Influenţa textelor literare asupra educaţiei morale a elevului

Una dintre cele mai complexe şi mai dificile probleme care ocupă un important loc în
studiile de pedagogie o reprezintă educaţia intelectuală, proces reprezentat de îndrumarea şi
stimularea gândirii copilului într-o manieră sistematică, realistă şi critică. De aceea, educaţia
intelectuală trebuie valorificată prin asigurarea creşterii inteligenţei şi susţinută prin cele mai
bune metode didactice, realizate cu perspicacitate.
În pofida faptului că societatea românească de azi nu şi-a însuşit încă un sistem de
valori pertinent, prin care educaţia să îşi poată întemeia un program, cu toate acestea, trebuie
să existe o continuitate în formarea fiinţelor umane, cu un nivel de cunoaştere şi aptitudini,
cu spirit critic şi capacitate de a acţiona, astfel încât să îi permită elevului progresul
dezvoltării, cunoaşterii de sine şi să îşi poată asuma rolul social. Problema actuală nu persistă
neapărat în pregătirea copilului pentru societate, cât în a înţelege lumea înconjurătoare,
manifestându-şi în acelaşi timp, un comportament responsabil şi corect. Realizarea
deprinderii acestor atitudini sociale fundamentale vor reda forma valorii educaţionale
obţinută în urma variabilelor precum: scopul, mijlocul, situaţia şi valoarea de umanitate. Aşa
cum afirmă şi Constantin Cucoş, valoarea educaţională reprezintă un “raport optim de
adecvaţie dintre mijlocul (forma, condiţiile) de realizare a educaţiei şi finalitatea (ţinta)
acesteia- formarea individului pentru umanitate”[1].
Pentru ca idealul educativ să devină realizabil în acest context, Constantin Cucoş redă
viziunea sa asupra atitudinii axiologice faţă de conţinutul educaţiei, propunând o serie de
obiective, precum: aplicarea logicii, proxiologiei şi axiologiei în sistemul de cunoştinţe şi
deprinderi; selecţionarea conţinuturilor în funcţie de metodologiile de cunoaştere, tehnicile
de muncă intelectuală, modalităţile de căutare a informaţiilor, ţinând cont de mutaţiile şi
apariţiile noilor stimuli culturali, aspiraţiile elevului; reaşezarea priorităţilor în funcţie de
formarea morală şi spirituală a persoanei; echilibrarea valorilor specifice învăţământului şi
valorile externe acestuia; îmbinarea valorilor culturale.[2]
Prin educaţie, elevul îşi dezvoltă personalitatea, îşi sădeşte o mentalitate pozitiv-
constructivistă şi reuşeşte să se ridice din starea primară, biologică, într-o stare spirituală,
culturalizată. Cu ajutorul unei activităţi specializate, educaţia prinde contur sub aspectul mai
multor factori precum conţinutul, momentul, nivelul, intensitatea şi forma a ceea ce i se oferă
elevului, toate beneficiind de o contribuţie esenţială în formarea şi dezvoltarea personalităţii
Pagină 1 din 18
acestuia. Cu un conţinut selectat, organizat şi îndrumat de specialişti formaţi în domeniu,
educaţia, în rol de conducător, va deveni ghid în interacţiunea factorilor personalităţii care
vor determina, în cele din urmă, dezvoltarea psihică. Prin educaţia îndrumată de către un
cadru didactic se poate corecta ceea ce este negativ în personalitatea elevului şi contura
laturile pozitive ale personalităţii acestuia. Aşadar, şcoala nu contribuie doar la formarea
specialiştilor, ci formează şi oameni, iar ca modalităţile de pregătire să fie eficiente şi
constructive, este necesar ca îndrumătorul să colaboreze cu elevul, astfel încât să se
completeze reciproc, în orice situaţie şi moment.
Subiectul cercetării de faţă urmăreşte consecinţele morale şi estetice pe care le au
personajele din literatura studiată şi impactul acestora asupra personalităţii elevului.
Contrastul dintre modelele descoperite prin lectură, prin comportamente de inferioritate sau
superioritate, perpetuează în accepţiunea elevului ori prin refuzarea modelelor din literatura
în care nu se regăseşte ori alegerea unui tip de comportament în conformitate cu modelele
culturale. Valorile culturale esenţiale ale omenirii, descoperite prin intermediul conţinuturilor
învăţământului se vor impregna în cunoştinţele generale ale elevului, punând baza unei
comunicări interumane şi fundamentul cultural al personalităţii acestuia. Prin finalităţile
educaţionale se vor remarca atitudini şi aptitudini, cu o gamă de cunoştinţe generale bazate
pe studiu, dintr-o perspectivă culturală largă a surselor conţinuturilor. Valoarea, ”totalitatea
însuşirilor care dau preţ sau importanţă unui lucru sau unei persoane”[3], depinde îndeosebi
de moştenirea şi deschiderea culturală, mentalitate, modul de gândire, tendinţe. Valorile
morale exercită o puternică inflenţă asupra dezvoltării personalităţii copilului, asigurând
condiţii favorabile formării unei imagini cât mai completă asupra lumii, oferind posibilitatea
înţelegerii multiplelor forme ale vieţii şi dând capabilitatea acestuia de a-şi câştiga
autonomia.
Literatura ocupă un rol important de modelare nu numai a personalităţii, ci şi a
gândirii şi a exprimării, determinând elevul să participe la viaţa eroilor astfel încât, cu
ajutorul imaginilor, sentimentelor, modelelor descoperite, să îşi exprime stările de conştiinţă
şi să îşi însuşească anumite trăsături pe care le analizează în paralel cu cele ale personajului
ales drept model. Într-un articol din ”Flacăra”, Constantin N. Arseni[4] afirmă că şi literatura
are o contribuţie dominantă în realizarea unui profil cristalizat sub aspect moral şi spiritual:
”Specialist mare fără orizont mare nu există. Orizont mare fără limbă şi literatură maternă,
Pagină 2 din 18
nici vorbă. Numai literatura şi arta dezvoltă mintea, sensibilitatea, spiritul omului. Literatura
şi arta formează tot ce e frumos în creierul nostru.”[5]
Prin intermediul literaturii, nivelul productiv al gândirii critice se activează în
momentul în care elevul identifică în textele literare acele persoane-eroi, dominaţi de factorii
precum timpul, spaţiul, categoriile sociale, curentele literare. Pe parcursul analizei literare,
profesorul trebuie să implice pe elev la îndelungate observaţii, dezbateri şi confruntări ca, în
cele din urmă, mesajul transmis să devină şi operaţionabil. Mesajele interpretate necesită să
fie explicate în funcţie de situaţiile socio-pedagogice pentru a se menţine un echilibru între
conţinut şi imaginea redată de către acesta. Astfel, elevul va deveni pregătit în detrimentul
cerinţelor şi aspiraţiilor societăţii şi va putea raţionaliza atât fundamentele sociale şi
psihilogice, în urma cărora îşi va putea delibera deprinderile pe care le-a acumulat în urma
educaţiei ce l-a format. În acest context, educaţia şi instruirea trebuie să atingă obiective clar
formate prin continuitatea, concentrarea şi intensitatea informaţiilor atent selectate şi
structurate, astfel încât să faciliteze dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor necesare omului
şi integrării acestuia în societate.
Numeroase cercetări efectuate în domeniul ştiinţelor educaţiei au identificat o serie de
definiţii, prin intermediul tratatelor şi cursurilor susţinute în întreaga lume, unele incluse şi în
dicţionare, precum cea a autorului Olivier Reboul: ‘’Educaţia este acţiunea care permite unei
fiinţe umane să-şi dezvolte aptitudinile sale fizice şi intelectuale ca şi sentimentele sale
sociale, estetice şi morale, cu scopul de a îndeplini cât mai posibilă obligaţia sa de om.’’[6]
Profesorul trebuie să precizeze clar scopul unei lecţii de literatură pentru a evidenţia esenţa
instructiv-educativă a acesteia, unde obiectivul dominant să dezvolte personalitatea elevului
sub anumite aspecte şi să-i determine progresul în direcţiile propuse. Acest progres îl va
ajuta pe elev să fie pregătit în întâmpinarea sarcinilor actuale şi de perspectivă ale societăţii,
să îşi dezvolte anumite aspecte intelectuale, morale şi estetice şi să îşi cunoască mai mult
latura multilaterală a personalităţii. În acest sens, profesorul va ţine cont de trei elemente
principale precum conţinutul temei pe care o va preda, nivelul de dezvoltare al fiecărui elev
şi sarcinile care necesită orientare către direcţia dezvoltării personalităţii elevului, în funcţie
de cunoştinţele şi deprinderile consolidate pe baza conţinutului prezentat şi de vârsta şi
pregătirea pe care a acumulat-o anterior. Aşadar, prin conţinutul temei prezentate, acesta va
fi ajutat şi stimulat în direcţia unor cerinţe mai înalte, atât sociale cât şi individuale, în
Pagină 3 din 18
măsura în care îi permit informaţiile şi nivelul actual de dezvoltare al copilului. Aşa cum
afirmă şi Sorin Cristea că procesul de învăţământ reprezintă ‘’principalul subsistem al
sistemului de învăţământ, în cadrul căruia are loc activitatea de instruire organizată conform
obiectivelor educaţiei care orientează formarea-dezvoltarea personalităţii elevului-
studentului’’[7], vom realiza că transmiterea de cunoştinţe acestuia îi vor forma priceperi şi
deprinderi care îi vor dezvolta gândirea, spiritul de observaţie, imaginaţia, sentimenetele şi
voinţa sa, obişnuindu-se cu disciplina, perseverenţa şi conştiinciozitatea în munca depusă la
şcoală. Conform autoarei Elena Macovei[8], ca procesul de învăţământ să devină realizabil
în aceste condiţii stabilite, sunt necesare acţiuni de organizare şi de planificare, pe baza unor
planuri sau programe cu obiective în instruirea şi educarea copilului, tânărului, adultului. În
acest sens, profesorul trebuie să îşi stabilească materiale, strategii, forme de organizare,
obiective, metode de predare care vor interacţiona în cadrul activităţii şi se vor desfăşura
într-un mod organizat şi sistematic în realizarea finalităţilor propuse. Aceşti paşi importanţi
vor determina o schimbare de durată în comportamentul elevului, în modul de a gândi, a
simţi şi a acţiona, acumulând deprinderi, competenţe şi convingeri care nu erau la fel de bine
impregnate înainte. Pentru ca elevul să intre în emisfera acestei schimbări, prin universul
literaturii, este necesar ca profesorul să abordeze metode de predare utile scopului lecţiei.
Prezentarea metodelor, fie tradiţionale sau moderne, este utilă dezvoltării acestei competenţe,
cât şi problemelor sensibile prezente în învăţământul actual.
În ceea ce priveşte studiul literar pe baza metodelor abordate în prezent, educaţia
intelectuală poate ridica o diversitate de întrebări care privesc nu numai achiziţionarea pură
de noţiuni sau concepte teoretice, ci şi nuanţarea rafinată a lecturării care îndrumă spre o
multitudine de expozeuri creatoare de imaginaţie. În acest context, elevul va trebui să
mediteze asupra propriilor întrebări, evaluate cu ajutorul profesorului: ‘’Ce rol are în viaţa
mea studierea limbii şi literaturii române?’’; ‘’Cum îmi voi putea cultiva sensibilitatea
culturală în funcţie de valorile literaturii române?’’; ‘’ Cum îmi pot sădi cunoştinţele morale
şi idealurile de viaţă prin prisma personajelor din operele literare prezente în manualele
şcolare?’’; ‘’Sunt oare textele şi informaţiile care fac trimitere la realităţi în conformitate şi
potrivite vârstei mele?’’; ‘’Sunt prezentate personaje cu care aş putea să mă identific?’’; ‘’Au
caracter educativ temele prezente în textele literare, precum familia, şcoala, munca sau
timpul liber?’’ etc.
Pagină 4 din 18
 În funcţie de aceste întrebări, principiile de predare abordate vor întreprinde un rol
esenţial în gradarea şi personalizarea atât a conţinuturilor operelor literare, cât şi a
personajelor prezentate. Cu privire la compeţentele ciclului liceal, conform ‘’Principiilor de
predare ale LLM vs. LLS’’[9], în care se vizează atât înţelegerea şi interpretarea textelor
studiate, formarea propriilor opinii asupra unui text literar sau nonliterar, stimularea
lecturării şi a gustului estetic asupra acesteia, cât şi consolidarea culturii ‘’privind evoluţia şi
valorile literaturii române’’[10] vom observa că, în conceptul amintit ulterior se urmăreşte
ca, prin liceu, să se formeze elita intelectuală. Acest concept încă ridică semne de întrebare,
din punct de vedere pedagogic, urmărindu-se dacă ‘’valorile’’ sunt corect impregnate şi
discutate în cursul orelor de literatură română, prin operele studiate şi impuse în programa
şcolară. Deoarece, prin modelele culturale prezentate, literatura influeneţează mintea
copilului, mai ales dacă acesta abordează un tip de literatura superficial, ce îl pune în
imposibilitatea de a-şi exterioriza exerciţiul spiritual.
Deşi se doreşte ‘’educarea conştiinţei morale şi sădirea idealurilor de viaţă, a
dorinţelor de progres spiritual’’[11] competenţele de lectură şi de reflecţie asupra mesajelor
care se transmit în mod direct elevului, necesită o înţelegere profundă a normelor de trai, atât
din cel cotidian cât şi din cel transpus în literatură, pentru ca acesta să poată face comparaţie
şi să distingă modelele pozitive de cele negative. Astfel, va reuşi să îşi preia singur
informaţiile din texte şi să analizeze acţiunile, dobândind capacitatea de a cunoaşte societatea
şi cultura, prin prisma vieţii de zi cu zi, comparând condiţiile din societate, relaţiile sociale şi
personale, comportamentul şi gesturile personajelor în conformitate şi cu realitatea prezentă.
Dacă înainte se punctau valorile clasice, precum transmiterea de mesaje umaniste, care
nu mai sunt studiate îndeosebi în literatură, acum punându-se accentul pe estetică, cum vor
putea elevii să distingă eroii, având în vedere că apar drept neînţeleşi, ridiculizaţi sau în
posturi inferioare? Oare conţinutul textelor oferă elevului posibilitatea de evoluţie şi
dezvoltare personală, atât timp cât în studiul literaturii materne se urmăreşte îndeosebi
dimensiunea estetică şi artistică?
Aşadar, acumularea cunoştinţelor pe baza informaţiilor receptate din lecturare va trebui
dirijată spre pregătirea pentru viaţa cotidiană, între reguli şi principii. Joseph Baldwin afirmă
că ‘’scopul educaţiei nu constă în a-i învăţa pe elevi să-şi cunoască manualele şi să se
servească de ele, ci în a-i învăţa să se cunoască pe ei înşişi şi să dea o bună întrebuinţare
Pagină 5 din 18
facultăţilor lor’’[12]. Se pare că în mutaţiile din practica educaţionala trebuie să intervină
transformări şi procese necesare existenţei umane. Deşi nu trebuie să o concepem neapărat ca
pe un mod de pregătire pentru conduita socială, cu toate acestea, în dimensiunea existenţială
este obligatorie prezenţa unei legături între şcoală şi viaţa elevului.
Prin prisma modelelor prezente în textele literare, elevul îşi va putea dobândi anumite
concepţii care vor conduce la descoperirea treptată a propriei personalităţi, însuşindu-şi
calităţile sau defectele descoperite prin desfăşurarea acţiunilor relatate. Calitatea idealului de
viaţă al elevului depinde chiar şi de potenţialul moral şi etic al personajului pe care acesta îl
studiază. Astfel, prin strategii şi metode specifice gândirii critice, elevul poate diferenţia
aspectele pozitive de cele negative şi să descopere ce rol pot avea în propria sa dezvoltare
personală.
În ‘’Metodica predării limbii şi literaturii române’’[13], Marilena Pavelescu prezintă
metoda blazonului modern, prin care elevul va reuşi să depisteze, să cultive şi să afirme
fortificarea unei gândiri logice, dezvoltându-şi totodată calităţile morale şi intelectuale,
devenind curios, inventiv, perseverent.
Acest blazon este prezentat ca o bicicletă, unde fiecare componentă este clădită pe o
întrebare. Fiecare răspuns va ajuta la o bună consolidare a înţelegerii personajului şi
comportamentului acestuia, în funcţie de gândirea şi faptele relatate în text. Astfel, conform
metodei prezentate de Marilena Pavelescu, avem următoarele întrebări:

 Ghidonul Ce ghidează personajul?

·         Pe ce îşi sprijină el acţiunea? (pe calităţile
sale, pe ajutorul altor personaje, pe
Roata din mediul/circumstanţele propice etc)
faţă  
Pedalele Asupra cui se răsfrânge acţiunea?
In viaţa căror personaje determină apariţia unor
Lanţul modificări?
Roata din Ce îl propulsează, care sunt personajele care îl
spate susţin?
Şaua Ce îl ajută să-şi menţină echilibrul/sau ce-l
Pagină 6 din 18
 determină să şi-l piardă?
Ce adevăruri i se descoperă; ce/cine îi arăta că a
Ochiul-de- procesat corect/greşit; cine/ce îi deschide ochii cu
pisică privire la modalitatea de acţiune?’’
 Prin răspunderea la aceste întrebări, elevul îşi va putea forma o viziune clară asupra
personajelor, descoperindu-le atât valorile morale, cât şi explicaţiile anumitor fapte care au
generat experienţa de viaţă. Aşadar, acesta îşi va construi o relaţie empatică cu personajul,
descoperind o viziune care îi va dirija gândirea prin instaurarea valorilor morale. La sfârşitul
acestui blazon, elevul va trebui să afle şi alte răspunsuri la obiectivele urmărite, precum
următoarele: ‘’cum văd’’, ‘’cum înţeleg’’, ‘’cum concep’’, ‘’ce descopăr’’, ‘’cum analizez’’,
‘’cum aplic’’, răspunsuri care vor reuşi să oglindească modul de a reflecta asupra
experienţelor de viaţă, dar şi de şcolar. Calităţile morale întreprinse pe baza textelor literare
studiate vor putea condiţiona astfel, dezvoltarea intelectuală. Această însuşire percepută ca
atare, ca o dezvoltare intelecutală, influenţează de asemenea şi randamentul şcolar al
elevului, asimilând cunoştinţele  prin învăţare. Aşa cum afirmă şi Jean Piaget[14], ‘’a învaţa
înseamnă a-ţi însuşi scheme sau structuri cognitive’’[15], prin urmare, activitatea se exercita
nu numai asupra mediului exterior, ci şi asupra propriei persoane, prin prisma conştiinţei şi
înţelegerii.
Dacă îndepărtăm paradigma ideologică prezentată, spre exemplu, cu ajutorul
personajului Goe, copilul de burghez răsfăţat, perspectiva interculturală poate fi sistematizată
prin procesul muncii şi învăţării, transformată ulterior în bun spiritiual propriu.[16] Prin
utilizarea criteriilor morale de către profesor, subliniind laturile personalităţii elevului în
corelaţie cel al personajului, acesta va putea dobândi valori precum curajul, sârguinţa,
comportamentul etic, prudenţa, puterea de muncă şi organizarea, întreţinându-le, totodată,
optimismul şi încrederea de sine, calităţi necesare şi indispensabile omului, în general.
Cu toate că şi elevul poate participa în procesul propriei formări, acesta trebuie
îndrumat de către cadrul didactic pentru a evita confundarea creativităţii cu abilitatea,
înţelegerea greşită a anumitor noţiuni sau împrejurări sociale, toate ducând la consolidarea
principiilor vieţii pe baza unor moravuri etice şubrede. De asemenea, profesorul nu trebuie să

Pagină 7 din 18
fie atent numai la ceea ce predă sau cum predă, fiind mai mult implicat în ceea ce doreşte să
transmită.
Astfel, după cum putem observa într-un chestionar realizat despre cum văd elevii educaţia
intelectuală pe care o primesc, în lucrarea ‘’Educaţia Intelectuală, studii constatative şi
prospective’’[17] se constată că şi cadrului didactic îi revine contribuţia la îndeplinirea
factorilor educativi asupra elevului. Pentru o analiză mai detaliată, vom lua în considerare
întrebarea nr. 4: ‘’Ce împrejurări şi persoane contribuie la dezvoltarea dumneavoastră
intelectuală?’’. Având în vedere că în viaţa elevului intervin o serie de împrejurări care
influenţează constant evoluţia acestuia, vom scoate în evidenţă anumite răspunsuri care ne
vor trimite direct la problema abordată în subiectul discutat:
 ‘’Persoanele care contribuie la dezvoltarea mea intelectuală sunt profesorii, iar
împrejurările sunt şcoala şi biblioteca’’ (răsp. nr. 32);
 ‘’Scoala şi cadrele didactice contribuie la dezvoltarea noastră din punct de vedere
intelectual’’ (răsp. nr. 478).
Aceste răspunsuri evidenţiază importantanţa cadrelor didactice în viaţa elevului, care reuşesc
să îşi pună amprenta asupra lui prin diferiţi factori educativi ce îl stimulează să fie conştient
de procesul învăţării. Astfel, şi transmiterea mesajelor în timpul orelor de limbă şi literatură
română, prin intermediul textelor studiate, este foarte importantă, deoarece copilul captează
informaţia şi o poate transforma într-un moto reprezentativ propriei gândiri.
Aşa cum putem observa chiar dintr-un alt răspuns al chestionarului, ‘’Intr-o cuvântare
a sa, Napoleon spunea: <<Nu geniul meu este cel care-mi inspiră brusc şi misterios ce anume
trebuie să spun şi să fac în împrejurări care altora li se par neaşteptate, ci propria gândire.
Lucrez mereu, lucrez acasă, lucrez când sunt la teatru, mă scol noaptea din somn tot ca să
lucrez. >> Împrejurarea este cartea <<Napoleon>>’’ (rasps. nr. 185), elevul a meditat asupra
unei idei dintr-o lecturare ce l-a determinat să constate un pas călăuzitor spre dezvoltarea sa
intelectuală. Aceste fapt este îmbucurător, la o privire de ansamblu asupra celor care sunt
pasionaţi de lecturare şi care sintetizează acele citate cu efecte pozitive asupra conştiinţei
morale, însă pe de o parte, cadrul didactic trebuie să ofere o maximă atenţie asupra
bibilografiei selective suplimentare, pe lângă cea impusă în programele şcolare, astfel încât

Pagină 8 din 18
să le determine o corectă viziune asupra noţiunilor suprinse sau să le îndrepte pe cele
analizate eronat.
Toate aceste particularităţi ale selecţiei persoanelor sau personajelor care aduc o
influenţă asupra dezvoltării intelectuale ale elevului, trebuie analizate prin metode didactice
potrivite desfăşurării lecţiei de literatură. Astfel, profesorului nu îi rămâne doar sarcina de a
se prezenta drept un cadru didactic care îşi parcurge activitatea în ciclul predare-învăţare-
verificare, ci şi analizarea acestuia în conformitate cu interesele elevului.
Chiar şi Ion T. Radu defineşte conduita didactică precum un mobil care produce
schimbări cu efecte şi conţinuturi cunoscute dinainte de profesor, astfel: ‘’un repertoriu de
comportamente, atitudini și tehnici structurate într-un sistem, prin care un profesor asigură
instruirea elevilor, realizează formarea personalităților, dezvoltă capacitățile intelectuale,
influențează asupra concepțiilor și comportamentelor elevilor.’’ Cu alte cuvinte, performanţa
cadrelor didactice în clasa de elevi poate fi condiţionată de o multitudine de factori care pot
afecta desfăşurarea activităţii educaţionale ale acestora. De aceea, profesorul are menirea de
a reda o interpretare obiectivă asupra unei opere literare, îndrumând pe elev să analizeze din
perspectiva mai multor concepte de valoare, precum cele creative, estetice, teologice, critice,
temporale, atemporale, psihologice, stilistice etc. Toate acestea trebuie corect definite
deoarece, prin literatură, elevul îşi modelează personalitatea, gândirea şi sentimentele,
datorită participării la viaţa eroilor, în care se expun acţiuni ce îi determină să îşi exprime
stări de conştiinţă şi nu numai, să îşi însuşească modelele pe care şi le aleg. Astfel,
înţelegerea şi interpretarea unui text literar oglindeşte eul care se priveşte şi se analizează în
paralel cu subiectul, pentru a se descoperi, cum şi Martin Heidegger[18] afirmă că ‘’opera
literară serveşte drept pretext pentru cunoaşterea de sine’’.
Aşa cum se prevede în ‘’Privire comparativă (LLM vs. LLS) privind abordarea
problemelor de metalimbă’’[19], literatura a început să fie din ce în ce mai puţin didactică,
unde etica şi valorile morale sunt transparent evidenţiate. Astfel, cum poate proceda
profesorul în privinţa elucidării acestor conduite, pentru a putea fi corect percepute şi
sintetizate de către elev, în circumstanţele în care mesajul umanist este aproape inexistent?
Având în vedere că temele care ‘’se alătură morbidului omniprezent’’[20] sunt cel mai des
analizate prin prisma perspectivei estetice, precum ipostazierea eroilor masculini în antiteză
cu eroinele feminine sau sugrumarea capacităţilor intelectuale şi morale ale copilului din
Pagină 9 din 18
textele studiate, cum vor putea fi valorificate noţiunile precum ‘’binele, adevărul şi
frumosul’’[21]?
Pe parcursul analizei personajelor prezente în textele literare studiate în manualele
didactice, va reuşi profesorul să transmită în mod corect mesajul elevului? Aşadar, acesta
trebuie să fie capabil să emită informaţia cu care se intră în contact prin prisma analizelor
literare, în paralel cu conduita vieţii de zi cu zi, fără a ignora amănuntele cu proces de
instruire, care se presupune a fi achiziţionate, dar şi verificate.
Aceste mesaje pot fi transmise şi prin alte metode, nu doar prin cea a blazonului
modern, ci şi prin ‘’Diagrama cauzelor şi a efectului’’, prezentată tot de Marilena Pavelescu
în ‘’Metodica predării limbii şi literaturii române’’[22]. Construirea acestei diagrame oferă
posibilitatea evidenţierii acţiunii personajelor analizate într-un text literar studiat, prin prisma
motivării cauzelor şi efectelor comportamentului şi modului de gândire reflectate în
atitudinile relatate.
Astfel, prin descoperirea acestor cauze şi efecte, unde motivarea acţiunii unor personaje se
situează în vârful subiectului abordat, trebuie să se aibă, în principiu, ca şi scop, înţelegerea
conţinutului teoretico-ideologic al romanului, în funcţie de aceste cerinţe stabilite, pentru ca
elevul să fie capabil să deosebească modalitatea scriitorului de a intra în contact cu
problematica istorică şi viziunea asupra societăţii contemporane, să reuşească să
caracterizeze atât starea de conştiinţă a personajelor care sunt implicate în procesul
transformărilor sociale, cât şi să desprindă semnificaţiile actelor acestora, astfel încât să
poată ilustra comportamentul lor pe baza fragmentelor ce evidenţiază trăsăturile morale.
Aşadar, la final, elevul îşi va putea manifesta dorinţa de a se comporta în viaţa de zi cu
zi în spiritul personajelor-model oferite de acei eroi pozitivi ai romanului. Marilena
Pavelescu exemplifică prin diagrama cauzelor şi efectului motivaţia acţiunii personajului
Vitoria Lipan, astfel: 
 ‘’cauze: dorinţa de a afla mai repede adevărul; firea independentă, neîncrederea în
autorităţi, mentalitatea unui locuitor dintr-un sat izolat care reflectă opoziţia natură-
cultură etc. Gruparea acestora în majore şi minore;
 efecte: accede mai uşor la informaţii, deoarece oamenii au reţineri în a coopera cu
autorităţile; câştigă sprijinul autorităţilor, cărora le menajează orgoliul etc’’

Pagină 10 din 18
 Astfel, pe axa principală a diagramei se va trece efectul descoperit în urma analizei
făcute de către elevi, pe baza discuţiilor în care s-a stabilit problema abordată, iar pe ramurile
acesteia vor fi analizate cauzele majore care vor corespunde întrebărilor CÂND?, UNDE?,
CINE?, DE CE?, CE?, CUM? (s-a întâmplat). În cazul descoperirii unor cauze minore,
anume cele secundare, acestea se vor trece pe ramurile rezultate din cele ale cauzelor majore.
Acest stil abordat de către cadrele didactice prin care vor reuşi să conducă grupul de
elevi, va dezvolta de asemenea, prin modurile particulare şi specifice de configurare,
obiectivele şi strategiile didactice în funcţie de organizarea şi structurarea procesului de
învăţare. Aşadar, stilurile didactice dimensionate pedagogic, psihologic şi social, se
manifestă atât în domeniul vieţii cât şi a climatului cotidian, astfel  încât vor lua forma unui
stil de conducere socială. Deşi pot apărea şi efecte negative în planul concepţiei despre sine a
elevului, este important şi necesar să se cultive astfel de stiluri de conducere şi proiectare a
lecţiilor, cât mai apropiate de implicarea acestuia în procesele de elaborare şi desfăşurare a
lecţiei.
Pentru a putea înţelege personajul şi comportamentul acestuia, este necesar ca
profesorul să şi ofere timp discuţiilor pe marginea prezentării unităţii de învăţare, prin
aducerea de idei şi păreri care să distingă legătura şi diferenţa dintre realitate şi ficţiune, prin
raportarea statutului de identitate a personajului. Fişa de identitate a acestuia trebuie să ţină
cont, pe lângă cele amintite mai sus, şi de descrierea rolului unui curent literar în viaţa
culturală, cât şi de geneza stilurilor şi efectelor lor în planul social. Deoarece, prin lectură,
elevul îşi dezvoltă nu numai educaţia estetică, ci şi capacitatea de a stabili criteriile de
selectare ale valorilor cu care se confruntă în momentul analizei, precum adevărul, binele,
munca, generozitatea, respectul etc. Aşadar, atât componentele imaginare cât şi cele reale ale
unui text literar vor impregna virtuţi formative, capabile să contribuie la transformarea
elevului, oferindu-i o imagine asupra lumii. Virtuţile morale ale personalităţii pot fi
îndrumate prin lecturare, astfel încât acesta devine capabil să selecteze o serie de personaje
care, prin calităţile lor, i-ar putea forma atitudinea în societate.
În momentul în care îşi fac apariţia mesajele codificate, transmise prin semne estetice
în literatura studiată, trebuie descoperite cu ajutorul profesorului prin tehnicile de
interpretare şi valorificare a textului, pentru a desluşi semnificaţiile care nu sunt prezente în
actul unei comunicări obişnuite. Implicarea elevului în acest proces al decodificării
Pagină 11 din 18
mesajelor trebuie urmărită cu atenţie, deoarece acesta îşi poate crea propria interpretare
asupra actului analizat, modificându-i anumite concepte despre realitate, societate sau viaţă.
Aici, profesorul îşi poate gândi materia de predat în maniera în care să utilizeze
concepte, prototipuri, scheme şi scenarii cognitive pentru ca mesajul ce trebuie să ajungă la
elev să prindă consistenţă şi valoare.
Educaţia morală îndeplineşte în procesul educaţiei prin literatură, un rol deosebit în
formarea unor atitudinini pozitive, datorită trăirilor emoţional-reflexive a universului operei
de către elev. Valorificarea sub aspect educativ a operei studiate va putea contura relaţia
dintre operă şi realitate, determinând elevul să înţeleagă literatura şi să îşi îmbogăţească
experienţa de viaţă. Chiar şi ficţiunea, prin caracterul său simbolic şi analogic, ajuta la
lărgirea posibilităţilor cognitive ale literaturii. Realitatea şi ficţiunea trebuie să ofere acestuia
aptitudinea de a observa şi cerceta fenomenele pentru reansamblarea detaliilor ce îi vor
determina capacitatea de distincţie a termenilor şi a efectelor acestora asupra literaturii, cât şi
mediului social din care face parte.
Astfel, dezvoltarea gândirii critice va oferi elevului posibilitatea de a interpreta textele,
de a-şi motiva propriile păreri, de a descoperi şi de a interpreta numeroase judecăţi cu care se
va confrunta pe viitor şi le va valorifica, la un moment dat.
Manualul de limba şi literatura română trebuie să ofere elevului nu doar competenţele
necesare domeniului creaţiei, în care descoperă tainele ficţiunii şi realităţii, ci şi informaţii
corecte despre istoria culturii naţionale, privind evoluţia ei. Aceasta este una dintre
problemele cu care se confruntă limba literară, în care limbajul a fost principalul mijloc de
cristalizare a ideilor ce au evidenţiat contactul dintre oameni şi cultură. Pe lângă faptul că
manualul reprezintă un instrument de lucru cu ajutorul căruia elevul îşi lărgeşte dimensiunea
cunoştinţelor, totodată este şi oglinda prin care acesta se cunoaşte şi de descoperă în
universul lecturii şi interpretării textelor. Pentru a interpreta obiectiv, profesorul trebuie să îi
prezinte o analiză a operei literare care să conţină concepte de valoare definite prin elemente
creative, estetice, dar şi prin cele cu specific naţional, filosofic, critic, psihologic sau stilistic,
deoarece literatura are rolul de modelare a personalităţii, a gândirii şi a exprimării.
Prin intermediul ei, elevul intră în contact cu imaginile, sentimentele, modelele,
determinându-l să participe la viaţa eroilor, astfel încât să îşi poată exprima propriile stări de
conştiinţă şi să îşi asume modelele prezentate. De ce trebuie bine reprezentate categoriile
Pagină 12 din 18
sociale şi curentele literare? Pentru că personajele-eroi sunt determinate de timp şi de spaţiu
în literatură. Trăirile care trezesc anumite simţuri în momentul lecturării precum văzul,
auzul, mirosul, gustul şi pipăitul redate prin senzaţiile de foame sau sete, frig sau căldura sau
prin instinctele de conservare, de reproducere sau de avariţie trăite intens de persoanje,
conduc aceşti eroi la avarism, desfrânare, furt, escrocherii etc. Ca şi exemple, avem
personajele: Dinu Păturica (‘’Ciocoii vechi şi noi’’, Nicolae Filimon), Caţavencu (‘’O
scrisoare pierdută…’’, Ion Luca Caragiale), Costache Giurgiuveanu şi Stănică Raţiu
(‘’Enigma Otiliei’’, George Călinescu), Lică Sămădăul (‘’Moara cu noroc’’, Ioan Slavici).
Prin comparaţie, elevul poate sublima aceste instincte şi să îşi modeleze un comportament
echilibrat prin descoperirea şi a personajelor cu reale calităţi superioare, cum ar fi
intelectualii lui Camil Petrescu. Înţelegerea personajelor este redată de nivelul în care aceştia
trăiesc, ca şi oameni, concentraţi sub aspectele lumii şi ale vieţii, determinându-le acţiunile,
sentimentele, virtuţile şi patimile. În timpul lecturii, elevul intră în atmosfera povestirii şi
trăieşte sentimentele autorului, de iubire, de teamă, de ură etc, oferindu-i prilejuri unice de
reflecţie şi meditaţie. Prin intermediul acesteia se regăseşte în personaje, se recunoaşte cu
ele, descoperă gândurile şi pasiunile lor, cât şi problemele de viaţă cu care se confruntă.
Pentru că omul, în general, nu deprinde de la naştere conştiinţa de sine şi mediul ce îl
înconjoară, elevul îşi pune în funcţiune capacităţile psihice sub influenţa adulţilor şi a
modului de învăţare, de a intra în contact cu informaţii care le sesizează în mod treptat, pe
parcursul creşterii şi maturizării sale fizice şi psihice. De aceea, aprecierile morale sub forma
criticii asupra personajelor literare trebuie să aibă un conţinut informaţional cât mai apropiat
de obiectivitate, respectând cât de mult cu putinţă adevărul sau calea spre adevăr.
Dacă elevul se va îndoi de anumite informaţii, este necesar ca profesorul să îl
încurajeze să cerceteze, pentru a descoperi cauzele evenimentelor, întrucât acest fapt îi va
sprijini educarea gândirii libere, logice şi responsabile, fiind determinat să îşi formuleze
propriile întrebări care deţin aceiaşi importanţă ca şi răspunsurile pe care le va găsi. Unele
dintre ele ar putea fi: ‘’Din ce comunitate face parte personajul?’’, ‘’Prin ce valori morale se
raportează la comunitate?’’, ‘’Există o luptă între valorile morale sau normele de conduită în
raport cu mediul în care trăieşte?’’, ‘’Este judecat acesta în conformitate cu acţiunile sale?’’,
‘’Ce vrea să transmită autorul prin prisma acţiunilor acestui personaj?’’ etc.

Pagină 13 din 18
Astfel, se va trece la o subtilă metamorfoza pedagogică, unde activitatea de învăţare se
transformă în activitate de cercetare, respectiv de la studiu la acţiune, la creaţie, iar de aici la
autoinstruire şi la autoeducaţie. Aceste trepte vor transforma adevărul în convingere şi trăire,
care vor conduce spre atitudinea şi comportarea umană.
În unele cazuri, prin intermediul prezentării morale ale personajului, anumite trăsături
evidenţiate atât de modul său de gândire cât şi cel comportamental, îi poate  oferi elevului un
contact nu cu realitatea însăşi, ci cu un model special, prelucrat, devenind, în cele din urmă,
o realitate ‘’artificială’’, alta decât cea care o întâlneşte în viaţă.
Profesorul nu trebuie să suprimeze fazele descoperii proprii, să îl împiedice pe elev să
întreprindă propria sa cercetare şi experienţă. În acest mod, îşi va putea dobândi o
experienţă practică, de transformare a realităţii cu care intră în contact şi de valorificare a
celor descoperite. De asemenea, profesorul trebuie să realizeze şi acel echilibru dintre
investigaţie şi comunicarea directă cu elevul, astfel încât să mijlocească prin metoda sa de
predare studiul adânc al realităţii, raportată permanent şi la mediul de viaţă al elevului, cât şi
la experienţa lui cotidiană. Prin prisma realităţii prezentate în literatură, de altfel, să caute şi
o imagine mereu actualizată asupra vieţii şi timpului în care elevul trăieşte, pentru a-l
îndruma să cunoască şi să înţeleagă cât mai bine realitatea şi valorile morale.
Confruntarea cu spiritele culturii naţionale, cât şi cu lecura care actualizează atât
educaţia morală şi cea civică, cât şi formarea gustului estetic conduce spre instruirea
elevului, ajutându-l astfel să îşi descopere propria identitate. Exemplele sau contraexemplele
prezentate prin eroii şi întâmplările textelor literare pot fi valorificate în scopul educaţiei
morale ale acestuia. Prin intermediul literaturii, elevul va reuşi să comenteze şi să aprecieze
operele literare, creându-şi un sistem de criterii prin care îşi va forma acea atitudine
corespunzătoare faţă de valorile umane. Datorită construcţiei personajelor literare după
numeroase prototipuri specifice lumii reale, acesta va descoperi metodele educaţiei morale,
luând contact cu sentimentele şi gândurile oamenilor, reacţiile lor sufleteşti în situaţii
diferite.
Problemele sociale abordate în textele literare conduc spre o cunoaştere activă a
realităţii, prin formarea şi orientarea concepţiilor despre societate, mărind forţa educativă, cu
atât mai mult în şcoală, unde anumite particularităţi psihice îi determină sensibilitatea.

Pagină 14 din 18
Aşadar, o educaţie completă înseamnă lectură, prin care se dezvoltă stimulii căutării,
reflexiei şi voinţei, imaginaţiei şi memoriei, gândirii, simţirii şi trăirii.
Aşa cum susţine şi G.G. Antonescu în lucrarea „Educaţie şi cultură”[23], aceste norme
vor putea fi înţelese pornind de la exemple ce vor conduce elevul spre idealismul moral,
astfel încât să ajungă în pragul în care va reuşi să accepte valorile ideale morale şi să devină
subordonatele activităţilor sale. Adept al concepţiei etice a lui Kant şi Foerster, Antonescu
afirmă că „educatorul va reuşi să cultive în conştiinţa elevului său convingeri în spiritul
idealismului moral”[24] prin teoria morală a acestora. Chiar şi într-un articol publicat în
„Revista generală a învăţământului” (1936), întitulat „Cum trebuie să studiem istoria
pedagogiei”, acesta insistă prin investigaţii asupra sistemului educativ al unui pedagog,
susţinând patru condiţii ce trebuie să le îndeplinească toţi cei care se vor dedica activităţii
didactice, respectiv:
 ” lectura principalelor opere de pedagogie ale autorului respectiv;
 raportarea sistemului său pedagogic la mişcarea intelectuală a vremii;
 cunoaşterea sistemului filosific al autorului studiat;
 punerea în evidenţă a valorii actuale a ideilor pedagogice ale acestuia.”
  Prin cele enumerate mai sus, interpretarea critică a profesorului asupra lucrărilor
pedagogice după care se ghidează este esenţială şi în înfăptuirea progresului social al elevilor
pe care îi îndrumă.
Este evident şi faptul că pentru a putea fi un bun organizator şcolar, acesta nu trebuie să fie la
curent doar cu teoria pedagogică, ci şi să aibă o corectă concepţie filosofică şi socială, adică
despre lume şi despre viaţă, pentru a putea fi capabil să selecţioneze şi să garanteze unitatea
ideilor pedagogice.
În capitolul III, intitulat „Centralizarea pedagogică a învăţământului”, G.G. Antonescu
aminteşte şi despre problema manualelor didactice care servesc „drept exemplu de cum nu
trebuie să fie o carte didactică”[25].
Acesta pune accentul pe descrierea capitolelor din manualele de literatură care caracterizează
într-un mod general şi abstract curentul literar sau autorul, finalizându-se prin scurte citate
selecţionate din operele originale. Astfel, se pierde contactul direct cu realitatea literară, iar
notele caracteristice nu mai pot fi recunoscute şi stabilite cu uşurinţă. De asemenea, ţine cont

Pagină 15 din 18
şi de competenţa capitolelor, unde operele literare studiate nu ţin cont suficient de etapele de
dezvoltare psihică prin care parcurge elevul. După cum putem observa, majoritatea
personajelor apar precum nişte actori de roluri pe care şi le asumă nu prin propriile virtuţi, ci
datorită consecinţelor sorţii sau întâmplărilor cu care se confruntă. Aşadar, astfel de exemple
nu contribuie la formarea personalităţii pe care orice perofesor conştient o doreşte pentru
fiecare elev al său. Asemenea opere literare, considera Antonescu, ar trebui înlocuite cu cele
din care elevul va putea desprinde un fond bine întemeiat, bazat pe voinţa personajelor. Doar
în acest mod se pot cultiva virtuţile personale care ajută la formarea personalităţii elevului.
Admiraţia acestuia se îndreaptă mai mult spre personaj şi mai puţin spre moralitatea în sine.
Sub acest aspect, ne punem întrebarea: „Pentru aprofundarea după normele corecte
metodice ale unui manual de limba şi literatura română, cui ne putem adresa: profesorului
sau scriitorului?”
Aici, Antonescu afirmă că datoria scriitorului este să dea conţinutul şi elementul critic,
ţinând cont de cerinţele pedagogice, iar profesorul să selecteze cele mai potrivite opere
literare scopului educativ. Aşadar, autorii de cărţi didactice trebuie să lucreze în normele
metodice pe care le sugerează şi profesorul, dar sub îndrumarea unui organ pedagogic
competent.
Exemple de crietrii de organizare şi structurare a continututilor şcolare sunt redate şi
de Constantin Cucoş în „Pedagogie”[26] unde ţine cont de o serie de obiective care trebuie
activate. Toate cele care vor urma a fi menţionate conţin, printre altele, o bază a cunoştinţelor
ce corespund criteriilor Valorii, precum binele, adevărul, frumosul, sacrul, libertatea, spiritul
critic, responsabilitatea, creativitatea etc, dar şi cele care necesită educării celor formaţi:
viaţă individuală, viaţa socială, formarea permanentă, mediul înconjurător, dezvoltarea
economică şi socială. De aceea, Constantin Cucoş propune o strucutura bazată pe criterii de
ordin filosofic, ideologic, epistemologic, psihologic, etic şi pedagogic. Acestea vor desăvârşi
o structură a conţinuturilor într-o concepţie generală despre om şi realitate, în funcţie de
ideologiile politice, reflectând şi tendinţele epistemologice care ţin cont de paradigmele
ştiinţifice dominante în epocile studiate, cu o concepţie psihologică în raport cu teoriile
despre dezvoltare şi învăţare, în condiţii deontologice, structurate în maniera în care să
determine autonomia spirituală şi modelarea personalităţii elevului. Rolul comunicării
interumane, a cunoaşterii de sine şi a celuilalt se datorează implicit evoluţiei ştiinţelor
Pagină 16 din 18
umane, care au un caracter desăvârşit în cultivarea capacităţilor, atitudinilor şi valorilor
asupra acestuia.
În concluzie, criteriile de predare trebuie să conţină un raport de echilibru între
metodele de desfăşurare a lecţiei de literatură şi valorile umane decoperite prin lectură,
ţinând cont de diversitatea, mobilitatea, povestirea, personajele, confruntările, emoţiile şi
relaţiile dintre personaje. Literatura nu are doar o simplă valoare documentară. Aceasta este
strâns legată de experienţa de viaţă a autorului, prin care se exprimă trăirile şi problemele pe
care acesta le abordează, urmărind o cunoaştere activă a realităţii, pentru a contribui la
formarea şi orientarea concepţiilor cititorului despre societate.
 BIBLIOGRAFIE:
[1] Cucoş, Constatin, Pedagogie şi axiologie, 1995, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, p. 62
[2] Ibidem, p. 78-82
[3] Dicţionarul limbii române contemporane, 1986, p. 653
[4]  Arseni, N., Constantin, (n. 3 februarie 1912, Dolhasca, județul Suceava – d. 5 iulie 1994,
București), unul dintre cei mai mari specialişti din lume în domeniul neurochirurgiei;
întemeietorul neorochirurgiei româneşti.
[5] Arseni, N., Constantin, articolul din ”Flacăra”, nr. 11/ 9 martie, 1974, p. 4
 [6] Reboul, Olivier, 1989, La philosophie de l’education, PUF, Paris, p. 13
[7] Cristea, Sorin, 2004, Studii de pedagogie generală, EDP, Bucureşti, p. 38
[8] Macovei, Elena, 1997, Pedagogie, EDP, Bucureşti
[9] Secrieru, Mihaela, 2008, Didactica limbii române, Editura Studis, Iaşi
[10] Ibidem, p. 109
[11] Secrieru, Mihaela, 2008, Didactica limbii române, Editura Studis, Iaşi, p. 110
[12] Balwin, Joseph, 1881, The Art of School Management, Apud. G. Compayre, New York,
p. 71
[13] Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii romane- ghid pentru
susţinerea examenelor de definitivare şi de acordare a gradelor didactice, 2010, Editura
Corint, Bucureşti, p. 271
 [14] Piaget, Jean (n. 9 august 1896 – d. 16 septembrie 1980) a fost
un psiholog, biolog, logician și filozof elvețian, cunoscut pentru contribuțiile sale din
domeniul epistemologiei și psihologiei dezvoltării.
[15] Piaget, Jean, La psychologie de l’intelligence, 1947, Collection Armand Colin, Paris
[16] Secrieru, Mihaela, 2008, Didactica limbii române, Editura Studis, Iaşi
[17] Autori: prof. George Văideanu, Pelaghia Popescu, Tiberiu Popescu, Iacob Irimia,
Coord: prof. Dr. George Văideanu, Educaţia Intelectuală, studii constatative şi prospective,
1971, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, cap. II
 [18] Heidegger, Martin, (n. 26 septembrie 1889, Meßkirch/Baden – d. 26
mai 1976, Freiburg im Breisgau) a fost un unul din cei mai importanți filozofi germani din
secolul al XX-lea.
[19] Secrieru, Mihaela, 2008, Didactica limbii române, Editura Studis, Iaşi, p. 114
Pagină 17 din 18
[20] Ibidem, p. 115
[21] Ibidem, p. 115
[22] Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii romane- ghid pentru
susţinerea examenelor de definitivare şi de acordare a gradelor didactice, 2010, Editura
Corint, Bucureşti
[23] Antonescu, G.G., Educaţie şi cultură, 1972, Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi
comentarii de conf. Univ. Dr. Ion Gh. Stanciu, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
[24] Ibidem, p. 17
[25] Antonescu, G.G., Educaţie şi cultură, 1972, Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi
comentarii de conf. Univ. Dr. Ion Gh. Stanciu, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p.
174
[26] Cucoş, Constantin, Pedagogie, 2004, Ediţia a II-a, revăzuta şi adaugită, Editura
Polirom, Iaşi, p. 208-209

Pagină 18 din 18