Personalitatea elevului - univers al cunoaşterii

Personalitatea constituie direct sau indirect, terenul de intersecţie al mai multor

discipline ştiinţifice, este un univers care incită permanent la cunoaştere, dar care niciodată nu
poate fi epuizat.
            Personalitatea reprezintă un sistem de trăsături generale şi relativ stabile care definesc
un anumit individ, făcându-l să se deosebească de ceilalţi.
            Termenul de personalitate vine de la cuvântul etrusc “persona” ( mască, rolul jucat de
actor pe scenă) şi desemnează omul considerat sub toate aspectele: biologico-genetice,
psihologice, morale, culturale şi sociale.
            Din multitudinea definiţiilor date personalităţii dorim să o amintim pe următoarea:
”Ansamblu de trăsături morale şi intelectuale, de însuşiri şi aptitudini sau defecte care
caracterizează modul propriu de a fi al unei persoane, individualitatea ei comparativ cu alte
persoane.” (C. Gorgos)
            La formarea personalităţii contribuie factori ereditari şi constituţionali, factori ce ţin de
educaţie şi instrucţie, factori culturali.
            În formarea personalităţii elevului pe lângă temperament şi caracter se alătură şi
aptitudinile care se formează pănă în jurul vârstei de 9-10 ani.
            Procesul de formare a personalităţii depinde în mare măsură de condiţiile de educaţie
şi instrucţie prin intermediul familiei şi şcolii precum şi de condiţiile mediului în care se
dezvoltă.
            De fapt personalitatea elevului este educată de personalitatea profesorului ceea ce face
necesară o abordare interpersonală plurisubiectuală, dialogată  interacţiunii pedagogice
capabile să asigure nu numai dimensiunea informaţional-operaţională, a transmiterii de
cunoştinţe, ci şi dimensiunea umană, psihosocială, a creşterii şi evoluţiei în comun a
partenerilor de interacţiune- profesorul şi elevul.
Rolul cadrelor didactice depistează şi evaluează dispoziţiile ereditare ale elevilor
urmărind sa utilizeze apoi metode şi procedee care să favorizeze dezvoltarea acestora
corespunzător legilor psihologiei, ecologiei umane şi principiilor pedagogiei. Datorită însă
aportului cadrului didactic aceste predispoziţii sunt valorificate în direcţia desăvârşirii
personalităţii formându-se aptitudini, talente şi chiar personalităţi de excepţie.
            În orice tip de activitate extraşcolară, fie că este vorba de drumeţie, vizita într-
un atelier de creaţie, un muzeu, un loc istoric, o excursie de mică sau mare anvergură este
necesar să antrenăm trei factori implicaţi în actul educaţional:
a). elevii- prin responsabilităţi asumate atât individual, cât şi în grup;
b). familia-prin susţinere morală, financiară, sau chiar implicare în organizarea
activităţilor;
c). şcoala- prin obţinerea avizelor necesare deplasării, elaborarea strategiilor didactice,
realizarea unităţii dintre cei doi factori, finalizarea activitaţii întreprinse.
            Acest tip de activitate îi antrenează pe copii în activitatea de învăţare, îi apropie de
şcoală, îi determină să o îndrăgească. Chiar ei propun, cer, aşteaptă şi se implică în realizarea
acestui tip de activitate.
Activităţile turistice sunt activităţi extracurriculare cu o deosebită valoare
formativă.Ele se pot realiza sub forma plimbărilor, excursiilor sau taberelor.
Serbarea este o manifestare festivă, cu program complex, prilejuită de sărbătorirea
diferitelor evenimente de însemnătate naţională sau internaţională, de tradiţiile  şi obiceiurile
statornicite în şcoală.
            Serbările şcolare şi programele artistice au un caracter stimulator atât pentru mici
artişti cât şi pentru părinţii lor. În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse
informaţionale diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date,“învaţă să înveţe”.  
Concursurile sunt forme competiţionale de activitate extraşcolară, organizate pe
diferite teme.Am organizat la nivel de şcoală concursuri de dans, de creaţii artistice, de desen, 
între clasele de  nivel primar.
Activităţile extraşcolare au o mare valoare educativă întrucât realizarea lor se face şi
din punct de vedere interdisciplinar. Acţiunile desfăşurate i-au implicat pe elevi în
promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei Budureasa şi diferitelor etnii, dar şi în
stimularea potenţialului creativ al copiilor prin organizarea şi derularea unor programe
artistice sau a unor expoziţii cu lucrările elevilor. Dintre acţiunile ce au fost practici de succes
în şcoală, am enumera:
- realizarea unei expoziţii cu vânzare de icoane realizate de elevi,
- organizare de serbări, la care au avut un moment artistic,
- activitate de strângere şi de dăruire de fonduri şi de dulciuri pentru copiii devaforizaţi
din comunitate.
Aceste acţiuni au determinat dezvoltarea creativităţii civice, artistice  şi a
responsabilităţii faţa de problemele comunităţii.
Credem ca în orice şcoală cadrele didactice trebuie să  promoveze activităţile
extracurriculare, stimulând astfel inventivitatea şi creativitatea elevului.
În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în
cadrul activităţilor extracurriculare. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult
modul de gândire, să evite critica, în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un
feed-back pozitiv. Şcoala trebuie  să stimuleze exprimarea potenţialului creativ al fiecărui
copil, să încurajeze iniţiativele lui, ingeniozitatea şi curiozitatea, să favorizeze stabilirea unor
relaţii care să nu exagereze prin autoritate, să ofere ocazii elevului de a lua singur decizii şi să
stimuleze încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.
Modernizarea şi perfecţionarea procesului instructiv-educativ impun imbinarea
activităţii şcolare cu activităţi extracurriculare ce au numeroase valenţe formative.
Desfăşurarea activităţilor şcolare şi extraşcolare permite şi manifestarea creativităţii de grup, a
relaţiilor creative. În acest cadru, şi educatorul îşi poate afirma spiritul novator, creativitatea
didactică.
Activităţile extracurriculare  sunt activităţi complementare activităţii de învăţare
realizată la clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite
ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod
plăcut şi util, orientează elevii către activităţi utile care să întregească educaţia şcolară,
contribuind la formarea personalităţii. De aceea şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de
activitate care îmbracă cele mai variate  forme,
Bibliografie:
- Bonchiş, E.- Psihologia copilului, Editura Universităţii din Oradea, 2007.
-.Cosmovici, Andrei,  Iacob, Luminiţa coord. , ( 2008), Psihologie şcolara, Ed.Polirom, Iaşi
- Joiţa, E.- Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară,Ed. Arves, Craiova,2003.
-.Manolache, Anghel-coord. general (1979), Dicţionar de pedagogie, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
- Nicola, I.- Pedagogia şcolară, EDP, Bucureşti,1980.
- Piaget,J. Inhelder, B.- Psihologia copilului, EDP, Bucureşti,1968.
- Şchiopu, U.- Psihologia copilului, EDP, Bucureşti, 1975.