FORMELE EDUCAȚIEI

• Zelina Barbara Patricia, Pirtea Cristina Ioana, Portik Apor – STUDENȚI ccia anul 1
• FACULTATEA DE CONSTRUCȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ
• 2021

Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didactic

Prof.univ.dr. Florica Orțan
 STRUCTURA PREZENTĂRII

• Istoria, originea, ereditatea, forma educației în trecut și în prezent, comparări

• Formele educației, scopuriile, efectele, necesitățiile
• Interdependența între formele educației (cu și fără pandemie)
• Brainstorming, întrebări, idee cum ar trebui să fie educație
 ISTORIA, ORIGINEA, EREDITATEA, FORMA EDUCAȚIEI ÎN TRECUT ȘI
ÎN PREZENT, COMPARĂRI

• Educaţia a însoţit istoria omenirii de la începuturile ei, şi va continua să existe de-a lungul întregii evoluţii a
acesteia. Educaţia este considerată un fenomen social, întrucat conservă şi transmite experienţa de cunoaştere
teoretică şi practică, valorile culturii şi civilizaţiei de la o generaţie la alta.
•      În cursul existenţei sale, fiecare persoană este supusă unor influenţe educative multiple, care pot acţiona
concomitent, succesiv sau complementar, în forme variate.    Unele acţionează spontan, incidental, altele au un
caracter organizat, sistematizat, provenite din partea şcolii sau a altor instituţii extraşcolare.
•      În stransă legatură cu ideea potrivit căreia învaţământul (educaţia şcolară ) trebuie privit în perspectiva educaţiei
permanente, s-au conturat conceptele de educaţie formală ( instituţionalizată ), educaţie nonformală (extraşcolară )
şi educaţie informală ( difuză ), pentru denumirea curentă a tipurilor de educaţie ce se realizează astăzi. Încă din
1974, Coombs şi Ahmed – echivalând educaţia cu invăţarea – au identificat aceste tipuri, definindu-le astfel:
 FORMELE EDUCAȚIEI, SCOPURIILE, EFECTELE, NECESITĂȚIILE

• educaţie informală: „proces ce durează o viaţă, prin care fiecare persoană dobândeşte cunoştiinţe,
îndemânări, aptitudini şi inţelegere din experienţele zilnice”
• educaţie nonformală: „orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal şi
care oferă tipuri selectate de învăţare subgrupelor specifice populaţiei (atât adulţii, cât si copii)”
• educaţia formală: „educaţia instituţionalizată, structurată in mod ierarhic, gradată cronologic si condusă
de la centru (Ministerul Învăţământului), prin tradiţie, ea a constituit centrul de interes al politicii
şcolare”
 FORMELE EDUCAȚIEI
Educaţi formală

Fiecare disciplina care se preda in invatamantul de toate gradele urmareste nu numai insusirea de cunostiinte, ci mai
ales formarea si educarea elevilor, dezvoltarea in mod specific a anumitor capacitate sau procese psihice, stimularea
formarii unor calitati general umane. Predarea influenţată, totodată, dezvoltarea atitudinilor, facilitează transformarea
cunoştiinţelor în convingeri, formarea progresivă a conduitei.
     Ca atare, educaţia formală permite o asimilare sistematizată a cunoştiinţelor şi facilitează dezvoltarea unor
capacităţi, a unor priceperi şi deprinderi, a unor aptitudini si atitudini necesare pentru inserţia individului în
societatea dată.
     Educaţia formală se realizează în funcţie de planuri, programe şi manuale şcolare, pe baza de orare şi de evaluări,
“acestea exprimându-se în moduri diferite: note, calificative, aprecieri, caracterizări”.

Educaţia formală este încredinţată unor educatori formaţi ca specialişti şi ca pedagogi şi metodişti ai predării
disciplinelor de învăţământ.
Evaluarea în cadrul educaţiei formale trebuie însoţită de dezvoltarea capacităţii de autoevaluare la elevi, de
autoaprecierea adecvată a rezultatelor obţinute. Participarea elevilor la aprecierea propriilor rezultate şcolare
cultivă motivaţia lăuntrică faţă de învaţătura şi atitudinea pozitivă, responsabilă faţă de propria activitate.
Educaţia nonformală FORMELE EDUCAȚIEI
Influenţele educaţiei nonformale se exercită fie prin mijloace şi instituţii tradiţionale (familia, organizaţii de tineret, case de
cultură şi tehnică, muzee, teatre, cinematografe, biblioteci, universităţi populare, excursi, expoziţii, formaţii cultural-
artistice etc. ) , fie prin intermediul mass-media.

Acţiunile incluse în perimetrul educaţiei nonformale la vârsta şcolară, prezintă unele trăsături specifice:
a) Caracterul opţional al activităţilor extraşcolare, în sensul că ele oferă elevilor posibilitatea să opteze pentru activităţi
la alegere.
Activităţile optionale, pe lângă aportul lor la formarea personalităţii, contribuie şi la recreere, destindere şi
reconfortare, la menţinerea capacităţii de efort prin asigurarea odihnei active.
Activităţile extraşcolare ale elevilor răspund funcţiilor importante ale timpului liber:

informare- să contribuie la îmbogăţirea orizontului de cunoaştiinţe şi informaţii din domeniile ştiinţei, tehnicii, culturii,
artei, literaturii etc.

formare-dezvoltare- să stimuleze dezvoltarea intelectuală, gândirea creatoare, inteligenţa, spiritual novator, să cultive
talente, valori morale, spiritul de cooperare şi sociabilitate etc.
destindere-recreere
divertisment-distracţie
 FORMELE EDUCAȚIEI

Cluburile pentru elevi, cercurile organiyate pe diferite specialităţi, urmăresc ocuparea eficientă şi placută a timpului
liber, cultivarea intereselor, înclinaţiilor si aptitudinilor elevilor.
- cunoaşterea şi însuşirea modalităţilor diverse de organizare şi petrecere a timpului liber
- identificarea şi cultivarea corespondenţelor optime dintre interese, aptitudini, talente şi posibilităţi de exersare şi
dezvoltare a lor
- formarea unui stil de viaţă civilizat.
b) Sunt activităţi care corespund intereselor, aptitudinilor, înclinaţiilor elevilor. Cluburile pentru elevi, cercurile organizate
pe diferite specialităţi au ca obiectiv primar ocuparea eficientă a timpului liber, cultivarea intereselor şi aptitudinilor elevilor.
Pentru a putea descoperi şi cultiva talente, aptitudini, cercul de elevi este costituit, organizat şi condus prin mijloace
pedagogice adecvate scopului pentru care a fost creat.
c) Antrenarea nemijlocita a elevilor la acţiuni în strânsă legătură cu îndrumarea competentă din partea adulţilor, sunt,
de regulă, sau în bună măsură, acţiuni concepute de elevi, care le dau prijelul să-şi îmbogăţească experienţa socială, să
participe la realizarea propriei instruiri şi educaţii.
d) Conţinuturile sunt expresia căutărilor, opţiunilor şi invenţiei elevilor.
 FORMELE EDUCAȚIEI

Activitaţile de cerc nu trebuie să repete manualul şi programa şcolară.

e) Solicitarea diferenţială şi diversă a elevilor în activităţile extraşcolare în funcţie de aptitudini, interese, dorinţe, sex
etc., ceea ce favorizează individualizarea proceselor educaţionale.
f) Marea majoritate a activităţilor extraşcolare nu sunt grevate de evaluări, de măsurări şi aprecieri care să se
exprime în note sau calificative.
g) Educatorii joacă rolurile mai discret, asumându-şi adesea misiunea de animatori sau moderatori. Activităţile sunt
îndrumate şi coordonate de un personal specializat, în strânsă legătură cu elevii, părinţii, organizaţiile culturale etc.
Raportul educaţiei nonformale cu educaţia formală este unul de complementaritate, atât sub aspectul conţinutului, cât şi al
formelor şi modalităţilor de realizare.
 FORMELE EDUCAȚIEI
EDUCAŢIA INFORMALĂ

Acest tip de educaţie se realizează graţie influenţelor cotidiene, prin interacţiunea individului cu alte persoane în
mediul social, cultural, economic ş.a. Sunt influenţe ce se situează în afara unui cadru organizat, instituţionalizat,
provenite din partea întregului mediu de viaţă, a ambianţei familiale, ca şi a celei imediate (civilizaţie urbană,
viaţă a satului, grupuri de vârstă), şi se datorează muncii efectuate, meseriei prestate, participării la viaţa social-
culturală etc. Aceste activităţi nu îmbracă forme explicit educative.
    Cele mai semnificative mesaje informale sunt cele emise de mass-media, în special de televiyiune, de casete şi
de filme. Influenţele educative de tip informal au şi anumite aspecte ale vieţii familiale (exemplul concret al
părinţilor, atitudinile manifestate de un gen sau altul etc.).
     Educaţia informala include experienţe trăite, idei aplicate sau valori „încercate” în viaţa cotidiană.
     Se pare că educaţia informală precede şi depăşeşte ca durată, conţinut şi modalităţi educaţia formală.
     În contextul informal de educaţie, iniţiativa învaţării revine individului, educaţia este voluntară, iar grilele de
evaluare sunt altele decât în educaţia formală, competenţa într-un domeniu sau altul fiind criteriul reuşitei.
 FORMELE EDUCAȚIEI

Învăţarea de tip informal este:

-          foarte inegală de la elev la elev

-          învaţare semiformală = studiu independent, orientat de profesor, dar realizat acasă
-          învăţare realizată în împrejurări diferite, cu grad scăzut de prelucrare
-          învăţare în domenii puţin frecventate de şcoală: cosmosul, viaţa oceanelor etc.
-          numai unele informaţii devin cunoştiinţe
-          învăţare cu caracter pluridisciplinar.
 FORMELE EDUCAȚIEI

Dezvoltarea acestei forme de educatei se poate realiza prin sporirea caracterului educativ al  influentelor spontane
provenite in special din mass-mediei si din mediul comunitar. Acest fapt presupune cresterea substratului cultural si al
beneficiului formativ-educativ al informatiilor oferite pe diverse cai, lucru care determina la randul sau, ridicarea nivelului
cultural al societatii.
In tarile dezvoltate se manifesta tendinta institutionalizarii educatiei informale in cadrul organizatiilor de tineret  si
comunitare. In acest sens, specialistii, incurajeaza oamenii sa se gandeasca la propriile experiente si situatii de viata si sa
discute despre acestea cu  ceilalti membrii prezenti
Educatori informali pot fi atat parintii cat si prietenii, rudele, factori implicati intr-un proces care se deruleaza continuu in
sensul sprijinirii individului sa invete si sa se descurce in viata. La randul nostru, fiecare dintre noi este un educator informal
pentru cei din jurul sau si pentru sine. Facem acest lucru uneori in mod intentionat, alteori intuitiv
 FORMELE EDUCAȚIEI
INTERDEPENDENŢA FORMELOR DE EDUCAŢIE
Educaţia formală are de căştigat dacă integrează creator influenţele datorate modalităţilor de educaţie nonformală şi
informală. În acelaşi timp, acumulările educative formale pot contribui esenţial la dezvoltarea şi eficacitatea celorlalte.
Unii autori propun variate modalităţi de articulare a educaţiei formale, nonformale şi informale cum sunt:

- lecţii tematice sau lecţii cu deschidere spre informaţia obţinută de elevi in cadrul informal

- lecţii şi echipe de profesori (biologie-chimie sau fizică şi literatură etc) pregătite în legătură cu temele de bază ale
informaţiei obţinute în cadrul informal (filme, excursii, emisiuni TV) referitoare la cosmos, la oceane etc.

- ore de filosofie, când ele au deschidere spre problematica lumii contemporane şi a vieţii

- folosirea metodelor care leagă învăţarea în clasă cu învăţarea independentă

- unele activitaţi extraşcolare (cercuri, excursii didactice) pot servi aceluiaşi scop.
 BRAINSTORMING, ÎNTREBĂRI, IDEE CUM AR TREBUI SĂ FIE
EDUCAȚIE

• De la ce vârstă
• Bilingvism sau trilingvism înainte de 6 ani
• Dependența digitală
• Cum trebuie să fie un pedagog?
• Alfie Kohn
• Dr Spitzer
• Metoda finlandeză
• Sufletul, Maria Tereza
BIBLIOGRAFIE

Cucoş C., „Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi 2002

Creţu D., „Psihopedagogie - Elemente de formare a profesorilor”, Editura Imago, Sibiu 1999
Jinga I., Istrate E., „Manual de pedagogie”, Editura All, Bucureşti 2006
http://www.asociatia-profesorilor.ro/educatia-informala.html