Discursul în public

Elev: Botas Lorena

Clasa I B
 Argument
In lumea de azi, oricare din noi
poate fi pus in situatia de a vorbi in
public.
Arta de a vorbi in public poate fi
considerata astazi ca o forma de
putere, de a influenta gandurile,
sentimentele si actiunile celorlalti.
Discursul public poate deci
insemna un punct in care lucrurile sa
ia o alta turnura. Aceasta schimbare
poate fi indusa celorlalti prin:
-persuasiune: a-i convinge pe ceilalti
sa faca ceea ce credem noi ca este
bine
-informare: a-i informa cu noutati
-relaxare si distractie: a-i face pe
ceilalti sa se relaxeze si sa fie
fericiti
 In fapt, intre conversatia
obisnuita si discursul public
exista mai multe similaritati, tot
asa cum vorbim despre
diferente.
Ambele necesita utilizarea unor
deprinderi diverse, care ne
folosesc in interactiunea cu
oamenii.
Aceste deprinderi includ:
-organizarea gandirii/sirului de
ganduri in maniera logica;
-ajustarea mesajului la audienta
(audienta specializata
profesional sau copii);
-istorisirea de asa maniera incat
sa se obtina efectul maxim;
-adaptarea/plierea pe feed-back-
ul oferit de ascultator.
In schimb, intre ele exista si
numeroase diferente:
 Discursul public este mult mai
bine structurat decat
conversatia (limite de timp, nu
intotdeauna se permit
intreruperi ale vorbitorului, se
urmareste atingerea scopului
sau prin insusi actul discursului;
este necesara anticiparea
intrebarilor auditoriului, pentru a
putea raspunde la ele, necesita
pregatire prealabila);
Discursul public necesita o
cantitate mai mare de limbaj
formal;
Discursul public necesita un
“ambalaj” diferit (dictie, postura
dreapta, voce clara, evitarea
repetitiilor, interjectiilor etc.).
 Reactii corporale
asociate cu vorbitul
in public
Studii efectuate pe populatii de
diferite varste (mai ales populatii
tinere) arata ca una dintre cele mai
mari frici (pe locul II sau III) este
cea de a vorbi in public. Frica de a
vorbi in public se asociaza de obicei
cu nivele crescute de anxietate si
nervozitate.
Se considera normal un nivel
crescut de nervozitate.
Nervozitatea de recunoaste dupa:
activarea tracului de scena;
batai de inima accelerate;
tremuraturi ale mainilor si
genunchilor;
transpiratie abundenta, mai ales la
nivelul palmelor.
 Cea mai importanta problema
este controlul nervozitatii.
Uneori este mai greu sa
diminuam nervozitatea, dar
poate fi mai benefic sa o
transformam intr-o nervozitate
pozitiva. Acest lucru se poate
realiza prin:
castigarea de experienta ca
vorbitor (folosirea oricarei mici
oportunitati pentru a vorbi in
public, ca pregatire pentru
intalniri mai mari)
pregatirea foarte buna a
discursului (in primul rand, prin
alegerea unei teme la care nu
puteti da gres pentru ca va place
foarte mult; in al doilea rand,
pregatirea completa a temei – nu
vor exista lacune in tratarea ei).
Ce inseamna pregatirea
foarte buna a temei?

Regula de baza spune ca fiecare

minut de prezentare necesita 1-2 ore
de pregatire, poate chiar mai mult,
functie de volumul de cercetare
solicitat pentru pregatire.
Pe masura ce creste experienta
noastra in pregatirea discursurilor,
timpul alocat necesar poate sa se
reduca la pana la un sfert din timpul
initial.
Gandirea pozitiva - care se
asociaza puternic cu increderea in
sine. Profetia autoindeplinita
functioneaza in ambele sensuri. De
obicei, ceea ce ne propunem cu
adevarat obtinem.
 Vorbitorii care gandesc negativ
despre ei insisi sunt mai expusi
tracului de scena decat cei care
gandesc pozitiv.
Ex. imi doresc sa nu fi fost pusa
in situatia de a vorbi acum. Nu
sunt un bun vorbitor in public.
Totdeauna sunt nervos cand
trebuie sa vorbesc in public.
Ceea ce o sa spun eu n-o sa
intereseze pe nimeni. Raportul
optim intre gandirea negativa si
gandirea pozitiva este 1/5.
Un aspect demn de remarcat:
relatia dintre discurs si gandirea
critica. Gandirea critica se
dezvolta pe masura ce se
dezvolta abilitatile de vorbire in
public.
Metode de persuasiune

Persuasiunea este un proces

psihologic si apare intotdeauna
atunci cand exista doua sau mai
multe puncte de vedere asupra unei
probleme.
Este cel mai complex si mai
provocator dintre discursurile
publice, pentru ca obiectivul sau nu
este doar de a informa, ci de a
domina un punct de vedere opus prin
forta argumentului si mai ales prin
modul de prezentare a acestora, in
conditiile in care audienta isi vede
atinse atitudinile, valorile si
credintele fundamentale.
Criteriul de succes al unui astfel de
discurs este dat de modul in care
reusim sa ajustam mesajul la
valorile, atitudinile si credintele
audientei.
 Audienta, chiar daca nu
intervine in timpul discursului,
nu sta pasiva, ci evalueaza activ
credibilitatea vorbitorului, modul
de prezentare, materialele
folosite, limbajul, rationamentul
si argumentele emotionale.
Pentru vorbitor, este
important sa intre deci intr-un
dialog mintal cu audienta
(schimburile de tip “dau si
primesc” care se desfasoara
intre vorbitor si ascultator in
timpul unui discurs persuasiv),
mai ales pentru a anticipa
posibile obiectii ale acesteia si a
raspunde la acestea.
Un “secret” important pentru
ca discursul sa reuseasca este
acela de a raspunde la provocare
imediat ce a fost lansata.
 In cazul discursului informativ,
prezentatorul este non-partizan,
in vreme ce in cazul discursului
persuasiv el este partizan.
Vorbitorul este sustinatorul unei
cauze, a unei parti, joaca intr-un
fel rolul unui avocat.
Organizarea unui astfel de
discurs – in ordinea importantei
punctelor dezbatute. Fiecare
punct dezbatut trebuie sa aiba
un motiv pe care il invocam
pentru a ne sustine cauza.
Uneori, atunci cand vrem sa
convingem audienta ca un
anume fenomen este intins in
spatiu si reprezinta un aspect
pozitiv/o amenintare la adresa
cuiva sau a ceva, atunci
organizarea poate fi facuta in
maniera spatiala.
 Aproape intotdeauna
organizarea se face in ordinea
importantei argumentelor aduse.
De obicei, argumentele se
aseaza in ordinea crescatoare a
importantei lor.
In general, inainte de primul
argument se prezinta
standardele vorbitorului in
legatura cu subiectul. Incepand
cu cel de-al doilea punct se
prezinta argumentele in ordinea
crescatoare a importantei lor
(preferabil).
Daca standardele exista deja
(nu sunt doar ale vorbitorului) nu
este obligatoriu ca ele sa fie
enuntate in avans. In acest caz
trebuie sa reiasa din
argumentatie raportarea la ele.
 Caracterul practic trebuie demonstrat
cu precadere, tot asa cum trebuie
evidentiata necesitatea schimbarii.
Daca vorbitorul nu reuseste sa
convinga audienta de utilitatea
practica a planului, atunci intregul
demers se poate prabusi.
Organizarea discursului se poate face
in urmatoarele moduri:
ordinea problema-solutie – metoda de
organizare a discursului persuasiv in
care primul punct principal este folosit
pentru a expune problema, iar cel de-al
doilea punct principal prezinta o
solutie la problema respectiva.
Ex. Problema separarii gunoiului
menajer.
Scopul specific: separarea gunoiului
menajer – problema urgenta pentru
societate
Ideea centrala: oamenii trebuie
convinsi de necesitatea separarii
gunoiului pentru a evita aparitia de
probleme ecologice grave.
 Concluzie
Respectarea cerintelor formale nu
inseamna insa nimic daca
argumentele invocate de vorbitor nu
sunt sustinute de dovezi relevante,
exacte, concludente, verificabile si
reprezentative.
Generalitatile de genul „ Lumea
spune ca . ”, „Este dovedit ca . ”, „Se
spune..” nu pot convinge si nici nu
constituie dovezi valabile.
Instrumentele la care se poate face
apel sunt insa : exemplele,
statisticile, citatele si materialele
auxiliare.
Exemplele, fie ele ipotetice sau
factuale, pot introduce tema,
clarifica, personaliza si intari ideile,
conferind discursului concretete si
personalitate.
Bibliografie
www.creeaza.com