Integrarea copiilor cu CES in invatamantul de masa

Prof.inv.primar.Sandu Andreea Florentina

Scoala Gimnaziala nr.113,Bucuresti,sector 4

Integrarea educativa vizeaza reabilitarea si formarea persoanelor cu nevoi speciale

aflate in dificultate psiho-motorie, cu dizabilitati senzoriale, intelectuale, de limbaj, psiho-
comportamentale, printr-o serie de masuri de natura juridica, politica, sociala si pedagogica.
Principiul de baza al acestei tendinte este acela de a adapta scoala si educatia la diversitatea
tipurilor si a posibilitatilor de invatare, la interesele si abilitatile de care acestia dispunAceasta
noua orientare in realitatea educationala presupune adoptarea unor reforme atat la nivel social
cat si la nivelul sistemului de invatamant. In sens mai larg, integrarea educativa presupune
schimbarea mentalitatilor cu privire la rolul social al scolii, schimbarea mentalitatilor in plan
individual, al cadrelor didactice, al parintilor, etc.
Reformele cele mai accentuate sunt cele la nivelul modului de desfasurare a activitatii
didactice. Statutul persoanelor cu dificultati de invatare sau al celor cu dizabilitati decurge din
atitudinea societatii fata de deficienta si deficienti, deoarece ea este cea care construieste o
anumita imagine sociala a omului si care este investita cu valoare deplina in societate.”
Pana nu demult, in unele tari printre care si Romania, a separat persoanele care nu se ridicau
la nivelul standardelor prestabilite, dificultatea de invatare fiind considerata consecinta unei
boli care poate fi tratata numai intr-un loc specializat. Copiii cu deficiente usoare care
frecventau scoli obisnuite nu beneficiau de o asistenta psihopedagogica adecvata. S-au creat
astfel scoli si institutii speciale.Tot mai mult se face azi simtita nevoia ca scolile obisnuite sa
se implice prin largirea obiectivelor lor, astfel incat sa poata cuprinde o mai mare diversitate
de elevi si sa permita inglobarea, in sistemul general, a cat mai multor copii cu cerinte
educationale specifice.
In aceasta perspectiva, insasi invatamantul special trebuie sa fie:
-recunoscut ca responsabilitate a tuturor celor care activeaza in invatamantul normal si la
indemana tuturor celor care au nevoie de el;
integrant, permitand tuturor copiilor cu deficiente sa fie educati in mediul cel mai putin
restrictiv;
-flexibil si centrat pe copil;
-profesional, practicat de profesori specialisti si devotati;
-comprehesiv si realist, in functie de realitati actuale, aconomice, sociale, culturale si politice.
Strategia nationala cu privire la egalizarea sanselor pentru copiii si tinerii cu deficiente are la
baza ideea educatiei pentru toti si pentru fiecare.
- Scolile trebuie sa includa in procesul de invatamant toi copiii, indiferent de conditiile fizice,
intelectuale, lingvistice sau de alta natura;
Invatamantul trebuie adaptat la cerintele copilului si nu copilul sa se adaptaze la cerintele
prefabricate;
- Participarea la procesul de invatamant in cadrul scolilor obisnuite, deschise pentru toti
membrii societatii;
- Scoala incluziva trebuie sa recunoasca si sa reactioneze la diversele cerinte ale elevului prin:
programe de invatamant adecvate, organizare eficienta, strategii didactice concrete, folosirea
optima a resurselor, parteneriate cu celelalte institutii ale comunitatii;
- Copilul deficient trebuie sa primeasca intregul sprijin suplimentar de care are nevoie pentru
obtinerea de performante proprii dupa posibilitatile lui. Succesul integrarii poate fi realizat
numai prin functionarea unor parteneriate autentice la nivelul institutiilor guvernamentale, al
asociatiilor nonguvernamentale al elevilor, cadrelor didactice, parintilor si al comunitatii
locale.
Proiectarea si realizarea unei asemene strategii, va apropia invatamantul romanesc de
generosul ideal al ,,educatiei pentru toti copiii- educatie pentru fiecare”. Daca F.E.Verza
(2002,p.285) defineste institutionalizarea ca ,,reprezentand incadrarea unor copii cu diverse
tipuri de deficiente in institutii specializate unde acestia beneficiaza de hrana, ingrijire,
odihna, educatie specializata si chiar locuri de munca, sub supravegherea unui personal
specializat”, E.Bonchis (2000,p.127) considera ca ,,a institutionaliza un copil inseamna a-l
plasa intr-un mediu din care lipsesc lucrurile personale, evenimentele personale, lipsesc
activitatile adecvate/individualizate fiecarei persoane, lipseste contactul cu lumea exterioara si
perspectiva viitorului”. Continua autoarea personalul controleaza toate deciziile iar rezidentul
isi pierde autonomia si inceteaza a se mai vedea pe sine insusi ca avand alte roluri sau relatii
intr-o lume exterioara institutiei, el devine practic dependent de institutie si incapabil de
organizare a propriei sale vieti”.
Problematica integrarii copiilor cu CES in invatamantul de masa aduce in discutie conceptul
de egalitate a sanselor. Prin egalitatea sanselor se intelege acel proces prin care diversele
sisteme ale societatii si mediului sunt puse la dispozitia tuturor, in particular a persoanelor cu
handicap.
Existenta copiilor cu CES a pus in fata invatamantului probleme dintre cele mai diverse, de la
forme de organizare a activitatii, metodologia didactica, strategiile de evaluare, strategiile de
predare/invatare, modalitati de diferentiere a activitatii si/sau a continuturilor invatarii, etc
pana la complexa problema a segregarii sau/si integrarii acestor copii in invatamantul de
masa.
Problematica educatiei copiilor cu CES a devenit in ultimii ani o preocupare aparte in randul
specialistilor. Aparitia conceptelor de educatie integrata si scoala incluziva a determinat
modificari fundamentale in perceptia actului educativ.
Analizand particularitatile specifice procesului de invatare a copiilor cu diferite tipuri de
deficienta, se ajunge la concluzia ca una dintre calitatile esentiale ale curriculum-ului scolar
vizeaza un grad cat mai mare de flexibilitate, astfel incat sa permita fiecarui copil sa avanseze
in ritmul sau si sa fie tratat in functie de capacitatile sale de invatare. Pentru aceasta este
nevoie ca formularea obiectivelor, stabilirea continuturilor instruirii, modalitatile de
transmitere a informatiilor in clasa si evaluarea elevilor sa se faca diferentiat.
Elaborarea unui curriculum flexibil si usor de adaptat cerintelor educationale ale fiecarui elev
are la baza mai multe argumente:
respectarea dreptului fiecarui copil la instructie si educatie pe masura potentialului si
capacitatilor sale;
- formarea la copilul deficient a unui registru comportamental adecvat care sa permita
adaptarea si integrarea sa sociala printr-o experienta comuna de invatare alaturi de copiii
normali;
-asigurarea legaturii cu faptele reale de viata si familiarizarea cu o serie de obisnuinte privind
activitatile de utilitate practica si de timp liber;
- dezvoltarea capacitatilor necesare pentru rezolvarea independenta ( in limitele permise de
gradul deficientei) a problemelor de viata, autocontrol in situatii dificile si practicarea unor
metode si tehnici de munca intelectuala care sa asigure eficienta in adaptarea si integrarea
scolara si sociala.
In scopul eficientizarii procesului de invatare pentru elevii cu CES sunt invocate cateva repere
fundamentale:
- invatarea interactiva care presupune folosirea unor strategii de invatare focalizate pe
cooperarea, colaborarea si comunicarea intre elevi la activitatile didactice, precum si pe
interactiunea dintre cadre didactice, cadre didactice si elevi;
- elaborarea in comun a obiectivelor invatarii (educator – elev) deoarece fiecare participant la
actul invatarii are ideile, experientele si interesele personale de care trebuie sa se tina seama in
proiectarea activitatilor didactice;
- demonstratia, aplicatia si feedbeckul – orice proces de invatare (mai ales in cazul elevilor cu
CES) este mai eficient si mai usor de inteles daca informatiile prezentate sunt demonstrate si
aplicate in situatii reale de viata, existand si un feedbeck continuu de-a lungul intregului
proces;
modalitatile de sprijin in actul invatarii – elevii cu CES au nevoie in anumite momente de un
sprijin activ de invatare atat in timpul activitatilor desfasurate in clasa, cat si la activitatile din
afara clasei, prin dezvoltarea unui parteneriat educational cu anumite categorii de specialisti,
cu familiile elevilor.
Metodele si procedeele de predare-invatare trebuie sa fie selectate in raport cu scopul si
obiectivele activitatii didactice, continutul lectiei si particularitatile elevilor (varsta, nivelul
dezvoltarii psihice, tipul si gradul deficientelor/ tulburarilor, tipul de perceptie al elevilor –
analitic sau sintetic stilul de lucru al educatorului.
In activitatile didactice destinate elevilor cu CES se pot folosi metodele expozitive,
(povestirea, expunerea, explicatia, descrierea) dar trebuie respectate anumite cerinte:
- sa se foloseasca un limbaj adecvat, corespunzator nivelului comunicarii verbale;
- prezentarea sa fie clara, precisa, concisa;
- ideile sa fie sistematizate;
- sa se recurga la procedee si materiale intuitive;
- sa se antreneze elevii prin intrebari de control pentru a verifica nivelul intelegerii
continuturilor de catre acestia si pentru a interveni cu noi explicatii atunci cand se impune
acest lucru.
Pentru elevii cu deficiente mintale utilizarea povestirii ca metoda didactica trebuie sa fie
insotita de suporturi ilustrativ - sugestive sau imagini filmate, deoarece se capteaza mai usor
atentia si este facilitata implicarea afectiv-motivationala a elevilor in secventele lectiei.
Metodele de simulare (jocul didactic, dramatizare ) pot fi aplicate cu succes atat in ceea ce
priveste continutul unor discipline cat si in formarea si dezvoltarea comunicarii la elevii cu
deficiente mintale si senzoriale. Implicarea lor cat mai directa in situatii de viata simulate,
trezesc motivatia si participarea activa, emotionala a elevilor, constituind si un mijloc de
socializare si interrelationare cu cei din jur.
Metoda demonstratiei ajuta elevii cu dizabilitati sa inteleaga elementele de baza ale unui
fenomen sau proces . Alaturi de metoda demonstratiei, exercitiul constituie o metoda cu o
larga aplicabilitate in educatia speciala, mai ales in activitatile de consolidare a cunostintelor
si de antrenare a deprinderilor.
In activitatea educativa a copiilor cu cerinte educative speciale se poate folosi cu maxima
eficienta invatarea prin cooperare. Lectiile bazate pe invatarea prin cooperare permit
evaluarea frecventa a performantei fiecarui elev care trebuie sa ofere un raspuns in nume
personal sau in numele grupului, elevii se ajuta unii pe altii, incurajandu-se si impartasindu-si
ideile, explica celorlalti, discuta ceea ce stiu, se invata unii pe altii, realizeaza ca au nevoie
unii de altii pentru a duce la bun sfarsit o sarcina a grupului.
Educatia integrata ii va permite copilului cu CES sa traiasca alaturi de ceilalti copii, sa
desfasoare activitati comune, dobandind abilitati, indispensabile pentru o viata cat mai
apropiata de cea a valizilor, pentru o adecvata insertie sociala.
Cu certitudine, elevii cu dificultati de invatare au nevoie de ajutor in vederea adaptarii,
integrarii si devenirii lor ca si ceilalti elevi – cu succese si insuccese, cu realizari si ratari dar
si cu rezultate incurajatoare.
Procesul de integrare educationala a elevilor cu CES include elaborarea unui plan
deinterventie individualizat, in cadrul caruia, folosirea unor modalitati eficiente de
adaptarecurriculara joaca rolul esential. Curriculum-ul poate fi definit ca fiind “programul de
activitati scolare in integralitatea sa,care se concretizeaza in planul de invatamant, programa
scolara, manualele scolare, indrumarilemetodice, obiectivele si modurile comportamentale ce
conduc la realizarea obiectivelor,metodelor si mijloacelor de predare – invatare, ce dezvolta
modurile de evaluare a rezultatelor”.
Problemele de adaptare curricular se pun in mod diferit atunci cand dorim sa integram elevi
numai cu tulburari de invatare, fata de situatia in care integram elevi care poseda suplimentar,
diverse categorii de handicapuri mintale, senzoriale sau fizice. Pentru prima categorie
mentionata, adeseori este suficient sa introducem elevul cutulburari de invatare, in cadrul unui
program suplimentar, la disciplina sau grupul de discipline deinvatamant la care intampina
dificultati sau este ramas in urma.In cazul celei de-a doua categorii, cea a elevilor cu
handicap, principalele modalitati ce pot fi folosite, constau in:
a) Selectarea unor parti din curriculum-ul general pentru elevii normali, ce pot si parcurse de
elevii cu handicap si renuntarea la altele, de obicei cele mai complexe;
b) Accesibilitatea prin simplificare a tututor partilor din curriculum, pentru a fi intelese
siinvatate de elevii cu handicap;c)Completarea curriculum-ului general cu elemente noi care
consta in introducerea elevilor cu handicap, intr-o serie larga de activitati individuale,
compensator-terapeutice, destinate recuperarii acestora si asigurarii restabilirii participarii lor,
in mod eficient, la procesul deinvatamant pentru normali. Deosebirea esentiala dintre
invatamantul special romanesc si cel occidental, consta inmodul de organizare, materialele
didactice folosite si locul de desfasurare al majoritatii acestor activitati. In Romania, cu
exceptia activitatilor logopedice, celelalte activitati se desfasoara ininteriorul scolii speciale,
spre deosebire de alte tari, cum ar fi cele nordice, in care se desfasoarain cadrul institutiilor de
invatamant obisnuit.
Componentele esentiale ale unui plan de interventie individual sunt:
1. Evaluarea si reevaluarea;
2. Stabilirea obiectivelor pe termen scurt si lung;
3. Selectarea metodelor si activitatilor folosite in interventie;
4. Stabilirea institutiilor si echipelor interdisciplinare participante;
5. Cooperarea cu familia elevului cu dificultati.

1Evaluarea - este un proces deosebit de complex, prin care se urmareste obtinerea

informatiilor relevante despre copilul cu dificultati, handicapat, din diverse domenii: medical,
psihologic, pedagogic, social. Din punct de vedere medical se urmareste diagnosticarea, cu
precadere a nivelului defunctionare a diverselor organe si analizatori. Din punct de vedere
psihologic si pedagogic se urmareste ca, in urma aplicarii unor probe(teste psihologice, scari
de dezvoltare si teste de cunostinte), sa se stabileasca un profil psihologic si pedagogic cat
mai veridic pentru fiecare subiect in parte. Aspectele sociale se refera la cunoasterea
conditiilor de dezvoltare ale copiilului, situatieifamiliei si posibilitatilor sale de integrare
scolara si comunitara. In afara evaluarii copilului, este necesar sa se stabileasca procedure de
evaluare concreta pentru planul de interventie in ansamblul sau. Acesta este util sa fie
reevaluat periodic.
2. Stabilirea obiectivelor - consta in fixarea unor obiective concrete, pe termen lung sauscurt,
din domeniile care sunt implicate in procesul recuperarii (mediul psihologic, pedagogic sau
social). Acestea trebuie exprimate intr-o forma masurabila si cunatificabila, pentru a permite o
evaluare corespunzatoare
3. Selectarea metodelor si activitatilor de interventie - se refera la alegerea unei game largide
metode si procedee, din domeniile din care se realizeaza recuperarea copilului (medical,
psihologic, pedagogic si astistenta sociala).
4. Stabilirea institutiilor si echipelor interdisciplinare participante - vizeaza atatselectarea
sistemului de servicii care participa la recuperare, cat si categoriile de profesionistiimplicati in
aceasta activitate.
5. Cooperarea cu familia elevului cu dificultati, precum si cu ceilalti membri aicomunitatii,
care vin in contact cu copilul, este indispensabila pentru asigurarea succesului programului de
interventie individual. In acest sens, este necesar ca intre specialisti sifamilies sa se realizeze
relatii de colaborare si coordonare reciproca, in realizarea diverselor activitati proiectate, la
domiciliul elevului.In caz contrar, copilul va fi tratat in cadrul procesului de recuperare,
atomizat, fractionat,existand o discrepanta intre actiunile specialistilor si interventiile familiei.
Succesul planurilor de interventie este influentat esential de varsta la care se incepeaplicarea
lor.
Cu cat planul se realizeaza mai de timpuriu, daca este posibil in frageda copilarie,cand copilul
recepteaza mai usor influentele externe, cu atat mai mari vor fi sansele sale derealizare. In
concluzie, procesele de adaptare curricular si proiectarea unor planuri sau programe
deinterventie constituie modalitati esentiale, prin care se dezvolta personalitatea elevilor cu
deficiente, dificultati de invatare, asigurandu-se, in acest mod, o adaptare la mediu sporita,
care determina, in final, integrarea educationala si social in societate.
Tratamentul pedagogic al elevilor cu dificultati de invatare include initierea elevilor cu
dificultati de invatare in strategiile specifice aleinvatarii, la obiectul de studiu unde intampina
dificultati, precum si formarea, de la inceput, a deprinderilor specifice de lucru intelectual
cerute de materia respectiva. Cercetarea pedagogica ademonstrat ca succesul si progresul
scolar al unei persoane depinde de capacitatea lui de a utilizao varietate de strategii cognitive
si metacognitive adecvate situatiei. Ca metoda de predare, cea mai potrivita pentru elevii cu
dificultati de invatare pare a fi conducerea pas cu pas a acestor elevi de catre profesor in
realizarea diferitelor tipuri de sarcini. Dupa ce au invatat sa execute corect asemenea sarcini,
sa li se propuna diferite exercitii siaplicatii in situatii practice, oferindu-le dupa fiecare un
feedback imediat si amanuntit.
In concluzie, profesorii pot folosi mai multe strategii prin care ii pot ajuta pe elevii
cudificultati de invatare sa obtina succesul scolar dorit, cum ar fi: prezentarea cu claritate a
modului in care trebuie sa fie indeplinite sarcinile de invataredin clasa sau temele pentru
acasa, astfel incat elevii sa inteleaga ce trebuie sa faca; prezentarea modului in care este
organizat materialul care trebuie invatat; folosirea unor manuale alternative, corespunzator
capacitatilor de lectura ale elevilor; prezentarea unor indrumari care sa-i ajute pe elevi sa
identifice in textele cititeinformatiile cele mai importante; prezentarea informatiei in diferite
alte modalitati decat cea a textelor scrise; oferirea unor indicatori de memorare care sa-i ajute
sa retina anumite informatiiimportante; reducerea numarului factorilor exterior care pot sa
distraga atentia elevilor de la lectie.
In unele scoli, activitatea educativa desfasurata in sala de clasa cu profesorul estecompletata
cu activitati educative speciale, cu caracter suplimentar, desfasurate intr-un cabinetdotat cu
resurse de invatare suplimentare. Acest program individualizat de studiu de care urmeza sa
beneficieze un elev, in funtie dedificultatile intampinate, este stabilit, de obicei, de o echipa de
profesori, specializata in stabilireaserviciilor educative speciale.
BIBLIOGRAFIE

Ghergut, A., Sinteze de psihopedagogie speciala, Editura Polirom, 2005

Ionescu, M., Educatia si dinamica ei, Editura Tribuna invatamantului – Bucuresti, 1998