Sunteți pe pagina 1din 4

SIMŢUL MORAL

Universalitatea simţului moral. Problema drezină, introdusa în filosofia etică modernă de


Philippa Foot şi Judith Jarvis Thomson, a fost intens studiată în ultimii ani de psihologi şi mai ales
de neurologi, pentru a identifica un eventual simţ moral înnăscut al omului. O drezină scapă de sub
control şi se apropie în viteză de un grup de cinci muncitori care lucrau la linia ferată, fără să
observe că sunt în pericol de moarte. Pe parcurs, linia are o ramificaţie secundară, pe care
conducătorul drezinei poate coti spre a evita catastrofa. Numai că pe linia secundară se află legat un
om. Ce va alege conducătorul drezinei: să cotească omorând un om şi salvând cinci sau să rămână
pe linia principală salvând unul şi ucigând cinci? O variantă a problemei nu mai conţine ramificaţia,
ci presupune că deasupra liniei se află un pod, iar de pe acesta un privitor urmăreşte îngrozit drezina
scăpată de sub control. Alături de el se află un om corpolent. Dacă privitorul l-ar împinge de pe pod
în faţa drezinei, ar reuşi s-o oprească. Omul corpolent ar muri, dar ar fi salvaţi cei cinci muncitori.
Ce decizie va lua privitorul? Hauser, Cushman, Young şi colegii lor (2007) au efectuat, prin
intermediul Internetului, o cercetare extrem de laborioasă, întrebând circa două sute de mii de
persoane, din peste o sută de ţări ale globului, de religii, vârste şi rase diferite, cu educaţie diferită,
ce decizii ar lua în cele două variante; de asemenea, le-au cerut să-şi justifice deciziile. În primul
caz, răspunsul general (cu tentă utilitaristă) a fost că ar acţiona maneta de direcţie pentru a-i salva pe
cei cinci muncitori cu preţul vieţii omului legat de şine. în al doilea caz, răspunsul general a fost că
nu ar putea să-l împingă de pe pod pe omul corpolent pentru a-i salva pe muncitori, în ceea ce
priveşte explicarea deciziilor, s-a constatat o neputinţă generală în a formula justificări pertinente.
Concluzia cercetătorilor: indiferent de ţară, rasă, religie, sex, cultură, educaţie, oamenii pot lua
acelaşi tip de decizii raţionale (utilitariste), însă, dacă sunt nevoiţi să facă rău cu mâinile lor unui
semen, nu pot justifica de ce refuză să acţioneze chiar dacă ar salva astfel mai multe vieţi.
Joshua Greene şi Jonathan Cohen (2007) au reluat cele două variante ale problemei, cu
subiecţi supuşi unor investigaţii cerebrale neinvazive de rezonanţă magnetică. Cercetătorii au
presupus că ambele variante vor produce în creier atât o reacţie emoţională (evocată de imaginea
unui semen ucis), cât şi una cognitiv-raţională (generată de calcularea vieţilor pierdute şi salvate) şi
au dorit să vadă cum se manifestă această interacţiune conflictuală la nivel cerebral, în varianta cu
podul, ce implică uciderea unui om cu propriile mâini, în creier s-au activat trei regiuni: o zonă din
lobii frontali implicată în emoţiile resimţite faţă de alte persoane, zona dorsolaterală dreaptă din
lobii frontali implicată în judecăţi şi calcule fără conotaţie morală (precum cele vizând decizia de a
merge pe un itinerar sau altul în vacanţă) şi cortexul cingulat anterior, unde se înregistrează
conflictele între reacţiile venite din părţi diferite ale creierului. în cazul cu schimbarea manetei, s-a
constatat doar activarea zonei care face calcule şi judecăţi seci, spre deosebire de cazul cu podul în

1
care s-a activat şi zona implicată în emoţii. Concluzia: oamenii au un simţ moral înnăscut, care le
interzice să-şi ucidă sau să-şi rănească semenii, chiar dacă raţiunea le spune că prin fapta lor ar
salva mai multe vieţi.
Pornind de la rezultatele unor asemenea studii, Hauser şi Mikhail (2007), după modelul
„gramaticii universale” a lui Chomsky, au avansat ipoteza că omul ar avea şi o gramatică morală
universală înnăscută, care ar sta la baza acţiunilor sale. Această gramatică morală nativă este apoi
îmbogăţită, modelată, adaptată normelor şi valorilor societăţii în care trăieşte individul. Studiul
copiilor mici vine în sprijinul teoriei sau măcar în sprijinul presupunerii că ar exista acest simţ
moral înnăscut. Din primele luni de viaţă, copiii oferă instinctiv jucăriile celor apropiaţi şi încearcă
să-i aline dacă îi simt întristaţi.
Perspectiva învăţării sociale. Jean Piaget, în cartea sa Judecata morală la copil (1932/2008),
a făcut mai multe cercetări asupra copiilor încercând să vadă cum percep aceştia regulile şi cum
apreciază anumite infracţiuni. Astfel, în perioada preşcolară, copiii ar putea fi caracterizaţi de un
realism moral, în sensul că leagă gravitatea faptei şi severitatea pedepsei ce trebuie aplicate de
mărimea pagubei, nu de intenţie. Cineva care sparge din greşeală mai multe farfurii este considerat
mai rău decât altcineva care sparge intenţionat o farfurie. Tot în primii ani de viaţă, copiii tind să
urmeze anumite reguli ale jocului (chiar dacă nu în totalitate şi chiar dacă le schimbă pe parcurs),
crezând că sunt impuse de o autoritate indefinită. Piaget concluzionează că simţul moral al copilului
se dezvoltă în paralel cu capacităţile sale cognitive şi că urmează două etape. In prima etapă
(heteronomă) copiii mici cred că adulţii spun întotdeauna adevărul, că regulile sunt impuse de acele
autorităţi indefinite şi trebuie respectate, altfel urmează pedepsele. Abia în a doua fază, cea
autonomă, copiii încep să raţioneze, să evalueze intenţia şi raportul dintre faptă şi pedeapsă.
Lawrence Kohlberg identifică trei perioade: perioada premorală, în care copilul respectă
regulile morale elementare doar ca să evite pedeapsa şi abia mai târziu ca să obţină simpatia
celorlalţi, perioada moralităţii convenţionale, în care individul se preocupă de respectarea
convenţiilor sociale pentru a obţine aprobarea celorlalţi şi „pentru că aşa e corect“ şi perioada
moralităţii autonome în care individul începe să înţeleagă necesitatea moralei în societate şi apoi
chiar începe să-şi creeze propriul cod moral care uneori s-ar putea să fie în dezacord cu anumite
reguli ale societăţii. Kohlberg consideră că mulţi adulţi nu ating niciodată nivelurile finale,
rămânând la primul nivel, ceea ce îi face vulnerabili şi foarte uşor de manipulat.
Teoriile structuraliste, atât cea a lui Piaget, cât şi cea a lui Kohlberg, se preocupă de modul şi
de etapele în care copilul se racordează, prin învăţare socială, la normele morale ale societăţii. Ele
nu iau în calcul structuri înnăscute, ceea ce nu-i împiedică pe adepţii „gramaticii morale universale
să reinterpreteze observaţiile lui Piaget şi să le utilizeze ca argumente în sprijinul teoriei lor. Nimeni
nu contestă rolul hotărâtor al învăţării sociale, dar, pe de altă parte, realismul moral al copiilor mici

2
e prea surprinzător spre a fi explicat doar prin acţiunea pedepselor şi recompenselor.
Acele universalii morale inconştiente, precum şi rezultatele investigaţiilor neinvazive pe
creier care demonstrează activarea unor zone specifice judecăţii morale sau observaţiile clinice
efectuate asupra unor copii cu leziuni severe ale lobilor frontali, care îi fac să nu mai aibă absolut
deloc percepţia moralităţii, deşi coeficientul lor de inteligenţă este acelaşi, dau tot mai mult câştig
de cauză „gramaticii morale universale”.

NIVELUL 1: MORALITATE PRECONVENŢIONALĂ


Etapa 1
Egoism „orb“ Decizii morale doar pe baza propriului interes.
Nerespectarea regulilor doar dacă poate fi făcută fără a fi
prins. Evitarea pedepselor şi obedienţă.
Etapa 2
Recunoaşterea nevoilor celorlalţi, dar satisfacerea
Egoism instrumental propriilor nevoi are prioritate absolută. Schimb de favoruri.

NIVELUL 2: MORALITATE CONVENŢIONALĂ


Luarea deciziilor pe baza a ceea ce este pe placul
Etapa 3
celorlalţi şi pentru a fi apreciat de ceilalţi. Formarea de relaţii
Diferenţierea între bine şi rău
sociale.

Înţelegerea societăţii ca un sistem ce impune regulile


Etapa 4
de comportament. Regulile trebuie respectate; sunt
Lege şi ordine
inflexibile şi nu pot fi schimbate. Integrarea în societate.

NIVELUL 3: MORALITATE AUTONOMA


Etapa 5 înţelegerea faptului că legile sunt înţelegeri sociale ce pot fi
Contractul social schimbate când este necesar.
Etapa 6 Aderenţa la anumite principii abstracte ce transcend regulile
Principiul etic universal şi legile generale, concrete, pentru a răspunde unei
conştiinţe interioare.

Nivelurile şi etapele dezvoltării morale în viziunea lui Lawrence Kohlberg. Foarte mulţi oameni nu
ajung niciodată la etapele superioare ale dezvoltării morale. Ei vor forma uriaşa masă a
obedienţilor foarte uşor de manipulat

Implicaţii de natură filosofică. O altă controversă pare mai aprinsă decât cea pe marginea
„gramaticii morale universale”1. Evoluţioniştii susţin că imboldul moral nativ al omului, ca si al
1
Pentru a explica diferenţele mari între valorile morale ale diverselor culturi sau categorii sociale, dar şi similarităţile

3
animalelor sociale, este generat de tendinţa de supravieţuire a speciei şi a individului. E mai util
pentru specie ca indivizii dintr-un anumit grup să se ajute decât să se ucidă, e mai util să coopereze
decât să se lupte între ei, e mai util să răspundă cu reciprocitate la actele de bunăvoinţă sau de
generozitate decât să înşele sau să profite. Această viziune utilitaristă impune adoptarea unor reguli
favorabile supravieţuirii speciei, aşa cum sunt şi cele derivate din simţul ierarhiei şi al complianţei,
cu care simţul moral pare să se completeze. Este posibil ca imboldul primar de afiliere să contribuie
la formarea acestui simţ moral. Viziunea evoluţionistă s-a lovit de opoziţia celor care nu pot accepta
că morala este doar o formă evoluată a unui gen de utilitarism sau chiar egoism genetic, dedicat
exclusiv supravieţuirii individului şi perpetuării speciei. Disputa s-a mutat în planul filosofic: să fie
morala, în esenţă, doar o creaţie subiectivă a omului, generată de viscerala şi inconştienta dorinţă de
supravieţuire, sau binele şi răul sunt constante universale, independente de realitatea perceptibilă
prin intermediul simţurilor? Se revine la Platon, care spunea că realitatea în care trăim, lumea
sensibilă, este doar o copie imperfectă şi în continuă dezagregare a lumii Formelor Pure, a Ideilor, a
realităţii esenţiale, dar mai ales se revine la Kant şi la filosofia sa transcendentală, centrată pe
universalitatea principiilor morale: nu pot exista dubii asupra esenţei binelui şi răului aşa cum nu
pot exista dubii asupra faptului că doi şi cu doi fac patru.

structurale dintre acestea, Jonathan Haidt (2010) avansează o variantă actualizată a teoriei sale privind Fundamentele
moralei. El propune cinci forme psihice înnăscute şi universal valabile, care sunt componentele fundamentale ale „eticii
intuitive”: grija (ataşamentul faţă de ceilalţi, abilitatea de a le simţi şi împărtăşi durerea), reciprocitatea (altruismul
reciproc, corectitudinea, echitatea), loialitatea (faţă de familie, comunitate, naţiune), respectul (faţă de autorităţile
societăţii ierarhizate) şi puritatea (respingerea lucrurilor dezgustătoare sau a surselor de contaminare). Modul în care
sunt combinate acestea, mai precis intensitatea cu care sunt cultivate unele în detrimentul altora, reflectă specificul
oricărei culturi de pe glob. Spre exemplu, societăţile religioase pun accent pe puritate, în timp ce societăţile liberale
cultivă în special grija şi reciprocitatea.

S-ar putea să vă placă și