Nivelul 1 (Pre-convențional)

1. Orientare prin pedeapsă și conformare

(Cum pot evita pedeapsa?)

2. Hedonism instrumental naiv

(Eu cu ce mă aleg?)

(Plată pentru un beneficiu)

Nivelul 2 (Convențional)

3. Acord și conformism interpersonal

(Norme sociale)

(Atitudinea de băiat/fată bun/-ă)

4. Comportament moral de menținere a autorității

(Lege și ordine, moralitate)

Nivelul 3 (Post-Convențional)

5. Orientarea prin contract social

6. Principii etice universale

(Principială conștiință)

Nivelul pre-convențional

Nivelul pre-convențional de judecată morală este deosebit de frecvent la copii, deși adulții pot
prezenta și ei acest nivel de raționament. Cei care raționează la acest nivel judecă moralitatea unei
acțiuni în funcție de consecințele sale directe. Nivelul pre-convențional este format din primul și al
doilea stadiu de dezvoltare morală și este preocupat numai de sine într-un mod egocentric. Un copil
cu moralitate pre-convențională nu a adoptat sau internalizat încă convențiile sociale cu privire la
ceea ce este bine sau rău, dar în schimb se concentrează în mare măsură pe consecințele externe pe
care le pot avea anumite acțiuni.

În stadiul întâi (condus de obediență și pedeapsă), persoanele pun accent pe consecințele directe ale
acțiunilor asupra lor însele. De exemplu, o acțiune este percepută ca fiind greșită din punct de vedere
moral greșit atunci când făptuitorul este pedepsit. „Ultima dată când am făcut asta, am primit o
palmă, așa că nu o voi face din nou.” Cu cât mai drastică pedeapsa pentru acea faptă, cu atât este
percepută fapta ca fiind mai „rea”.[16] Acest lucru poate da naștere la o concluzie că chiar și
victimele nevinovate sunt vinovate proporțional cu suferința lor. Este „egocentric”, lipsit de
recunoașterea faptului că mai există și alte puncte de vedere diferite de cel propriu.[17] Există
„respect pentru puterea superioară sau prestigiul superior.”

Un exemplu de moraliate condusă de obediență și pedeapsă ar fi un copil care refuză să facă ceva
pentru că este greșit și că consecința ar putea fi o pedeapsă. De exemplu, un coleg de școală al
copilului încearcă să-l provoace pe copil să chiulească de la școală. Copilul ar aplica o moralitate
guvernată de obediență și pedeapsă dacă ar refuza să chiulească de la școală pentru că el ar fi
pedepsit.

Stadiul al doilea (condus de interes personal) exprimă poziția de tipul „mie ce-mi iese?”, în care
comportamentul este definit de orice consideră individul a fi în interesul său, dar înțeles în mod
restrâns, neluând în considerare reputația sau relațiile cu grupuri de oameni. Raționamentul din
stadiul al doilea prezintă un interes redus față de nevoile altora, numai până în punctul în care ar
putea să servească propriilor interese ale individului. Ca urmare, preocuparea pentru alții nu se
bazează pe loialitate sau pe respect intrinsec(d), ci mai degrabă pe o mentalitate „tu m-ajuți pe mine,
eu te-ajut pe tine”. Lipsa unei perspective sociale în nivlul pre-convențional îl face foarte diferit de
contractul social (stadiul al cincilea), întrucât toate acțiunile întreprinse în această etapă au scopul de
a servi propriile nevoi sau interese ale individului. Perspectiva asupra lumii a cuiva aflat în stadiul al
doilea este adesea văzută ca relativă din punct de vedere moral.

Un exemplu de interes personal condus este atunci când unui copil îi cer părinții să facă o treabă
casnică. Copilul întreabă, „eu cu ce mă aleg?” Părinții oferă copilului un stimulent sub forma unor
bani de buzunar în schimbul contribuției la treburile casnice. Copilul este motivat de propriul interes
pentru a face treburile.

Convențional

Nivelul convențional de raționament moral este tipic pentru adolescenți și adulți. A raționa într-un
mod convențional înseamnă a judeca moralitatea acțiunilor prin compararea lor cu opiniile și
așteptările societății. Nivelul convențional constă în stadiile al treilea și al patrulea de dezvoltare
morală. Moralitatea convențională este caracterizată printr-o acceptare a convențiilor societății
privind binele și răul. La acest nivel, un individ se supune normelor și urmează normele societății
chiar și atunci când nu există consecințe pentru ascultare sau neascultare. Aderarea la reguli și
convenții este însă oarecum rigidă, cu toate acestea, iar dreptatea sau corectitudinea unei reguli este
rareori pusă la îndoială.

În stadiul al treilea (bune intenții determinate prin consens social), sinele intră în societate
conformându-se la standardele sociale. Indivizii sunt receptivi la aprobare sau dezaprobare din
partea altora, deoarece acestea reflectă vederile societății. Ei încearcă să fie un „băiat bun” sau „fată
bună” și să se ridice la aceste așteptări, întrucât au aflat că există beneficii dacă sunt considerați buni.
Raționamentul de stadiul al treilea poate judeca moralitatea unei acțiuni prin evaluarea consecințelor
sale în termeni de relații personale, care acum începe să cuprindă idei cum ar fi respectul,
recunoștința și „regula de aur”. „Vreau să fiu plăcut și bine privit; se pare că dacă nu sunt rău le plac
oamenilor.” Conformarea la regulile asociate rolului social nu este încă pe deplin înțeleasă. Intențiile
actorilor joacă un rol mai important în raționament în această etapă; unii ar putea fi mai iertători
dacă crede că cineva „are bune intenții”.

În stadiul al patrulea (condus de autoritate și respect al ordinii sociale), este importantă respectarea
legilor, preceptelor, și convențiilor sociale(d), din cauza importanței lor în menținerea unei societăți
funcționale. Raționamentul moral în stadiul patru trece, prin urmare, dincolo de nevoia de aprobare
individuală expusă în stadiul al treilea. Adesea, un ideal sau câteva idealuri centrale prescriu ceea ce
este bine și rău. Dacă o persoană încalcă o lege, probabil, toată lumea ar face la fel—deci, există
obligația și datoria de a respecta legile și regulile. Când cineva încalcă o lege, este greșit din punct de
vedere moral; deci, culpabilitatea este un factor important în această etapă întrucât separă de
domeniul răului de cel al binelui. Cei mai mulți membri activi ai societății rămân la stadiul al patrulea,
unde moralitatea este încă predominant dictată de o forță exterioară.

Post-convențional

Nivelul post-convențional, cunoscut și ca „nivelul principial”, este marcat de o realizare crescândă că

indivizii sunt entități separate de societate, și că perspectiva proprie a fiecărui individ pot avea
prioritate față de vederile societății; indivizii pot să nu se supună normelor care vin în contradicție cu
propriile lor principii. Moraliștii post-convenționali trăiesc după propriile lor principii etice—principii
care includ, de obicei, drepturi fundamentale ale omului precum dreptul la viață, libertate și justiție.
Oamenii care prezintă moralitate post-convențională consideră că regulile sunt mecanisme utile, dar
schimbătoare—în mod ideal, regulile pot menține ordinea socială de ansamblu și protejează
drepturile omului. Regulile nu sunt dictate absolute care trebuie ascultate fără îndoială. Pentru că
indivizii post-convenționali își ridică propria lor evaluare morală a unei situații deasupra convențiilor
sociale, comportamentul lor, mai ales la stadiul al șaselea, poate fi confundat cu cel al celor de la
nivelul pre-convențional.

Unii teoreticieni au speculat că mulți oameni nu pot ajunge la acest nivel de abstractizare a
raționamentului moral.

În stadiul al cincilea (condus de contractul social), lumea este văzută ca având opinii, drepturi și valori
diverse. Aceste perspective ar trebui să fie respectate reciproc ca fiind unice pentru fiecare persoană
sau comunitate. Legile sunt considerate ca fiind contracte sociale, mai degrabă decât edicte rigide.
Cele care nu promovează bunăstarea generală ar trebui să fie schimbate atunci când este necesar
pentru a satisface „binele cel mai mare pentru cei mai mulți oameni”. Acest lucru este realizat prin
decizie majoritară(d) și prin compromis(d). Guvernarea democratică se bazează, se pare, pe
raționamente morale asociate stadiului al cincilea.
În stadiul al șaselea (condus de principii etice universale), judecata morală se bazează pe raționament
abstract, folosind principii etice universale. Legile sunt valabile numai în măsura în care acestea sunt
fundamentate în dreptate, și un angajament față de dreptate poartă cu el o obligație de nu respecta
legi nedrepte. Drepturile legale(d) nu sunt necesare, întrucât contractele sociale nu sunt esențiale
pentru o acțiune morală deontică(d). Nu se ajunge la hotărâri în mod ipotetic, condițional, ci
categoric(d) și absolut, ca în filosofia lui Immanuel Kant(d).[18] Acest lucru necesită ca un individ să-și
imagineze ce ar face în locul altuia, dacă ar crede ceea ce-și imaginează cealaltă persoană că este
adevărat.[19] Consensul rezultat este acțiunea întreprinsă. Astfel, acțiunea nu este niciodată un
mijloc, ci un scop în sine; individul acționează, pentru că așa este drept, și nu pentru a evita
pedeapsa, pentru că este în interesul său, pentru că așa se așteaptă societatea, așa este legea sau așa
s-a convenit. Deși Kohlberg insista că există și stadiul al șaselea, lui i-a fost greu să identifice persoane
care operează în mod constant la acest nivel.