TEORIA LUI LAWRENCE KOHLBERG ASUPRA DEZVOLTARII MORALE – LIMITE SI PUNCTE

TARI

R: Introducere
Concepţia lui Kohlberg despre dreptate derivă din cea a filozofilor Immanuel
Kant şi John Rawls şi a unor mari lideri morali precum Gandhi şi Martin Luther King.
Principiul dreptăţii este universal, nu vom vota o lege care ajută unii oameni dar îi
răneşte pe alţii. Principiul dreptăţii implică un respect egal pentru toţi. În opinia lui
Kohlberg putem lua deciziile corecte analizând o situaţie din perspectiva altei
persoane.
Kohlberg s-a centrat pe dezvoltarea morală şi a elaborat o teorie stadială a gândirii
morale, care depăşeşte cu mult ipotezele iniţiale ale lui Piaget. A devenit foarte interesat de
opera lui Piaget şi a început să studieze pe copii şi adolescenţi diverse aspecte legate de
moralitate.

Dezvoltarea morală în opinia lui Kohlberg

Metoda de lucru
Eşantionul de bază pe care a lucrat Kohlberg (1958) a fost constituit din 72 de băieţi
provenind din familii din clasa de jos şi de mijloc din Chicago, cu vârste de 10, 13 şi 16 ani.
Ulterior a completat acest eşantion cu copii mai mici, adolescenţi, delicvenţi, precum şi
băieţi şi fete provenind din alte localităţi şi alte state. Metoda principală de investigare consta
în rezolvarea unor dileme morale, diverse situaţii care implicau luarea unei decizii, precum
cazul „Heinz fură medicamentul”. „Într-o localitate din Europa, o femeie era pe moarte
suferind de o formă gravă de cancer. Exista un anume medicament despre care doctorii
credeau că o poate salva. Era o formă de radium pe care un farmacist din aceeaşi localitate o
descoperise de curând. Producerea medicamentului era destul de costisitoare, dar preţul pe
care-l percepea farmacistul era de 10 ori mai mare decât costul de producţie în sine. Soţul
femeii bolnave, Heinz a mers pe la toţi cunoscuţii încercând să împrumute banii, dar nu a
putut aduna decât jumătate din costul medicamentului. În cele din urmă i-a spus
farmacistului că soţia sa era pe moarte şi l-a rugat să-i vândă mai ieftin medicamentul sau să-
i dea restul de bani mai târziu. Farmacistul i-a spus însă „Nu, eu am descoperit acest
medicament şi acum am de gând să scot bani din el”. Aşa că Heinz, disperat a intrat prin
efracţie în farmacie şi a furat medicamentul pentru soţia sa. Trebuia să facă soţul acest
lucru?” (Kohlberg, 1963).
Kohlberg nu era interesat atât de răspunsul „da” sau „nu” dat de subiecţii dilemei sale,
cât de raţionamentul din spatele răspunsului respectiv. Intervievatorul vroia să afle de ce
subiectul credea că Heinz trebuia sau nu să fure medicamentul. Astfel, îi erau oferite
copilului investigat mai multe dileme de acest gen, pentru a desprinde un model al gândirii
sale morale. După ce Kohlberg a clasificat răspunsurile la diferite stadii de dezvoltare, a fost
interesat dacă clasificarea sa este de încredere. Dorea să afle, altfel spus, dacă şi alţi
cercetători ar fi scorat protocoalele într-un mod similar. Procedura este numită fidelitate
interevaluatori. Într-adevăr şi alţi specialişti au scorat similar protocoalele.

D: Stadiile dezvoltării morale

Nivelul 1: Raţionamentul preconvenţional sau moralitatea imatură
Stadiul 1: obedienţă şi orientare pe baza pedepsei
 Acest stadiu s-ar traduce prin supunere faţă de surse externe de autoritate, evitarea
pedepselor. Acest stadiu este similar primului stadiu al gândirii morale la Piaget. În viziunea
copilului, o serie de autorităţi deosebit de puternice au stabilit un set de reguli cărora el
trebuie să se supună fără a le pune la îndoială. De exemplu, la dilema lui Heinz, copiii mici
vor răspunde că nu trebuia să fure medicamentul, pentru că nu e bine să furi, e împotriva
legii. Când au fost solicitaţi să-şi argumenteze răspunsul, majoritatea au detaliat în termenii
consecinţelor actului, explicând că este greşit să furi, e ceva rău şi „vei fi pedepsit”
(Kohlberg, 1958).
Majoritatea copiilor aflaţi în primul stadiu se opune atitudinii lui Heinz, dar sunt unele
cazuri când copilul nu condamnă acţiunea acestuia, spunând „Heinz poate fura pentru că a
întrebat înainte şi nu a furat cine ştie ce, deci nu va fi pedepsit”. Deşi aceşti copii sunt
întrucâtva de acord cu acţiunea lui Heinz, raţionamentul lor este caracteristic tot primului
stadiu, în aceeaşi idee în care autorităţile sunt cele care permit sau pedepsesc acţiunile.
Kohlberg numeşte acest stadiu al gândirii preconvenţionale pentru că deocamdată copiii nu
pot fi consideraţi încă membrii ai societăţii active. Ei văd moralitatea ca pe ceva extern lor,
ceva ce oamenii mari spun că ei trebuie să facă (Colby, Kohlberg & Kauffman, 1987).

CONTRA (argument 9)
Pe de altă parte, există câteva aspecte fundamentale ale celor două modele
teoretice pe care descoperirile empirice ulterioare le -au infirmat; ele sugerează o
impresie generală cu privire la aceste modele, şi anume aceea că atât Piaget, cât şi
Kohlberg au subestimat dezvoltarea morală reală a copiilor (Cushman et al., 2013).
Conform fundamentului acestei critici, copiii sunt de fapt capabili de anumite operaţii de
ordin moral pe care cei doi autori le -au descris ca absente în respectivele stadii de
evoluţie morală, chiar şi de la vârste foarte mici (în primii patru -cinci ani de viaţă), adică
în stadiul piagetian al moralei heteronome, respectiv în stadiul preconvenţional al
clasificării lui Kohlberg. O asemenea capacitate subestimată este cea de a face distincţia
între convenţiile sociale şi regulile morale, chiar şi de la 3 ani (Smetana, 1981); după
Piaget, toate normele impuse de persoanele autoritare asupra copilului sunt receptate ca
„legi naturale”, care trebuie întotdeauna respectate. În realitate, copiii identifică anumite
prescripţii – cum ar fi aceea de a se „purta frumos”, de a mânca folosind tacâmurile (şi nu
direct cu mâna) într-un loc public sau de a nu face zgomot excesiv în astfel de locuri – ca
fiind pur sociale. Prin comparaţie, comportamente cum ar fi cel de a lovi un copil sau de
a-l împinge de pe un leagăn (ceea ce ar duce la rănirea lui) sunt plasate într -un alt
registru, cel moral. Ambele tipuri de acţiuni sunt evaluate de copil ca fiind greşite; totuşi,
există o diferenţă. Ea este indicată în special de faptul că, atunci când copiilor li se cere să
îşi imagineze un alt loc în care aceste comportamente ar fi permise şi s -ar întâmpla
frecvent, ei consideră primul tip de încălcare a normelor (cel convenţional) ca fiind mai
puţin greşit în acest context (e acceptabil să faci zgomot dacă toată lumea face asta). Însă
celălalt tip, al încălcărilor normelor morale, este privit la fel de negativ ca înainte (a lovi
pe cineva este greşit, chiar dacă multă lume ar face aşa).
 L:Stadiul 2 Individualism şi orientare bazată pe schimb
La acest nivel, copiii recunosc existenţa mai multor perspective şi posibilităţi, nu doar
a uneia, trasate de autorităţi. Indivizi diferiţi au puncte de vedere diferite. Heinz credea, de
exemplu că este îndreptăţit să fure medicamentul, farmacistul dimpotrivă. Fiecare e liber să-
şi urmeze propriul interes. Un copil spunea că Heinz ar putea fura medicamentul dacă şi-ar
dori ca soţia sa să trăiască dar ar putea să nu-l fure dacă ar dori să se căsătorească cu
altcineva, o femeie mai tânără şi mai atrăgătoare. Prin urmare, pentru el este corect şi este o
decizie bună ceea ce corespunde propriului interes (Kohlberg, 1958, Colby et al., 1987). Atât
copiii din primul stadiu cât şi cei din stadiul al doilea vorbesc despre pedeapsă, dar o percep
diferit. În cadrul primului stadiu, pedeapsa este strâns asociată în mintea copilului cu ceva
rău, greşit, pedeapsa demonstrează că nesupunerea, neascultarea sunt greşite. Dimpotrivă, la
stadiul al doilea, pedeapsa este doar un risc pe care ne dorim să-l evităm, în mod natural.

CONTRA (argument 5) ???????????

Hogan (1973, 1975) consideră că este periculos pentru oameni să-și plaseze
propriile principii deasupra societății și a legii. S-ar putea ca mulți psihologi să reacționeze
la Kohlberg într-un mod similar și această reacție stă la baza multor dezbateri asupra
meritelor științifice ale cercetării sale.
CONTRA (argument 7)
Teoria lui Kohlberg este în general considerată a fi incompatibilă cu inconsistențele
judecății morale. Carpendale susținea că teoria lui Kohlberg ar trebui să fie modificată
pentru a se concentra pe ideea că procesul de raționament moral presupune integrarea
unor perspective diferite ale unei dileme morale, în loc să facă pur și simplu o fixație pe
aplicarea regulilor. Acest punct de vedere ar permite inconsecvență în raționamentul
moral, întrucât indivizii pot fi îngreunați de incapacitatea lor de a lua în considerare
diferite perspective. 

*****(Raspunsul contra-argumentului 5)
Deşi uneori răspunsurile copiilor aflaţi la stadiul al doilea de dezvoltare pot părea
amorale, putem regăsi în ele un simţ al corectitudinii. Acum apare noţiunea de „schimb
corect” sau afacere cinstită. Un anumit comportament din partea unei persoane, duce la un
comportament similar din partea celeilalte: „dacă-mi dai o palmă, îţi dau şi eu una”. La
dilema lui Heinz, copiii răspund adesea că acesta era îndreptăţit să fure medicamentul pentru
că farmacistul nu a fost dispus să facă un schimb cinstit, încerca să-l jecmănească pe Heinz
(Colby et al., 1987). Şi la acest stadiu ne situăm tot în cadrul nivelului preconvenţional,
pentru că subiecţii se percep şi se comportă ca indivizi şi nu ca membrii ai societăţii.

R: Nivelul II: Moralitatea convenţională

Stadiul 3: interes pentru relaţionarea şi menţinerea unor bune relaţii sociale
Copiii încep să creadă că oamenii trebuie să se conformeze expectanțelor familiei şi
comunităţii, să se comporte respectând regulile de „bună purtare”. Comportamentele corecte
presupun motive adecvate şi sentimente interpersonale pozitive, cum ar fi dragoste, empatie,
încredere, preocupare pentru ceilalţi. Copiii vor răspunde acum că Heinz era îndreptăţit să
fure medicamentul astfel dovedindu-se un „om bun care încearcă să-şi salveze soţia”,
„intenţiile sale erau bune, încerca să salveze viaţa persoanei iubite”. La acest al treilea stadiu,
farmacistul este perceput ca fiind „egoist”, „lacom”, „preocupat doar de sine nu şi de
ceilalţi”. Unii copii afirmă chiar că farmacistul este de condamnat şi ar trebui întemniţat
pentru asta.

D:Stadiul 4: Menţinerea ordinii sociale

În stadiul al patrulea, dimpotrivă, interesele copiilor se extind, aceştia devenind
preocupaţi de societate ca întreg. Acum accentul se va pune pe respectarea legilor şi a
autorităţilor precum şi pe realizarea îndatoririlor care asigură menţinerea ordinii şi stabilităţii
sociale. Constatăm că, la acest nivel, copiii iau decizii raportându-se la societate ca întreg,
prin urmare nu dintr-o perspectivă individuală ci din perspectiva unui membru al societăţii
(Colby et al., 1987). Respondenţii de la nivelul stadiului al patrulea, au o anumită concepţie
despre funcţionarea societăţii ca un tot şi rolul legilor în acest context, concepţie care
depăşeşte cu mult gândirea primului stadiu (Kohlberg, 1976).

CONTRA (argument 6)
Jonathan Haidt susține că persoanele fac de multe ori judecăți morale fără a lua în
calcul unele preocupări, cum ar fi corectitudinea, legea,  drepturile omului, sau valorile
etice abstracte. Astfel, argumentele analizate de către Kohlberg și alți
psihologi raționaliști ar putea fi considerate raționalizări post-hoc ale unor decizii
intuitive; raționamentul moral poate fi mai puțin relevant pentru acțiunea morală decât
propune teoria lui Kohlberg.

L:Nivelul III: Moralitatea postconvenţională

Stadiul 5: Contractul social şi drepturile individuale
Stadiul al cincilea se bazează pe ideea că o societate morală, bună este aceea
constituită sub forma unui contract social, în care oamenii lucrează de bună voie pentru
beneficiul comun. Ei recunosc, la acest nivel că există mai multe grupuri sociale într-o
societate care cu siguranţă împărtăşesc valori diferite, dar sunt de părere că toţi oamenii
raţionali au câteva aspecte cu care sunt de acord, împărtăşesc unele principii. În primul rând
toţi şi-ar dori anumite drepturi (cum ar fi libertatea şi dreptul la viaţă) şi protejarea acestora.
În al doilea rând, şi-ar dori unele proceduri democratice care să înlocuiască legile nedrepte şi
să îmbunătăţească societatea. Ca răspuns la dilema lui Heinz, subiecţiiaflaţi la acest stadiu
afirmă clar că ei nu sunt de acord cu încălcarea legilor; legile sunt contracte sociale cu care
toţi suntem de acord şi pe care le putem schimba doar prin proceduri democratice. Subiecţii
stadiului al cincilea vorbesc despre „moralitate” şi „drepturi” care pot fi mai importante
decât regulile, legile generale. Kohlberg era de părere însă că nu trebuie să apreciem oamenii
acestui stadiu după afirmaţiile şi etichetele lor verbale ci după perspectiva socială şi modul
lor de judecată.

CONTRA (argument 1)
In 1982, Carol Gilligan , colaboratoarea lui L. Kohlberg, a publicat un articol intr-un
volum “Cu o voce diferita” care critica teoria acestuia considerand ca este antifeminista.
Articolul a iscat controverse aprinse si a stimulat un nou mod de gandire. Gilligan
subliniaza faptul ca Kohlberg si-a dezvoltat teoria stadialitatii morale lucrand aproape
exclusive cu loturi de baieti si prin urmare stadiile reflecta o orientare ferm masculina.
Pentru barbati, gandirea morala avansata se invarte in jurul regulilor, drepturilor si
principiilor abstracte, in sensul ca individul se detaseaza de situatie si incearca sa ajunga
la o solutie care este corecta teoretic. Aceasta conceptie, spune Gilligan, exclude
perspectiva feminina asupra problemelor morale.
Pentru femei, moralitatea se centreaza nu pe drepturi si reguli, ci pe relatii
interpersonale si pe etica grijii si compasiunii. Idealul nu este justitia impersonala, ci un
mod de viata mai afectuos. In plus, moralitatea la femei este mai contextualizata, este
legata de relatii reale si in curs de desfasurare, decat de solutii abstracte la dileme
ipotetice.
Din cauza acestor diferente intre sexe, spune Gilligan, barbatii si femeile scoreaza
frecvent la stadii diferite ale scalei lui Kohlberg. Femeile scoreaza frecvent la stadiul al
treilea (Interes pentru relationare si mentinerea unor bune relatii sociale), datorita
focalizarii pe relatii interpersonale, in timp ce barbatii scoreaza mai frecvent la stadiile al
patrulea si al cincilea (Mentinerea ordinii sociale, Contractul social si drepturile
individuale), care reflecta conceptii mai abstracte despre organizarea sociala.

D: Stadiul 6: principiile universale

În urma cercetărilor realizate nu au rezultat diferenţe semnificative între gândirea
morală a stadiilor al cincilea şi al şaselea. La nivel teoretic stadiul al şaselea presupune o
concepţie mai clară şi mai cuprinzătoare asupra principiilor universale (dreptate, drepturi
individuale).

CONTRA
De ce a renunțat Kohlberg la stadiul 6?

RĂSPUNS: În urma interviului, diferenţele la nivelul gândirii nu au fost evidente.

Astfel Kohlberg a renunţat la stadiul al şaselea numindu-l un stadiu teoretic şi a considerat
toate răspunsurile postconvenţionale ca aparţinând stadiului al cincilea (Crain, 2004). Un
aspect important care diferenţiază stadiul al cincilea de stadiul al şaselea este nesupunerea
civilă. La nivelul stadiului al cincilea subiecţii nu promovează nesupunerea civilă datorită
angajamentului lor social şi convingerii că legile pot fi schimbate doar prin acorduri
democratice. La nivelul stadiului al şaselea angajamentul faţă de dreptate dă amploare
nesupunerii civile.
Kohlberg pledează pentru interacţiunile deschise, democratice. Cu cât copiii se vor
simţi mai puţin presaţi să se conformeze autorităţilor, cu atât vor fi mai liberi să şi elaboreze
propriile puncte de vedere şi principii.

R:Ordine, secvenţă invariabilă

Kohlberg considera că stadiile sale se succed invariabil. Un copil trece de la primul
stadiu la cel de-al doilea şi de aici la al treilea, etc. Copiii nu pot sări peste unele stadii şi nu
le pot parcurge într-o altă ordine decât cea dată. Nu toţi copii ating însă cel mai înalt stadiu,
le poate lipsi stimularea intelectuală necesară (Kohlberg, 1981).
Datele care susţin această premisă vin în general din cercetările cros-secţionale.
Kohlberg a intervievat numeroşi copii de vârste diferite urmărind dacă cei mai mici se află la
un stadiu mai mic decât cei mai mari. Rezultatele i-au confirmat ipoteza, astfel primele două
se regăsesc la vârstele mai mici, iar la vârste mai mari predomină stadiile mai mari.
 CONTRA
Aceste rezultate nu sunt însă foarte relevante. Prin asemenea cercetări, sunt
intervievaţi mai mulţi copii pentru fiecare vârstă, nu există însă nici o dovadă că fiecare
din aceşti copii va urma succesiunea stadiilor în ordinea prevăzută de autor. Date mai
relevante în acest sens se regăsesc în studiile longitudinale, care presupun urmărirea în
timp a unui lot de copii. Primele studii longitudinale de mare amploare (Holstein, 1973,
Kohlberg & Kramer, 1969) au fost desfăşurate iniţial pe loturi de adolescenţi care au fost
testaţi pe o perioadă de trei ani. În urma studiilor rezultatele au fost însă ambigue.
Majoritatea subiecţilor fie au rămas la acelaşi stadiu fie au trecut la următorul, dar au
existat şi cazuri care păreau a fi sărit un stadiu. Mai mult, aceste studii au arătat că unii
copii au regresat, aspect neprevăzut de Kohlberg care susţinea că trecerea de la un stadiu
la altul se face într-un singur sens, ascendent. În replică la aceste rezultate neaşteptate,
Kohlberg a considerat că trebuie schimbată metoda de scorare.

Argument pro:În 1975, ca urmare a rezultatelor oferite de studiile longitudinale,

Kohlberg a hotărât să dezvolte un sistem de scorare mai precis şi mai adecvat, revizuind
astfel întru câtva definiţiile stadiilor sale. Pentru elaborarea acestui sistem de scorare
revizuit, Kohlberg a lucrat cu 7 băieţi din lotul iniţial care au fost retestaţi la 3-4 ani, timp de
20 de ani. În timpul acestor cercetări, autorul a decis să renunţe la stadiul al şaselea. Ulterior,
Kohlberg a studiat ipoteza secvenţei invariabile a stadiilor pe alţi 5 de băieţi din lotul
original, care au fost de asemenea testaţi de cel puţin două ori (la 3-4 ani) în decursul a 20
ani. De data aceasta nu au mai fost descoperite salturi între stadii, şi doar la 6% dintre
subiecţi au fost înregistrate situaţii de regresie. În general, studiile longitudinale care au
urmat, au confirmat ipoteza ordinii invariabile a stadiilor.

Secvenţa universală
D:Argument pro : Kohlberg, ca şi toţi teoreticienii stadiilor, a susţinut că
secvenţialitatea sa stadială este universală; este aceeaşi în toate culturile. Diferitele culturi
nu-şi socializează copiii în mod diferit, învăţându-i diverse credinţe morale? Răspunsul lui
Kohlberg a fost că diferitele culturi învaţă într-adevăr în mod diferit, dar stadiile sale nu se
referă la credinţe specifice, ci la modurile fundamentale de raţionare (Kohlberg & Gilligan,
1971). De exemplu, o anumită cultură poate descuraja agresiunea fizică, pe când o alta o
poate încuraja. Consideraţii finale Drept rezultat, copiii vor avea diferite opinii despre
agresiune, dar ei vor raţiona în acelaşi fel, în cadrul aceluiaşi stadiu. În primul stadiu, un
copil poate spune că este rău să devii agresiv când eşti insultat „pentru ca vei fi pedepsit din
cauza asta", în timp ce altul spune că „e bine să te baţi, nu vei fi pedepsit". Credinţele diferă,
dar ambii copii raţionează pe marginea lor în acelaşi mod fundamental, în termeni de
consecinţe fizice (pedeapsă). Ei fac acest lucru pentru că doar acest lucru îl pot prelucra
cognitiv. Mai târziu, primul copil poate argumenta că bătaia nu este bună „pentru că dacă
toată lumea s-ar bate tot timpul, ar fi anarhie", în timp ce al doilea copil ar putea spune că
„oamenii trebuie să-şi apere onoarea, deoarece dacă nu o fac, toată lumea se va insulta şi
întreaga societate s-ar prăbuşi". Încă o dată, credinţele specifice diferă, reflectând diferite
culturi, dar raţionamentul de bază este acelaşi, în acest caz, este vorba despre stadiul al
patrulea, în care oamenii pot lua în considerare aspecte abstracte, cum ar fi ordinea socială.
Copiii, indiferent de credinţele lor, vor avansa întotdeauna la gândirea din stadiul al patrulea
la un anumit timp după gândirea din primul stadiu, deoarece este mult mai sofisticată din
punct de vedere cognitiv.

L: Kohlberg a sugerat că această secvenţă de stadii este aceeaşi în toate culturile,

deoarece fiecare stadiu este mai avansat din punct de vedere conceptual decât celelalte. El şi
alţi cercetători au aplicat interviul pe copii şi adulţi dintr-o mare varietate de culturi, inclusiv
Mexic, Taiwan, Turcia, Israel, Yucatan, Kenya, Bahamas şi India. Majoritatea studiilor au
fost transversale şi doar unele longitudinale. Studiile au confirmat secvenţa stadiilor lui
Kohlberg, în măsura în care copiii din culturi diferite parcurg diferite stadii, ei par a le
parcurge în ordine (Edwards, 1981).
Kohlberg a sugerat că putem înţelege aceste descoperiri în termenii teoriei lui Piaget.
Conform acesteia, factorii culturali nu formează în mod direct gândirea morală a copilului,
dar o stimulează. Experienţele sociale pot provoca ideile copiilor, îi pot motiva să ridice noi
probleme. În satele tradiţionale există puţini factori care să pună la încercare moralitatea din
stadiul al treilea; normele de grijă şi empatie funcţionează în administrarea cu succes a
interacţiunilor directe din cadrul grupului. Când tinerii părăsesc satul şi se mută la oraş, ei
sunt martorii prăbuşirii legăturilor interpersonale. Ei observă că normele grupului în ceea ce
priveşte grija şi empatia au un impact scăzut asupra interacţiunilor impersonale şi recunosc
nevoia unei structuri legale formale pentru a asigura comportamentul moral. Ei încep să
gândească în termenii moralităţii din stadiul al patrulea.

CONTRA (argument 4)
Simpson (1974) spune că Kohlberg a dezvoltat un model de scena bazat pe tradiția
filosofică occidentală și a aplicat apoi acest model culturilor non-occidentale, fără a ține
cont de măsura în care acestea au perspective morale diferite.
Această critică poate avea un merit, in sensul ca, ne întrebăm cât de bine se aplică
etapele lui Kohlberg la marile filozofii orientale. De asemenea, ne întrebăm dacă etapele
sale fac dreptate dezvoltării morale în multe culturi tradiționale ale satului. Cercetătorii
descoperă că sătenii se opresc în etapa a 3-a, dar poate ei continuă să dezvolte moralități
în direcții pe care etapele lui Kohlberg nu reușesc să le surprindă.

D:Argument: Gilligan şi colegii ei nu au dezvoltat un sistem de scorare pentru aceste

progrese, dar există numeroase cercetări despre critica lui Gilligan. În apărarea teoriei lui
Kolhberg, Walker realizează o cercetare extensivă, care indică faptul că diferenţele de sex
din instrumentul lui Kohlberg nu sunt pronunţate, slăbind astfel acuzaţiile lui Gilligan cum
că metoda lui Kohlberg discriminează împotriva femeilor. Există câteva stadii care indică
faptul că bărbaţii sunt mai adesea reprezentaţi la stadiile mai înalte, dar aceste diferenţe
probabil că rezultă din diferenţele de educaţie.

CONTRA (argument 2)
In unele din lucrarile sale, Gilligan a schitat modul in care se dezvolta orientarea
morala a femeilor. Ea considera ca atitudinea si trebuinta de grija si afiliere sunt prezente
in situatii relae (nu ipotetice), a intervievat femei care se confruntau cu o criza personala
– decizia de a face avort. Prin intermediul acestor interviuri, Gilligan a descries modul in
care femeile progreseaza de la moduri de gandire preconventionale la cele conventionale
si postconventionale. La nivel preconventional, femeile vorbeau despre probleme in
termeni de ce insemnau acestea pentru ele, in sens de interes personal. La nivel
conventional, au adoptat valori care descriu maternitatea prescrise social. La nivel
postconventional, si-au formulat propriile interese bazate pe cunostintele cumulative
despre relatiile umane.
Pe parcursul discutiilor cu femeile, s-a constatat prezenta unei preocupari pentru
conceptele de “egoist” si “responsabil”. La nivelele inferioare de moralitate, discursurile
au demonstrate prezenta puternica a valorilor la nivelul intereselor personale; la nivel
urmator de dezvoltare (gandirea conventionala) asistam la o oarecare decentrare,
asociata cu perceperea responsabilitatii in exterior, “a celorlalti”; iar la nivel
postconventional, femeile dezvolta rationamente morale in care interesele personale
(“egoiste”) sunt concordante cu ale celorlalti, responsabilitatea rezulta prin
independenta.
O serie de studii sustin punctul de vedere a lui Gilligan, conform caruia exista doua
orientari morale, una masculina – orientate pe justitie si un feminina – orientate pe grija
pentru altii.
CONTRA (argument 3)
Lyons (1983) – a intrebat barbati si femei “Ce inseamna moralitatea pentru tine?” –
s-au determinat o serie de diferente tipice, de exemplu: un barbat spune ca “Moralitatea
este de fapt a avea un motiv pentru a sti ce este correct, ce trebuie sa faci”, iar o femeie
spune: “Moralitatea este un tip de constiinta, cred, o sensibilitate, pentru ca poti afecta
viata altcuiva”. Barbatii se concentrau in raspunsurile lor pe ratiune, in timp ce femeile
pe relatia cu ceilalti. Un numar de studii au stability ca orientarea spre grija este
prevalenta in randul femeilor, in special atunci cand respondentele descriau liber, care
sunt pentru ele, dilemele vietii reale.

Concluzia:
R: Sugerarea unei moralităţi postconvenţionale este neobişnuită în ştiinţele sociale. În
timp ce majoritatea cercetătorilor din acest domeniu au fost impresionaţi de modul în care
societăţile modelează şi formează mintea copiilor, adepţii dezvoltării cognitive sunt mai
impresionaţi de capacităţile gândirii independente. În cazul în care copiii se angajează în
gândirea independentă, Kohlberg sugera că îşi vor formula propriile opinii despre drepturi,
valori şi principii prin care vor evalua clasificările sociale existente.
Teoria lui Kohlberg a provocat multe critici. Unii şi-au manifestat dezaprobarea faţă
de conceptul de moralitate postconvenţională. Hogan (1973) crede că este periculos ca
oamenii să-şi plaseze propriile principii deasupra societăţii şi a legii. Alţii au argumentat că
stadiile lui Kohlberg sunt fundamentate cultural. După Simpson (1974), Kohlberg a dezvoltat
un model stadial bazat pe tradiţia filosofică raţională a vestului şi apoi a aplicat acest model
culturilor non-vestice, fără a lua în considerare măsură în care acestea au puncte de vedere
morale diferite.
De fapt, Tronto (1987) notează că societăţile indigene pot dezvolta orientări morale
mai apropiate de cele definite de Gilligan pentru femeile vestice. Indigenii din America şi
din Africa de Vest, poate şi din subculturile afro-americane pun accentul pe interdependenţa
oamenilor şi pe sine ca o extensie a altora. Într-adevăr, nativii americani au fost uimiţi de
lipsa de grijă şi de legătură a albilor, nu numai cu alţi oameni, ci şi cu alte fiinţe vii sau chiar
cu obiecte. Se poate ca indigenii care se opresc la stadiul al treilea să dezvolte o moralitate
mai avansată, bazată pe armonie şi pe interdependenţă cu întreaga creaţie.
Nu ar trebui însă să minimizăm tradiţia Kantiană în care a lucrat Kohlberg. După cum
argumenta Broughton (1983), această moralitate a dreptăţii a inspirat lupte împotriva puterii
represive a statului, căreia alte orientări etice nu i-au putut face faţă. Etica grijii a lui Gilligan
pare a se concentra în mod natural pe relaţiile interpersonale din viaţa cotidiană, nu pe
sistemele legale ale puterii pe care Gandhi şi Martin Luther King le-au provocat în numele
principiilor mai înalte. Kohlberg ne-a arătat cum pot copiii, prin propria gândire, să-şi
croiască drum către asemenea poziţii de principiu. Puţini se vor lupta cu problemele morale
atât de mult şi de intens încât îi vom privi la fel ca pe Kant, Socrate, Gandhi şi King.
CONTRA (argument 8)
Multe dintre criticile aduse lui Kohlberg au legătură cu problemele empirice, cum ar
fi problema secvenței invariante, prevalența regresiei și relațiile dintre gândire și acțiune.
Kohlberg scrie într-o manieră puternică și promovează etapa 6 (Principiile universal), ca și
cum ar oferi instrumentele de luare a deciziilor de care avem nevoie pentru cele mai dure
dileme etice. Cu toate acestea, pot exista probleme pe care principiile justiției nu reușesc
să le rezolve frecvent. O astfel de problemă este avortul. Etapa 6 ne-ar cere să luăm în
considerare viața fizică a fătului, precum și dreptul tuturor părților la împlinirea vieții, dar
etapa 6 conduce în mod regulat la decizii pe care considerăm că sunt corecte? Totuși,
Kohlberg pare uneori să treacă peste dificultatea incredibilă pe care o prezintă unele
probleme etice - o dificultate care este mai direct exprimată în scrierea lui Kant (1788).