Sunteți pe pagina 1din 24

Elemente de teoria

comunicării
Componentele situaţiei de
comunicare
Funcţiile limbajului

Tipuri de comunicare

Comunicarea verbală

Comunicarea nonverbală

(trăsături, “transmiţători”
Componentele situaţiei de
comunicare
 Emiţătorul (E) = reprezintă sursa de
informaţie prezentă intr-o situaţie de
comunicare, sursa mesajului, fiind dotat
cu un aparat şi un mecanism de codare;
- în cazul comunicării verbale locutorul
(emiţătorul) va selecta semnele din
codul lingvistic şi le va combina
conform regulilor gramaticale.
Componentele situaţiei de
comunicare
 Receptorul (R) = este beneficiarul informaţiei
intr-o situaţie de comunicare; este vizat de
către emiţător; primeşte mesajul si îl decodează
- în cazul comunicării verbale interlocutorul
(receptorul) va face apel la memorie (operaţie
de decodificare a mesajului) şi va actualiza
cunoştinţele de limba necesare degajării
semnificaţiei conţinute in mesaj .
- în general, receptorul este şi destinatarul
informaţiei, dar există situaţii de comunicare în
care cele două poziţii se disociază (ex.: a spune
ceva cuiva pentru a auzi altcineva).
Componentele situaţiei de
comunicare
 Canalul = reprezintă suportul fizic al
transmiterii mesajului.(în cazul comunicării
verbale orale, se constituie din aerul prin care
se propagă undele sonore.)
 Codul = sistemul de comunicare pe baza
căruia se construiesc mesajele (ex.alfabetul
unei limbi naturale, cod lingvistic alcătuit din
semne lingvistice; alfabetul Morse, cod
artificial; limbajul surdo-muţilor).
Componentele situaţiei de
comunicare
 Mesajul = vehiculul informaţiei (în cazul
comunicării verbale orale, este constituit din
rezultatul operaţiei de codare care merge de la
sunet la sens.)
 Referentul = în orice situaţie de comunicare
mesajul vehiculează informaţie despre un
anumit referent; despre ce anume se comunică
(stricto sensu).
 Contextul = circumstanţele în care are loc
comunicarea, circumstanţe privind timpul, locul
emiterii, respectiv receptării, identitatea,
statutul social şi relaţiile dintre actanţi etc.
Funcţiile limbajului – cf. Roman
Jakobson Lingvistică şi poetică

 Funcţia emotivă (expresivă) = centrată pe


emiţător, exprimă starea afectivă a acestuia;
Mărci gramaticale în enunţuri:
- persoana I la pronume şi verbe;
- interjecţii;
- exclamaţii.
Ex. Of, ce greu îmi e!
Funcţiile limbajului – cf. Roman
Jakobson Lingvistică şi poetică
 Funcţia conativă (persuasivă, retorică) =
centrată pe receptor, vizează efectul de
convingere pe care mesajul trebuie sa îl aibă
asupra acestuia;
Mărci gramaticale în enunţuri:
- persoana a II-a la pronume şi verbe;
- vocativul, imperativul.
Ex. Hei, tu, treci aici!
Funcţiile limbajului – cf. Roman
Jakobson Lingvistică şi poetică
 Funcţia referenţială = centrată pe referent, va fi
legată de realitatea pe care o exprimă mesajul;
Mărci gramaticale în enunţ:
- persoana a III-a la pronume şi verbe.
Ex. Cineva strigă afară.

 Funcţia metalingvistică = centrată pe cod


(astfel mesajul va conţine referiri la codul utilizat);
Ex. Ce înseamnă “hebdomadar?”
Funcţiile limbajului – cf. Roman
Jakobson Lingvistică şi poetică
 Funcţia fatică = centrată pe canalul de
comunicare, pe care astfel îl vizează, menţinând
controlul funcţionării lui;
Ex. Alo, mă auzi?

 Funcţia poetică = centrată pe mesaj, va avea


rolul de a-l pune în valoare, atrăgând atenţia
asupra modului în care acesta este formulat;
presupune folosirea procedeelor artistice;
Ex. Sara pe deal, buciumul sună cu jale.
Funcţiile limbajului – cf. Roman
Jakobson Lingvistică şi poetică
 Observaţii:
1. În contextele reale de comunicare, unui mesaj i se pot asocia mai
multe funcţii ale limbajului, însă una va fi predominantă;
2. Funcţia poetică nu este regăsibilă exclusiv în comunicarea literară.
R. Jakobson oferă exemplul unui slogan electoral în care observă
existenţa funcţiei poetice – este vorba de sloganul preşedintelui
american Eisenhower “I like Ike.” În acest mesaj, lingvistul
demonstrează existenţa funcţiei poetice, realizate prin asonanţă,
subiectivitate, simetrie.
3. Chiar şi în cazul literaturii, există texte ce au o funcţie poetică
accentuată, aşa cum este poezia lirică, dar există şi unele în care
funcţia referenţială este mai vizibilă – romanul realist.
Tipuri de comunicare

Comunicare nonverbală (bazată pe diferite limbaje)


verbală(bazată pe limbile naturale)
limba naturală = codul folosit in
comunicarea
interumana
= orice limbă care s-a
vorbit sau se vorbeşte
pe suprafaţa
pământului
orală • după felul canalului scrisă
de transmisie

literară nonliterară • după caracterul ficţional literară


Comunicarea verbală
 Conform Gramaticii Academiei (2005: 1), „comunicarea
lingvistică – în componenta sa constructivă – reprezintă
un proces care se bazează pe existenţa unui fond
comun şi relativ stabil de unităţi lingvistice apte de a fi
incluse, în virtutea unor reguli, de asemenea comune şi
relativ stabile, în componenţa unor semne lingvistice
superioare ca întindere şi complexitate, marcate însă
prin specificitate şi efemeritate, trăsături variind între
stereotip / comun şi (strict) specific / particular, între
repetabil / durabil şi efemer / strict circumstanţial şi
personal.”
Comunicarea verbală
 Codul lingvistic este stratificat, distingându-
se componente minimale la diferitele sale
niveluri (fonetic – fonem, lexical – lexem,
morfologic – morfem etc.), iar unităţile stabilesc
între ele relaţii de echivalenţă sau de
opoziţie, de coprezenţă (în plan sintagmatic)
sau de substituţie (în plan paradigmatic).
Comunicarea verbală
 Format dintr-un număr limitat de elemente şi
având un set finit de reguli de combinare, codul
lingvistic permite generarea unei mulţimi
potenţial infinite de propoziţii şi fraze bine-
formate (idee susţinută de gramatica
generativă). Limba înregistrează variante diferite
în sincronie (de exemplu, stilurile funcţionale)
sau diacronie (româna contemporană diferă de
româna din secolul al XIX-lea).
Comunicarea nonverbală
 Comunicarea nonverbală este reprezentată de
toate sistemele de comunicare ce nu presupun
folosirea cuvintelor. Ori de câte ori alţi stimuli
decât cuvintele creează un sens în mintea
emiţătorului sau a receptorului, vorbim despre
comunicare nonverbală.
Trăsături ale comunicării
nonverbale
 combină mai multe coduri (gest, privire, poziţia corpului, plasarea
în spaţiu, mişcare, miros, culori etc.);
 semnificaţiile sale pot fi universale (zâmbetul este în orice cultură
semnul confortului interior), dar pot să şi depindă de normele
culturale (percepţia asupra distanţei interpersonale);
 este un tip de comunicare imediată, naturală, continuă, are un rol
deosebit de important în formarea primei impresii (în literatura
de specialitate se vorbeşte de faptul că primele 30 de secunde
din întâlnirea cu o persoană sunt decisive în evoluţia interacţiunii
cu aceasta);
 este cel mai bun mijloc de transmitere a emoţiilor.
Trăsături ale comunicării
nonverbale
 Mijloacele de comunicare nonlingvistice „au, în
mod obişnuit, un caracter mai local, mai
temporal şi mai ambiguu decât limbajul. Ele
sunt prelingvistice sau extralingvistice, non-
sistematice, de regulă neînregistrate şi învăţate
în mod informal. Sunt moduri de comunicare
deschise colectivităţii şi alegerii libere, legate
direct de experienţa personală şi de
interacţiunea socială, de lumea materială
concretă în care trăieşte omul”. (cf. Denis
McQuail)
“Transmiţători” în comunicarea
nonverbală
 Mişcările corpului şi gesturile (de al căror
studiu se ocupă kinezica) sunt importante surse de
informaţie. Există gesturi care au un corespondent
verbal imediat (mişcările capului atunci când
aprobăm ceva sau când nu suntem de acord cu
ceva), altele care acţionează ca semnale sociale
(strângerea mâinilor la întâlniri) sau gesturi care
exprimă emoţii (atingerea gâtului). La fel ca alte
forme de comunicare nonverbală, gesturile pot
avea semnificaţii universale sau dependente de
contextul cultural
“Transmiţători” în comunicarea
nonverbală
 Mimica (în care se includ şi mişcările ochilor) este un alt
element important în comunicarea nonverbală pentru a
intensifica, masca sau neutraliza anumite emoţii. În
termenii semioticii, expresia feţei este un index, întrucât
se află în legătură directă cu starea emoţională.
 Cercetările în acest domeniu, întreprinse de Paul Ekman,
au pus în evidenţă existenţa unei categorii speciale de
expresii faciale, microexpresia. Aceasta este un fragment
al unei expresii, aproape imperceptibil (cu durata între
1/15 şi 1/20 dintr-o secundă), care poate oferi informaţii
preţioase despre starea de spirit a interlocutorului.
“Transmiţători” în comunicarea
nonverbală
 Paralimbajul (intonaţia, pauzele, tonul,
frecvenţa vorbirii) este un alt indicator felului în
care se desfăşoară o comunicare. În egală
măsură tăcerea devine un aspect semnificativ
şi poate fi interpretată în moduri diferite
(teamă, emoţie, reţinere, confuzie etc.);
“Transmiţători” în comunicarea
nonverbală
 Timpul şi spaţiul sunt de asemenea
purtătoare de informaţie. Valoarea pe care o
dăm timpului şi felul în care îl folosim
reprezintă indicatori importanţi despre fiecare
dintre noi. La nivel cultural, există diferenţe în
felul în care este perceput timpul (aceste
diferenţe se reflectă şi în limbă, prin felul în
care se exprimă gramatical timpul).
“Transmiţători” în comunicarea
nonverbală
 Felul în care este perceput spaţiul este o
variabilă culturală. Comunicarea faţă-în-faţă
este asociată de cele mai multe ori cu un
conţinut emoţional puternic (pozitiv sau
negativ). Distanţa dintre emiţător şi receptor în
asemenea tipuri de conversaţii variază
considerabil de la o societate la alta. În ţările
mediteraneene este permisă (chiar privilegiată)
apropierea, în timp ce o cultură asiatică
valorizează distanţa.
“Transmiţători” în comunicarea
nonverbală
 Într-un interviu acordat anul trecut ziarului
Washington Post (Every Body’s Talking)[1], fostul
agent FBI, Joe Navarro, specialist în comunicare
nonverbală, atrage atenţia asupra importanţei pe
care o are un aspect al comunicării nonverbale în
viaţa cotidiană: Când sunt întrebat care este cel mai
sigur mod pentru a determina gradul de stabilitate al
unei relaţii, răspund că niciodată cuvintele nu sunt
cele importante. Totul se află în limbajul trupului.
Comportamentele nonverbale, pe care cu toţii le
transmitem, le vorbesc celorlalţi, în timp real, despre
ce gândim, ce simţim, ce ne dorim sau ce
intenţionăm.

[1] http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article
/2008/06/20/AR2008062002500.html
Bibliografie
 Mihai Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Ed.
Orizonturi, Bucureşti, 2007
 Valeria Guţu Romalo (coord.), Gramatica limbii
române, vol I-II, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2005
 Denis Mc Quail, Comunicarea, Editura Institutului
European, Iaşi , 1999
Resurse web
 http://www.paulekman.com/micro-expressions
 http://www.rdillman.com/HFCL/TUTOR/Relation/relat
e1.html#NONVERB)
 http://www.washingtonpost.com/wp-
dyn/content/article/2008/06/20/AR2008062002500.h
tml

S-ar putea să vă placă și