Compatibilizarea

strategiilor de predare cu
cele de învățare

MasteranzI: IOANA HÂRCEAGĂ

ADRIANA BRĂTEAN
Conceptul de strategie ( predare)
In plan didactic, strategia face parte din metodologia, arta
profesorului de a conduce, rezolva situatii de instruire.
Caracterizata, in esenta, ca modalitate de combinare, o maniera de
abordare a predarii, de organizare a demersurilor pentru realizarea
obiectivelor.
Strategia ofera criterii pentru construirea actiunilor, situatiilor de
instruire prin:
• alegerea orientarii spre un anumit tip, forma, modalitate de predare,
de conducere a acestora,
• alegerea ansamblului optim de metode, mijloace, forme de
organizare, care vehiculeaza continuturile invatarii; indicarea
conditiilor, resurselor minime necesare in atingerea unui obiectiv sau
a unui grup.
Strategia de învățare- “A știi să înveți ”
Strategia de învățare este reprezentată de orice metodă de învățare
selectată și utilizată pentru a atinge un scop anterior stabilit, explicitat
ulterior sub forma deprinderilor, priceperilor și competențelor.
“A știi să înveți” este o abilitate cultivată încă din primii ani de viață ai
copilului, sub îndrumarea adulților.
Dezvoltarea strategiilor eficiente de învățare trebuie să țină cont de
profilul cognitiv specific fiecărui copil.
 Compatibilizarea strategiei de predare cu cea de
învățare

• Predare centrata pe
copil

Strategie de învățare
Strategie de predare

• Cunoasterea fiecarui
copil
• Completarea constantă
a lacunelor
• Oferirea unui mediu
adecvat învățării
• Îndrumare/sprijinire
• Motivare
 STILURI DE PREDARE
Stilul de predare reflectă modul de organizare şi de conducere a procesului de
învăţământ.
Următoarele constante care pot caracteriza conduita cadrului didactic corespund
unor stiluri de predare:
• deschiderea spre inovaţie versus înclinaţie spre rutină;
• centrare spre angajarea elevului versus substituirea învăţării cu predarea;
• centrare pe conţinut versus preocupare pentru dezvoltarea elevului;
• apropiat versus distant;
• permisiv versus autoritar;
• nivel înalt de exigenţe versus exigenţe scăzute;
• prescripţie versus independenţă etc.
 STILURI DE ÎNVĂȚARE
Stilul de învăţare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare, stocare şi reactualizare a informaţiei şi se formează prin educaţie.
Caracteristici ale comportamentului de învăţare:
Componenta genetică
Stilul auditiv
• învaţă din explicaţiile profesorului;
• verbalizează acţiunea întreprinsă pentru a învăţa;
• este eficient în discuţiile de grup
Stilul  vizual
• este important să vadă textul scris;
• învaţă pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini, diagrame;
• recitirea/rescrierea materialului sunt metodele de fixare.
Stilul tactil
• are nevoie să se implice fizic în activitatea de învăţare;
• se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi comunicarea nonverbală.
Stilul  kinestezic
• învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze;
• lipsa de activitate determină agitaţie, fiind etichetat drept copil cu tulburări de comportament.
 STILURI DE ÎNVĂȚARE
Emisfera cerebrală activată predominant 
Stilul global
• viziune de ansamblu asupra textului;
• identificarea ideilor principale, a cuvintelor-cheie şi a rezumatului care oferă perspectiva de ansamblu.
Stilul analitic
• împărţirea textului în părţi componente, prezentate pas cu pas şi în ordine logică;
• utilizarea sublinierii şi a fragmentării textului;
• fixarea unor idei pe măsura citirii textului şi refacerea la urmă a întregii structuri.

  Stilul de învăţare nu este unic pentru o persoană. Se posedă mai multe stiluri, dar de obicei predomină
unul singur. Şi stilul predominant nu este pentru toată viaţa, el se poate schimba de aceea este bine de
a cunoaşte toate stilurile de învăţare şi în dependenţă de acestea de a forma deprinderi de lucru. 
VĂ MULȚUMIM PENTRU
ATENȚIE!