservarea cantității se
realizează la 7-8 ani, a greutății la 9-10 ani, iar a volumui pe la 11-12 ani.

O caracteristică a gândirii școlarului mic este reversibilitatea care are la bază relația
dintre operația directă și inversa ei. În mod concret elevul stăpânește cu adevărat adunarea
atunci când aceasta formează o unitate cu scăderea și când poate cu ușurință să treacă de la una
la alta, realizând verificarea.

Prin raportarea sistematică la realitate se realizează o primă decentrare cognitivă de

propria ființă, de dorințele și nevoile personale. Școala îl atrage pe copil în lumea
inteligibilului, a raționalului și el este capabil să urmeze acest drum. Semnificativ pentru
această caracteristică a gândirii școlarului mic este existența unor raționamente circulare în
care se exprimă detașarea de sine și de ființa umană și se realizează caracterizarea
fenomenelor în specificitatea lor reală. De exemplu, un copil de opt ani consideră că „vântul
împinge norii, însă norii sunt aceia care, deplasându-se, stârnesc vântul” (Osterrieth, 1976).

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

Atenția reprezintă o condiție necesară în desfășurarea optimă a procesului instructiv-

educativ. În contextul școlarității sunt amplificate diferite calități ale atenției și exersate formele
acesteia, cu precădere cea voluntară și internă.

O însușire importantă care se dezvoltă în acest stadiu este volumul atenției. În clasa I,
este de 2-3 elemente care pot fi recepționate simultan și într-un timp foarte scurt. Spre sfârșitul
perioadei volumul crește către 4-5 elemente ceea ce face posibilă citirea unui cuvânt și
cuprinderea în câmpul vizual pe cel ce urmează.

Distributivitatea permite copilului să-și concentreze simultan atenția asupra a doi sau
mai mulți stimuli. Astfel, el urmărește explicațiile învățătoarei și ceea ce-i arată.

Concentrarea este într-un real progres și permite racordarea atenției la un stimul din
perspectiva intensității. Această caracteristică depinde de anumite particularități ale copilului,
dar și de o serie de aspecte precum motivația și experiența confruntării cu factorii perturbatori.
La copiii din clasa pregătitoare și clasa I atenția este ușor distrasă de cele mai neașteptate și
neînsemnate schimbări din ambianță. Cadrul didactic are responsabilitatea orientării și
susținerii atenției în diferite momente ale lecției.

Stabilitatea se referă la capacitatea de a menține racordată atenția la un stimul o perioadă

mai mare de timp. Dacă la începutul școlii copiii reușesc să-și mențină atenția aproximativ 25
de minute, se ajunge după clasa pregătitoare la 40-45 de minute.

În ceea privește formele atenției se constată prevalența atenției voluntare și eficența

acesteia pe măsură ce copilul este implicat în diferite sarcini școlare. În timp ce se amplifică
mecanismele de reglaj voluntar se realizează și mobilizarea atenției voluntare.

La începutul școlarității domină atenția externă, dar pe măsură ce procesele cognitive se

evoluează, se manifestă frecvent atenția internă centrată pe desfășurări mentale mai mult sau
mai puțin complexe.

Reglajele voluntare se dezvoltă și se manifestă atât în activitatea de joc cât și în cea de

învățare. După vârsta de nouă ani copilul își fixează scopuri, își organizează activitatea în
vederea atingerii lor și este capabil să se mobilizeze voluntar fără a mai avea nevoie de stimulări
externe. El își poate stabili un program, poate alege anumite activăți cu prioritate și se poate
concentra pentru a depăși obstacolele.

Perfecționarea reglajului voluntar se realizează în strânsă relație cu dezvoltarea

cognitivă și a abilităților motrice.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

Capacitățile motrice se dezvoltă ca urmare a creșterii forței musculare și a reglajului

fin. Școlarul mic își formează deprinderi implicate în actul scrierii, în diferite actvități sportive
și în spațiul casnic. El începe să își ajute părinții în gospodărie și să își asume sarcini simple ce
presupun utilizarea instrumentelor.

Deprinderile artstice cum sunt cele de desen, pictură, muzică, se dezvoltă sub influența
școlarității și susțin interesul copilului pentru a se implica în activități specifice. Deprinderile
artizanale se structurează și se concretizează în realizarea unor colaje, împletituri, origami.

Motivația este antrenată în spațiul școlar prin activitățile de învățare. La intrarea în

școlaritate motivația comportamentelor este eterogenă și predominant extrinsecă. Pe măsura
implicării copilului în sarcinilie școlare și sub atenta orientare a cadrului didactic se realizează
trecerea de la motivația extrinsecă la motivația intrinsecă. În acest context se amplifică
motivația socială a învățării care devine superioară motivației personale.

În jurul vârstei de nouă ani se manifestă interesele cognitive, preferințele pentru anumite
discipline școlare unde elevul obține rezultate bune. De asemnenea, învățarea școlară va fi
motivată de dorința de succes, de obținere a unor calificative bune și de nevoia de a obține
admirația celorlalți. Principala sursă a motivației afective o constituie părinții și cadrul didactic.
Stilul parental suportiv și atitudinea favorabilă a învățătoarei pot influența progresele elevului
pe toate planurile.

În structura generală a motivației din acest stadiu pot fi identificate o serie de aspecte
legate de sfera intereselor. Se menține un interes puternic pentru joc, copiii simt nevoia de
activități ludice în diverse situații. Băieții sunt înclinați către jocuri care solicită mai multă forță
și mișcare, de întrecere iar fetele spre cele cu păpuși sau reguli și întreceri prin care se
evidențiază abilități cognitive și practice. Interesul pentru grup se regăsește foarte bine în joc și
în activitățile cu clasa. Micul școlar face parte din diferite grupuri sociale formale și informale
(de prieteni, colegi de clasă, copiii din preajma locuiței, colegii de la activitățile extrașcolare).

Spre sfârșitul stadiului se manifestă interesul pentru lectură pe baza consolidării

deprinderilor de citire. Copiii încep să frecventeze biblioteca școlară și să participe la activitățile
de lectură organizate în școală. Preferințele vizează literatura științifico-fantastică și narațiunile
despre relațiile dintre oameni și dintre sexe.

Interesul pentru natură este susținut de activitățile școlare de cunoaștere a mediului

înconjurător și poate fi satisfăcut mai bine pentru copiii din mediul rural.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

O zonă de interes activ se manifestă în domeniul tehnic și IT. Utilizarea calculatorului,

a telefoanelor inteligente și a altor gadget-uri susțin motivația și are o anumită pondere în
programul copilului. Diferitele jocuri pe calculator și posibilitatea de accesare a rețelelor sociale
pot fi surse petrecere a timpului liber.

În acest stadiu se structurează și interesele profesionale, copiii încep să fie preocupați

de diferite profesii. Prin intermediul activităților de dezvoltare personală și a celor de consiliere
școlară se furnizează informații despre ocupații și meserii.

Copilul școlar mic poate manifesta preocupări pentru a-și alcătui colecții foarte
eterogene care constuie baza viitoarelor interese.

3. Afectivitatea

Dezvoltarea cognitivă și achizițiile realizate în acest stadiu sunt puternic susținute de

latura afectiv-motivațională. Evoluția afectivității se realizează în concordanță cu activitățile
didactice și sub influența relațiilor în care este implicat micul școlar. Dezvoltarea intelectuală
și cea socială care domină în acest stadiu o eclipsează pe cea afectivă (Osterrieth, 1976).

O primă caracteristică a afectivității este evoluția sa latentă, discretă și intimă. Emoțiile,

dispozițiile și sentimentele sunt mai puțin expresive. Bucuria, veselia, temerile, supărările tind
să fie trăite în tăcere fără a se exterioriza.

La intrarea în clasa pregătitoare manifestările emoționale au un caracter tumultos

determinat de mediul școlar necunoscut și de cerințele noi. Dinamica afectivă este una specială
concretizată în oscilații de tipul: a fi atras de școală și a se teme de ea; a fi încântat de noii colegi
și de a fi dezamăgit de ei.

Se remarcă o reversibilitate afectivă care pregătește maturizarea caracteristică acestui

stadiu (Șchiopu, Verza, 1995). În procesul de formare a unor atitudini față de școală se regăsește
aceeași oscilație între a fi ascultător dar și neastâmpărat și zgomotos, de a respecta regulile, dar
și de a le încălca, de a se manifesta politicos dar și agresiv.

Dezvoltarea cognitivă generează îmbogățirea și diversificarea trăirilor afective. În

procesul de învățare școlarul mic trăiește emoții diferite asociate cu succesul sau nereușita.
Emoțiile intelectuale, estetice și morale sunt exprimate în cadrul lecțiilor de citire, istorie,
științele naturii, desen, abilități manuale, etc. Tipul calificativelor și rezultatele școlare
prilejuiesc trăiri pozitive și negative. În timpul activităților școlare elevul poate simții

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

competiția ceea ce determină o anumită încărcătură emoțională. Se dezvoltă noi atașamente față
de cadrul didactic sau față de colegii de clasă.

În acest stadiu se cristalizează sentimente complexe generate de noile activități și relații.

Se consolidează sentimentele față de părinți, frați și alte rude. Interacțiunile școlare generează
sentimente de dragoste, apreciere și respect față de cadrul didactic. Apar sentimentele de
prietenie și colegialitate.

Conduitele emoțional-expresive se supun capacității de autocontrol. Scade caracterul

excesiv al manifestărilor acestora. Școlarul mic poate să-și reprime expresiile externe și să
simuleze diferite trăiri.

În susținerea dezvoltării afective un rol important îl au părinții și cadrul didactic.

Reperele realizate de aceștia constituie modele sociale și de comportament.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela