CURS 3.

EDUCATIA: FORME (FORMALA, NONFORMALA, INFORMALA), DOMENII

EDUCATIONALE (EDUCATIA INTELECTUALA, MORALA, ESTETICA SI
ARTISTICA, FIZICA SI SPORTIVA, TEHNOLOGICA/PROFESIONALA)

Educatia, etimologic provine de la "educatio" - crestere, formare; dar isi are sorgintea si in
"educo-educare" - a creste a forma, a instrui, respectiv "educo-educere" - a ridica, a inalta.
Educatia insumeaza actiunile - delibereate sau nedeliberate, explicite sau implicite, sistematice sau
nesistematice - de modelare si formare a omului din perspectiva unor finalitati racordate la reperele
socio-economicoistorico- culturale ale arealului in care se desfasoara.

Se poate afirma ca educatia este activitatea complexa realizata in cooperare de educator si

educabil (a caror rol este sanjabil) in vederea formarii si autoformarii asistate, cu scopul dezvoltarii
personalitatii si sadirii unei mentalitati pozitiv-contructiviste.

Pe de alta parte educatia, in esenta, are drept scop esential scoaterea fiintei umane din starea
primara, biologica si ridicarea ei spre starea spirituala, culturalizata. Dupa M. Ionescu si V. Chis,
"prin educatie desemnam un ansamblu de influente care contribuie la formarea omului ca om,
respectiv actiunea de modelare a naturii umane in directia realizarii unor finalitati in temeiul unor
valori sociale acceptate."

Functiile educatiei

Dupa O. Safran educatia are o

 Functie cognitiva - de transmitere de cunostinte;

 Functie economica - de formare a indivizilor pentru activitatea productiva;
 Functie axiologica - de valorizare si dezvoltare a potentialului de creatie culturala.

Dupa I. Nicola functiile educatiei sunt:

 de selectare si transmitere a valorilor de la societate la individ;

 de dezvoltare a potentialului biopsihic al omului;
 de asigurare a unei insertii sociale active a subiectului uman.

Traditional, educatia oferita de scoala a fost considerata educatie formala, activitatile

educative organizate de alte institutii, cum ar fi muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor etc., drept
educatie nonformala, iar influentele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni,
mass media etc., educatie informala. Delimitarea intre aceste trei forme ale educatiei este una
teoretica, in practica ele functionand ca un complex ale carui granite sunt dificil de trasat. Mai mult,
in ultima perioada asistam la o dezvoltare si la o 'formalizare' a educatiei nonformale, care se
apropie din ce in ce mai mult de spatiul scolar. Si scoala - ca institutie - a raspuns provocarilor
sociale prin largirea sferei de activitate si initierea unor parteneriate cu societatea civila,
comunitatea locala sau cu diferite institutii culturale. Aceasta deoarece invatarea "nu este legata
numai de scoala sau de alte contexte organizate. Conceptia despre invatare are la baza ideea si
observatia ca un numar mare al experientelor noastre de invatare s-au desfasurat in afara sistemului
de educatie formala: la locul de munca, in familie, in diferite organizatii si biblioteci." (Pasi
Sahlberg, "Building Bridges for Learning - Recunoasterea si valorificarea educatiei nonformale in
activitatile cu tinerii").

Formele educatiei
Din analiza caracteristicilor si functiilor educatiei, rezulta ca asupra personalitatii in curs de
dezvoltare sau perfectionare se exercita variate categorii de influente si actiuni, fiecare cu alta forta
de modelare, sensibilizare, cu alte efecte. Formele de influentare educativa pot fi grupate in trei
mari categorii: educatia formala, educatia nonformala, educatia informala.

 Educatia formala - reprezinta ansamblul actiunilor sistematice si organizate, proiectate si

desfasurate in institutii specializate, urmarind finalitati explicite, cu scopul formarii si
dezvoltarii personalitatii umane;
 Educatia nonformala - reprezinta ansamblul influentelor educative structurate si organizate
intr-un cadru institutionalizat dar desfasurate in afara sistemului de invatamant;
 Educatia informala- reprezinta totalitatea influentelor educative nesistematice, neorganizate,
nesubordonate unor obiective si finalitati explicite, care se exercita asupra individului.

Educatia formala (sau oficiala) este " educatia istitutionalizata, structurata in mod ierarhic, gradata
cronologic, condusa de la centru" (I.JINGA, 2000). Ca note definitorii, in afara de caracterul ei
institutionalizat, este de retinut ca se realizeaza prin intermediul procesului de invatamant,
presupune planuri, programe, manuale, orare, evaluari, prezenta si actiunea unui corp profesoral
specializat. Educatia formala se realizeaza in cadrul unui sistem de invatamant. In principal,
organizata constient, sistematica, institutionalizata, reglementata, coordonata, dirijata, planificata,
evaluata, expresie a unei politici educationale, cu scopuri si continuturi comune, reglementate prin
acte normative.

Educatia formala se caracterizeaza prin:

 se realizeaza in institutii specializate (scoli de diferite tipuri);

 in acest cadru planificat, organizat, structurat, condus se exercita cea mai importanta
influenta formativa, educativa;
 se urmaresc anumite obiective stabilite prin politica educationala si de invatamant, realizate
esalonat, progresiv, cu continuturi si modalitati specifice, programe curriculare adecvate;
 educatia si instructia sunt realizate de cadre specializate (personal didactic), formate si
perfectionate distinct;
 cuprinde, cu precadere, populatia cea mai receptiva la educatie, formare, dar cu deschideri
spre sustinerea autoeducatiei, autoinstruirii;
 imbina formele de educatie, invatamantul comun obligatoriu, cu cel potrivit particularitatilor
individuale;
 evaluarea criteriala, continua si sumativa este specific conceputa, organizata si valorificata
pentru a obtine reusita scolara a elevilor si se finalizeaza in formule de recunoastere a
nivelului pregatirii generale si specifice, profesionale;
 locul si rolul scolii sunt determinate in cadrul sistemului sociocultural: scoala este privita ca
un sistem deschis ameliorarii continue, dar devine si factor de dezvoltare sociala, prin
nivelul formarii absolventilor;
 intreaga sa actiune educativa respecta criterii pedagogice, metodice, manageriale,
sistematizate, in continua optimizare, conform datelor cercetarii pedagogice si din stiintele
conexe, ale evolutiei sociale;
 dezvoltarea personalitatii elevilor, daca s-ar limita doar la educatia formala, ar suferi prin
continutul dat in programele scolare, predominarea informarii asupra aspectelor calitative
ale dezvoltarii, relativa deschidere catre societatea in schimbare, relativa alternanta a
modalitatilor de actiune s.a.;
 in raport cu cercetarea actuala pedagogica, institutiile educative devin tot mai diversificate,
dupa particularitatile educatilor, dar si dupa posibilitatile alternative de organizare, de
introducere a noi tipuri de educatie, deschise la problematica lumii contemporane.
Educatia formala are limitele ei; ea poate induce si efecte educative negative, nedezirabile generand
disonante la nivelul personalitatii. I se reproseaza - spre exemplu - centrarea pe performante inscrise
in programe, tendintele de memorizare masiva a cunostintelor, predispunerea catre rutina,
subiectivismul in evaluare etc. Totodata, educatia formala devine insuficienta. "Exista mai multe
institutii sau medii de educatie - subliniaza M.Calin - care pot fi complementare sau concurentiale
scolii, iar aceasta nu mai poate avea pretentia de a-si asuma singura functiile educative ale
societatii". De altfel din perspectiva principiului educatiei permanente, educatia formala devine
complementara celorlalte forme: nonformala si informala.

Dezvoltarea educatiei formale are loc in contextul depasirii interpretarilor clasice conform carora i
se atribuie educatiei formale rolul prioritar. Orientarile postmoderniste evidentiaza expansiunea
educatiei nonformale cu preluarea unor sarcini de educatia formala, diversificand activitatile si
stimuland in mai mare masura motivatia participantilor.

Educatia nonformala sau/si desfasurata in afara formelor statuate explicit, ca institutii scolare, cu
un grad de independenta, cu obiective diferentiate, cu participarea altor factori sociali, cu functii
compensatorii fata de scoala, dirijata potrivit specificului, dar in relatie de parteneriat cu scoala.
Educatia nonformala se refera la toate activitatile organizate in mod sistematic in afara sistemului
formal pentru a raspunde unei mari varietati de cerinte de invatare, cum ar fi cele de educatie
"complementara" (paralela cu scoala), de educatie "suplimentara" sau de educatie de
"substitutie"( de ex. pentru cei analfabeti). Notele caracteristice ale acestei forme de educatie sunt
legate de caracterul optional al activitatilor organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se
va invata si se va intreprinde, rolul discret al educatorilor, renuntarea la evaluari si utilizari de note
si calificative.

Educatia nonformala prezinta ca trasaturi:

 evidentiaza necesitatea, rolul, modul, valorificarea influentelor formative, educative si a

altor forme de organizare a realizarii educatiei, in afara si dupa etapa scolaritatii: familia,
institutiile culturale, mass-media, institutii si organizatii de copii si tineret;
 aceste influente sunt corelate cu mediul extrascolar in care participa educatii, cu modurile de
petrecere a timpului liber, cu includerea lor in diferite grupuri specifice;
 valoarea educativa, complementara educatiei formale, poate avea efecte pozitive sau
negative de compensare, in masura in care aceste institutii constientizeaza obiectivele,
continuturile, organizarea, metodologiile lor specifice, respecta aspiratiile educatilor;
 activitatea acestor institutii este la fel de impregnata de cerintele pedagogice, dar dirijate si
utilizate pentru alte obiective, continuturi. Accentul cade aici pe stimularea educatilor prin
programe alternative, diferentiate, diversificate, facultative, aplicative, de completare, in
acord cu elementele de noutate in diferitele domenii, cu noi tipuri de comunicare, metode de
activizare, tehnici de creativitate, cu stimularea dezvoltarii vocationale;
 activitatile nonformale pot fi in afara clasei (cercuri pe discipline, competitii tematice,
expozitii s.a.), in afara scolii (spectacole,excursii, conferinte, cluburi, dezbateri etc.) si ,dupa
integrarea profesionala, ca activitati de formare continua;insa, prin adaptarea la nivelul
grupelor antrenate, exista pericolul scaderii valorii pedagogice, stiintifice, printr-o
popularizare la limita a continuturilor sau dirijarea numai catre anumite aspecte;
 activitatile sunt optionale;
 elevii sunt implicati direct/coparticipanti nemijlociti in raport cu aceste activitati;
 continuturile acestor activitati sunt deschise spre interdisciplinaritate/educatie permanenta;
 nu se opereaza evaluari decat in limitele nevoii de stimulare si sustinere ale elevilor;
 educatorii sunt "actori discreti", mai mult moderatori ai acestor activitati s.a.
Educatia informala sau/si neorganizata, spontana, difuzata, prezenta prin informatii receptate
neintentionat, venite din mediul inconjurator (natural, social, cultural), dar in relatie cu nivelul de
organizare, culturalizare, sensibilizare al individului. Ea e produsul experientei de viata a
individului. Educatia informala include experientele traite sau valorile incercate in viata cotidiana.
Cele mai semnificative influente informale sunt cele exercitate de massmedia, de unele aspecte ale
vietii in familie (exemplul parintilor, atitudinile manifestate de ei), influentele exercitate de
grupurile de prieteni, colegi , dar si de diferite instittii culturale (ex. muzee, teatre, biblioteci etc),
religioase, politice, militare, sindicale s.a.

Educatia informala are ca note esentiale:

 cuprinde experienta personala castigata de catre individ, trairi incercate in mod

neintentionat. Ea este conceputa ca relaxare, satisfacere a unor curiozitati pasagere;
 influentele primite sunt spontane, neorganizate, neprelucrate pedagogic, nesistematizate, de
scurta durata;
 problema este a receptarii adecvate, a integrarii si echilibrarii cu fondul formarii, a
controlului efectelor pozitive/negative, avalorificarii si constientizarii gradului de prelucrare
si organizare a informatiilor, a transformarii lor in activitati nonformale sau chiar formale;
 sesizarea, intelegerea, trairea, valorificarea acestor influente depind de nivelul dezvoltarii
personalitatii.

Un exemplu de educatie informala este atunci cand copiii mici invata sa vorbeasca. Ei deprind acest
lucru prin ascultare si imitare. Parintii corecteaza spontan greselile de pronuntie ale acestora, de
multe ori silabisind fara intentie si incurajand vorbirea corecta. La fel se intampla atunci cand
parintele sau educatorul analizeaza impreuna cu copii experientele zilnice petrecute in viata
acestuia.

Integrarea in sistem a formelor educatiei este una din preocuparile actuale. Cele trei forme de
educatie trebuie privite din perspectiva educatiei permanente:

 educatia nu se mai poate reduce la instruirea de tip scolar si institutiile de invatamant ar

pierde daca s-ar izola de contextul cultural-educativ. De aceea cadrul formal trebuie sa
furnizeze ocazii pentru valorificarea informatiilor achizitionate in afara lui, chiar integrand o
parte din continuturi;
 cealalta parte, a educatiei nonformale, informale trebuie sa raspunda diversitatii de nevoi,
interese, aspiratii ale indivizilor, sa conduca la formarea unei viziuni unitare despre lume, sa
asigure coerenta actului educational.