LIMBA TURCĂ

Multilingvism și limbi minoritare în România

Masterand:Porumboiu Rebeca Andreea
Profesor coordonator: Mariana Vârlan
 Cuprins:
 Particularități ale alfabetului;
 Limba – instrument cultural;
 Proverbe specifice;
 Elemente de interculturalitate: tradiții, obiceiuri,
activități culturale reprezentative;
 Personalități marcante;
 Curiozități
 Particularități ale alfabetului
Sistemul de scriere a limbii turce se bazează pe sistemul de
scriere latină. Romanizarea alfabetului turc a avut loc în
cadrul reformei de scriere din 1928 prin decretul primului
președinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk. Până
în acest moment, limba turcă a folosit alfabetul turc otoman,
pe baza scriptului arab. Până în secolul al XV-lea, turcii
anatolieni au folosit scriptul uigur.
Alfabetul otoman reflecta doar trei sunete vocale: lung ā, ū, ī -
și a inclus mai multe consoane cu trăsături redundante, cum ar
fi variante de z (care diferau în arabă, dar lipseau în turcă).
Lipsa de vocale scurte în scrierea arabă a făcut-o nepotrivită
pentru limba turcă, care are opt vocale.
Astăzi, limba turcă are un alfabet aliniat cu sunetele specifice ale limbii:
ortografia se bazează în primul rând pe principiul fonetic, în care fiecare
fonem corespunde unei litere și invers. Majoritatea literelor sunt folosite
în același mod ca în limba engleză, cu unele excepții. Litera c se
pronunță ca. Litera j, utilizată pentru fonemul [ʒ], apare în
împrumuturile din limbile persană și europeană.
Litera ı (fără punct) denotă fonema [ɯ]. Ca și în limba germană, literele
ö și ü corespund cu [œ] și [y]. Litera ğ, care denotă sunetul [ɣ], are
particularitatea de a prelungi vocala anterioară și de a o asimila pe
următoarea. Literele ș și ç reprezintă fonemele [ʃ] și respectiv.
Circumflexul este plasat peste vocalele din spate după k, g sau l când
aceste consoane reprezintă sunetele [c], [ɟ] și [l], și în principal în
împrumuturile persane și arabe. Apostroful acționează de obicei ca un
separator în numele proprii înainte de sufixe, de exemplu: İstanbul
"da(în Stambul).
 Limba – instrument cultural
Limba turcă este vorbită astăzi în diferite zone geografice, în
Europa și în Asia, fiind împărțită în numeroase dialecte, printre care,
mai cunoscute sunt: azer, turkmen, tartar, uznek, nogay, baskurti,
kazakh, yakuti, cuvas etc. Limba turcă modernă se vorbește, în
principal, în Turcia, în partea de nord a Ciprului și de către diaspora
turcă din alte 30 de țări (Bulgaria, Grecia, Serbia, Macedonia,
România, Germania – peste două milioane de locuitori de etnie turcă
– Austria, Belgia etc.).
Această limbă aparține ramurii altaice a familiei limbilor ural-altaice,
fiind extrem de apropiată, ca sonoritate, de limbile mongolă,
coreeană, chiar și japoneză. Limbile altaice sunt vorbite în Asia
Centrală și Orientală și au fost denumite astfel de la numele lanțului
muntos Altai, care străbate Mongolia, China, Kazakhstanul și Rusia.
Istoria lor a început cu peste 6000, poate chiar 8500 de ani în urmă.
 Proverbe specifice
Hatır için çiğ tavuk yenir.A mânca de dragul cuiva un
pui crud. Pentru prietenii noștri facem totul.
Armut piş, ağzıma düş. Pară, gătește și cazi în gura
mea. Pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă.Folosit
pentru a descrie atitudinea oamenilor leneși
Beş parmak bir değil.Cinci degete nu înseamnă unul.
Câte bordeie, atâtea obiceie/obiceiuri.
Parayı veren düdüğü çalar.Cine are bani, face muzica.
Cine plateşte, poate şi decide.
 Elemente de interculturalitate
Turcia este o țară cu o cultură plină de obiceiuri înrădăcinate în
societatea sa care provin din diferite popoare ancestrale, cum ar
fi otomanii. Unele dintre ele pot fi ciudate pentru persoanele
care nu le cunosc, deoarece sunt diferite de cele din alte țări.
Situația femeilor din Turcia și obiceiurile pe care le respectă
depind de zona țării din care mergem. În timp ce în orașe unii
își acoperă părul, iar alții nu, în zonele rurale toți o fac.
La fel, deși femeile au dreptul la vot din 1927 și sunt egale cu
bărbații în fața legii, în mediul rural situația lor este destul de
diferită, deoarece cu greu pot părăsi casa, mai ales dacă este
singură. De asemenea, crimele de onoare nu sunt neobișnuite
pentru că au dezonorat familia.
 Obiceiuri și tradiții ale Turciei

Tradițiile și obiceiurile culturale și de zi cu zi ale

Turciei sunt foarte diverse, deoarece această țară
multinațională s-a format pe baza puternicului Imperiu
Otoman, care a existat de mai bine de 600 de ani și a
supus părți din Europa, Asia și Africa.
Abia pe 24 iulie 1923, când imperiul agresiv s-a
prăbușit, a început formarea Turciei ca stat în care, de
fapt, nu exista o națiune turcă ca atare.
 Obiceiuri de nuntă
Căsătoria are o mare importanță aici, prin urmare, tradițiile
și obiceiurile nunții sunt sacre. Aici este obișnuit să se
căsătorească la o vârstă destul de fragedă, în timp ce se
străduiește să respecte principiul egalității sociale: un om
sărac nu trebuie să se căsătorească cu o fată dintr-o familie
bogată, pentru a nu-i încălca nevoile în viitor și pentru a nu
agrava situația sa financiară.
Deși există excepții: nu toți oamenii de afaceri și politicienii
moderni aleg un partener de viață asigurat financiar. Cele
mai frecvente uniuni familiale în cadrul grupurilor religioase
și etnice, dar și interetnice nu sunt interzise de lege.
 Pregătiri de nuntă
Noaptea Henna este un fel de petrecere a burlacilor
care se desfășoară cu două zile înainte de nuntă, la care
participă doar femeile. Rochia tradițională a miresei în
această noapte ar trebui să fie o rochie de catifea
liliacă, mireasa este așezată în centrul camerei, este
plasată o farfurie de henna, diluată cu apă, unde este
plasată o lumânare aprinsă.
Cei prezenți, interpretând cântece rituale, dansează în
jurul miresei, iar ea plânge alături de mama ei în semn
de tristețe de la separarea iminentă de casa părintească.
 Purtând tradiții
Rezidenții conservatori ai Turciei, atât bărbați, cât și femei,
preferă să poarte îmbrăcăminte tradițională, în special în
zonele rurale. Un atribut obligatoriu al îmbrăcămintei
naționale turcești este perechea de pantaloni largi, pe care le
poartă reprezentanții ambelor sexe. Hainele bărbaților sunt
cusute din țesături mai dense, iar ale femeilor sunt realizate
din materiale subțiri transparente, cu ornamente sub formă de
modele complicate.
Deasupra pantalonilor largi, femeile poartă rochii lungi și
halate din satin, brocart, tafta, muselină și bărbați i - cămăși
lungi băgate în pantaloni largi. Până acum, mulți bărbați
purtau o pălărie tradițională - un fezu - o șapcă mică din lână
roșie împletită cu un șnur albastru, negru sau albastru cu
ciucure.
 Portul tradițional
Costumul turcesc în Imperiul Otoman
La mijlocul secolului al XV-lea. Când sultanul turc Muhammad al II-lea a
cucerit Constantinopolul, imperiul bizantin a căzut în cele din urmă. Turcii
otomani nu au perceput cultura popoarelor cucerite, deoarece religia nu a
permis nici o schimbare în aspect. Cu toate acestea, în rândul arabilor și
perșilor mai dezvoltați, turcii au adoptat luxul exterior, iar bogăția imensă,
jefuită în războaie, a contribuit la dezvoltarea curții turcești într-un mod
magnific.
Îmbrăcămintea turcească a fost făcută dintr-o mare varietate de țesături:
lenjerie, lână, pânză, precum și tafta, satin, muslin, cambric și chiar blană
și maroc. Costumele erau de culoare albă, negru, verde, uneori roșii
(hainele acestei culori erau purtate de profetul Muhammad însuși). Sultanii
turci îmbrăcați numai în haine albe; militar - în alb și verde. La Marele
Vizir, costumul a fost făcut din mătase albă, mufti - din cârpă albă, clericii
aveau o cârpă verde.
 Activități culturale reprezentative
O comparație între tradițiile turcilor și ale românilor, a fost
făcută de vicepreședintele Comisiei de Cultură a UDTR, Melek
Osman. Aceasta a observat că există numeroase asemănări între
obiceiurile celor două culturi. În cartea pe care a publicat-o,
”Identitatea culturală a comunității turce din Dobrogea-între
tradiție și modernitate”, ea scrie că, în cadrul obiceiurilor de
nuntă, ceremonia numită ”masa mare” a fost preluată de etnicii
turci de la români, după anul 1930. Odată cu ”masa mare” ei au
împrumutat de la români și personajele numite ”naș” și ”nașă”.
De asemenea, în Dobrogea există o îmbinare a bogatelor tradiții
ale turcilor de origine anatoliană și a celor de origine crimeeană,
mai punctează Melek Osman, iar concluzia este că în spațiul
dobrogean s-a format un tip comun de cultură, ceea ce numim
astăzi ”cultură pontică”.
 Personalități marcante;
Fedbi Osman (n. 5 august 1958 Constanța, România) este un
fost deputat român în legislatura 1996-2000, ales în județul
Constanța pe listele partidului Uniunea Democrată Turcă din România.
Febdi Osman a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu
Republica Turcia și Republica Portugheză.
Aylin Cadîr (n. 16 decembrie 1985, Constanța) este o cântăreață și
actriță română de origine turcă.
S-a remarcat pe scenă în anul 2002 în cadrul concursului „Alege Asia”
în urma căruia a înființat formația Pops alături de Diana Bișinicu,
Minola Anthea Szikszay și Tina Geru.
Începând cu 5 martie 2007 a apărut pe Pro TV, în serialul Cu un pas
înainte, unde a interpretat rolul pozitiv al unei studente la Academia de
Arte a Spectacolului, „pe care lumea din jur nu are cum să nu o
iubească”. Personajul întruchipat de ea se numește Elena Crăciun, o
adolescentă săracă, dar talentată și extrem de ambițioasă.
Kemal Hașim Karpat (n. 15 februarie 1923,
Babadag, Tulcea, România – d. 20 februarie 2019,
Madison, Wisconsin, SUA) a fost un istoric turc, specializat pe
subiectele Imperiului Otoman, profesor la University of
Wisconsin–Madison.
A fost de origine turc și s-a născut în Babadag, România. El a
primit titlul Bachelor of Laws(d) de la Universitatea din
Istanbul, cel de MA de la Universitatea din Washington și
doctoratul de la Universitatea din New York. El a lucrat
anterior pentru Consiliul economic și social al ONU și a predat
la Universitatea din Montana (deși se numea Montana State
University la momentul respectiv) și Universitatea din New
York. Ultimul său post a fost la Universitatea Șehir din
Istanbul.
 Curiozități
Capitala Turciei e Ankara, nu Istanbul, așa cum cred majoritatea
străinilor.
Alfabetul turcesc nu conține literele W, X și Q, însă conține un i
fără punct.
Majoritatea turcilor nu au avut nume de familie până în 1934, an
în care a fost adoptată reforma numelor de familie. În prezent,
cele mai răspândite nume de familie sunt: Yılmaz (cel care nu se
teme), Kaya (stânca), Demir (fier), Sahin (șoim) și Çelik (otel).
Istanbul este singurul oraș din lume care se întinde pe două
continente, iar din Turcia, doar 3% din suprafața țării se află pe
continentul European.
 Bibliografie:
1. https://lingvo.info/ro/lingvopedia/turkish
2. https://destepti.ro/limba-turca-origine-evolutie-cultura
3.
https://ro.caleche.org/3026-customs-and-traditions-of-tur
key.html
4. http://turcia.travelon.ro/istoria/
5.
https://www.blog.cora.ro/2017/10/curiozitati-despre-turc
ia.html
6.https://
www.scribd.com/document/430241297/Imbracaminte-tr
aditionala-turceasca