1.1.1.

Teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale

Pornind de la observațiile realizate de Jean Piaget, psihologul american L. Kohlberg

dezvoltă un sistem propriu de evaluare a judecăților morale în perioada copilăriei

șiadolescenței (Bonchiș, 2000).

Lawrence Kohlberg (1963, 1981, apud Berger, 1986) studia raționamentul moral la

copii și adolescenți prin prezentarea unui set de povești ipotetice care conțin dileme etice.

Începând cu anii 1950, Kohlberg și colegii săi au prezentat dileme ipotetice unui număr de 75

de băieți cu vârsta de 10, 13 și, respectiv, 16 ani și au continuat să-i chestioneze periodic timp

de peste 30 de ani. În miezul fiecărei dileme se afla conceptul de dreptate (Papalia, Olds și

Feldman, 2010).

Cea mai cunoscută dilemă prezentată de Kohlberg este povestea lui Heinz: O femeie

trage să moară de cancer. Un farmacist a descoperit un medicament despre care medicii cred

că ar putea să o salveze. Farmacistul cere 2 000 de dolari pentru o doză mică – de 10 ori mai

mult decât îl costă să prepare medicamentul. Heinz, soțul femeii bolnave, se împrumută de la

toți cunoscuții, dar nu reușește să strângă decât 1 000 de dolari. Îl imploră pe farmacist să-i

vândă medicamentul cu 1 000 de dolari sau să-l lase să plătească restul mai
târziu.

Farmacistul refuză, spunând: „Eu am descoperit medicamentul și voi face bani de pe urma

lui.”Heinz, disperat, intră prin efracție în magazinul omului și fură medicamentul. Ar fi

trebuit Heinz să facă asta? De ce da sau de ce nu? (Berger, 1986).

Întrebându-i pe respondenți cum au ajuns la răspunsul lor, Kohlberg a concluzionat, la

fel ca Piaget, că felul în care privesc oamenii chestiunile morale reflectă dezvoltarea cognitivă

(Papalia, Olds și Feldman, 2010).

Cu scopul de a identifica mecanismele psihice, procesele operatorii care stau la baza

formulării judecăților morale ale individului, Kohlberg (1981, apud Lăzărescu,

2008)
construiește un model teoretic al dezvoltării morale în ontogeneză pe trei nivele, fiecare dintre

ele cu două faze distincte. Nivelul I – premoral sau preconvențional este parcurs între 4 – 10

ani, nivelul al II – lea – al moralei convenționale este situat între 10 – 13 ani, iar nivelul al III

– lea, al moralei postconvenționale este atins după 13 ani (Lăzărescu, 2008).

Nivelul 1: moralitatea preconvențională (cu accent pe evitarea pedepselor și primirea

de recompense): regulile morale sunt percepute pe baza etichetelor bine/rău, corect/greșit, dar

sunt interpretate, fie în termenii consecințelor fizice, fie în termeni hedoniști ai acțiunii

(pedeapsă, premiu) (Lăzărescu, 2008).

Stadiul 1 – „Ce mi se va întâmpla?” (orientat spre pedeapsă și obediență). La acest

stadiu cea mai mare importanță o are obediența față de autoritate cu scopul de a evita opedeapsă
(Berger, 1986). Ei ignoră motivele unei acțiuni și se concentrează asupra formelor

sale fizice (cum ar fi mărimea minciunii) sau asupra consecințelor ei (de exemplu, gradul de

vătămare fizică) (Papalia, Olds și Feldman, 2010).

Stadiul 2 – „O mână spală pe alta” (orientare instrumentală și relativistă). Fiecare

persoană încearcă să poarte de grijă propriilor nevoi. Motivul pentru care ești drăguț cu

ceilalți este ca și ei să fie drăguți cu tine. Cu alte cuvinte, dacă tu îmi păzești spatele la fel voi

face și eu cu tine (Berger, 1986). Copiii se conformează regulilor în virtutea interesului

personal și a luării în calcul a ceea ce pot face alții pentru ei. Privesc o acțiune prin prisma

nevoilor umane pe care le împlinește și delimitează această valoare de forma fizică

și

consecințele acțiunii (Papalia, Olds și Feldman, 2010).

Nivelul II: moralitatea convențională sau moralitatea conformării cu rolul

convențional (cu accent pe regulile sociale). Oamenii au internalizat standardele celor cu

autoritate și îi preocupă să fie „buni”, să facă pe plac altor persoane și să păstreze ordinea

socială. Acest stadiu apare de regulă după vârsta de 10 ani; mulți oameni nu îl depășesc

niciodată, nici măcar la vârsta adultă (Papalia, Olds și Feldman, 2010).

Stadiul 3 – „Sunt băiat sau fată bun(ă)?”. Comportamentul bun este considerat un

comportament care place altor oameni și primesc astfel laudă din partea lor. Aprobarea

celorlalți este mai importantă decât orice altă recompensă specifică (Berger, 1986). Copiii pot

să judece intențiile altora și își formează propriile idei despre ce înseamnă să fii o persoană

bună. Evaluează o acțiune în funcție de motivul aflat la baza ei sau de persoana care o

întreprinde (Papalia, Olds și Feldman, 2010).

Stadiul 4 – „Lege și ordine” sau „Ce-ar fi dacă toți oamenii ar proceda așa?”.

Comportamentul corect se referă la respectarea regulilor stabilite de cei aflați la putere, să fii

un cetățean supus (Berger, 1986). Oamenii sunt preocupați de îndeplinirea datoriei,

de

manifestarea respectului față de autoritățile superioare și de păstrarea ordinii sociale. Ei

consideră că o acțiune este întotdeauna greșită, indiferent de motive sau circumstanțe, dacă

încalcă o regulă și face rău altora (Papalia, Olds și Feldman, 2010).

Nivelul III: moralitatea postconvențională sau moralitatea principiilor morale

autonome (bazat pe principiile morale). Oamenii sesizează conflictele dintre standardele

morale și emit propriile judecăți, pe baza principiilor de drept, corectitudine și dreptate. În

general, oamenii ajung la acest stadiu al raționării morale cel mai devreme la începutul

adolescenței sau, mai frecvent, la vârsta de adult tânăr – dacă ajung vreodată (Papalia, Olds,

Feldman și 2010).

Stadiul 5 – Moralitatea contractului, a drepturilor individului și a legii democratic

acceptate. Regulile societății sunt pentru a aduce beneficii tuturor, și sunt stabilite prin

acorduri comune. Dacă regulile devin distructive, sau dacă o parte nu este de acord cu

cealaltă, acordul nu își mai are rostul (Berger, 1986). Oamenii gândesc în termeni raționali,

prețuind voința majorității și binele societății. În general, consideră că aceste valori sunt

susținute cel mai bine respectând legea. În cazul în care apar momente în care nevoia umană
și legea se află în conflict, consideră că este mai benefic pentru societate, pe termen lung, dacă

se supun legii (Papalia, Olds și Feldman, 2010).

Stadiul 6 – Moralitatea principiilor etice universale. Principiile generale universale

determină ce este corect și greșit. Aceste valori (cum ar fi „Poartă-te cu ceilalți așa cum
vrei să se poarte și ei cu tine” sau „Viața este sfântă”) sunt stabilite de reflecții și meditații

individuale, și pot contrazice principiile egocentrice sau legale ale raționamentului timpuriu

(Berger, 1986). Oamenii procedează așa cum consideră ei că este corect, indiferent
de

restricțiile impuse de lege sau de părerea altora. Ei acționează în conformitate cu standardele

internalizate, știind că s-ar condamna în sinea lor dacă nu ar face-o (Papalia, Olds și Feldman,

2010).

Kohlberg a adăugat un nivel de tranziție între nivelurile II și III, când oamenii nu se

mai simt constrânși de standardele morale ale societății, dar încă nu și-au elaborat rațional

propriile principii de dreptate. Ei își bazează în schimb deciziile morale pe sentimentele

personale. Înainte de a ajunge la o moralitate pe deplin principială (de nivelul III), spunea

Kohlberg, oamenii trebuie să admită relativitatea standardelor morale (Papalia, Olds

și

Feldman, 2010).

Ulterior, Kohlberg a postulat un al șaptelea stadiu, cel „cosmic”, în care oamenii se

gândesc la efectele acțiunilor lor nu doar asupra altor oameni, ci și asupra universului ca

întreg (Kohlberg, 1981; Kohlberg și Ryncarz, 1990, apud Papalia, Olds și Feldman, 2010)