Analiza sociologică a

sistemului şi a procesului
de învăţământ
• Încă din cele mai vechi timpuri, chiar
din epoca premodernă, tradiţională, a
istoriei şi a pedagogiei, relaţia dintre
sistemul de educaţie/învăţământ şi
sistemul social, privit în ansamblul
său, a fost una de interdependenţă şi
de condiţionare reciprocă.
 Argumente:
• Finalităţile educaţiei, în special cele
macrostructurale (idealul şi scopurile
educaţiei) sunt stabilite la nivelul sistemului
social global;
• Sistemul de învăţământ este un subsistem
social, instituţiile de învăţământ funcţionează
după regulile şi principiile unor organizaţii
sociale;
• Contextul în care se desfăşoară activităţile
instructiv-educative este dependent de o serie
de variabile de ordin social;
• Conţinuturile educaţiei reflectă, la nivelul
disciplinelor de învățământ, evoluţia
culturală şi social-istorică a umanităţii.
• Produsele sistemului de învăţământ
influenţează în mod direct şi indirect
evoluţia societăţii, la diferite niveluri şi
planuri de referinţă: economie, cultură
materială şi spirituală, ideologie, politică,
viaţă comunitară, demografie etc.
 Niveluri de manifestare socială a raporturilor
dintre sistemul de învățământ și sistemul social
global
a) Raporturile de tip contradicţie, sunt evidente atunci
când între sistemul de învăţământ şi sistemul social
global apare un mare decalaj, care generează
fenomenul de criză a sistemului de învăţământ,
deoarece acesta nu mai face faţă cerinţelor
societăţii.
b) Raporturile de tip reproducţie apar atunci când
sistemul de învăţământ reprezintă principalul
subsistem social, care îşi asumă un rol de reproducere
a structurii societăţii, a politicilor şi practicilor
promovate de către aceasta. (L.Vlăsceanu)
 De reflectat...
Elocvent, în acest sens, este exemplul
furnizat de o serie de state dezvoltate din
punct de vedere economic şi industrial care
„au considerat educaţia drept element de
bază, fundamental, al oricărei strategii
guvernamentale şi o prioritate în
conturarea viitorului social, economic şi
cultural al societăţii.”
(M. Ionescu, în E. Noveanu, coord, , 2007,
p.975)
https://scoala9.ro/cat-cheltuiesc-tarile-europene-pe-
educatie-romania-este-pe-penultimul-loc/814/
Aspecte de interes in analiza sociologică a
sistemului și procesului de învățământ
(S.Cristea, C. Constantinescu)
• 1. Demografia populației școlare;
• 2. Planificarea învățământului;
• 3. Democratizarea învățământului;
• 4. Informatizarea invățământului;
• 5. Descentralizarea administrativă a
învățământului.
 Demografia populaţiei
şcolare
• Se raportează la sistemul de învăţământ din
perspectiva factorului natural, adica a raportului
dintre rata intrărilor şi cea a ieşirilor din sistem,
înregistrate la un moment dat;
• La nivel mondial evoluţia indicelui demografic
înregistrează în ultimii ani un fenomen de regres.
• Efectele asupra învaţământului se raportează în
special la :
- gradul de cuprindere a populaţiei în sistemul de
educaţie sau învăţământ,
- alfabetizarea populaţiei,
- fenomenul de abandon şcolar
sau de părăsire timpurie a şcolii (ESL).
 ...
• În acest context se înscriu o serie de
programe ce au avut ca grup-ţintă populaţia
şcolară din zonele rurale izolate sau cea de
etnie rromă, neşcolarizată.
• Totodată, de regulă în zonele urbane, se
realizează o serie de programe de re-
şcolarizare, pe segmentul învăţământului
general-obligatoriu, care se adresează
persoanelor care şi-au întrerupt, din varii
motive, parcursul şcolar şi doresc să îl reia.
(Programe de tipul A doua șansă)
Sursa:
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/proictar
ea_populatiei_scolare_din_romania_la_orizontul_anului_2060_0.pdf
 Planificarea învăţământului
• Presupune proiectarea eficientă a activităţii de
formare şi dezvoltare a personalităţii, în acord cu
cerinţele societaţii şi în funcţie de resursele
pedagogice disponibile.
• Ea se bazează pe prospectarea educaţiei şi pe
prognozarea (linii strategice de acţiune) acesteia,
prin raportare directă la cerinţele vieţii sociale.
• Se realizează pentru o perioadă de 5-15 ani şi
urmăreşte transformarea elementelor de prognoză
şi prospectare în norme, stabilite la nivel de politică
a educaţiei.
• Planificarea educaţiei trebuie realizată în special
într-o manieră calitativă, ce vizează creşterea
eficienţei interne a sistemului de învăţământ, prin
valorificarea raporturilor dintre factorii interni şi
externi.
Cerinţele unei asemenea planificări vizează:

• Raportarea la sistemul social global şi la sistemul

natural, economic, politic şi cultural al societatii
sau comunităţii;

• Formarea resurselor umane, potrivit nevoilor sociale;

• Valorificarea raţională a tuturor resurselor

existente la nivelul sistemului de învăţământ;

• Proiectarea curriculară a activităţii de instrucţie

şi educaţie;

•Promovarea educaţiei permanente şi

a autoeducaţiei.
 La nivelul învăţământului românesc, planificarea
raţională presupune şi o analiza comparativă între
ceea ce oferă sistemul de învăţământ, prin absolvenţii
formaţi în cadrul diferitelor specializări şi ceea ce se
cere pe piaţa muncii.
Această activitate este realizată la nivelul
învăţământului preuniversitar de către Centrele
Judeţene de Resurse si Asistenţă Psihopedagogică.
La nivel universitar, această activitate este
preluată de Centrele de Informare şi Consiliere
privind Cariera/Compartimentul de consiliere,
orientare în carieră și legătura cu mediul economic.
CCOCLME
Democratizarea învăţământului
• Se raportează la perfecţionarea managementului
şcolar .
• Aceasta implică pe de o parte egalizarea
şanselor de reuşită şcolară a elevilor şi pe de
altă parte formarea şi perfecţionarea cadrelor
didactice, bazată pe standarde autentice de
calitate profesională.
 …
• Implică aspecte ce ţin de:
constituirea unui trunchi comun de cultură
generală, valabil pentru toţi elevii aflaţi pe o
anumită treaptă de şcolaritate (curriculum
nucleu) şi a unui curriculum la decizia şcolii,
particularizat la nivelul fiecărei unităţi de
învăţământ, în raport cu caracteristicile
comunităţii educative locale;
facilitarea accesului la educaţie a tuturor
categoriilor sociale prin: susţinerea
educaţională a populaţiei de etnie rromă,
reluarea parcursului şcolar prin programe de
tipul„ A doua şansă”, susţinerea financiară a
elevilor proveniţi din familii cu venituri mici
(Programe de tipul "Fiecare copil în
grădiniţă",
„ Bani de liceu”) etc.;
îmbunătăţirea relaţiilor pedagogice dintre toţi
membrii comunităţii educative: profesori, elevi,
părinţi, manageri şcolari, reprezentanţi ai
autorităţilor locale (iniţierea parteneriatelor
educaţionale, programe de educare a părinţilor,
formarea continuă a cadrelor didactice etc.);

proiectarea curriculară a instruirii bazată pe rolul

prioritar al finalităţilor educaţionale (ideal, scopuri,
obiective), în raport cu celelalte componente:
conţinuturi, metodologie de predare-învăţare,
activităţi de evaluare;
•  instruirea diferenţiată, individualizată se
raportează la:
• integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în
şcolile de masă,
• adaptarea curriculumului la particularităţile individuale
ale elevului,
• programe de susţinere a elevilor supradotaţi-
(re)constituirea şi finanţarea centrelor de excelenţă,
• lărgirea reţelei cabinetelor de asistenţă
psihopedagogică, a cabinetelor logopedice şi sporirea
numărului cadrelor didactice itinerante sau de sprijin,
• manifestarea flexibilităţii, a adaptabilităţii şi
disponibilităţii la schimbare, de către cadrele didactice
etc.
 Informatizarea
învăţământului
• În contextul educaţiei contemporane, care presupune
instrumentarea absolvenţilor învătământului general
obligatoriu cu un set de competenţe-cheie, comune la
nivel European, competenţele digitale ocupă un loc
important, în vederea racordării indivizilor la cerinţele
unei societăţi informatizate, în care ştiinţa şi
tehnologiile avansează cu rapiditate.
• Pentru a-i putea instrumenta pe elevi cu aceste
competenţe digitale, necesare inclusiv dezvoltării
personale şi inserţiei socio-profesionale, la rândul lor,
profesorii trebuie să îşi formeze şi să își dezvolte
permanent acest tip de competenţe profesionale, la nivel
de cunoştinţe, aptitudini şi atitudini.
 Informatizarea
învăţământului

• Constă în asimilarea şi valorificarea, în practica

educaţională, a noilor tehnologii informaţionale prin
activităţi ca:
- alfabetizarea informatică a tuturor elevilor şi cadrelor
didactice,
- introducerea unor discipline de profil în curriculum-ul
obligatoriu sau măcar în cel opţional,
- promovarea metodelor de instruire programată şi
instruire asistată de calculator,
- crearea şi utilizarea de softuri educaţionale/aplicatii
multimedia interactive, pentru diverse discipline,
- folosirea tehnicilor informatice în crearea
unor baze de date necesare gestionării
învăţământului etc.
Descentralizarea administrativă
a învăţământului
• Constă în repartizarea raţională a resurselor educaţiei
(umane, materiale, financiare, informaţionale), în vederea
gestionării lor la nivel local, teritorial, în raport cu
condiţiile concrete de acolo.
• Incă din perioada interbelică pedagogul român
G.G.Antonescu afirma că descentralizarea
administrativă trebuie să fie bazată pe “centralismul
ştiinţei“ (unitatea conceptelor, a principiilor
psihopedagogice şi a metodologiei didactice).
• Dacă nu se asigură această condiţie atunci
descentralizarea va conduce la dezorganizare în
sistemul de învăţământ!!!
 Comentati citatul de mai jos:
”Un astfel de efort de descentralizare şi de
deconcentrare nu va fi eficient decât dacă va
fi asigurat de o reglare naţională (în unele
aspecte chiar europeană) care nu va putea fi
utilă decât dacă are un caracter ştiinţific, de
comunicare şi de stimulare reciprocă şi nu doar
de natură birocratică şi reglementară.”
(Peretti, A.,Educația în schimbare, 1996, p.81).
Relaţia dintre educaţie şi socializare

• Se concretizează prin contribuţia şcolii la

evoluţia sistemului social, pe următoarele paliere
ale acestuia:
1. Dezvoltarea economică ( prin pregătirea
forţei de muncă);
2. Schimbarea socială ( roluri şi statusuri sociale);
3. Reproducerea raporturilor de putere (
teoria reproducţiei socio-culturale);
4. Confirmarea unor modele sociale sau culturale
( regăsite în finalităţile educaţiei).
 In loc de concluzii - implicaţii ale reformelor
învăţământului,
la nivelul procesului de socializare

• Prelungirea şcolarizării obligatorii până la vârsta de

16 ani, pentru a crea premisele unei mai bune
integrări socio-profesionale a tinerilor;
• Deschiderea instituţiilor de învăţământ spre
problemele comunităţii, în vederea realizării unor
activităţi de parteneriat;
• Diversificarea invăţământului post-obligatoriu, liceal,
profesional şi universitar, în raport cu tendinţele de
evoluţie ale pieţei muncii, la nivel local şi regional;
• Egalizarea şanselor la educaţie, dincolo de orice
discriminări.
 ...
• Structurarea conţinuturilor istruirii într-un
trunchi comun de cultură generală valabil
pentru majoritatea ţărilor europene;
• Diversificarea instruirii în funcţie de
interesele şi preocupările fiecărui copil, prin
intermediul disciplinelor opţionale şi
facultative.
• Valorificarea educabilităţii, a educaţiei
permanente şi autoeducaţiei, în vederea
dezvoltării personale şi a socializării
individului;
• Proiectarea curriculară a educaţiei, bazată pe
rolul prioritar al obiectivelor.