UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI BRAȘOV

FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
PIPP ANUL I, SEMESTRUL I

Lector univ. dr. CRISTIANA BĂLAN

 EDUCAŢIA ŞI SOCIETATEA CONTEMPORANĂ
1. Perspective asupra educaţiei
2. Educaţia şi provocările societăţii contemporane
3. Educaţia permanentă
◦

Obiective:
◦ În urma studiului capitolului, veţi fi capabili:

să identificaţi perspectivele abordării educaţiei;

să enumeraţi trăsăturile definitorii ale educaţiei;

să explicaţi funcţiile educaţiei;

să caracterizaţi problematica lumii contemporane (PLC)

să argumentaţi politicile educaţionale, pe baza principalelor misiuni ale Uniunii Europene;

să evaluaţi „paradigma triplizării educaţiei”, pe baza teoriei lui Cheng;

să completaţi matricea triplizării educaţiei (individualizare, localizare, globalizare), în funcţie de implicaţiile în educaţie şi în funcţie de fenomene şi caracteristici
asociate;

să comparaţi paradigma triplizării educaţiei cu paradigma educaţională tradiţională;

să comentaţi schimbarea paradigmei educaţionale, de la învăţare limitată în şcoală, la educaţia localizată şi globalizată;

să precizaţi direcţiile de dezvoltare a educaţiei în secolul XXI;

să definiţi educaţia permanentă;

să enumeraţi principiile definitorii în educaţia permanentă;

să recunoaşteţi componentele majore ale educaţiei permanente (educaţia iniţială, educaţia adulţilor, educaţia difuză), pe baza ofertelor educaţionale specifice;

să analizaţi relaţia dintre sistemul de învăţământ şi sistemul instituţional al educaţiei permanente;

să analizaţi conceptul de autoeducaţie din perspectiva educaţiei permanente.


◦
EDUCAŢIA ŞI SOCIETATEA CONTEMPORANĂ
◦
◦ Conceptele cheie:
◦
◦ -fenomen individual şi social
◦ funcţiile educaţiei (socio-umane, tehnico-economice, politice, culturale, educaţionale)
◦ problematica lumii contemporane
◦ provocarea incluziunii sociale, provocarea cunoaşterii, provocarea descentralizării, provocarea
resurselor
◦ spaţiu european al educaţiei permanente, spaţiu cultural european
◦ mobilitate educaţională şi profesională
◦ paradigma triplizării în educaţie (individualizare, localizare, globalizare)
◦ axele educaţiei viitoare
◦ sistemul instituţional al educaţiei permanente
◦ educaţie permanentă
◦ autoeducaţia
◦
 Perspective asupra educaţiei

Educaţia reprezintă unul dintre domeniile de cunoaştere cu mari implicaţii în procesul

dezvoltării umane şi sociale.
Complexitatea sa este dată de abordările multiple care trebuie avute în vedere:

perspectiva subiectului aflat sub influenţă educaţională (nevoi şi particularităţi);

perspectiva adultului pe care o conţine idealul educaţional;

perspectiva situaţiilor educaţionale, aspecte instituţionale sau neinstituţionale;

perspectiva procesului educaţional, aspecte statice (constante, valori) şi dinamice.
◦
 ◦Realizând o sinteză a trăsăturilor definitorii ale educaţiei ca fenomen individual şi social complex,
aşa cum sunt ele surprinse de diverse definiţii în literatura de specialitate, evidenţiază următoarele:
•

•
Educaţia este un demers caracteristic exclusiv fiinţei umane pentru că presupune existenţa conştiinţei.

Educaţia este deliberată, însă este mai mult o propunere, o intenţie şi nu o certitudine. Acţiunile
întâmplătoare nu pot avea influenţă automată, ci sunt mediate, exploatate şi integrate într-un
complex de mesaje educaţionale.

În măsura în care influenţele sunt asumate de instituţii, acţiunile educaţionale permit organizare,
structurare şi chiar planificare din perspectiva sarcinilor şi a timpului.

Educaţia se realizează din perspectiva unui ideal de persoană, ideal acordat la reperele culturale şi
istorice, naţionale şi internaţionale, precum şi la determinante psihologice, care ţin de psihologia
vârstelor sau de caracteristicile unei generaţii.

Educaţia nu este o etapă limitată la o anumită vârstă, ci un proces continuu şi permanent care se întinde
pe tot parcursul vieţii unui individ.
◦
 ◦Complexitatea educaţiei este evidentă şi din perspectiva consecinţelor pe care acesta le poate avea în
planul dezvoltării umane şi sociale.
◦În acest sens, în literatura de specialitate, funcţiile educaţiei sunt percepute diferit, luîndu-se drept criterii
de analiză în special raportarea la dimensiunile existenţei umane (funcţia cognitivă, economică şi axiologică)
sau la domeniile vieţii sociale (funcţia politică sau civică, funcţia economică, funcţia culturală (cf. Sorin
Cristea, 2000).
◦
◦Propunem o perspectivă asupra funcţiilor educaţiei care încearcă să valorifice perspectiva holistică
asupra educaţiei (educaţia ca tot, ca experienţă globală, completă şi complexă), pornind de cele două
dimensiuni propuse de Cheng (2000) în analiza calităţii educaţiei:
◦domeniul (tehnico-economic, socio-uman, politic, cultural şi educaţional)
◦nivelul de impact (individual, instituţional, comunitar, naţional şi internaţional /global).

Apar aici două idei importante:

- ideea educaţiei ca „resort autoreglator” (datorită căruia subiectul se creează pe sine)
- perspectiva internaţională/globală ca nivel de analiză a educaţiei anticipată de George Văideanu (1988).
◦
◦
1. Funcţiile socio-umane ale educaţiei
Acestea se referă la impactul acesteia în planul dezvoltării personalităţii omului şi al relaţiilor sociale la diferite niveluri.

◦ La nivel individual, educaţia contribuie la dezvoltarea maximală a potenţialului psihic şi social al elevilor.
◦
La nivel instituţional, şcolile şi celelalte instituţii educaţionale facilitează apariţia şi întărirea calităţii relaţiilor interumane şi a comportamentului
organizaţional.
◦
La nivel comunitar educaţia răspunde nevoilor sociale prin funcţii ce includ integrarea socială a membrilor,
facilitarea mobilităţii sociale în cadrul structurii sociale existente şi consolidarea conceptului de echitate socială.
◦
Datorită creşterii conştiinţei globale, educaţia trebuie să-şi propună dezvoltarea subiecţilor în spiritul armoniei
internaţionale, cooperării sociale, relaţiilor sociale la nivel global, precum şi educaţia pentru eliminarea
discriminării naţionale, regionale, rasiale şi sexuale.
◦Asigurarea relevanţei şi calităţii educaţiei în privinţa funcţiilor socio- umane este în prezent un subiect
fierbinte în alcătuirea şi dezbaterea politicilor educaţionale.
2. Funcţiile tehnico-economice
Acestea se referă la contribuţia educaţiei la dezvoltarea şi nevoile tehnice sau economice la fiecare dintre cele cinci niveluri
(individual, instituţional, comunitar, naţional şi internaţional /global).
◦
La nivel individual, educaţia oferă elevilor oportunităţi de acces la cunoştinţele şi abilităţile necesare existenţei şi concurenţei
într-o societate modernă.
◦
La nivel instituţional, instituţiile educaţionale se preocupă de calitatea şi transparenţa serviciilor pentru clienţi, angajaţi şi
partenerii organizaţiilor.
◦
La nivelul comunităţii şi al societăţii, şcolile şi instituţiile educaţionale sprijină nevoile economice şi instrumentale ale
comunităţii locale, modifică şi formează comportamente economice şi contribuie la dezvoltarea şi stabilitatea societăţii în
ansamblul său.
◦
Acestea alimentează nivelul global printr-un sistem educaţional şi de formare a adulţilor capabili şi responsabili din punct de
vedere economic, tehnologic şi ecologic, la o comunitate mondială în formare.
◦
3. Funcţiile politice
Acestea reflectă impactul educaţiei asupra dezvoltării politice.
•
La nivel individual, educaţia urmăreşte dezvoltarea atitudinilor şi aptitudinilor civice pozitive, ca
şi pregătirea copiilor şi tinerilor pentru exercitarea drepturilor şi responsabilităţilor cetăţeneşti.
•
La nivel instituţional, instituţiile educaţionale activează ca locuri pentru încurajarea discuţiilor
critice pe teme politice de interes direct.
•
La nivelul societăţii şi al comunităţii, educaţia joacă un rol important în promovarea conştiinţei
democratice şi facilitează dezvoltarea şi schimbarea politică.
•
Conştientizarea creşterii interdependenţei globale întăreşte nevoia unei educaţii pentru înţelegere
şi eliminarea conflictelor internaţionale.
4. Funcţiile culturale
Acestea au în vedere contribuţia educaţiei la transmiterea şi crearea culturii.
•
La nivel individual, educaţia îşi asumă dezvoltarea laturii creative şi estetice, precum şi contactul cu valorile culturale
specifice.
•
Instituţiile educaţionale activează ca agenţi de transmitere sistematică a culturii, ca integratori culturali în cadrul unui spaţiu
multicultural şi ca revitalizatori culturali.
•
La nivelul societăţii şi al comunităţii, instituţiile educaţionale deseori servesc ca şi spaţii culturale care reflectă normele
explicite şi aşteptările comunităţii locale.
•
La nivel global, educaţia poate contribui la valorizarea diversităţii culturale şi toleranţei faţă de normele, tradiţiile, valorile şi
credinţele altor ţări şi regiuni.
Datorită dificultăţilor realizării practice a acestor funcţii, relevanţa culturală pentru viitor a educaţiei - însemnând
dezvoltarea pe termen lung (durabilă) a indivizilor, comunităţii, societăţii sau a întregii lumi, reprezintă o mare
provocare pentru managementul educaţional la nivel local şi organizaţional.

•
5. Funcţiile educaţionale
Acestea aduc în atenţie educaţia ca valoare în sine (comoara ascunsă, după cum este numită în documentul Comisiei UNESCO - J.
Delors et al., 2000) şi reflectă rolul politicilor în dezvoltarea şi menţinerea educaţiei.
•
Spre deosebire de percepţia tradiţională potrivit căreia educaţia reprezintă un mijloc pentru atingerea unor valori economice, sociale,
politice şi culturale, rapiditatea şi dinamismul transformărilor actuale au condus la acceptarea faptului că educaţia este prin ea
însăşi un scop crucial.
•
La nivel individual, educaţia promovează ca scop “a învăţa să înveţi”.
•
La nivel instituţional, instituţiile educaţionale servesc ca loc unde profesioniştii în domeniu lucrează împreună pentru a îmbunătăţi
metodele de învăţare şi predare prin sprijinul reciproc şi împărtăşirea inovaţiilor.
•
La nivelul societăţii şi al comunităţii sunt oferite servicii pentru diferitele nevoi educaţionale ale comunităţii, facilitează dezvoltarea
tuturor mediilor educaţionale, contribuind astfel la formarea unei societăţi care învaţă.
•
Într-o lume interdependentă, educaţia poate încuraja înţelegerea şi sprijinul reciproc dintre naţiuni, prin dezvoltarea educaţiei globale
şi a cooperării educaţionale internaţionale. Importanţa în creştere a învăţării de-a lungul întregii vieţi pentru dezvoltarea viitoare
întăreşte rolul acestor funcţii.