ESEU

CONTRIBUŢIA EDUCAŢIEI NONFORMALE LA DEZVOLTAREA

PERSONALITĂŢII ELEVILOR

Prof: Niculescu

Student: Puică Aurelian Radu

„Educaţia nu înseamnă cât de mult ai reţinut, şi nici măcar cât de multe cunoşti. Este
capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii.”      Anatole France
Într-un studiu – Tight (1996:68) – se spune că educația nonformală se bazează pe
„conștientizarea importanței educației, învățării și instruirii ce are loc în afara instituțiilor
educaționale recunoscute.” O expresie înrudită îndeaproape cu „educația nonformală” este
„învățarea pe tot parcursul vieții” (în engleză „life-long learning”). Elemente comune celor doua
tipuri de învățare sunt caracterul continuu și dinamicitatea procesului educațional, care
fundamentează în același timp orice definiție a educației nonformale.
Educația nonformală  este cea mai nouă abordare a invățării pe tot parcursul vieții. Prin activitați
placute si motivante, inglobează bifarea tuturor deprinderilor specifice sistemului tradițional de
invătămînt, cu un aport suplimentar de abilitați castigate in condițiile unei libertăți de exprimare
maxime.
Pornind de la conceptual de învăţare şi prin echivalentă cu acesta, în a două jumătate a secolului
XX Coombs şi Ahmed au diferenţiat trei tipuri de educaţie:
formală, nonformală şi informală.
Educaţia formală cuprinde totalitatea influenţelor şi acţiunilor organizate şi sistematice, gradate
cronologic şi elaborate în cadrul unor instituţii specializate, în vederea formării personalităţii
umane; este educaţia
intenţionată, sistematică şi evaluată, încredinţată unor educatori cu o pregătire specială.
Educație informală Este un termen care este folosit pentru a defini învățarea care se obține într-
un mod nestructurat, în afara instituțiilor de învățământ oficiale ale unei societăți. Aceasta
include noțiunile și conceptele care sunt dobândite în activitățile vieții de zi cu zi, cum ar fi
munca, hobby-urile și contactul cu alte persoane.
Educaţia nonfmorală completează educaţia formală într-un cadru instituţionalizat situat în afară
sistemului de învăţământ dar şi în interiorul acestuia, activat prin "organisme şcolare conexe",
extradidactice sau extraşcolare. Ea constituie astfel "o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii
şi informaţiile acumulate informal" (Văideanu, George, 1988, pag. 232).
Educaţia nonformală sprijină, direct şi indirect, acţiunile şi influenţele sistemului de învăţământ,
pe două circuite pedagogice principale:
a) un circuit pedagogic situat în afară clasei: cercuri pe discipline de învăţământ, cercuri
interdisciplinare, ateliere tematice / transdisciplinare;

2
 - ansambluri sportive, artistice, culturale etc. ; întreceri, competiţii, concursuri,
olimpiade şcolare/universitare;
b) un circuit pedagogic situat în afară şcolii:
- activităţi perişcolare, organizate pentru valorificarea educativă a timpului liber: cu
resurse tradiţionale: excursii, vizite, tabere, cluburi ale elevilor, vizionari de spectacole (teatru,
cinema etc.) expoziţii etc;
- cu resurse moderne: videoteca, radio, televiziune şcolară; instruire asistată pe
calculator,cu reţele de programe nonformale etc. ;
- activităţi paraşcolare, organizate în mediul socioprofesional, ca "soluţii
alternative" de perfecţionare, reciclare, instruire permanentă, instituţionalizate special la nivel de:
presă pedagogică, radio-televiziune şcolară; cursuri, conferinţe tematice - cu programe speciale
de educaţie permanentă .
Structura acţiunii educaţionale de tip nonformal are un plus de flexibilitate şi de deschidere în
raport cu influenţele câmpului psihosocial care concentrează şi multiplică numeroase efecte
centrale şi secundare, dependenţe de stilul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii,
proiectat şi realizat în timp şi spaţiu.
Concepţia despre învăţare are la baza ideea şi observaţia că un număr mare al experienţelor
noastre de învăţare s-au desfăşurat în afară sistemului de educaţie formală: la locul de muncă, în
familie, în diferite organizaţii şi biblioteci. ” (Paşi Sahlberg, “Building Bridges for Learning –
Recunoaşterea şi valorificarea educaţiei nonformale în activităţile cu tinerii”).
Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare pentru fiecare copil, tânăr sau
adult, completand celelalte forme de educaţie prin:
- valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional;
- oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul
mai flexibil, mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;
- participare voluntară, individuală sau colectivă;
- modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor prin gama largă de activităţi
pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe;
- dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni
cetăţeni activi;

3
 - formarea capacităţii organizatorice, de autogospodărire, de management al
timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;
- un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi,
de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.
Educația nonformală este centrată pe persoană (beneficiar), pe nevoile sale, activitățile fiind
diverse și atractive. Ele facilitează toleranța, îmbogățesc fondul cultural și explorează capacități, 
stimulează dezvoltarea de abilități și talente. Are un cadru flexibil de spațiu și timp, dar cu
obiective clar definite. Toate programele de educație nonformală invită la reflecție, la auto-
analiză, procese prin care se dezvaluie calitățile personale, toate acestea prin socializare,
interacțiune și împărtășirea cunoștințelor. Un tânăr care experimentează educația nonformală
capătă o perspectivă pozitivă, activă și participativă, beneficiind de o deschidere și de  o
înțelegere mai amplă asupra mediului său.
Educatia Nonformala este:
 holistică – include diferite concepte, modalităţi de lucru, inglobează instrumente diverse
din diferite domenii
 inovativă- este deschisă spre nou, are vizune
 creativă – implica imaginaţia
 atractivă –atrage prin implicare directă în activităţi diverse
 dinamică– se bazează pe multe metode active/ interactive şi diversificate de învăţare;
 pozitivă – oferă o exprimare deschisă
 incluzivă– include oamenii din diverse categorii şi medii sociale
 diversă– este deschisă spre diferite categorii de persoane şi se adresează unor nevoi
multiple
 multiculturală- include diferenţele culturale ca formă a diversităţii
 continuă – se adresează la orice vârstă iar ca şi celelalte contexte de învatare, învăţarea în
context nonformal permite achiziţia de noi cunoştinte, abilităţi, atitudini;
 formativă– dezvoltă aptiudini şi deprinderi
 complementară – completeaza învăţarea formală cu care suntem obişnuiţi, venind în
întâmpinarea unor nevoi multiple
 provocatoare – stimuleaza pentru a aduce schimbări

4
  stimulativă – îţi dechide percepţia spre noi resurse şi solutii
 distractivă – este ludică
 neconvenţionala – oferă mai multe perspective originale
 interactivă – reprezintă în primul rând învăţare prin noi experienţe şi
permite valorificarea experienţei anterioare;
 voluntară – nu este impusă şi obligatorie asemeni ciclului de formare din învăţământul
formal (şcoală, universitate)
 opţională – conduce la obţinerea de rezultate într-o perioadă determinată de timp (de cele
mai multe ori mai scurtă decât în cazul educaţiei formale), conţinuturile putând fi usor
innoite sau imbunătăţite;
 nondirectivă- este preponderent autoevaluativă, implicând întotdeauna un proces
de reflecţie;
 sustenabilă –flexibila – se adapteaza comunităţii, grupului şi/ sau individului şi
presupune o învăţare în propriul ritm
 aplicabilă – este structurată şi organizată, având ataşate obiective clare de învăţare
si presupunand un management eficient al resurselor;
 accesibilă – susţine dezvoltarea personală a indivizilor/ grupurilor
 ajustabilă – extinde cadrul de învăţare, spaţiului şi timpului de învăţare fiind diversificat
si flexibil
„Educaţia înseamna a învăţa ceea ce n-ai ştiut niciodată că nu ştii.” Daniel J. Boorstin

5
 BIBLIOGRAFIE

 Bălan, Bogdan, Boncu, Ştefan, Cosmovici, Andrei, Cozma, Teodor, Creţu, Carmen,
 Cucoş, Constantin (coordonator), Dafinoiu, Ion, Iacob, Luminiţa, Moise,
 Constantin, Momanu, Mariana, Neculau, Adrian, Rudica, Tiberiu, Psihopedagogie
 pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Curs elaborat în tehnologia
 învăţământului deschis la distanţă, Polirom, Bucureşti, 2005
 Cucoş Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
 Iosif Marcusanu, Psihologie, Ed. Carmînis, Piteşti, 2001