DISCURSUL PUBLIC

- note de curs lect. dr. Violeta Rotarescu

In lumea de azi, oricare din noi poate fi pus in situatia de a vorbi in
public.
Arta de a vorbi in public poate fi considerata astazi ca o forma de
putere, de a influenta gandurile, sentimentele si actiunile celorlalti.
Discursul public poate deci insemna un punct in care lucrurile sa
ia o alta turnura. Aceasta schimbare poate fi indusa celorlalti prin:
- persuasiune a-i convinge pe ceilalti sa faca ceea ce credem
noi ca este bine;
- informare a-i informa cu noutati;
- relaxare si distractie a-i face pe ceilalti sa se relaxeze si sa
fie fericiti.
Acestea sunt, de fapt, cele trei scopuri majore ale discursului
public. Ele coincid, de altfel, cu scopurile conversatiei obisnuite.
In fapt, intre conversatia obisnuita si discursul public exista mai
multe similaritati, tot asa cum vorbim despre diferente.
Ambele necesita utilizarea unor deprinderi diverse, care ne
folosesc in interactiunea cu oamenii. Aceste deprinderi includ:
1. organizarea gandirii/sirului de ganduri in maniera logica;
2. ajustarea mesajului la audienta (audienta specializata
profesional sau copii);
3. istorisirea de asa maniera incat sa se obtina efectul maxim;
4. adaptarea/plierea pe feed-back-ul oferit de ascultator.
In schimb, intre ele exista si numeroase diferente:
1. Discursul public este mult mai bine structurat decat conversatia
(limite de timp, nu intotdeauna se permit intreruperi ale
vorbitorului, se urmareste atingerea scopului sau prin insusi
actul discursului; este necesara anticiparea intrebarilor
auditoriului, pentru a putea raspunde la ele, necesita pregatire
prealabila);
2. Discursul public necesita o cantitate mai mare de limbaj formal;
3. Discursul public necesita un ambalaj diferit (dictie, postura
dreapta, voce clara, evitarea repetitiilor, interjectiilor etc.).

Reactii corporale asociate cu vorbitul in public

Studii efectuate pe populatii de diferite varste (mai ales populatii
tinere) arata ca una dintre cele mai mari frici (pe locul II sau III) este cea
de a vorbi in public. Frica de a vorbi in public se asociaza de obicei cu
nivele crescute de anxietate si nervozitate.
Se considera normal un nivel crescut de nervozitate. Nervozitatea
de recunoaste dupa:
- activarea tracului de scena;
- batai de inima accelerate;
- tremuraturi ale mainilor si genunchilor;
- transpiratie abundenta, mai ales la nivelul palmelor.
Toate aceste efecte sunt provocate de descarcarea in sange a
unor hormoni, dintre care cel considerat mai important este adrenalina.
Cea mai importanta problema este controlul nervozitatii.
Uneori este mai greu sa diminuam nervozitatea, dar poate fi mai
benefic sa o transformam intr-o nervozitate pozitiva. Acest lucru se
poate realiza prin:
castigarea de experienta ca vorbitor (folosirea oricarei mici
oportunitati pentru a vorbi in public, ca pregatire pentru intalniri mai
mari)
pregatirea foarte buna a discursului (in primul rand, prin
alegerea unei teme la care nu puteti da gres pentru ca va place foarte
mult; in al doilea rand, pregatirea completa a temei nu vor exista
lacune in tratarea ei).
Ce inseamna pregatirea foarte buna a temei ?
Regula de baza spune ca fiecare minut de prezentare necesita 12 ore de pregatire, poate chiar mai mult, functie de volumul de cercetare
solicitat pentru pregatire. Pe masura ce creste experienta noastra in
pregatirea discursurilor, timpul alocat necesar poate sa se reduca la
pana la un sfert din timpul initial.
gandirea pozitiva - care se asociaza puternic cu increderea in
sine. Profetia autoindeplinita functioneaza in ambele sensuri. De obicei,
ceea ce ne propunem cu adevarat obtinem.
Vorbitorii care gandesc negativ despre ei insisi sunt mai expusi
tracului de scena decat cei care gandesc pozitiv.
Ex. imi doresc sa nu fi fost pusa in situatia de a vorbi acum. Nu
sunt un bun vorbitor in public. Totdeauna sunt nervos cand trebuie sa
vorbesc in public. Ceea ce o sa spun eu n-o sa intereseze pe nimeni.
Raportul optim intre gandirea negativa si gandirea pozitiva este 1/5.
utilizarea vizualizarii apropiata de gandirea pozitiva
crearea unei imagini mentale vii, dinamice, care are ca finalitate
succesul propriu in prezentarea discursului. Repetarea cu voce tare si in

minte a discursului pot ajuta, impreuna cu alte metode, la succesul

discursului.
semnele de nervozitate nu sunt vizibile;
nu anticipati perfectiunea chiar daca lucrurile nu merg asa
cum erau planificate initial, auditoriul nu are cum sa stie acest lucru,
pentru ca nu ne cunoaste planurile. Ideea ca discursul este evaluabil pe
o scala de perfectiune si nu un act de comunicare este sursa multor
discursuri ratate.
Alte aspecte importante:
- forma fizica si psihica din ziua prezentarii
- reducerea tensiunii din musculatura;
- respiratie corecta pe parcursul discursului;
- o introducere bine facuta;
- concentrarea pe comunicarea cu audienta;
- mijloace vizuale de suport.
Un aspect demn de remarcat: relatia dintre discurs si gandirea
critica. Gandirea critica se dezvolta pe masura ce se dezvolta abilitatile
de vorbire in public.
Gandirea critica = gandire centrata si organizata in jurul ideilor,
abilitatea de a vedea clar relatiile dintre idei.
Reorganizarea ideilor vechi intr-o maniera noua = gandire critica.
Un discurs poate fi:
- confuz si dezorganizat = gandire dezorganizata
- clar, organizat = gandire organizata

Tipuri de discursuri
A) Pentru a informa:
B) Pentru a convinge/ metode de persuasiune
C) Pentru ocazii speciale
D) Pentru grupuri mici
A) Discursul pentru a informa:
1) despre obiecte
2) despre procese
3) despre evenimente
4) despre concepte
1) Discursul despre obiecte:
Obiect= orice este vizibil, tangibil si stabil ca forma.
Obiectele pot avea parti care se misca sau pot fi vii, putand
include locuri, structuri, animale sau chiar oameni.
Ex.: benzi desenate, metrou, primul-ministru, trabucuri.
Nu putem informa audienta despre tot ceea ce reprezinta fiecare
dintre aceste subiecte, de aceea ne centram interesul asupra unei parti.
- Informatii cu privire la rolul social al benzilor desenate.
- Impactul metroului asupra mediului inconjurator;
- Relatiile primului-ministru cu Parlamentul si Presedintia etc.
Prezentarea subiectului se face in ordine cronologica, emitand
astfel lucrurile:
- scopul specific de a informa audienta cu privire la primulministru;
- ideea centrala: dogma crestina are o dimensiune filosofica si
una aplicativa;
- principalele puncte:
Prezentarea se poate face si in ordine spatiala atunci cand
subiectul se refera la aspecte de ordin geografi (Statiunea Soveja).
O alta varianta de prezentare este cea in ordine descrescatoare
a importantei punctelor principale abordate.
2) Discursul despre procese
Proces = o serie sistematica de actiuni care conduc la un produs
sau rezultat specific si explica modul in care ceva este facut sau
functioneaza.
Ex.:
- circuitul apei in natura;
- aparitia fulgerelor;
- masuri de prim ajutor in caz de incendiu;
- modul de realizare a covoarelor traditionale;
4

- modul de realizare a unei pagini web.

Scopurile unei astfel de prezentari pot sa difere. Ne putem
propune:
- sa-i facem pe membrii audientei sa inteleaga procesualitatea;
- sa-i invatam pe membrii audientei sa realizeze ei insisi acel
proces.
Prezentarile pot fi facute:
- in ordine cronologica (etapele procesului)
- in ordinea importantei punctelor abordate (ele sunt relativ
independente unele de altele) modalitati de realizare a unor
scamatorii interesante
3. Discursul despre evenimente
Eveniment = orice se intampla sau se presupune ca se intampla
Ex. Rapirea ziaristilor romani in Iraq, escaladarea Everestului de
catre alpinistii germani.
Si in acest caz este nevoie sa ne fixam pe o subtema, pe ceva
specific.
Ex.:
- solicitarea unei rascumparari in cazul rapirii ziaristilor;
- un echipament special/nou utilizat pentru escaladarea
Everestului.
Organizarea ideilor se face, in functie de necesitate:
- in ordine cronologica (relatarea evenimentelor in ordinea in
care s-au prodes)
- in ordine cauzala (care au fost cauzele pentru care s-a
scufundat Titanic)
- in ordinea importantei punctelor abordate (probele la care
evolueaza gimnastele sunt: barna, solul, paralelele si sariturile).
4. Discursul despre concepte
Conceptele = credinte, teorii, idei, principii etc.
Conceptele sunt mai abstracte decat obiectele, procesele sau
evenimentele.
Ex.: dogme crestine, principii filosofice, teorii economice, teorii
psihologice etc.
In mod traditional, discursurile din aceasta categorie sunt
organizate in ordinea importantei punctelor abordate.
Scopul specific este de a informa audienta cu privire la cele mai
importante aspecte ale dogmei crestine.
Ideea centrala este ca dogma are o dimensiune filosofica si una
aplicativa:
- I. Dimensiunea filosofica se refera la
- II. Dimensiunea practica se refera la

O abordare mai complexa se refera la definirea conceptului cu

care operam, identificarea elementelor sale de baza si ilustrarea sa cu
exemple elocvente.
O alta abordare are in vedere punerea fata-n-fata a doua opinii
contrare, in legatura cu acelasi subiect (abordarea dialectica).
In concluzie:
- discursurile despre concepte sunt mai dificile, pentru ca sunt
mai abstracte si pot fi greu de inteles pentru cineva care are de
a face prima data cu ele;
- liniile de demarcare intre aceste tipuri de discursuri nu sunt
intotdeauna usor de realizat (unele pot apartine mai mult unei
categorii decat alteia).
Aspecte de care este bine sa tinem seama in construirea si
prezentarea unui discurs:
- sa nu supraestimam ceea ce stie audienta (sa nu presupunem
ca audienta va sti ceea ce vrem noi sa-i informam);
- sa relatam subiectul intr-o maniera directa si implicativa pentru
audienta (sa starnim interesul audientei inca de la inceput)
putem incepe prin a pune intrebari;
- Sa evitam sa folosim termeni prea tehnici (jargon profesional);
- Sa evitam prezentarile prea abstracte (in loc sa folosim
enunturile cu caracter descriptiv, comparatiile contrastele sa
folosim idei personalizate (care pot avea legatura cu
competentele proprii ale audientei).
B) Discursul pentru a convinge/ metode de persuasiune:
a) a convinge in legatura cu un fapt;
b) a convinge in legatura cu norme si valori;
c) a convinge in legatura cu probleme de politica.
Ne intereseaza, de asemenea, modul in care le putem organiza
pentru a deveni mai eficienti.
Persuasiunea este un proces psihologic si apare intotdeauna
atunci cand exista doua sau mai multe puncte de vedere asupra unei
probleme.
Este cel mai complex si mai provocator dintre discursurile publice,
pentru ca obiectivul sau nu este doar de a informa, ci de a domina un
punct de vedere opus prin forta argumentului si mai ales prin modul de
prezentare a acestora, in conditiile in care audienta isi vede atinse
atitudinile, valorile si credintele fundamentale. Criteriul de succes al unui
astfel de discurs este dat de modul in care reusim sa ajustam mesajul la
valorile, atitudinile si credintele audientei.
Avem in vedere doua principii de baza:
a) modul in care ascultatorii proceseaza si raspund la mesajele
persuasive;
6

b) audienta tinta pentru mesajele persuasive

a) persuasiunea nu este ceva ce se petrece asupra audientei, ci
ceva care se petrece impreuna cu audienta.
Audienta, chiar daca nu intervine in timpul discursului, nu sta
pasiva, ci evalueaza activ credibilitatea vorbitorului, modul de
prezentare, materialele folosite, limbajul, rationamentul si argumentele
emotionale. Pentru vorbitor, este important sa intre deci intr-un dialog
mintal cu audienta (schimburile de tip dau si primesc care se
desfasoara intre vorbitor si ascultator in timpul unui discurs persuasiv),
mai ales pentru a anticipa posibile obiectii ale acesteia si a raspunde la
acestea.
Un secret important pentru ca discursul sa reuseasca este acela
de a raspunde la provocare imediat ce a fost lansata.
b) audienta tinta pentru mesajele persuasive:
- este foarte greu sa convingem o intreaga audienta. Mai
curand este recomandabil sa ne concentram pe o parte a
audientei-tinta (acea parte a audientei pe care vorbitorul isi
doreste sa o convinga);
- cel mai bun exemplu publicitatea care se centreaza pe
public-tinta.
- se pot afla detalii despre publicul tinta utilizand difertie
metode (simple/complexe).
In ceea ce priveste discursurile persuasive, vorbim despre trei
tipuri:
a) discursuri despre un fapt
b) discursuri despre norme si valori
c) discursuri despre politica.
Ne intereseaza, de asemenea, modul in care le putem organiza
pentru a putea deveni mai eficienti.
a) Discursul despre chestiunile de fapt
Chestiunile de fapt = problema adevarului sau falsitatii unei
afirmatii/unui enunt.
Acest tip de discurs seamana cu cel informativ, dar serveste unor
scopuri diferite si se foloseste in situatii diferite.
In cazul discursului informativ, prezentatorul este non-partizan, in
vreme ce in cazul discursului persuasiv el este partizan. Vorbitorul este
sustinatorul unei cauze, a unei parti, joaca intr-un fel rolul unui avocat.
Organizarea unui astfel de discurs in ordinea importantei
punctelor dezbatute. Fiecare punct dezbatut trebuie sa aiba un motiv pe
care il invocam pentru a ne sustine cauza.
Ex. Intrarea Romaniei in NATO
Scop specific:..
7

Idee centrala:
Argumente principale:
Uneori, atunci cand vrem sa convingem audienta ca un anume
fenomen este intins in spatiu si reprezinta un aspect pozitiv/o
amenintare la adresa cuiva sau a ceva, atunci organizarea poate fi
facuta in maniera spatiala.
C) Discursul despre chestiunile de valoare
Chestiunile de valoare = punct de vedere despre valoarea,
dreptatea, moralitatea etc. a unei idei sau actiuni.
Un exemplu tipic: problema eutanasiei.
Chestiunile de valoare presupun doua parti:
- enuntarea;
- argumentarea: presupune fixarea unor standarde personale
care sustin enuntul initial.
Organizarea discursului despre chestiunile de valoare
Aproape intotdeauna organizarea se face in ordinea importantei
argumentelor aduse. De obicei, argumentele se aseaza in ordinea
crescatoare a importantei lor.
In general, inainte de primul argument se prezinta standardele
vorbitorului in legatura cu subiectul. Incepand cu cel de-al doilea punct
se prezinta argumentele in ordinea crescatoare a importantei lor
(preferabil).
Daca standardele exista deja (nu sunt doar ale vorbitorului) nu
este obligatoriu ca ele sa fie enuntate in avans. In acest caz trebuie sa
reiasa din argumentatie raportarea la ele.
C) Discursul cu privire la chestiunile de politica
Chestiunile de politica = problema daca o anumita actiune ar
trebui sa ia o anumita directie sau alta.
Sunt probleme care apar zilnic in viata noastra:
- Cum facem fata violentei de pe strada ?
- Ce ar trebui sa decida guvernul in problema ziaristilor tinuti
ostatici in Iraq ?
1) Fie pentru a obtine un acord tacit, pasiv
2) Fie pentru a obtine o actiune imediata, sa semneze o petitie
pentru a face ca donarea de sange sa fie o actiune benevola.
|inta vorbitorului este de a influenta gandirea ascultatorilor, de a-l
convinge ca ideile vorbitorului sunt necesare si practice.

1) Discurs in care scopul

vorbitorului este de a convinge
audienta ca o anumita politica este
de dorit fara sa incurajeje audienta
sa aiba vreo initiativa pentru a-i
sustine politica.

2) Discurs in care scopul

vorbitorului este sa convinga
audienta sa aiba initiativa in
favoarea unei anumite linii politice.

Indiferent de tipul de discurs persuasiv apar trei probleme de

baza, pe care vorbitorul trebuie sa le rezolve:
a) nevoia
b) planul
c) caracterul practiv/aplicativ
a) Nevoia prima problema care arata necesitatea schimbarii
actualei politici.
Pentru a arata nevoia de schimbare trebuie prezentata dovada
obligativitatii schimbarii ceea ce trebuie sa faca vorbitorul persuasiv
pentru a demonstra ca o schimbare a actualei politici este necesara.
b) Planul odata aparuta nevoia, trebuie sa existe o modalitate
organizata de a satisface. Planul trebuie prezentat, macar in
schita, auditoriului. Daca in plan sunt puncte sensibile, care ar
putea afecta convingerea audientei, ele trebuie explicate in
detaliu.
c) Caracterul practic odata elaborat un plan, se pune problema
daca el rezolva cu adevaratproblema (satisface nevoia).
Caracterul practic trebuie demonstrat cu precadere, tot asa cum
trebuie evidentiata necesitatea schimbarii.
Daca vorbitorul nu reuseste sa convinga audienta de utilitatea
practica a planului, atunci intregul demers se poate prabusi.
Organizarea discursului se poate face in urmatoarele moduri:
- ordinea problema-solutie metoda de organizare a
discursului persuasiv in care primul punct principal este folosit
pentru a expune problema, iar cel de-al doilea punct principal
prezinta o solutie la problema respectiva.
Ex. Problema separarii gunoiului menajer.
Scopul specific: separarea gunoiului menajer problema
urgenta pentru societate
Ideea centrala: oamenii trebuie convinsi de necesitatea separarii
gunoiului pentru a evita aparitia de probleme ecologice grave.
Puncte principale: apar probleme ecologice si oamenii pot
preveni aparitia problemelor ecologice.

- ordinea problema-cauza-solutie metoda prin care la primul

punct se prezinta problema, la al doilea se analizeaza cauzele
problemei iar la al treilea punct se propun solutii la problema.
- ordinea compararii avantajelor metoda de organizare a
discursului in care fiecare din punctele principale explica de ce
solutia vorbitorului la problema este preferabila altor solutii
propuse.
- Segventa de motivare a lui Monroe metoda prin care
vorbitorul solicita actiune imediata. Presupune cinci pasi:
atentia, nevoia, satisfactia, vizualizarea si actiunea.
- Actiunea - prin aratarea importantei subiectului abordat;
- Nevoia demonstrarea importantei temei cu cifre, tabele,
statistici
- Satisfactia furnizarea solutiei la problema (planul de
actiune)
- Vizualizarea in principal, a beneficiilor (celor care
asculta, prin aplicarea planului)
- Actiunea specificarea a ceea ce are vorbitorul de la
audienta. Sa convingem o audienta sa se inscrie in
randurile unui partid.
Metode de convingere:
A) Construirea credibilitatii
B) Rationamentul
C) Apelarea la factorul emotional
A) Construirea credibilitatii
Credibilitatea sursei (ethos) = perceptia audientei legata de
competenta vorbitorului de a emite pareri intr-o anumita problema.
Factorii de credibilitate
- competenta inteligenta, experienta si nivelul de cunostinte
ale vorbitorului;
- caracterul/personalitatea sinceritatea, caracterul demn de
incredere si preocuparea vorbitorului pentru binele audientei.
Tipuri de credibilitate:
- credibilitate initiala - inainte de a incepe sa vorbeasca;
- credibilitate derivata - aparuta in timpul discursului;
- credibilitate terminala - la sfarsitul discursului.
Toate trei sunt dinamice. Pot aparea sI disparea pe masura ce se
deruleaza discursul.

10

Imbogatirea credibilitatii:
- prezentarea competentei proprii;
- stabilirea de zone comune cu audienta (tehnica prin care
cineva se conecteaza la valorile, atitudinile sau experientele
audientei);
- prezentarea fluenta, expresiva si cu convingere a discursului.
B) Utilizarea dovezilor
C) Rationamentul = procesul obtinerii unei concluzii pe baza unor
evidente/dovezi.
Rationamentul in discursul public este o extensie a
rationamentului in alte domenii ale vietii.
Ca vorbitor in public, o persoana trebuie sa aiba in vedere doua
lucruri:
- sa se asigure ca rationamentul este solid;
- sa incerce sa faca pe auditori sa fie de acord cu acel
rationament.
Vorbim despre patru tipuri de rationamente:
1) Rationamentul ce are ca baza exemple practice (rationamentul
inductiv)
2) Rationamentul ce are ca baza principii (rationamentul deductiv)
3) Rationamentul cauzal
4) Rationamentul analogic
1) Rationamentul inductiv este acel rationament care porneste
de la fapte concrete pentru a ajunge la o concluzie generala.
Extragerea unei concluzii valide intr-un astfel de tip de
rationament este intotdeauna dificila si dubitabila.
Ex. Accidentele de avion calatoria cu avionul este nesigura.
Indiferent cate exemple se dau pentru a sustine concluzia,
intotdeauna vor aparea exceptii de la regula.
Pericolul acestui rationament = generalizarea fortata (= e o eroare
de rationament inductiv, in care vorbitorul ajunge la o concluzie pe baza
unor dovezi insuficiente).
Recomandari in utilizarea unei astfel de rationament:
evitarea generalizarilor prea fortate. Cel mai bine este siguranta
ca lotul investigat este suficient de mare pentru a justifica obtinerea
unei concluzii. In plus, datele obtinute sunt corecte, nemodificate si
reprezentative.
utilizarea cu grija a modului de frazare (o concluzie in acest tip
de recomandare nu trebuie sa indice o realitate absoluta, ci doar
11

iminenta unui fenomen care capata amploare dovada fiind exemplele

invocate !)
sustinerea concluziei cu date sau marturii (pentru a arata ca
exemplele sunt de fapt reprezentative).
2. Rationamentul ce are la baza principii (rationamentul
deductiv)
Acest rationament merge de la un principiu general la o concluzie
specifica. El estre opus rationamentului anterior pentru a merge de la
general la specific (exemplu).
Ex. Toti oamenii sunt muritori (premisa majora).
Socrate este om (premisa minora).
Socrate este muritor (concluzie).
El se foloseste atunci cand cineva incearca sa convinga o
audienta.
Recomandari in utilizarea acestui tip de discurs:
- asigurarea ca toti membrii audientei sunt de acord cu principiul
general;
- premisa minora (exemplul practic) trebuie sustinut cu dovezi
(uneori).
Atunci cand este utilizat adecvat, acest tip de rationament este
inalt persuasiv.
3. Rationamentul cauzal reprezinta acesl tip de rationament care
incearca sa stabileasca relatia dintre cauze si efecte.
Daca.. atunci
Pericolul acestui rationament cauza falsa (o eroare de
rationament in care un vorbitor presupune in mod eronat ca din cauza
unui eveniment se produce un al doilea. Eroarea se mai numeste: dupa
aceea, deci din cauza aceasta).
Recomandari in utilizarea rationamentului cauzal:
- verificarea cu atentie a cauzei (pentru evitarea erorii
mentionate anterior);
- verificarea numarului de cauze care genereaza un eveniment
(deoarece un eveniment nu are doar o singura cauza);
- Utilizarea in probleme de politica sau in chestiuni de adevar
sau falsitate.
5. Rationamentul analogic

12

Rationamentul analogic este rationamentul in care un vorbitor

compara doua cazuri similare si infera ca ceea ce este pentru primul
caz este de asemenea si pentru cel de-al doilea.
Principala problema: stabilirea faptului ca cele doua cazuri
comparate sunt in esenta asemanatoare. Daca se intampla asa, atunci
analogia este valida. Daca nu se intampla, atunci analogia este invalida.
Analogia invalida este o analogie in care cele doua cazuri
comparate nu sunt in esenta asemanatoare.
Acest tip de rationament este cel mai des folosit in discursuri
persuasive in probleme de politica (daca se doreste aplicarea unei alte
politici, se cauta un exemplu similar in care noul tip de politica a dat
roade).
Analogia este un succes daca paralelismul creat este adevarat si
credibil.
6. Erorile de rationament
Sunt importante atat pentru vorbitor cat si pentru audienta. Au fost
identificate mai mult de 125 erori de rationament.
Altele decat cele mentionate mai devreme ar putea fi:
heringul afumat introducerea unei chestiuni irelevante in
discutie pentru a distrage atentia de la subiectul real al discutiei;
ad hominem atacarea unei persoane in locul persoanei
reale aflate in discutie. Acest tip de eroare poate sa nu fie ilogica dar
este neetica.
ad hominem = impotriva omului (lat).
fie-sau eroare care forteaza audienta sa aleaga intre doua
alternative, atunci cand, de fapt, exista mai mult de doua alternative
valabile.
bandwagen - eroare care presupune ca, daca ceva este
popular, atunci este bun, corect sau dezirabil.
panta alunecoasa - eroare care presupune ca, daca ai
apucat sa faci un pas intr-o anumita directie, acest lucru va conduce la
pasi ulteriori care nu pot fi evitati (drumul spe dezastru).
C. Apelul la emotii / factorul emotional:
- se mai numeste patos (dupa Aristotel);
- cele mai frecvente emotii care apar in cazul vorbitorilor publici
sunt:
- frica
- compasiunea
13

- mandria
- mania
- rusinea
- admiratia
- producerea factorului emotional se face prin:
folosirea unui limbaj emotional (! Avertisment: utilizarea
excesiva a acestui limbaj poate abate atentia de la probleme
de limbaj cu efect neplacut asupra audientei);
oferirea de exemple vii (in acest caz emotiile apar in mod
natural din contextul discursului);
discurs realizat cu necesitate si convingere (poate fi cea
mai puternica sursa de factor emotional).
Etica si factorul emotional:
sunt puncte de vedere diferite:
- unii doresc limitarea la rationament;
- altii sustin folosirea factorului emotional.
utilizarea factorului emotional este benefica atunci cand
coincide cu tema discursului.
utilizarea factorului emotional este nepotrivita atunci cand se
pune problema adevarului sau falsitatii unei afirmatii.
Alte tipuri de discursuri
Discursul de introducere = este cel care introduce personajul
principal audientei
- scopuri:
- construirea entuziasmului pentru vorbitorul principal
- construirea entuziasmului pentru tema vorbitorului
- stabilirea unui climat care va creste credibilitatea vorbitorului
- recomandari:
- concizia (pentru a atrage atentia asupra vorbitorului
principal);
- remarcile trebuie sa fie foarte precise
- adaptarea remarcilor la ocazie
- adaptarea remarcilor la vorbitorul principal
- adaptarea remarcilor la audienta
- crearea unui sentiment de anticipare si teatralitate
D) Discursul pentru ocazii speciale:
a) Discursul de prezentare
= este acel discurs care prezinta recunoasterea publica sau
premierea cuiva
14

- trebuie adaptat ocaziei si audientei

- tema principala a discursului este evidentierea meritelor celui
care va primi premiul sau evidentierea
- nu trebuie sa ne centram pe toate meritele persoanei ci numai
pe cele relevante
- recomandari:
- trebuie prezentate meritele premiantului, daca audienta
nu le cunoaste
- trebuie mentionati si perdantii, daca ei exista
b) Discursul de acceptare:
= reprezinta discursul prin care vorbitorul multumeste pentru un
dar, un premiu sau o forma de recunoastere publica
- caracteristicile de baza:
- curajul;
- modestia;
- eleganta.
c) Discursul comemorative:
= este un discurs prin care se plateste tribut memoriei unei
persoane, unui grup de oameni, unei institutii sau unei idei.
- scopul nu doar de a informa, cat de a inspira audienta, de a
genera un profund sentiment de respect acestuia.
- Se utilizeaza un limbaj special metafore, figuri de stil, etc.
d) Discursul pentru grupuri mici:
e) conducerea in grupuri mici;
f) responsabilitati in grupuri mici.
BIBLIOGRAFIE
1. Lucas, S.E. (1998) The Art of Public Speaking, sixth edition,
McGraw Hill, USA.
2. Samovar, L.A., Mills, J. (1995) Oral Communication: speaking
across cultures, ninth edition, Brown & Benchmark, USA.

15