Teoriile dezvoltării morale

Lawrence Kohlberg, Carol Gilligan

1. Lawrence Kohlberg - Stadiile dezvoltării morale

Lawrence Kohlberg (1927 - 1987) s-a centrat pe dezvoltarea morală şi a elaborat o teorie
stadială a gândirii morale, care depăşeşte cu mult ipotezele iniţiale ale lui Piaget. Kohlberg a
crescut în Bronxville, New York. În 1948 s-a înscris la Universitatea din Chicago şi a absolvit
psihologia, din dorinţa de a practica ca psiholog clinician. Curând însă a devenit foarte
interesat de opera lui Piaget şi a început să studieze pe copii şi adolescenţi diverse aspecte
legate de moralitate. Rezultatul acestor investigaţii a fost lucrarea sa de disertaţie, care
cuprindea primele referiri la teoria ulterioară asupra dezvoltării morale. Între 1962 şi 1968 a
predat la Universitatea din Chicago iar din 1968 la Universitatea Harvard.

Descoperirile lui Piaget asupra gândirii morale s-au concretizează într-o teorie bistadială.
Conform acesteia, copiii de până la 10-11 ani se raportează la dilemele morale într-un mod
total diferit de adulţi. Copiii mai mici consideră că regulile sunt formulate de adulţi, sau de o
divinitate, şi ca urmare ele nu pot fi schimbate, sunt imuabile şi de nemodificat. Copiii mai
mari au o perspectivă mai relativistă, schimbarea unei reguli este posibilă dacă toată lumea e
de acord. Regulile nu sunt sacre şi absolute, sunt sfaturi sau îndrumări de care oamenii au
nevoie pentru o bună înţelegere şi cooperare (Piaget, 1964). În jurul vârstei de 10-12 ani,
gândirea morală a copiilor suferă unele schimbări corelative capacităţii de a gândi formal.
Astfel, raţionamentele morale în funcţie de consecinţe se transformă în raţionamente morale
în funcţie de intenţii.
Dacă dezvoltarea cogniţiei se continuă până în jurul vârstei de 16 ani, putem presupune în
mod similar, că şi dezvoltarea gândirii morale continuă să se dezvolte şi în perioada
adolescenţei. Kohlberg a investigat gândirea morală la copii şi adolescenţi şi a descris noi
stadii suplimentare celor descrise de Piaget. (Crain, 2004).
Eşantionul cu care a lucrat Kohlberg (1958) iniţial a fost constituit din 72 de băieţi provenind
din familii din clasa de jos şi de mijloc din Chicago, cu vârste de 10, 13 şi 16 ani. Ulterior a
completat acest eşantion cu copii mai mici, adolescenţi, delicvenţi, precum şi băieţi şi fete
provenind din alte localităţi şi alte state. Metoda principală de investigare consta în rezolvarea
unor dileme morale, diverse situaţii care implicau luarea unei decizii, precum cazul „Heinz
fură medicamentul”. Dilema pe care o propunea era următoarea: „Într-o localitate din Europa,
o femeie era pe moarte suferind de o formă gravă de cancer. Exista un anume medicament
despre care doctorii credeau că o poate salva. Era o formă de radium pe care un farmacist din
aceeaşi localitate o descoperise de curând. Producerea medicamentului era destul de
costisitoare, dar preţul pe care-l percepea farmacistul era de 10 ori mai mare decât costul de
producţie în sine. Soţul femeii bolnave, Heinz a mers pe la toţi cunoscuţii încercând să
împrumute banii, dar nu a putut aduna decât jumătate din costul medicamentului. În cele din
urmă i-a spus farmacistului că soţia sa era pe moarte şi l-a rugat să-i vândă mai ieftin
medicamentul sau să-i dea restul de bani mai târziu. Farmacistul i-a spus însă „Nu, eu am
descoperit acest medicament şi acum am de gând să scot bani din el”. Aşa că Heinz, disperat a
intrat prin efracţie în farmacie şi a furat medicamentul pentru soţia sa. Trebuia să facă soţul
acest lucru?” (Kohlberg, 1963).
Kohlberg era interesat nu atât de răspunsul „da” sau „nu” dat de subiecţii dilemei , cât de
raţionamentul din spatele răspunsului respectiv. Intervievatorul trebuia să afle de ce
respondentul credea că Heinz trebuia, sau nu să fure medicamentul. Modelul de cercetare a
presupus rezolvarea mai multor dileme similare, pentru a desprinde un model al gândirii
morale. Pasul următor a constat în clasificarea răspunsurilor în funcţie de stadiul de
dezvoltare intelectual. Gradul de încredere al acestor rezultate s-a făcut prin procedura numită
fidelitate interevaluatori, care a presupune re-scorarea protocoalelor de alţi cercetători. Într-
adevăr şi alţi specialişti au scorat similar protocoalele (Crain, 2004). Dezvoltarea morală
descrisă de Kohlberg presupune mai multe nivele, care la rândul lor includ mai multe stadii.
Nivelul 1 Raţionamentul preconvenţional sau moralitatea imatură
Stadiul 1 Ascultare şi orientare bazată pe pedeapsă
În acest stadiu pentru evitarea pedepselor soluţia este supunerea faţă de sursele externe de
autoritate. Caracteristicile acestui stadiu sunt similare primului stadiu al gândirii morale
descris de Piaget. Acum copilul consideră că o serie de autorităţi, deosebit de puternice, au
stabilit un set de reguli cărora el trebuie să se supună fără a le pune la îndoială. De exemplu, la
dilema lui Heinz, copiii mici vor răspunde că nu trebuia să fure medicamentul, pentru că nu e
bine să furi, e împotriva legii. Când au fost solicitaţi să-şi argumenteze răspunsul, majoritatea
au detaliat în termenii consecinţelor actului, explicând că este greşit să furi, e ceva rău şi „vei
fi pedepsit” (Kohlberg, 1958).
Deşi majoritatea copiilor acuză comportamentul lui Heinz, sunt şi unele excepţii: „Heinz
poate fura pentru că a întrebat înainte şi nu a furat cine ştie ce, nu va fi pedepsit”. Deşi aceşti
copii sunt întrucâtva de acord cu acţiunea lui Heinz, raţionamentul lor este caracteristic tot
primului stadiu, în aceeaşi idee în care autorităţile sunt cele care permit sau pedepsesc
acţiunile.
Este un stadiu al gândirii preconvenţionale deoarece moralitatea este plasată în exterior, “ceva
extern lor”, o serie de reguli formulate de adulţi care trebuie ascultate pentru a nu fii pedepsiţi.
(Colby, Kohlberg & Kauffman, 1987). Aşadar, în primul stadiu, dreptatea pentru copil este aşa
cum o defineşte autoritatea. A face ceea ce trebuie presupune supunerea faţă de autoritate şi
evitarea pedepsei.
Stadiul 2 Individualism şi orientare bazată pe schimb
La acest nivel, copiii pot percepe lumea din mai multe perspective, percep existenţa mai
multor posibilităţi, înţeleg că indivizi diferiţi au puncte de vedere diferite. Heinz credea, de
exemplu că este îndreptăţit să fure medicamentul, farmacistul dimpotrivă. De vreme ce totul
este relativ, fiecare e liber să-şi urmeze propriul interes. Un copil spunea că Heinz ar putea
fura medicamentul dacă şi-ar dori ca soţia sa să trăiască, dar ar putea să nu-l fure dacă ar dori
să se căsătorească cu altcineva, o femeie mai tânără şi mai atrăgătoare. Prin urmare, pentru el
este corect şi este o decizie bună ceea ce corespunde propriului interes (Kohlberg, 1958,
Colby et al., 1987).
Atât copiii din primul stadiu cât şi cei din stadiul al doilea vorbesc despre pedeapsă, dar o
percep diferit. În primul stadiu, pedeapsa este strâns asociată în mintea copilului cu ceva rău,
greşit, pedeapsa demonstrează că nesupunerea, neascultarea sunt greşite. Dimpotrivă, la
stadiul al doilea, pedeapsa este doar un risc pe care trebuie evitat, în mod natural.
Deşi uneori răspunsurile copiilor aflaţi la stadiul al doilea de dezvoltare pot părea amorale,
putem regăsi în ele putem un simţ al corectitudinii. Acum apare noţiunea de „schimb corect”
sau afacere cinstită. E mai mult o filosofie a „schimbului de favoruri”, un comportament
declanşează comportamente similare: „dacă-mi dai o palmă, îţi dau şi eu una”. La dilema lui
Heinz, copiii răspund adesea că acesta era îndreptăţit să fure medicamentul pentru că
farmacistul nu a fost dispus să facă un schimb cinstit, încerca să-l jecmănească pe Heinz
(Colby et al., 1987).
Şi acest stadiu se încadrează în nivelul preconvenţional, pentru că subiecţii se percep şi se
comportă ca indivizi şi nu ca membrii ai comunităţii, asistăm la schimburi individuale de
comportamente şi nu sunt interiorizate valorile familiale sau comunitare. În concluzie în tadiul
al doilea, copilul nu mai este impresionat atât de puternic de o singură autoritate; el începe să
perceapă că există mai multe perspective pentru fiecare problemă. De vreme ce totul este
relativ, fiecare este liber să-şi urmeze interesele, deşi adesea este necesar să faci schimburi de
favoruri cu alţii.

Nivelul II Moralitatea convenţională

Stadiul 3 Interes pentru relaţionarea şi menţinerea unor bune relaţii sociale
Copiii încep să creadă că oamenii trebuie să se conformeze expectaţiilor familiei şi a
comunităţii, să se comporte respectând regulile de „bună purtare”. Comportamentele corecte
presupun motive adecvate şi sentimente interpersonale pozitive, cum ar fi dragoste, empatie,
încredere, preocupare pentru ceilalţi. Copiii vor răspunde acum că Heinz era îndreptăţit să
fure medicamentul astfel dovedindu-se un „om bun care încearcă să-şi salveze soţia”,
„intenţiile sale erau bune, încerca să salveze viaţa persoanei iubite”.
Dacă motivele lui Heinz sunt juste, atunci cele ale farmacistului sunt probabil greşite. La acest
al treilea stadiu, farmacistul este perceput ca fiind „egoist”, „lacom”, „preocupat doar de sine
nu şi de ceilalţi”. Unii copii afirmă chiar că farmacistul este de condamnat şi ar trebui
întemniţat pentru asta.
După cum am menţionat anterior, se constată unele asemănări între primele trei stadii ale lui
Kohlberg şi primele două stadii ale lui Piaget. În ambele cazuri are loc o trecere de la
ascultare totală la o perspectivă relativistă şi ulterior la o preocupare pentru justele motive şi
intenţii. Diferenţa este că la Kohlberg această trecere se realizează pe durata a trei şi nu a două
stadii (Colby et al., 1987).
Stadiul 4 Menţinerea ordinii sociale
Gândirea caracteristică stadiul al treilea acţionează foarte bine în cadrul relaţiilor diadice, a
relaţiilor de familie sau a prieteniilor apropiate, relaţii în care o persoană poate ajunge să
cunoască, dacă se străduieşte, nevoile şi sentimentele celuilalt şi să-şi ofere ajutorul. În
stadiului al patrulea, dimpotrivă, interesele copiilor se extind, aceştia devenind preocupaţi de
societate ca întreg. Acum accentul se va pune pe respectarea legilor şi a autorităţilor precum şi
pe realizarea îndatoririlor care asigură menţinerea ordinii şi stabilităţii sociale. Ca răspuns la
dilema lui Heinz, mulţi subiecţi admit că motivele lui Heinz sunt corecte, dar acestea nu pot
scuza furtul. Ce s-ar întâmpla dacă cu toţii am începe să încălcăm regulile de câte ori am avea
un motiv, fie el şi just? Rezultatul ar fi haosul social, societatea nu ar mai putea funcţiona.
Se constată că, la acest nivel, copiii iau decizii raportându-se la societate ca întreg, prin
urmare este depăşită perspectivă individuală el raţionează din perspectiva unui membru al
societăţii (Colby et al., 1987).
La prima vedere, răspunsurile oferite de copiii din primul şi din al patrulea stadiu sunt
similare. La primul nivel, copilul se opunea furtului pentru că este împotriva legii, a regulilor.
Kohlberg insistă asupra argumentelor care stau însa la baza răspunsului. Copilul din primul
stadiu spune „E greşit să furi” şi „E împotriva legii” dar nu poate elabora mai mult, poate
spune doar că furtul poate duce la condamnarea şi arestarea unei persoane. Respondenţii de la
nivelul stadiului al patrulea, au o concepţie despre funcţionarea societăţii ca un tot şi rolul
legilor în acest context, concepţie care depăşeşte cu mult gândirea primului stadiu (Kohlberg,
1976).
În stadiile al treilea şi al patrulea, oamenii încep să gândească ca membrii ai unei societăţi
convenţionale, raportându-se la valorile, normele şi expectaţiile sociale. În stadiul al treilea,
accentul se pune pe a fi o bună persoană, a fi empatic şi dornic să-i ajuţi pe ceilalţi. În stadiul
al patrulea, respectarea legilor are ca finalitate menţinerea ordinii şi stabilităţii sociale.

Nivelul III Moralitatea postconvenţională (autonomia morală)

Stadiul 5: Contractul social şi drepturile individuale
La nivelul al patrulea, subiecţii sunt interesaţi de buna funcţionare a societăţii. Totuşi, o
societate într-o bună stare de funcţionare, nu este neapărat şi una bună. Un sistem totalitar
poate fi foarte bine organizat, dar nici pe departe de o moralitate ideală. În stadiul al cincilea,
indivizii încep să privească societatea dintr-o perspectivă mai mult teoretică, gândindu-se nu
la aceea în care trăiesc ci la una ideală, la valorile şi drepturile unei astfel de societăţi.Şi în
funcţie de setul de valori al societăţii ideale o evaluează pe cea în care trăiesc. (Colby et al.,
1987).
Stadiul al cincilea se bazează pe ideea că o societate morală, bună este aceea constituită sub
forma unui contract social, în care oamenii lucrează de bună voie pentru beneficiul comun. Ei
recunosc, la acest nivel că există mai multe grupuri sociale într-o societate care cu siguranţă
împărtăşesc valori diferite, dar sunt de părere că toţi oamenii raţionali au câteva aspecte cu
care sunt de acord, împărtăşesc unele principii. În primul rând toţi şi-ar dori anumite drepturi
(cum ar fi libertatea şi dreptul la viaţă) şi protejarea acestora. În al doilea rând, şi-ar dori unele
proceduri democratice care să înlocuiască legile nedrepte şi să îmbunătăţească societatea.
Ca răspuns la dilema lui Heinz, indivizii aflaţi la acest stadiu afirmă clar că ei nu sunt de
acord cu încălcarea legilor; legile sunt contracte sociale cu care toţi suntem de acord şi pe care
le putem schimba doar prin proceduri democratice. Pe de altă parte, dreptul la viaţă al soţiei
lui Heinz este un drept moral care trebuie protejat. Prin urmare, unii respondenţi încearcă să
aducă argumente în favoarea furtului lui Heinz „Este de datoria soţului să încerce să-şi salveze
soţia. Faptul că viaţa sa e în pericol depăşeşte orice standard impus, viaţa este mai importantă
decât proprietatea (Kohlberg, 1976).
Persoanele aflate în stadiului al cincilea de evoluţie vorbesc despre „moralitate” şi „drepturi”
care pot fi mai importante decât regulile, legile generale. Kohlberg era de părere însă că nu
trebuie să apreciem acest nivel de dezvoltare după afirmaţii şi etichete verbale ataşate unor
comportamente ci după perspectiva socială a raţionamanetelor lor. Şi în stadiul al patrulea se
vorbea adesea despre dreptul la viaţă, dar acesta era impus de autoritatea grupului de
apartenenţă şi respectat în consecinţă. Probabil dacă grupul ar fi valorizat proprietatea mai
presus de viaţă şi membrii grupului atunci indivizii aflaţi la acest nivel ar fi valorizat
proprietatea. La nivelul stadiului al cincilea, indivizii se străduiesc să identifice acele aspecte
pe care fiecare societate ar trebui să le valorizeze, încearcă să determine logic cum ar trebui să
fie o societate.
Stadiul 6 Principiile universale
Respondenţii stadiului anterior vor să elaboreze teoria unei societăţi ideale. Ei sugerează că
trebuie să se protejeze anumite drepturi individuale şi să se rezolve disputele într-o manieră
democratică. Totuşi procesele democratice nu coincid întotdeauna cu ceea ce individual pare a
fi just. De exemplu, o majoritate votează o lege care poate aduce prejudicii unei minorităţi.
Din aceste considerente Kohlberg a avut convingerea că putem vorbi de un stadiu superior,
acest al şaselea stadiu care defineşte principiile dreptăţii.
Teoria lui Kohlberg despre dreptate derivă din cea a filosofilor Immanuel Kant şi John Rawls
şi a unor mari lideri morali precum Gandhi şi Martin Luther King. Aceştia consideră că
principiul dreptăţii ne impune să tratăm revendicările tuturor părţilor într-un mod imparţial,
respectând demnitatea fiecărui individ. Prin urmare, principiul dreptăţii este universal, nu vom
vota o lege care ajută unii oameni dar îi răneşte pe alţii. Principiul dreptăţii implică un respect
egal pentru toţi. În opinia lui Kohlberg putem lua deciziile corecte analizând o situaţie din
perspectiva altei persoane. În dilema lui Heinz ar însemna ca toate părţile implicate –
farmacistul, Heinz şi soţia sa să joace rolul celorlalţi. Pentru a fi imparţiali, oamenii îşi asumă
o doză de ignoranţă (Rawls, 1971), comportându-se ca şi când nu ar şti ce rol joacă de fapt.
Toţi cei implicaţi în dilemă ar trebui să fie de acord că soţia trebuie salvată, aceasta ar fi
soluţia corectă, farmacistul nu şi-ar dori să fie în locul soţiei lui Heinz. O astfel de soluţie,
necesită nu doar imparţialitate dar şi respect egal pentru fiecare. Dacă soţia este considerată
mai puţin importantă decât ceilalţi, nu poate fi găsită soluţia corectă.
Cercetările au dovedit că nu există diferenţe semnificative între gândirea morală din stadiile
cinci şi şase. La nivel teoretic stadiul al şaselea presupune o concepţie mai clară şi mai
cuprinzătoare asupra principiilor universale (dreptate, drepturi individuale), dar în urma
interviului, diferenţele la nivelul gândirii nu au fost evidente. Astfel Kohlberg a renunţat la
stadiul al şaselea numindu-l un stadiu teoretic şi a considerat toate răspunsurile
postconvenţionale ca aparţinând stadiului al cincilea (Crain, 2004).
Şi totuşi, un aspect important care diferenţiază stadiul al cincilea de stadiul al şaselea este
nesupunerea civilă. La nivelul stadiului al cincilea subiecţii nu promovează nesupunerea
civilă datorită angajamentului lor social şi convingerii că legile pot fi schimbate doar prin
acorduri democratice. La nivelul stadiului al şaselea angajamentul faţă de dreptate dă
amploare nesupunerii civile. Martin Luther King considera că legile sunt valide câtă vreme
sunt întemeiate în dreptate şi că ataşamentul faţă de dreptate se asociază cu obligaţia de a nu
te supune legilor nedrepte. King admitea, cu siguranţă, nevoia generală de legi şi procese
democratice (stadiile al patrulea şi al cincilea) dar considera mai presus de toate principiul
dreptăţii (Kohlberg, 1981).
În stadiile al cincilea şi al şaselea, oamenii sunt mai puţin interesaţi de funcţionarea societăţii,
ca scop în sine şi mai interesaţi de valorile şi principiile care definesc o societate morală. În
stadiul cinci ei se centrează pe drepturile de bază şi pe principiile democratice, iar la stadiul
şase încearcă să definească principiile dreptăţii.

Stadiile dezvoltării morale ale lui Kohlberg, după cum afirma chiar autorul, nu sunt rezultatul
maturizării şi nici al socializării. Ele sunt rezultatul propriei noastre gândiri asupra
problemelor morale. Experienţele sociale susţin şi contribuie la dezvoltare prin stimularea
proceselor noastre mintale. Atunci când ne aflăm într-o dezbatere cu cineva iar propriile
noastre puncte de vedere şi principii sunt puse sub semnul întrebării vom fi motivaţi să
formulăm altele noi, mai cuprinzătoare. Aceste perspective mai ample sunt reflectate de
stadiile descrise de către autor. În interacţiunea cu ceilalţi, copiii descoperă că există mai
multe puncte de vedere, perspective diferite şi încearcă să ţină seama de ele în cadrul
activităţilor de colaborare. Discutându-şi problemele şi rezolvând diferenţele, îşi
dezvoltă concepţiile despre ceea ce este corect, just, moral. Kohlberg pledează pentru
interacţiunile deschise, democratice. Cu cât copiii se vor simţi mai puţin presaţi să se
conformeze autorităţilor, cu atât vor fi mai liberi să-şi elaboreze propriile puncte de
vedere şi principii.
Kohlberg considera că stadiile gândirii morale au o succesiune invariabilă, un copil trece de la
primul stadiu la cel de-al doilea şi de aici la al treilea, etc. Copiii nu pot sări peste unele stadii
şi nu le pot parcurge într-o altă ordine decât cea dată. (Kohlberg, 1981).
Datele pe care se bazaează aceasstă afirmaţie au fost obţinute utilizând un design cu
eşantioane succesive independente. Kohlberg a intervievat numeroşi copii de vârste diferite
urmărind să determine dacă gândirea morală corelează într-o oarecare măsură cu vârstă.
Rezultatele i-au confirmat ipoteza, astfel primele două stadii sunt specifice vârstelor mici, iar
următoarele unor vârste mai mari. Dar aceste rezultate nu sunt foarte relevante, deoarece
designul de cercetare era unul transversal, au fost intervievaţi mai mulţi copii pentru fiecare
vârstă, prin urmare nu există date care să susţină că gândirea morala la aceşti aceşti copii va
urma succesiunea stadiilor în ordinea prevăzută de autor. Date mai relevante în acest sens s-au
obţinut prin studii longitudinale. Primele studii longitudinale de mare amploare (Holstein,
1973, Kohlberg & Kramer, 1969) au fost desfăşurate iniţial pe loturi de adolescenţi care au
fost testaţi pe o perioadă de trei ani. În urma studiilor rezultatele au fost însă ambigue.
Majoritatea subiecţilor fie au rămas la acelaşi stadiu fie au trecut la următorul, dar au existat şi
cazuri care păreau a fi sărit un stadiu. Mai mult, aceste studii au arătat că unii copii au
regresat, aspect neprevăzut de Kohlberg care susţinea că trecerea de la un stadiu la altul se
face într-un singur sens, ascendent.
În replică la aceste rezultate neaşteptate, Kohlberg a considerat că trebuie schimbată metoda
de scorare. În 1975, ca urmare a rezultatelor oferite de studiile longitudinale, Kohlberg a
hotărât să dezvolte un sistem de scorare mai precis şi mai adecvat, revizuind astfel întru câtva
definiţiile stadiilor . Pentru elaborarea acestui sistem de scorare revizuit, Kohlberg a lucrat
cu 7 băieţi din lotul iniţial care au fost retestaţi la 3-4 ani, timp de 20 de ani. În timpul acestor
cercetări, autorul a decis să renunţe la stadiul al şaselea.
Ulterior, Kohlberg a studiat ipoteza secvenţei invariabile a stadiilor pe alţi 5 de băieţi din lotul
original, care au fost de asemenea testaţi de cel puţin două ori (la 3-4 ani) în decursul a 20 ani.
De data aceasta nu au mai fost descoperite salturi între stadii, şi doar la 6% dintre subiecţi au
fost înregistrate situaţii de regresie. .

Kohlberg a afirmat că stadiile sunt integrate ierarhic, acumulările morale din stadiile
anterioare sunt integrate într-un cadru nou şi superior calitativ. De exemplu, persoanele din
stadiul al patrulea pot încă înţelege raţionamentele din stadiul al treilea, dar acum le
subordonează unor judecăţi mai cuprinzătoare. Ei înţeleg că Heinz a avut motive întemeiate
pentru a fura, dar subliniază faptul că daca toţi am fura atunci când avem un motiv, structurile
sociale s-ar prăbuşi. Astfel, stadiul al patrulea subordonează orientarea bazată pe motive unei
orientări mai largi, bazată pe societate ca întreg.
Conceptul de integrare ierarhică a fost foarte important pentru Kohlberg, deoarece i-a permis
să explice direcţia evoluţiei stadiale. Nefiind un adept al teoriei maturizării, nu putea explica
secvenţialitatea stadiilor prin mecanisme genetice. De aceea, el a vrut să arate modul în care
fiecare nou stadiu asigură un cadru de lucru lărgit pentru problemele morale. Stadiul al
patrulea transcende limitările stadiului al treilea, individul devine preocupat de organizarea
socială. Stadiul al cincilea pleacă de la slăbiciunile stadiului al patrulea, o societate bine-
organizată nu este neapărat şi una morală. Stadiul al cincilea ia în considerare drepturile şi
procesele care duc la o societate morală. Fiecare nou stadiu reţine câştigurile stadiului
precedent, dar le transformă într-un cadru de lucru mai larg. În acest sens, fiecare stadiu este
mai adecvat cognitiv decât cel anterior (Crain, 2004).
Kohlberg, ca şi toţi teoreticienii stadiilor, a susţinut că secvenţialitatea stadială a gândirii
morale aşa cum este descrisă de teoria sa este universală, identică în toate culturile. Kohlberg
a precizat că teoria sa surprinde modurile fundamentale de raţionare morală şi nu conţinutul
credinţele specifice care diferenţiază de la o societate la alta (Kohlberg & Gilligan, 1971). De
exemplu, o anumită cultură poate descuraja agresiunea fizică, pe când o alta o poate încuraja.
Drept rezultat, copiii vor avea diferite opinii despre agresiune, dar ei vor raţiona în acelaşi fel,
în cadrul aceluiaşi stadiu.
În primul stadiu, un copil poate spune că este rău să devii agresiv când eşti insultat „pentru ca
vei fi pedepsit din cauza asta", în timp ce altul spune că „e bine să te baţi, nu vei fi pedepsit".
Credinţele diferă, dar ambii copii raţionează pe marginea lor în acelaşi mod fundamental, în
termeni de consecinţe fizice (pedeapsă). Ei fac acest lucru pentru că doar acest lucru îl pot
prelucra cognitiv. Mai târziu, primul copil poate argumenta că bătaia nu este bună „pentru că
dacă toată lumea s-ar bate tot timpul, ar fi anarhie", în timp ce al doilea copil ar putea spune
că „oamenii trebuie să-şi apere onoarea, deoarece dacă nu o fac, toată lumea se va insulta şi
întreaga societate s-ar prăbuşi".
Încă o dată, credinţele specifice diferă, reflectând diferite culturi, dar raţionamentul de bază
este acelaşi, în acest caz, este vorba despre stadiul al patrulea, în care oamenii pot lua în
considerare aspecte abstracte, cum ar fi ordinea socială. Copiii, indiferent de credinţele lor,
vor avansa întotdeauna la gândirea din stadiul al patrulea la un anumit timp după gândirea din
primul stadiu, deoarece este mult mai sofisticată din punct de vedere cognitiv.
Kohlberg a considerat că această secvenţă de stadii este aceeaşi în toate culturile, deoarece
fiecare stadiu este mai avansat din punct de vedere conceptual decât celelalte. El şi alţi
cercetători au aplicat interviul pe copii şi adulţi dintr-o mare varietate de culturi, inclusiv
Mexic, Taiwan, Turcia, Israel, Yucatan, Kenya, Bahamas şi India. Majoritatea studiilor au fost
transversale şi doar unele longitudinale. Studiile au confirmat secvenţa stadiilor lui Kohlberg,
în măsura în care copiii din culturi diferite parcurg diferite stadii, ei par a le parcurge în ordine
(Edwards, 1981). În SUA, majoritatea adulţilor cu studii medii din mediul urban ajunge în
stadiul al patrulea, un procent mic folosind raţionamente specifice stadiului al cincilea.
Situaţia este similară în zonele urbane ale altor ţări. În satele izolate şi în comunităţile tribale
se întâlnesc însă cu greu adulţi mai avansaţi de stadiul al treilea (Cole & Cole, 2001, Edwards,
1981).
Kohlberg a sugerat că putem înţelege aceste descoperiri în termenii teoriei lui Piaget.
Conform acesteia, factorii culturali nu formează în mod direct gândirea morală a copilului, dar
o stimulează. Experienţele sociale pot provoca dezvoltarea morală, reprezintă probleme de
rezolvat pentru care sunt necesare alte structuri morale, alt nivel de gândire. Spre exemplu, în
satele tradiţionale există puţini factori care să pună la încercare moralitatea din stadiul al
treilea; normele de grijă şi empatie funcţionează în administrarea cu succes a interacţiunilor
directe din cadrul grupului. Atunci când tinerii pleacă pentru a urma o şcoală sau pentru a
lucra, deci părăsesc satul constată că valorile morale de care dispun nu mai sunt valabile,
relaţiile interpersonale funcţionează după alte reguli. Constată că normele grupului în ceea ce
priveşte grija şi empatia au un impact scăzut asupra interacţiunilor impersonale şi recunosc
nevoia unei structuri legale formale pentru a asigura comportamentul moral. Ei încep să
gândească în termenii moralităţii din stadiul al patrulea. Aşadar sunt stimulaţi să se gândească
la problemele morale în moduri noi. (Keniston,1971)

Teoria lui Kohlberg se preocupă de gândirea morală, nu de acţiunea morală. După cum ştim,
oamenii pot vorbi la un înalt nivel moral, dar să nu se poarte în consecinţă. De aceea, nu ne
aşteptăm la o corelaţie perfectă între judecata morală şi comportamentul moral. Totuşi,
Kohlberg considera că ar trebui să existe o relaţie între cele două (Kohlberg, 1971).
Ca ipoteză generală, comportamentul moral este mai consistent, predictibil şi responsabil în
stadiile superioare, deoarece se utilizează standarde din ce în ce mai stabile şi mai generale.
De exemplu, în stadiul al treilea deciziile se bazează pe aprobarea celorlalţi, care poate varia,
dar în stadiul al patrulea referinţa este stabilirea regulilor şi a legilor. De aceea, ne putem
aştepta ca un comportament moral să devină mai consecvent pe măsură ce gândirea
avansează.
Per total, cercetările au indicat legături relativ modeste între gândirea morală şi acţiunea
morală. Partizanii lui Kohlberg sunt nemulţumiţi de rezultate, considerând că trebuie să existe
o relaţie mai puternică, care trebuie descoperită (Walker & Pitts, 1998).

Kohlberg a încercat de asemenea să coreleze stadiile gândirii morale de alte forme de

cogniţie. Într-o primă fază, a analizat stadiile în termenii structurilor cognitive fundamentale şi
apoi a căutat paralele în gândirea pur logică şi socială. În acest scop, a analizat stadiile în
termenii capacităţii implicite de asumare a rolurilor, a capacităţii de a lua în considerare
punctele de vedere ale celorlalţi (Kohlberg, 1976, Rest, 1983).
În primul stadiu, copiii nu par a recunoaşte că există atitudini diferite, ei presupun că există
doar un singur punct de vedere corect, acela al autorităţilor. În contrast, în stadiul al doilea, ei
recunosc că oamenii au interese şi atitudini diferite, şi par a-şi învinge egocentrismul, constată
că perspectivele sunt relative şi oarecum individualizate. Ei încep de asemenea să ia în
considerare modul în care indivizii îşi pot coordona interesele în termeni de tranzacţii mutual
benefice. În stadiul al treilea, se conceptualizează asumarea rolurilor ca fiind un proces
empatic mai profund („cineva este preocupat de sentimentele celorlalţi”); pentru ca în stadiul
al patrulea să înţeleagă faptul că oamenii îşi coordonează rolurile (atitudinile şi interesele
personale) în contextul unui sistemul de legi stabilite şi acceptate. În stadiul al cincilea se
accentuează interrelaţionarea prin respectarea intereselor celuilalt (valoare a democratiei)
pentru ca în stadiul al şaselea să se ia în considerare modul în care părţile privesc
perspectivele conform principiilor justiţiei. (Colby et al., 1987).

Cum se poate dezvolta gândirea morală? Turiel (1966) a descoperit că atunci când copiii
ascultă judecăţile morale ale adulţilor, schimbările rezultate erau neînsemnate, concluzie care
coincide cu teoria lui Kohlberg, deoarece şi acesta considera că gândirea morală se
reorganizează în funcţie de evenimentele la care participă copilul. Metoda eficientă pentru
dezvoltarea moralităţii se numeşte metoda Kohlberg-Blatt şi presupune inducerea unui
conflict cognitiv. Copilul are o anumită părere, este încurcat de o informaţie discrepantă şi
apoi rezolvă confuzia, formându-şi o poziţie mai avansată şi mai cuprinzătoare. Metoda
reprezintă de asemenea procesul dialectic al predării socratice. Studenţii îşi exprimă o părere,
profesorul pune întrebări care îi determină să observe inadecvările opiniei lor şi apoi sunt
motivaţi să formuleze opinii mai bune.
Deşi Kohlberg era dedicat modelului schimbării prin conflict cognitiv, a dezvoltat şi o altă
strategie, abordarea comunităţii juste. Aici, punctul central nu este individul, ci grupul.
Kolberg şi unii din colegii săi au pregătit un grup special de aproximativ 180 de liceeni şi i-a
încurajat să funcţioneze ca o democraţie şi să se considere o comunitate. Iniţial, sentimentul
comunităţii nu era prezent. Orientarea dominantă a grupului era stadiul al doilea, trata
probleme cum ar fi furtul ca pe una strict individuală. „Dacă unui băiat i se fura ceva,
ghinionul lui”. După un an, normele grupului au avansat la stadiul al treilea; elevii considerau
acum furtul ca fiind o problemă a comunităţii, care se reflecta în gradul de încredere şi grijă
din grup. Ca rezultat, furtul şi alte probleme de comportament au scăzut drastic şi elevii au
început să se ajute reciproc în diferite moduri. Deşi abordarea justei comunităţi se
concentrează pe orientarea morală a grupurilor, cercetătorii s-au întrebat dacă programul
produce schimbări în individ. Power (1989) a descoperit că elevii care au participat în
programe timp de 2 sau 3 ani, în comparaţie cu cei din grupul de control, au avut scoruri ale
judecăţii morale mai mari, dar progresul lor era totuşi modest. Majoritatea progresaseră de la
stadiul al doilea sau al treilea. Cercetătorii îi sfătuiesc pe cei care doresc să încurajeze
dezvoltarea morală in indivizi să se concentreze pe discuţii academice despre dileme morale
ipotetice. Această intervenţie este mai uşoară decât încercarea de a schimba întreg grupul.

În concluzie, Kohlberg, ca succesor al lui Piaget, a oferit o secvenţă de stadii de

dezvoltare a gândirii morale mai detaliată. Piaget a descris două stadii ale gândirii
morale, dintre care al doilea apare în adolescenţă. Kohlberg a descoperit stadii
adiţionale care se dezvoltă pe tot parcursul adolescenţei şi în perioada adultă. El a
sugerat că unii oameni ajung la un nivel postconvenţional al gândirii morale, în care nu
mai acceptă societatea ca fiind dată, ci se gândesc în mod autonom la cum ar trebui să
fie o societate (Crain, 2004).
Teoria lui Kohlberg a provocat multe critici. Unii şi-au manifestat dezaprobarea faţă de
conceptul de moralitate postconvenţională. Hogan (1973) crede că este periculos ca
oamenii să-şi plaseze propriile principii deasupra societăţii şi a legii. Alţii au considerat
că stadiile sunt fundamentate cultural. Conform Simpson (1974), Kohlberg a dezvoltat
un model stadial bazat pe tradiţia filosofică raţională a vestului şi apoi a aplicat acest
model culturilor non-vestice, fără a lua în considerare diferenţele. Tronto (1987) notează
că societăţile indigene pot dezvolta orientări morale mai apropiate de cele definite de
Gilligan pentru femeile vestice. Indigenii din America şi din Africa de Vest, poate şi din
subculturile afro-americane pun accentul pe interdependenţa oamenilor şi pe sine ca o
extensie a altora. Într-adevăr, nativii sud americani au fost uimiţi de lipsa de grijă şi de
legătură a albilor, nu numai cu alţi oameni, ci şi cu alte fiinţe vii sau chiar cu obiecte. Se
pare că în culturile mai puţin evoluate gândirea morală se stabilizează în stadiul al
treilea şi se asociază cu valori morale bazate pe armonie şi pe interdependenţă.