EDUCATIA

Etimologic, latinescul „educatio“ înseamnă „creştere“, „hrănire“, „formare“.

Educatia ca proces: transformarea (în sens pozitiv) a fiintei umane, modelarea structurii şi
componentelor native şi dobândite ale individului, conform unui ideal educational, necesare integrării ei
în viata socială.
Educatia ca actiune de conducere: dirijarea evolutiei individului cu posibilităti latente, de la stadiul de
fiintă care are nevoie de asistentă, spre stadiul de persoană formată, autonomă şi responsabilă.
Educatia ca interrelatie umană şi socială: actiune a omului asupra omului, reuneşte doi participanti:
educator şi educat.
Educatia ca ansamblu de influente: influente organizate ale şcolii şi altor factori educativi, dar şi
influente neorganizate, spontane ale mediului (anturaj, loc de munca).

Formele educatiei şi interdependenta lor

Educatia formală: ansamblul actiunilor pedagogice care realizează transmiterea si asimilarea
cunoştintelor teoretice şi practice, în institutiile de învătământ de toate gradele (grădinite, şcoli,
universităti, centre de perfectionare), pe bază de planuri, programe, manuale, cursuri, diverse mijloace
de instruire. Latinescul formalis înseamnă oficial, organizat, legal.
Are cea mai mare pondere în formarea personalitătii, fiind concepută pe baza unei strategii
pedagogice adecvate.
Este o educatie complexă, programată, organizată, intentionată, conştientă, care se desfasoara
într-un cadru interactiv
Cuprinde toate continuturile activitătii de formare: intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic.
Vizează dobândirea cunoştintelor fundamentale, a aptitudinilor şi atitudinilor general-umane.
Răspunde unei comenzi sociale şi este totdeauna evaluată social.
Dezavantaj: centrată pe performante înscrise în anumite programe, nu lasă loc imprevizibilului,
predispune la rutină şi monotonie.
Educatia nonformală: ansamblul actiunilor educative ce se desfăşoară într-un cadru institutionalizat,
dar situat de regulă în afara sistemului de învătământ.
Totalitatea actiunilor educative desfăşurate în institutii special organizate: case de cultură,
biblioteci, palatele copiilor, teatre, cinematografe, muzee.
Menirea sa este de a completa educatia formală prin activităti de perfectionare profesională, de
formare civică, activităti culturale, de petrecere a timpului liber şi recreere.
Reprezintă şi o componentă a etapei şcolare a educatiei: cercuri, competitii culturale, sportive,
vizite, excursii.
Se caracterizează printr-o mare flexibilitate, raspunde intereselor variate ale elevilor şi
contribuie la lărgirea orizontului cultural, îmbogătirea cunoştintelor din anumite domenii, dezvoltarea
aptitudinilor speciale etc.
Dezavantaj: absenta unor demersuri evaluative sistematice.
Între educatia formală şi nonformală trebuie să existe o interactiune, educatia formală având rol
de dirijor. Interactiunea este necesară pentru a se evita repetările inutile, supraîncărcarea, dar si pentru
a se evita ca educatia nonformala să vehiculeze o cultură minoră sau să promoveze derizoriu din punct
de vedere formativ-educativ.
Educatia informală (incidentală).
Informalis: fără formă, involuntar, spontan, fără a-ti da seama.
Cuprinde influentele educative ce se exercită spontan şi continuu, în afara cadrului organizat
institutionalizat, din partea întregului mediu de viată.
 Poate avea şi efecte negative, deoarece mediul social nu oferă totdeauna numai aspecte demne
de urmat. Contracararea acestora se constituie ca una din sarcinile educatiei formale.

Educatia formală este un mod organizat de a implementa cunoştinte plecând de la achizitii şi

practici reieşite din actiune, recunoaşte şi evaluează achizitiile individuale.
Educatia nonformală pleaca de la nevoile reale resimtite de educatie dar facilitează contactul cu
cunoştintele.
Educatia informală sensibilizează individul fată de diverse aspecte ale mediului ambiant,
declanşează multiple interese de cunoaştere, oferă posibilitatea unor explorări personale, fără obligatii
sau prescriptii, precum şi posibilitatea de a gestiona propriul proces de formare şi o mai mare libertate
de actiune.

Interdependenta dintre formele educatiei.

Educatia formală trebuie să valorifice, sa completeze, corecteze si sa sistematizeze achizitiile
dobândite prin educatai nonformala şi informala. Are o functie de integrare şi sinteză a diferitelor
experiente ale elevilor.
Scoala trebuie să se deschidă fată de acumulările realizate de elevi în afara activitătilor didactice,
chiar dacă acestea sunt variate, şi uneori contradictorii sub aspectul valorii lor.
Cele trei forme ale educatiei se sprijină reciproc, chiar dacă au propriul câmp de actiune,
eficientizand procesul educativ. Sub aspectul succesiunii în timp şi al efectelor, educatia formală ocupă
un rol privilegiat, având putere de sinteză, chiar dacă la un anumit moment ponderea educatiei se poate
deplasa în favoarea nonformalului sau a informalului.

Cap 2: Factorii dezvoltarii psihice

Copilul se formează sub influenta actiunilor conjugate a trei factori: ereditate, mediu şi
educatie. Efectele lor formative au loc sub semnul rolului conducător al educatiei. Factorii interni
reglează ordinea stadiilor dezvoltării psihice, cei externi conferă orientarea, continut şi pot accelera
ritmurile dezvoltării. Factorii interni au o pondere mai mare în achizitionarea şi dezvoltarea conduitelor
elementare, pe când cei externi îndeosebi educatia, au un rol covârşitor în formarea comportamentelor
(intelectuale,motrice, afective, morale etc.) complexe. Puterea şi rolul preponderent al educatiei se
manifestă şi în faptul că ea este în măsură să dirijeze, să organizeze şi să modifice actiunile factorilor de
mediu, să neutralizeze influentele negative ale acestora. De asemenea, educatia dirijează actiunea
factorilor ereditari, creează conditii favorabile pentru punerea în valoare a patrimoniului genetic. Prin
intermediul educatiei pot fi chiar ameliorate şi compensate în anumite limite datele ereditare.
Personalitatea care reprezintă ansamblul dispozitiilor fizice, afective, intelectuale şi social
caracteriale prin care o fiintă se defineşte şi se exprimă printre semenii săi.

Cap 5: Obiective educationale

Taxonomia obiectivelor educationale
După domeniul comportamental sunt trei categorii de obiective educationale:
• cognitive - centrate pe cunoaştere; vizează însuşirea unor informatii, elaborarea unor concepte,
formarea unor priceperi, deprinderi şi capacităti intelectuale;
• afective - se referă la modelarea atitudinilor, dezvoltarea intereselor, cultivarea sentimentelor,
formarea sau întărirea convingerilor, judecătilor de valoare etc., prin care se influentează
comportamentele elevilor.
• psihomotrice - urmăresc elaborarea conduitelor motrice, a operatiilor manuale cum sunt mânuirea
uneltelor, conducerea unui vehicul, efectuarea diferitelor actiuni practice etc.