CARTE FORMAT ELECTRONIC

ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL Martie, 2019

ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL BĂLAN GABRIELA TABITA

LICEUL DE ARTE „GEORGE GEORGESCU” TULCEA

Studiile de psihologie socialǎ au atras atenţia asupra faptului cǎ societatea trebuie sǎ

generezeindividului în mod constant un sentiment al apartenenţei la comunitate pentru a putea
rezista provocǎrilor.Izolarea socialǎ este o problemǎ care nu ţine cont de vârstǎ, poziţie socialǎ,
nivelul de inteligenţǎ saucetǎţenie, ci se manifestǎ încǎ din copilǎrie.Datoritǎ variatelor moduri de
rǎspândire din societatea contemporanǎ, singurǎtatea socialǎ tinde sǎdevinǎ experienţǎ colectivǎ. Ea
a condus la destabilizarea sistemului şcolar românesc, datoritǎ ridicǎriizidului de necomunicare
dintre pǎrinţi şi copii, dintre profesori şi elevi, dintre elevi, a lipsei de coerenţǎ înceea ce priveşte
viitorul, a accentuǎrii deosebirilor dintre oameni (nu au aceleaşi interese, valori, gusturi,apare
competiţia, dispar compasiunea şi într-ajutorarea).Unitǎţii de învǎţǎmât îi revine rolul de a crea acel
sentiment al apartenenţei la grup prin creareaunor activitǎţi specifice, care sǎ evidenţieze atât rolul
elevului, cât şi pe cel al clasei ca sintalitate. Putemîn acest fel marşa pe ideea cǎ fiecǎrui membru al
unui grup de elevi îi revine sarcina de a fi responsabil pentru ceilalţi.Deoarece oamenii primesc
influenţe educative din multiple direcţii, activitǎţile formale(instituţionalizate) trebuie conjugate cu
cele nonformale (extraşcolare) şi cu cele informale (difuze) pentrua-şi dovedi eficienţa. Deşi educaţia
formalǎ se situeazǎ pe primul loc, cea nonformalǎ are o acţiune maievidentǎ în momentul în care
educabilii ajung la autoeducaţie.Educaţia nonformalǎ a primit de-a lungul timpului o serie de definiţii,
dintre care reţinem cǎ eaconstituie ”ansamblul acţiunilor pedagogice proiectate şi realizate într-un
cadru cadru instituţionalizatextradidactic sau/ şi extraşcolar”

1vǎzut ca “o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiileacumulate informal”

2.Existǎ patru opţiuni metodologice generale în ceea ce priveşte activitǎţile nonformale: centratǎ
peconţinuturi (sǎnǎtate, planning familial, formare agricolǎ), pe probleme de viaţǎ, pe conştientizare
(pentrurespectarea drepturilor şi libertǎţilor individuale), pe educaţia umanistǎ (cultivarea unei
imagini corectedespre sine, a încrederii în capacitǎţile de creaţie, de iniţiativǎ, de decizie).Trebuie sǎ
precizǎm cǎ este utilǎ respectarea unor reguli şi principii pentru a desfǎşura activitǎţinonformale de
calitate. Acestea au la bazǎ competenţele şi conţinuturile educaţiei formale şi oferǎ diverse
posibilitǎţi de aplicare a cunoştinţelor dobândite în cadrul educaţiei oficiale. Nu exclud efortul
elevilor şisunt atractive datoritǎ formelor lor variate (cercuri de lecturǎ, sportive, cultural-ştiinţifice,
întâlniri cuscriitori, cluburi de ştiinţǎ, serbǎri şcolare, drumeţii, excursii, tabere, expediţii, Şcoala de
Week-End,concursuri, vizionǎri de spectacole, vizite la muzee, biblioteci etc.). De regulǎ, activitǎţile
au loc în şcoalǎşi sunt constituite din cercuri pe discipline cu caracter tematic sau pluridisciplinar,
competiţii culturale/sportive, sesiuni de comunicǎri ştiinţifice, comemorǎri sau festivitǎţi, olimpiade
etc. Au caracter formativ-educativ, sunt facultative sau opţionale, cunosc modalitǎţi diferite de
finanţare, nu presupun acordarea denote şi evaluarea riguroasǎ, promoveazǎ munca în echipǎ,
presupun un demers cross-/trans-/interdisciplinar, sunt dirijate de personal specializat, aflat în
strânsǎ legǎturǎ cu pǎrinţii, elevii,organizaţiile socio-culturale sau politice. Conţinutul este organizat
pe arii de interes, nu pe ani de studiusau pe discipline academice.Valenţele educative ale activitǎţilor
nonformale reliefeazǎ relaţia mai destinsǎ, mai apropiatǎdintre educator şi educat. Chiar dacǎ
profesorul conduce întregul demers didactic, elevii se pot manifestaspontan şi liber. Adultul nu îşi
impune punctual de vedere, cel mult sugereazǎ, coopereazǎ şi îi sprijinǎ sǎdevinǎ buni organizatori ai
propriei activitǎţi. In prim-plan se aflǎ educabilul, în plan secund rǎmânândcadrul didactic, tocmai
pentru ca elevul sǎ îşi poatǎ valorifica abilitǎţile organizatorice, de cooperare, decolaborare, de
asumare a responsabilitǎţii. Paleta de strategii didactice variate oferǎ elevului şansa de a acumula
experienţe de viaţǎ prin contactul nemijlocit cu oamenii, cu fenomenele de culturǎ materialǎ
şispiritualǎ. Educatul devine resursǎ, producǎtor, lider de opinie, cu alte cuvinte participant activ la
propriaînvǎţare.În vederea creşterii interesului şcolarilor pentru cunoaştere şi a dezvoltǎrii unor trǎiri
emoţionaleautentice, activitǎţile nonformale trebuie sǎ ţinǎ cont de interesele, înclinaţiile,
preocupǎrile, preferinţeleelevilor. Nu putem nega valenţele psihologice ale educaţiei nonformale:
individul se adapteazǎ mai uşorcerinţelor ulterioare ale societǎţii, observându-se schimbǎri la nivelul
vieţii de familie, a pieţei forţei demuncǎ, a comunitǎţii, a societǎţii multiculturale şi a
globalizǎrii.Şcoala din zilele noastre nu poate ignora experienţele acumulate de elevi în cadrul
acestoractivitǎţi. Ca şi educaţia formalǎ, cea nonformalǎ urmǎreşte formarea unor comportamente
propiceînvǎţǎrii continue, chiar şi prin mijloace proprii, achiziţionarea unui volum de informaţii şi
transferarealui în diverse domenii ale cunoaşterii, dezvoltarea gândirii critice, multiplicarea
experienţelor pozitive.În ultimul timp, constatǎm o tendinţǎ de apropiere între educaţia formalǎ şi
cea nonformalǎ: primatinde sǎ devinǎ tot mai flexibilǎ, mai adaptatǎ nevoilor şi motivaţiilor specifice
educabililor, în vreme ce adoua se organizeazǎ din ce în ce mai riguros, urmǎreşte o cât mai explicatǎ
recunoaştere publicǎ, foloseştemetode deja probate şi recunoscute de specialişti, urmǎreşte
asigurarea unei anumite calitǎţi.Cu toate acestea, educaţia nonformalǎ îşi are rolul ei, sprijinind
eforturile celor care dorescsporirea coerenţei procesului instrutiv-educativ: educaţia permanentǎ şi
orientarea prospectivǎ a educaţiei.Educaţia

nonformală sprijină, direct şi indirect, acţiunile şi influenţele sistemului de învăţământ, pe două

circuite pedagogice principale:a) un circuit pedagogic situat în afara clasei: cercuri pe discipline de
învăţământ, cercuriinterdisciplinare, ateliere tematice / transdisciplinare; ansambluri sportive,
artistice, culturale etc.;întreceri, competiţii, concursuri, olimpiade şcolare/universitare; b) un circuit
pedagogic situat în afara şcolii:- activităţi peri şcolare, organizate pentru valorificarea educativă a
timpului liber: cu resursetradiţionale: excursii, vizite, tabere, cluburi ale elevilor, vizionări de
spectacole (teatru, cinema etc.)expoziţii etc; cu resurse moderne: videotecă, radio, televiziune
şcolară; instruire asistată pe calculator, cureţele de programe nonformale etc.;- activităţi Para
şcolare, organizate în mediul socioprofesional, ca "soluţii alternative" de perfecţionare, reciclare,
instruire permanentă, instituţionalizate special la nivel de: presă pedagogică,radio-televiziune
şcolară; cursuri, conferinţe tematice - cu programe speciale de educaţie permanentă etc.Activităţile
de educaţie

nonformală nu au un caracter instituţional. Ele probează - în comparaţie cuactivităţile de

educaţieformală- câteva note specifice:- proiectarea pedagogică neformaliza ă, cu programe deschise
spre interdisciplinaritate şi educaţie permanentă - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic
civic, etc.;- organizarea

facultativă , neformalizat Ă cu profilare dependentă de opţiunile elevilor şi alecomunităţilor şcolare

şi locale, cu deschideri speciale spre experiment şi inovaţie;- evaluarea facultativă, neformalizat ă,cu
accente psihologice, prioritar stimulative, fără note saucalificative oficiale.Structura acţiunii
educaţionale de tip nonformal are un plus de flexibilitate şi de deschidere înraport cu influenţele
câmpului psihosocial care concentrează şi multiplică numeroase efecte centrale şisecundare,
dependente de stilul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, proiectat şi realizat întimp şi
spaţiu.Această structură parcurge două coordonate funcţionale specifice educaţiei
nonformale,coordonate prezentate uneori ca obiective generale "de vocaţie": sprijinirea elevilor şi
chiar a adulţilor cuşanse reduse de acces la o şcolaritate normală; stimularea dezvoltării
socioeconomice şi culturale a personalităţii umane şi a comunităţilor locale ( De Landsheere, Viviane,
1992, pag.566, 567).Pe acest fond sunt relevate şi obiectivele specifice educaţiei nonformale:
dezvoltarea unor sectoaresocioeconomice particulare; valorificarea adecvată a resurselor locale;
alfabetizarea funcţională, în speciala grupurilor sociale defavorizate; formarea şi perfecţionarea
profesională; educarea generaţiilor pentru oexistenţă sănătoasă în plan moral, intelectual ,
tehnologic , estetic şi fizic.10

Dezvoltarea educaţiei nonformale angajează "noile mass-media" care intervin din ce în ce

maieficient, urmare a unor progrese tehnologice permanente: presa scrisă, radio-televiziunea,
sistemele dereţele video şi de calculatoare – cu

Profil şcolar(ALL)

Obiectivele specifice

educaţiei/instruirii nonformale vizează: a) ridicarea nivelului general aleducaţiei prin "difuzarea

programelor în şcoli izolate sau încadrate necorespunzător"; b) creştereanivelului de pregătire al
cadrelor didactice, din unele şcoli sau zone; c) completarea cunoştinţelor îndomenii care solicită un
grad ridicat de operativitate a informaţiei: limbi străine, ştiinţe socioumane,matematică, biologie
etc.; d) stimularea "alfabetizării funcţionale" în domenii productive care solicită perfecţionarea şi
chiar (re)calificarea profesională continuă (vezi Schramm, Wilbur; Kahnert, Friedrich;Coombs, Philip,
H., Lyle, Jack, 1979).Mai mult, în ultima perioadă asistăm la o dezvoltare a educaţiei nonformale, care
se apropie din ce în cemai mult de spaţiul şcolar. Şi şcoala - ca instituţie - a răspuns provocărilor
sociale prin lărgirea sferei deactivitate şi iniţierea unor parteneriate cu societatea civilă, comunitatea
locală sau cu diferite instituţiiculturale. Aceasta deoarece învăţarea „nu este legată numai de şcoală
sau de alte contexte organizate.Concepţia despre învăţare are la bază ideea şi observaţia că un
număr mare al experienţelor noastre deînvăţare s-au desfăşurat în afara sistemului de educaţie
formală: la locul de muncă, în familie, în diferiteorganizaţii şi biblioteci.” (Pasi Sahlberg, “Building
Bridges for Learning – Recunoaşterea şi valorificareaeducaţiei nonformale în activităţile cu
tinerii”).Educaţia nonformală

oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânărsau adult,
complementarizând celelalte forme de educaţie prin:* valorificarea timpului liber al elevilor, din
punct de vedere educaţional;* oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor,
prin cadrul mai flexibil, mai deschisşi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;* participare
voluntară, individuală sau colectivă;* modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor prin gama
largă de activităţi pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să
participe;* dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni
activi;* formarea capacităţii organizatorice, de autogospodărire, de management al timpului, de
gândire critică,de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;* un cadru de exersare şi de
cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare atalentelor în artă, cultură,
muzică, sport, pictură, IT etc.Educaţia nonformală reprezintă un proces educaţional mai puţin
formalizat; este o activitateeducaţională organizată, care operează în afară structurilor şi rutinelor
sistemului educaţional formal. Eavalorifică activitatea educativă organizată în afara sistemului de
învăţământ, dar în interiorul acestuia, subîndrumarea cadrelor didactice specializate în proiectarea
unor acţiuni educaţionale, ce asigură realizareaunei corelaţii între educator şi educat, la niveluri de
flexibilitate complementare în raport cu resursele pedagogice formale.Activităţile nonformale vin
direct sau indirect în sprijinul instuirii şi educării elevilor, contribuindla formarea şi autoformarea
continuă.

BIBLIOGRAFIE:

Octavia Costea, Matei Cerkez, Ligia Sarivan, - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
2009,Educaţia nonformală şi informală: realităţi şi perspective în şcoala românească

European Guidelines for the Validation of Non Formal and Informal Learning,document pregătit
pentru conferinţa „Valuing Learning: European experiences in validating non-formal and
informallearning“. Lisboa, 26 and 27 November 2007, CEDEFOP (doc. PDF)

11