FORMELE

EDUCAȚIEI
Educația: formală, non-formală, informală
 Ce este educația?
Etimologie – “educație” :
„educatio” = creștere
„educo-educare” = a crește, a forma, a instrui
„educo-educere” – a ridica, a înălța

Scopul educației ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acționeze și să gândească
independent și care, în același timp, să vadă în slujirea comunității realizarea supremă a vieții lor. – Albert Einstein

După M. Ionescu și V. Chis, „prin educație desemnăm un ansamblu de influențe care contribuie la formarea
omului ca om, respectiv acțiunea de modelare a naturii umane în direcția realizării unor finalități in temeiul unor
valori sociale acceptate.”
În sens pedagogic, educația este fenomenul social complex privit in trei dimensiuni:-activitate conștientă a
subiectului educației (educator) de stimulare, îndrumare, formare a obiectului educației (educat);-proces de formare a
omului pentru integrarea activa in societate, proces deformare intelectuala, morala, profesionala, fizica, estetica;-
rezultat prin preluarea selectivă a acțiunilor informaționale si includerea in structuri comportamentele proprii de
cunoaștere si acțiune.
 Care sunt formele educației?

Educația formală = ansamblul actiunilor sistematice si organizate, proiectate si desfasurate in institutii

specializate, urmarind finalitati explicite, cu scopul formarii si dezvoltarii personalității umane.

Educația non-formală = ansamblul influentelor educative structurate si organizate intr-un cadru

institutionalizat dar desfasurate in afara sistemului de învățământ.

ÞEducația informală = totalitatea influentelor educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor

obiective si finalitati explicite, care se exercita asupra individului.

ÞEducația permanentă = un sistem integrat de nivele flexibile, deschise spre autoeducatie.

 Educația FORMALĂ – definiții, concept
“formalis” = “organizat”, “oficial”

◦ Educația formală, după Philip Coombs, este “sistemul educațional structurat ierarhic si gradat cronologic, pornind
de la scoala primara si pana la universitate, care include, in plus fata destudiile academice, o varietate de programe
de specializare si institutii de pregatire profesionala si tehnica cu activitate integrală.
◦ Din punct de vedere conceptual, educatia formală cuprinde totalitatea activitatilor si a actiunilor pedagogice
desfasurate si proiectate institutional (in gradinite, scoli, licee, universitati, centre de perfectionare), in cadrul
sistemului de invatamant, in mod planificat si organizat pe niveluri si ani de studii, avand finalitati educative bine
determinate. Ea se realizeaza “in cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate, in timp si spatiu: planuri,
programe, manuale, cursuri, materiale de invatare”.
 Dezideratele majore ale educatiei
formale cuprind asimilarea sistematica si
organizarea cunostintelor din diferite
domenii de interes cultural-stiintific, practic
si tehnologic si folosirea acestora in vederea
dezvoltarii personale si a insertiei optime in
viata activa a societatii, prinformarea si
stimularea capacitatilor intelectuale si
aptitudinale, a priceperilor si deprinderilor,
aatitudinilor si convingerilor. Totodata se
urmareste inzestrarea individului cu metode
si tehnicide munca intelectuala si
dezvoltarea pe cat posibil a inteligentei
sociale si emotionale.
 Educația FORMALĂ - caracteristici
Este instituționalizată, realizându-se in mod conștient, sistematic si organizat in cadrul sistemului de învățământ;
Obiectivele si conținutul educației sunt prevăzute in documente școlare. Ele sunt elaborate pe cicluri, niveluri si
ani de studii, fiind proiectate pedagogic prin planuri de învățământ, programe si manuale școlare, cursuri
universitare, ghiduri.
 Scopurile si obiectivele pedagogice, deduse din idealul educațional si preconizate a fi atinse in cadrul acestui tip
de educație, sunt realizate practic in procesul de învățământ, sub îndrumarea unui corp profesoral specializat.
Cadrele didactice, persoane investite special cu conducerea acțiunii educative, se adresează unui public ce
beneficiază de un statut aparte – cel de elevi sau de studenți.
Conduce la atingerea dezideratelor educative preconizate intr-un context metodologic organizat. Acest context
metodologic este dezvoltat in concordanta cu cerințele idealului educațional, in condiții pedagogice determinate,
cu materiale didactice special elaborate pentru atingerea scopurilor si cu mijloace de învățământ investite cu
funcții pedagogice precise.
o Educatia formală este importantă prin faptul că faciliteaza accesul la valorile culturii, stiintei, artei, literaturii si tehnicii, la
experienta social-umana, avand un rol decisiv in formarea personalitatii umane, conform dezideratelor individuale si sociale.
o Prin intermediul acestei forme de educatie, “in timpul anilor de studii, individul este introdus progresiv in vastele domenii ale
existentei umane”. Aceasta permite asimilarea cunostintelor ca un sistem, oferind concomitent “un cadru metodic al exersarii si
dezvoltarii capacitatilor si aptitudinilor umane”. Educatia formala devine astfel “un autentic instrument al integrarii sociale”.
o Educatia formală are totuși unele limite. Ea poate induce si efecte educative negative, nedezirabile generand disonante la nivelul
personalitatii. I se reproșează, spre exemplu, centrarea pe performante inscrise in programe, tendintele de memorizare masiva a
cunostintelor, predispunerea catre rutină, subiectivismul in evaluare etc. Totodată, educația formală devine insuficienta. „Exista
mai multe institutii sau medii de educatie – subliniaza M.Calin – care pot fi complementare sau concurentiale scolii, iar aceasta
nu mai poate avea pretentia de a-si asuma singura functiile educative ale societatii“. De altfel din perspectiva principiului
educatiei permanente, educatia formala devine complementara celorlalte forme: nonformala și informala.
o Modalități menite să înlăture treptat carențele semnalate la nivelul educației formale:
 descongestionarea materiei si crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare a talentelor si a intereselor tinerilor, prin cresterea si
diversificarea ofertei de optionale si de alternative educationale;
 sanse reale pentru fiecare unitate de invatamant de a-i determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia scolii);
 posibilitatea utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu din programe in functie de nevoile locale de educatie si formare;
 asigurarea sinergiei dintre invatarea formala, nonformala si informala, in sensul deschiderii scolii inspre influentele educative nonformale si
informale si gasirea modalitatilor optime de articulare intre acestea;
 armonizarea politicilor si practicilor privind instruirea initiala, si continua (asigurarea calitatii si continuitatii prin continutul curriculum-ului,
evaluare si recunoastere) si regandirea tuturor nivelurilor si structurilor invatamantului din prespectiva educatiei permanente;
 integrarea rapida a noilor tehnologii comunicationale in procesul de invatamant.
Finalități realizabile printr-o stânsă corelare cu celelalte forme ale educației:
- stimularea și dezvoltarea capacităților cognitive complexe;
- formarea și dezvoltarea inteligentelor multiple, prin capacitati specifice inteligentei lingvistice (ce implică
sensibilitatea de a vorbi si de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic si
pentru a-i aminti informatiile), inteligentei logice-matematice (ce consta in capacitatea de a analiza logic problemele,
de a realiza operatii matematice si de a investiga stiintific sarcinile, de a face deductii), inteligentei spatiale (care se
refera la capacitatea, potentialul de a recunoate si a folosi patternurile spatiului; capacitatea de a crea reprezentari nu
doar vizuale), inteligentei interpersonale (capacitatea de a intelege intentiile, motivatiile, dorintele celorlalti, creand
oportunitati in activitatea colectiva), inteligentei intrapersonale (capacitatea de
autointelegere, autoapreciere corecta a propriilor sentimente, motivatii,
temeri), inteligentei naturaliste (care face omul capabil sa recunoasca, sa clasifice si sa
se inspire din mediul inconjurator), inteligentei morale (preocupata de reguli,
comportament, atitudini);
o - consilierea elevului/studentului in procesul de autocunoastere si
autodescoperire a propriilor capacitati si limite, a inclinatiilor si a
aptitudinilor speciale si dezvoltarea pe aceasta baza, a capacitatii
de autoevaluare a propriei personalitati.
 Educația NON-FORMALĂ – definiții
Educatia nonformală este
educaţia primită în afara şcolii sau în afara anilor afectaţi prin statutul şcolarităţii („Dicţionarul intenaţional al
educaţiei”)
educaţia care are loc în afara şcolii- de exemplu, prin influenţa mediului familial, al grupurilor de prieteni şi al
mediului de viaţă ( Terry G. Page et al., 1977)
educaţia urmărită în afara sistemului şcolar, într-o manieră regulată sau intermitentă; educaţia nonformală
poate fi considerată ca un ansamblu de mijloace extraşcolare de a dobândi cunoştinţele generale sau calificări
profesionale („Terminologia învăţământului tehnic şi profesional, 1978);
orice activitate educativă structurată într-un cadru nonşcolar (diferite organizaţii ale tinerilor, cluburi, asociaţii
dicerse, ONG-uri etc.) ( „Vocabularul educaţiei”, 1979);
orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal şi care oferă tipuri selectate de
învăţare a subgrupelor specifice populaţiei- atât copii, cât şi adulţi (Coombs şi Ahmed, 1974);
o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte
formative ) C. Moise, T. Cozma)
ansamblul acţiunilor pedagogice proiectate şi realizate într-un cadru instituţionalizat extradidactic
constituit ca "o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate nonformal( Văideanu,
George).
 Educația NON-FORMALĂ – caracteristici
Educaţia nonformală este caracterizată prin:

 răspunderea concretă la cerinţele fixate;

 permite momente de abstractizare, prin extragerea de cunoştinţe din
viaţa practică;
 scoate din educaţie, funcţia de predare, lăsând loc funcţiei de învăţare;
 elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor
activităţi;
 are caracter facultativ sau opţional;
 nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă;
 permite punerea în valoare a aptitudinilor şi intereselor copiilor şi
tinerilor;
 permite o mare varietate de forme, flexibilitate sporită a formelor,
cunoaşte modalităţi diferite de finanţare;
 facilitează promovarea muncii în echipă şi a unui demers pluri sau
interdisciplinar;
 accentuează obiective de tip formativ-educativ.
 Educația NON-FORMALĂ – principii
• Principiul integrarii (corelarii, coordonarii) formuleaza cerinta ca toate activitatile ce au loc in afara clasei si a scolii sa
fie integrate in sistemul general de educatie, ca facand parte din obiectivele si continuturile acestuia; ele trebuie sa-si indeplineasca
rolul hotarator de cultivare a capacitatii de transfer a achizitiilor invatarii si mai ales de aplicare practica, in conditii variate a celor
invatate.
• Principiul caracterului specific. Desi fac parte din sistemul general educational, activitatile din perimetrul nonformalului
se constituie, ele insele, intr-un sistem specific, aparte, care le diferentiaza de cele incluse in sfera formalului. Specificul acestor
activitati e dat, in primul rand, de obiectivele si continutul lor, ele avand forme proprii de organizare, precum si raporturi aparte intre
educatori si elevi fata de cele practicate in perimetrul educatiei formale. Un alt element specific il constituie instrumentarul metodic,
mai larg, mai diversificat, ceea ce ofera sanse sporite de a se acumula experienta de viata, prin contactul nemijlocit cu oameni, cu
fenomene de cultura materiala si spirituala, precum si participarea directa la unele din manifestarile la care iau parte elevii.
• Principiul caracterului atractiv al activitatilor nonformale. Atractivitatea este, de fapt, dominanta acestor activitati, ce
trebuie sa tina seama de interesele, inclinatiile, preocuparile si preferintele elevilor. Ceea ce are un efect pozitiv in cultivarea
interesului pentru cunoastere, precum si pentru dezvoltarea unor procese afective. Atractivitatea nu inseamna evitarea efortului
propriu; de altfel, elevii – indeosebi cei din clasele inferioare – au preferinte pentru care, uneori, nici nu dispun de resursele
necesare. Sunt considerate atractive actiunile cu o finalitate clara, realizabila, cele in care subiectii au un rol activ, cele care au un
grad sporit de autenticitate, cele care se caracterizeaza prin simplitate si eleganta.
• Principiul varietatii completeaza in mod necesar si fericit pe precedentul; ceea ce e variat,
diversificat e in acelasi timp, interesant si atractiv. Varietatea si diversitatea, ca principii ale unei actiuni
eficiente, decurg din necesitatea pe care o resimt copiii, toti participanti la procesul educational, elevii de
a-si valorifica diversitatea si complexitatea inclinatiilor, intereselor, gusturilor si preferintelor lor.
• Principiul imbinarii conducerii de catre adulti cu autoconducerea. In categoria activitatilor
informale, relatia profesor – elevi este mult mai larga, mai destinsa. Chiar daca si aici conduce, educatorul
se situeaza mai mult in planul sugerarii si nu al impunerii punctului sau de vedere; el se afla pe pozitia
colaborarii si cooperarii cu elevii, precum si a sprijinirii lor pentru a deveni buni organizatori ai propriei lor
activitati. Cum se constata, este vorba de relatii mai apropiate, care implica un mai mare grad de
manifestare libera si nemijlocita a elevilor, iar pe de alta parte o indrumare pedagogica mai discreta,
mijlocita de initiativa elevilor, mai spontana si mai diversa.
Educatia nonformala ofera un set de experiente sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tanar sau adult,
complementarizand celelalte forme de educatie prin:
• valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educational;
• oportunitati pentru valorificarea experientelor de viata ale elevilor, prin cadrul mai flexibil si mai deschis
si prin diversificarea mediilor de invatare cotidiene;
• participare voluntara, individuala sau colectiva;
• modalitati flexibile de a raspunde intereselor elevilor - gama larga de activitati pe care le propune si
posibilitatea fiecarui elev de a decide la ce activitati sa participe;
• dezvoltarea competentelor pentru viata si pregatirea tinerilor pentru a deveni cetateni activi; pe langa
informatiile si competentele specifice anumitor domenii de activitate in care se incadreaza proiectele sau
activitatile nonformale, elevii isi dezvolta si capacitati organizatorice, capacitati de autogospodarire, de
management al timpului, de gandire critica, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;
• un cadru de exersare si de cultivare a diferitelor inclinatii, aptitudini si capacitati, de manifestare a
talentelor in arta, cultura, muzica, sport, pictura, IT etc.
 Educația NON-FORMALĂ – avantaje/dezavantaje
Avantaje pedagogice:
• este centrata pe cel ce invata, pe procesul de invatare, nu pe cel de predare solicitand in mod Dezavantajul major al educației
diferentiat participantii; nonformale este legat de absența
• dispune de un curriculum la alegere, flexibil si variat propunandu-le participantilor activitati unor demersuri evaluative
diverse si atractive, in functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor; sistematice, fapt care în absenţa
• contribuie la largirea si imbogatirea culturii generale si de specialitate a participantilor, oferind unei autoevaluări riguroase şi
activitati de reciclare profesionala, de completare a studiilor si de sprijinire a categoriilor obiective poate conduce la
defavorizate sau de exersare a capacitatii indivizilor supradotati; serioase rămâneri în urmă ale
• creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber, intr-un mod placut, urmarind destinderea beneficiarilor acestei forme de
si refacerea echilibrului psiho-fizic; educație.
• asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina
interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de varsta si pregatirii lor
profesionale, punand accentul pe aplicabilitatea imediata a cunostintelor;
• antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinand cont de progresul tehnico- stiintific,
valorificand oportunitatile oferite de internet, televiziune, calculatoare;
• este nestresanta, oferind activitati placute si scutite de evaluari riguroase, in favoarea strategiilor
de apreciere formativa, stimulativa, continua;
• raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.
 Educația NON-FORMALĂ – exemple
Exemple de programe sau de activități de educație non-formală:
- Programe europene pentru tineret (Socrates, Leonardo): vizite de studiu in tara sau in alte tari, mese
rotunde, ateliere teoretice si practice (pictura, muzica, fotografie, graffitti, teatru, IT), activitati culturale
(vizite la muzee, centre culturale), jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”), jocuri de
cooperare, discutii in grupuri mici sau in plen despre probleme care ii preocupa pe tineri la ora actuala.
- Taberele pentru elevi si pentru studenti, cluburile elevilor sau casele studentilor, proiectele initiate de
organizatii nonguvernamentale sau de alte institutii.
 Educația INFORMALĂ – definiție, exemplu
Educatia informala sau/si neorganizata, spontana, difuzata, prezenta prin informatii receptate neintentionat, venite din mediul
inconjurator (natural, social, cultural), dar in relatie cu nivelul de organizare, culturalizare, sensibilizare al individului. Ea e produsul
experientei de viata a individului. Educatia informala include experientele traite sau valorile incercate in viata cotidiana. Cele mai
semnificative influente informale sunt cele exercitate de massmedia, de unele aspecte ale vietii in familie (exemplul parintilor, atitudinile
manifestate de ei), influentele exercitate de grupurile de prieteni, colegi , dar si de diferite instittii culturale (ex. muzee, teatre, biblioteci
etc), religioase, politice, militare, sindicale s.a.

Educatia informala are ca note esentiale:

•cuprinde experienta personala castigata de catre individ, trairi incercate in mod neintentionat. Ea este conceputa ca relaxare, satisfacere
a unor curiozitati pasagere;
•influentele primite sunt spontane, neorganizate, neprelucrate pedagogic, nesistematizate, de scurta durata;
•problema este a receptarii adecvate, a integrarii si echilibrarii cu fondul formarii, a controlului efectelor pozitive/negative, avalorificarii
si constientizarii gradului de prelucrare si organizare a informatiilor, a transformarii lor in activitati nonformale sau chiar formale;
•sesizarea, intelegerea, trairea, valorificarea acestor influente depind de nivelul dezvoltarii personalitatii.

Un exemplu de educatie informala este atunci cand copiii mici invata sa vorbeasca. Ei deprind acest lucru prin ascultare si imitare.
Parintii corecteaza spontan greselile de pronuntie ale acestora, de multe ori silabisind fara intentie si incurajand vorbirea corecta. La fel
se intampla atunci cand parintele sau educatorul analizeaza impreuna cu copii experientele zilnice petrecute in viata acestuia.
Educația informală
 Educația PERMANENTĂ
Educatia permanenta, sau invatarea pe tot parcursul vietii este
una dintre cheile dezvoltarii in secolul XXI.

Educatia permanenta trebuie deosebita de caracterul

permanent al educatiei.
Acesta din urma se refera la necesitatea permanenta, la
continuitatea educatiei in plan istoric, atat la un individul uman
cat si la societate. Pentru fiecare om, spunea Comenius, viata sa
este o scoala de la leagan pana la mormant. Fiecare societate are
nevoia si obligatia de a-si pregati si forma generatiile tinere.

Conceptul de educatie permanenta produce modificari nu doar

la nivelul scolii ci si al societatii in ansamblu. Unii autori
vorbesc chiar de necesitatea unei cetati educative, in sensul
unui sistem educational global, la scara sociala, care sa
integreze si sa armonizeze educatia copiilor, a tinerilor si a
adultilor (Jinga, 2005).
 Educația PERMANENTĂ – factori

Factorii care impun educatia permanenta:

- procesul de accelerare a schimbarilor;
- explozia demografica;
- evolutia fara precedent a stiintelor si tehnologiei;
- progresul stiintelor neurocognitive si a psihologiei cognitive;
- sporirea timpului liber;
- criza modelelor relationale si de viata;
- multiplicarea si dinamica profesiunilor;
- cresterea gradului de democratizare a vietii sociale (intr-o societate democratica fiecare invata de la fiecare,
Vaideanu, 1988) etc.
 Educația PERMANENTĂ – obiective
 crearea structurilor si a metodelor favorabile formarii-
dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul existentei
sale;

 pregatirea personalitatii umane pentru autoinstruire si

autoeducatie.

 intelegerea necesitatii educatiei permanente atat la nivelul

factorilor de decizie , al unitatilor de invatamant cât si al
individului tanar si adult;
În funcție de obiectivele și factorii care contribuie la educația permanenta se cunoaște o gama variata de forme:

• organizate de scoală;

• organizate de sistemul de educație permanenta;

• libere, spontane.

Formele organizate de scoală se concretizează în: participarea activă a elevilor/studenților în predarea

noilor cunoștințe, lucrări de laborator și cabinete de specialitate, practica de producție, studiul individual și
independent al bibliografiei recomandate, referate, comunicări.
Formele organizate de sistemul de educație permanenta constau în: cursuri postșcolare și post-universitare,
cursuri de perfecționare, cursuri de management și marketing, cursuri de perfecționare științifică în țară și în
străinătate.
Formele libere, spontane de educație permanenta se concretizează în: educația pe teme libere prin mass-
media; activități culturale, științifice, cercuri, scoli populare etc.
 rămâ i
m să
a e ste cu o)
t i . Pr oblem blo Picass
su n t artiș re șt i . (Pa
opii i ă ce c
Toți c ist d u p
un art
Bică Andra

Popescu Ramona-
Cristina

Facultatea de Arte, P.A.P.D., Anul I, Sem. II