PROIECT EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ

Introducere

Prin intermediul educației este exprimată o funcţie exclusiv umană şi de natură pur
spirituală. Peste tot pe unde au existat oameni procesul de educaţie s-a împlinit firesc. O
exprimare atentă a evoluţiei umane în plan material şi spiritual conduce la descoperirea
unui ansamblu de factori; educabilitatea şi sistemul influenţelor şi acţiunilor
educaţionale, care propulsează constant fiinţa umană şi o face capabilă să progreseze.
Programele de educație interculturală permit elevilor să profite de oportunitățile
oferite de diversitate și să învețe cum să interacționeze într-o lume globală, diversă și
provocatoare. Majoritatea programelor sunt concentrate pe abilități precum empatia și
flexibilitatea.
“Copiii de astăzi sunt expuși diversității culturale într-un stadiu incipient, atât în
context social, cât și la începerea școlii. Aspectul intercultural al educației școlare constituie
un spațiu în care copiii se pot reuni, iau contact și interacționeză cu diferența și alteritatea.”1
Totodată, acestea contribuie la pregătirea lor pentru viața comunitară, la dezvoltarea lor
ca cetățeni democratici și la capacitatea lor de a se implica.
“Topica interculturalităţii a apărut în ultimele decenii, ca răspuns în plan educaţional la
fenomenele de creştere a interconexiunilor şi a globalizării. Se ştie că multe conflicte, aparent
economice, istorice, sociale etc. au în subsidiar o componentă culturală. Incomunicabilitatea
de ordin spiritual generează şi întreţine celelalte stări conflictuale sau de tensiune.
Condiţia necesară (nu şi suficientă) pentru detensionarea conflictelor constă în găsirea
unor piste de comunicare în plan spiritual. Tensiunile şi războaiele iau naştere, mai întâi, în
mintea noastră. A le preveni sau a le anihila reprezintă şi un exerciţiu mental, de expulzare
deliberată a ideilor rele. Dispozitivul mental îl predetermină pe cel real, extern.”2

1
Wieviorka, Michel, “ Spațiul rasismului”, Editura Humanitas , București, 1994.
2
Prof. univ. dr. Constantin Cucoş , Educație interculturală, 2018.
Concepte ale pedagogiei interculturale

„Întrebarea nu este dacă vrem sau nu diversitate sau dacă ar trebui să ne acomodăm
diversitatea pentru că diversitatea este în mod clar prezentul și viitorul nostru.
Adevărata întrebare este cum construim diversitatea în centrul învățământului superior
unde poate servi ca un puternic facilitator al misiunii instituționale și al scopului societal.”3
A aborda subiectul învățării interculturale este o experienţă interculturală ea însăşi.
Multitudinea de idei care se află în spatele unuia şi aceluiaşi termen, „învăţarea
interculturală”, descoperă multe lucruri despre istoria persoanelor care le-au revelat.
O alegere între diferitele idei și comentarea acestora, probabil că va conduce din nou la
relevanţa istoriei şi a preferinţelor autorilor, decât ar putea-o face învăţarea interculturală.
Dacă ne gândim la învăţare ca la un proces structurat, trebuie să ne îndreptăm atenţia
către metodele învăţării în acest proces.
“Orice tip de interogaţie asupra unei noi realităţi presupune o reajustare şi adaptare a
unor cadre teoretice deja existente. Pedagogia interculturală nu apare pe un teren gol. Tot
registrul conceptual şi metodologic se restructurează în acord cu noile aspecte ce urmează a fi
explicate.”4
Cercetătorii au demonstrat în numeroase rânduri faptul că oamenii învaţă mai repede
prin propriile lor experienţe – în situaţii ce implică cunoaşterea, emoţia şi acţiunea.
Când se dorește a se crea un spaţiu pentru învăţare, este necesar să fie oferite metodele
care permit experinţa şi reflecţia bazate pe toate aceste trei niveluri.
“Bennett (1993) defineşte sensibilitatea interculturală în termenii etapelor creşterii
personale. Modelul său de dezvoltare plasează o continuitate a creşterii denaturării în
confruntarea cu diferenţele culturale, plecând de la ethnocentrism prin stadiile celei mai mari
recunoaşteri şi acceptări a diferenţei, ceea ce Bennett numeşte „etnorelativism”. Principalul
concept fundamental al modelului lui Bennett este ceea ce el numeşte „diferenţiere”, şi cum
poate o persoană să-şi dezvolte abilitatea de a recunoaşte şi de a trăi cu diferenţa.
„Diferenţierea” se referă la două fenomene: primul, oamenii văd unul şi acelaşi lucru
într-o varietate de moduri, şi al doilea, „culturile diferă unele de altele prin modul în care ele
îşi menţin modelele diferenţierii, sau viziunile asupra lumii”. 5

3
Smith, D.G. Diversity’s Promise for Higher Education; The Johns Hopkins University Press: Baltimore, MD,
USA, 2010;
4
Prof. univ. dr. Constantin Cucoş , Educație interculturală, 2018;
5
Anne Gillert, “T-kitul Învățarea Interculturală”, 2000, pg. 28.
 Fig.1: Model de Dezvoltare a Sensibilității Interculturale 6

Comunicarea Interculturală

Comunicarea interculturală reprezintă schimbul sau tranzacţia valorică, însoţită de

înţelegerea semnificaţiilor adiacente, care are loc între anumite persoane sau grupuri care fac
parte din culturi esenţialmente diferite. Aceste schimburi pot fi realizate la nivel ideatic,
verbal, nonverbal, comportamental, fizic, obiectual, organizaţional. Ele pot fi implicite ori
explicite, inconştiente sau deliberate.
“ În domeniul educațional, cadrul teoretic și mijloacele de eficientizare ale
comunicării interculturale sunt valorificate pentru dezvoltarea de programe și strategii de
formare a competențelor de comunicare ale elevilor, în cadrul interacțiunilor intragrupale și
între grupurile culturale. În accepțiune modernă comunicarea interculturală rămâne o

6
Sursa: Paige, R. Michael , Education for the intercultural experience, Yamouth: Intercultural Press, chapter by
Milton J. Bennett „Towards ethnorelativism: a developmental model of intercultural sensitivity”, (ed) 1993
paradigmă pentru managementul diversității, o temă predilectă într-o lume în care
oamenii, de la un capăt la celălalt al lumii pot fi, printr-un simplu click pe internet, în contact
cu semenii lor.”7
“ Contactul dintre culturi reprezintă o procesualitate deosebit de complexă numită
interculturare. Interculturarea este acel ansamblu de procese prin care indivizii sau
grupurile interacţionează, ele aparţinând la două sau mai multe ansambluri ce reclamă culturi
diferite sau se pot raporta la culturi distincte. “8
În încercarea de înţelegere şi apropiere faţă de alteritate, trebuie parcurse mai
multe etape:
1. Subiectul se exprimă în codul lui specific. Fiind confruntat cu un nou cod, acesta îl
traduce pe cel nou conform datelor ştiute. Noul cod este asimilat în cel vechi.
2. Subiectul intră în codul cultural al altuia. Acesta realizează, totuşi, că propriul cod
cultural s-a dovedit inapt în a se exprima față de noua realitate. Acesta îşi va apropria
noul cod sau acesta îl va apropia pe subiect. Tipul acesta de apropriere are niveluri
diferite: instituţional, relaţional, intrapersonal, şi poate fi constrângător sau la libera alegere a
subiectului. Subiectul devine un altul, acesta se implică sau operează cu noul cod (la un
moment dat, el poate reveni la codul vechi). Codul vechi nu dispare complet. Această
ruptură (definitivă sau temporară) poate să genere anumite crize.
3. Prezenţa a două coduri diferite. Dezechilibrul sau conflictul generat de prezenţa a
două coduri diferite poate antrena căutarea unei medieri, încercarea de a crea un simbol de
uniune între cele două coduri. În cazul acesta, subiectul creează o distanţă critică prin
avansarea unui discurs, punându-se în ipostaza de cercetător al unor ansambluri
culturale. Poate exista o relativizare a cordurilor culturale cu care acesta operează.
4. Al treilea spaţiu cultural. Subiectul va confrunta realităţile celor două coduri culturale,
situându-se fie într-un cod, fie în celălalt, fie într-unul exterior acestora. Astfel, se creează un
fel de al treilea spaţiu cultural (un fel de meta-cod sau meta-cultură), care împrumută
câte ceva din cele două coduri de referinţă. Obiectivul unei formări interculturale ar
putea fi tentativa de a ieşi din culturo-centrism prin crearea unui spaţiu intermediar între cele
două coduri culturale.
În materie de cultură nu este acela de comunicare şi nivelare absolută, de
ştergere a diferenţelor, ci de a crea punţi de legătură spirituale care vor fi frecventate

7
S. Popescu, „Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversității”, Editura Institutul
European, Iași, 2013
8
Clanet, Claude, „L’ interculturel: introduction aux approches interculturelles en education et en sciences
humaines”, Presse Universitaire du Miral, Toulouse, 1993.
sau exploatate, parţial şi temporar, în funcţie de cerinţe grupale sau disponibilităţi
individuale.

Studiu de caz – Integrarea unui elev de etnie într-o clasă normală

Există numeroase studii de caz efectuate pe această temă. În continuare voi prezenta pe
scurt, rezultatele unui astfel de studiu, aspectele pozitive și negative ysi soluțiile propuse.
Un important obiectiv al educației pentru cetățenie este de a învăța să se ocupe de
diversitatea culturală. În scopul acesta, școlile organizează proiecte de schimb pentru a aduce
elevii în contact cu diferite grupuri sociale și culturale.
“Scopul acestui studiu este de a investiga efectele contactului intergrup în mediile
educaționale și de a înțelege care sunt condițiile cele mai favorabile. Prezentul studiu reflectă
modul în care romii beneficiază de serviciile disponibile în comunitate şi barierele în
accesarea acestora prin prisma stilului de viaţă, a tradiţiilor şi a obiceiurilor populaţiei rome.
O atenţie deosebită a fost acordată provocărilor cu care se confruntă copiii şi familiile
acestora în accesarea serviciilor educaţionale.”9
Unul dintre cazurile prezentate în proiectul Unicef 10, este cel al unui tânăr de etnie
romă de 15 ani, elev în clasa a 9-a. Părinții acestuia sunt ambii fără studii, mama a terminat 3
clase iar tatal lui 5 clase. Prin experiența de viață pe care au avut-o, aceștia și-au dat seama că
fără studii, oamenilor le este foarte greu în viață. Astfel, aceștia și-au dorit ca băiatul lor să
ducă o viață mai bună, iar înainte ca băiatul să meargă în clasa întâi, aceștia au invitat o
profesoară care s-a ocupat de el, l-a pregătit pentru școală, i-a trezit interesul pentru a învăța,
iar când a venit momentul ca acesta să meargă la școală, el era deja pregătit. Părinții nu au
dorit ca băiatul să facă parte dintr-o clasă cu elevi exclusiv romi, argumentând că acolo “nu se
face școală ”. În comparație cu ceilalți colegi, băiatul se apreciază ca fiind un elev de nivel
mediu, având note cuprinse între 7 și 10. Cel mai mult îndrăgește orele de educație fizică,
informatică, chimie, matematică, iar materiile care nu ii sunt pe plac și pe care le frecventează
greu sunt limba engleză și biologia. Directorul școlii și profesorul îl apreciază ca pe un elev
stăruitor, care depunde eforturi pentru a învăța.
Băiatul are o atitudine bună față de școală, profesorii în general sunt buni cu el, unii
mai severi, unii mai indulgenți. În ceea ce privește relația cu colegii de clasă, băiatul de etnie

9
Wieviorka, Michel, “Spatiul rasismului”, Editura Humanitas , Bucuresti, 1994.
10
Studiu Sociologic Calitativ, „Copii romi şi accesul lor la servicii - Evaluarea Participativă a Barierelor”,
realizat de UNICEF, 2015.
romă se înțelege foarte bine cu aceștia, în schimb, întâmpină anumite probleme doar în relația
cu ceilalți băieți romi din școală. Pe parcursul anilor de școală, băiatul a dorit să renunțe la
școală, în clasa a 7-a și să meargă cu alți copii să câștige bani, să își cumpere o mașină, dar la
un moment s-a dezis de această hotărâre și a continuat studiile, spunând că: “Toate acestea
vor veni cu timpu, trebuie mai întâi să invăț."
Băiatul are un vis, dorește să termine liceul și să meargă eventual și la o facultate. Îi
place actoria, cântă și dansează frumos și se gândește că ar putea să devină actor sau jurist.
Mama acestuia consideră că studiile sunt foarte importante pentru o persoană. Acest caz este
unul fericit, băiatul având în spate și susținerea familiei care au încercat să facă tot ceea ce
ține de ei ca și părinți, pentru ca acest copil să aibă șansa de a beneficia de educație și de a se
încadra într-un colectiv.

Fig. 1 Impedimente în realizarea educației preșcolare a romilor11

Persoanele de entie romă, percep școlarizarea ca pe un instrument prin care copii pot
învăța să citească si să scrie, iar traseul scolar al acestora se finalizează, de obicei, la ciclul
primar. Cazurile de continuitate a studiilor la ciclul gimnazial sau chiar universitar sunt o
excepție.
“Se atestă o incluziune inegală a fețelor şi băieţilor la învăţământ, mai des fiind
şcolarizaţi băieţii. Educaţia nu reprezintă o valoare pentru romi, chiar dacă unii romi
conştientizează avantajele instruirii. Persoanele care reuşesc să depăşească „limita de studii” a
11
Sursa : Studiu Sociologic Calitativ, „Copii romi şi accesul lor la servicii - Evaluarea Participativă a
Barierelor”, realizat de UNICEF, 2015, pg. 112.
romilor sunt în mare parte respinse de comunitatea romă. Părintele în familia romă este un
actor pasiv al procesului educaţional. Frecventarea instituţiilor preşcolare de către copiii romi
nu este acceptată şi promovată în mediul acestora. Neşcolarizarea romilor este cauzată de o
multitudine de motive, atât de ordin obiectiv, cât şi subiectiv. Principalele cauze de abandon
şcolar la vârste fragede fiind migraţia şi căsătoriile timpurii.”12
Aspecte pozitive: Printre reușitele din domeniul educației se numără reforma
legislativă, structurile de incluziune, creșterea nivelului de participare a romilor, îmbunătățirea
competențelor multiculturale, sprijinirea elevilor romi și a profesorilor și contactul cu părinții.
Aspecte negative: Printre provocările care încă pun probleme se numără ratele ridicate
ale abandonului școlar prematur, dificultatea promovării unei tranziții eficiente a romilor spre
învățământul gimnazial, liceal și superior, deficiențele lingvistice și discriminarea.
Participarea copiilor romi la procesul educaţiei interculturale, comportă trăsături
distincte comparativ cu copii non-romi, aceasta fiind determinată de numeroși factori
obiectivi şi subiectivi. “Unii factori pot fi analizaţi din dublă perspectivă: atît de atragere, cît
şi de respingere în vederea participării active la procesul educational. (Fig.2).”13

Factori de atragere Bariere in accesarea serviciilor

Starea infrastructurii şi dotarea instituţiei
Interesul părinţilor faţă de educaţie
Calitatea instruirii
Atitudinea unor cadre didactice
Interacţiunea cu semenii
Părinţi şi rude instruite
Alimentaţia gratuită
Activităţi practice
Activităţi extracurriculare
educationale
Starea infrastructurii şi dotarea instituţiei
Lipsa de interes a părinţilor faţă de educaţie
Calitatea instruirii
Atitudinea unor cadre didactice
Interacţiunea cu semenii
Tradiţiile şi modul de viaţă
Migraţia
Nefrecventarea instituţiilor preşcolare
Bariere lingvistice
Condiţiile precare de trai
Condiţiile meteo nefavorabile
Documentarea deficitară a romilor
Programul de studii complicat
Programul orelor
Lipsa transportului şcolar
Clase mixte
Culpabilizare neîntemeiată

Concluzie

12
Studiu Sociologic Calitativ, „Copii romi şi accesul lor la servicii - Evaluarea Participativă a Barierelor”,
realizat de UNICEF, 2015, pg. 31
13
Idem
 În fiecare an, școlarizarea elevilor de etnie romă suscită interes diferitelor structure
locale și instituțiilor educaționale. În cadrul numeroaselor studii realizate pe aceasta temă, s-a
determinat pasarea responsabilității școlarizării de la o instituție la alta.
În contexul acesta s-a evidențiat importanța colaborării dintre administrațiile publice
locale și familiie rome și evitarea pasării responsabilităților. Drept urmare, o îmbunătățire a
situației cu privire la incluziunea școlară a copiilor romi, se poate realiza doar prin eforturi
comune.
“Un alt obstacol major este reprezentat de problema necunoașterii limbii oficiale a țării
în care trăiesc romii. Majoritatea copiilor romi încep școala cu puține cunoștințe legate de
limba oficială a țării, lucru care face imposibilă avansarea lor școlară. Drept urmare, ei sunt
dezavantajați față de ceilalți elevi, care cunosc bine limba și nu au probleme în continuarea
studiilor. Profesorii asistenți din cadrul învățământului preșcolar, în calitate de „intermediari
culturali”, joacă un rol extrem de important în sprijinirea copiilor romi în învățarea limbii
oficiale și integrarea în școli.
Problema limbii există mai ales în țările din Europa de Est, unde limba romă a fost bine
conservată, în ciuda manifestării istorice și a faptului că este doar o limbă vorbită.”14

Bibliografie

14
„Incluziunea romilor prin educație “, Document de Poziție/Strategie privind Exprimarea Obiectivului UE:
Educația Romilor 20182028, prezentat în cadrul întâlnirii internaționale pentru proiectul „AmbasadoriRomi”,
Brașov, 2018.
 Anne Gillert, “T-kitul Învățarea Interculturală”, 2000, pg. 28;

Prof. univ. dr. Constantin Cucoş, Educație interculturală, 2018;

Clanet, Claude, „L’ interculturel: introduction aux approches interculturelles en

education et en sciences humaines”, Presse Universitaire du Miral, Toulouse, 1993;

„Incluziunea romilor prin educație “, Document de Poziție/Strategie privind

Exprimarea Obiectivului UE: Educația Romilor 20182028, prezentat în cadrul întâlnirii

internaționale pentru proiectul „AmbasadoriRomi”, Brașov, 2018;

Paige, R. Michael , Education for the intercultural experience, Yamouth: Intercultural

Press, chapter by Milton J. Bennett „Towards ethnorelativism: a developmental model of

intercultural sensitivity”, (ed) 1993;

S. Popescu, „Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul

diversității”, Editura Institutul European, Iași, 2013;

Studiu Sociologic Calitativ, „Copii romi şi accesul lor la servicii - Evaluarea

Participativă a Barierelor”, realizat de UNICEF, 2015, pg. 31;

Smith, D.G. Diversity’s Promise for Higher Education; The Johns Hopkins University

Press: Baltimore, MD,USA, 2010;

Wieviorka, Michel, “Spatiul rasismului”, Editura Humanitas , Bucuresti, 1994.