Într-un vagon de tren…

Cartoforul

-O iubeşti şi acum, nu-i aşa?

Bătrânul

-Îmi impun asta, ce mai am de făcut?

Cartoforul

-Mă dezamăgeşti, cum să-ţi impui? Ori iubeşti, ori nu!

Bătranul

-Repet, îmi impun, e singurul lucru pe care mai pot să-l fac. Şi ea face acelaşi lucru. Totul e mai uşor.

Cartoforul

-Aş fi vrut să găsesc la voi iubirea aceea mare, pe viaţă. Ar fi fost frumos şi reconfortant pentru mine.

Bătrânul

-Dar e o iubire pe viaţă.. sincer, mă enervezi, ne iubim şi nu trebuie să demonstrăm asta nimănui, cu atât
mai puţin unui străin.

Bătrâna

-Tinere, vezi macii aia roşii?

Cartoforul

-Da, mi-au atras atenţia de cand m-am aşezat.

Bătrâna

-Ei bine, sunt pentru mine.

Cartoforul

-Şi de ce nu-i ţineți lângă voi? Dacă sunt ai tăi, ia-i!

Bătrâna

-E mult mai plăcut să-i privesc şi-apoi, sunt roşii.

Vânzătorul de păsări
-Sincer, eu credeam că sunt ai curvei, că a venit cu ei doar ca să credem noi că a condus-o cineva până la
tren.

Bătrâna

-Tu să-ţi vezi de păsările tale, nu încerca să gândeşti pe seama macilor mei

Clovnul

- Tu spui că sunt ai tăi, văd că Bătrânul tău aprobă tacit…ciudat e că eu am fost primul aici şi ei deja
erau…

Bătrânul

-Știi tu, clovnule, cum se dăruiesc macii?Ha-ha! Ei nu se dau odată cu aplauzele, aşa cum eşti tu
obișnuit…ei se lasă înainte….

Vânzătorul de păsări

-Deşi e posibil să fie şi ai tinerei…Tânărul pare un tip cu maniere.

Curva

-Aşa e, e un tip binecrescut. Dar dacă macii sunt ai tinerei atunci sunt şi ai mei.

Bătrâna

-Cine îi vrea, sunt ai lui.

Vânzătorul de păsări

-Aha, să înteleg că acum nu mai susţii că sunt ai tăi?

Bătrânul

-Macii sunt ai femeii.Dacă îi vrea, îi are.

Tânăra

-Tu, clovnule, ai dăruit vreodată flori unei femei?

Clovnul

-Dăruim fiecare ce avem.Eu dăruiesc bucurie, de exemplu.

Bătrânul

-Nu, tu dăruieşti tristeţe.Nimic nu e mai trist decât o mască zâmbitoare.

Curva
-Aşa e, nimic nu e mai trist.

Vânzătorul de păsări

-Tu, curvo, să taci! Asta e culmea, să-ţi dai chiar tu cu părerea despre ce e trist şi ce nu.

Curva

-Eu nu am spus ce nu e trist.

Bătrânul

-Macii roşii există peste tot la finaluri.

Clovnul

-De acord!

Curva

-La final de gest, de privire, de vers, de poveste? Nu cred… macii roşii există doar la începuturi.

Clovnul

-Şi cu asta sunt de acord

Vânzătorul de păsări

-Mda, găsim simboluri peste tot…poezia îşi are rostul ei, mă rog, ar fi culmea să dezbatem pe tema asta
tocmai în tren…

Bătrâna

-Păi tocmai acum e bine să dezbatem, aşa, uitându-ne pe geam…cum totul trece repede, cum lăsăm în
urmă, cum…

Clovnul

-De ce nu ar fi macii roşii ai vânzătorului de păsări? O fi îndrăgostit, lui îi e ruşine să-şi arate sentimentele
şi d-aia i-a pus pe furiş înainte, aici, pe canapea…şi a venit ultimul, ca să nu bănuim nimic

Vânzătorul de păsări

-Nu comentez.

Clovnul
-Ha-ha-ha-ha, aici voiam să te aduc… să insinuezi prin tăcere că ar fi ai tăi…te cunosc, vânzătorule de
păsări….patronul meu e tot ca tine şi acţionează la fel…şi el e tot un vânzător de păsări…

Curva

-Toţi patronii sunt vânzatori de păsări.

Vânzătorul de păsări

-Şi tu, curvo, eşti tot un vânzător de păsări. Dacă macii sunt ai mei, îi primeşti?

Curva

-A, la tine sunt scumpi toți macii! Eu nu iau macii care mi se cuvin, eu îi iau doar pe ăia care rămân. Dar
cel puţin sunt adevăraţi, nu sunt din plastic ca ăia ai clovnului…

Clovnul

-Ha-ha, de ce sunt ai mei mai puţin adevărați, doar pentru că nu miros?

Vânzătorul de păsări

-Clar, tu, clovnule, ai ieşit din schemă…ai recunoscut…e evident acum că macii nu sunt ai tăi, tu ai doar
d-aia din plastic, fără miros….

Clovnul

-De unde ştii tu, vânzătorule de păsări, că ăia sunt adevărați? I-ai atins, i-ai mirosit?

Vânzătorul de păsări

-Uită-te la zâmbetul meu!

Criminalul

-Cred că vine naşul!

Bătrâna

-Oooooo, vorbeşte şi criminalul..credeam că dormi!

Clovnul

-Chiar mă gândeam…tu nu arăţi chiar aşa fioros…dacă ti-aş da nasul meu, ai avea acelaşi succes.

Criminalul

-Toți de aici, daca ar avea nasul tău, ar avea acelaşi succes…clar, vine naşul!

Bătrânul
-Ar fi frumos dacă ne-ai ucide pe amandoi… noi doi, acelaşi sfârșit…şi macii roşii la căpătâi…

Bătrâna

-Da, macii sunt la finaluri.

Criminalul

-Vorbim după ce trece naşul.

Tânăra

-Dar trenul ăsta nu trece prin niciun tunel?

Tânărul

-Unul lung-lung…

Bătrânul

-Ar fi bine, ar fi momentul potrivit să ne ucidă…

Clovnul

-Am iubit tare cândva…şi ea m-a iubit…în vis, m-am şi căsătorit cu ea, am avut şi copii parcă, nu-mi mai
amintesc exact…oricum, eram împliniţi….dar ai ei, fiind putred de bogaţi s-au împotrivit….şi ea a murit
de inimă rea…de-atunci macii sunt din plastic, ca să reziste.

Curva

-Eu, cand o să mă mărit, o să fie clar din dragoste şi o să mă feresc să am socri bogaţi…

Criminalul

-Cred că am decis! Macii sunt ai mei !

Vânzătorul de păsări

-Hahaha, imaginaţi-vă ce tablou, un criminal cu un buchet de maci în mână…

Criminalul

-E culoarea sangelui.

Curva

-E culoarea pasiunii.
Bătrânul

-Nu vă legaţi de culoare, nu are nicio relevanță.

Vânzătorul de păsări

-Sunt doar nişte flori.

Clovnul

-Sunt vii!

Vânzătorul de păsări

-Păi ziceai că sunt din plastic, cum să fie vii?

Clovnul

-Doar ai mei sunt din plastic, restul macilor sunt vii.

Curva

-Ca şi iubirea ta!

Clovnul

-Ca şi iubirile tale!

Vânzătorul de păsări

-Trebuie stabilit foarte clar ai cui sunt macii!

Cartoforul

-O să fie într-un final ai mei, trebuie să fie ai mei!

Curva

-Mă uit la tine…eşti relativ tânăr, relativ arătos, ai ochi inteligenţi…ce motive de tristeţe ai?

Clovnul

-Curva are dreptate, eşti trist .

Cartoforul
-Dragii mei, confundați lucrurile…eu sunt doar în aşteptare…aştept să mi se întâmple, cu asta mă
hrănesc.Speranţa mă ţine viu, ea mi-a construit lumea, cu ea adorm, imi dă un sentiment de bine, mă
incită, pot astfel să respir.

Vânzătorul de păsări

-Pot să te întreb la ce dracu speri? Ce vrei să ţi se întâmple? E legat de dragoste, bani sau putere? Şi eu
mă gândesc la bani, dar doar la ăia pe care îi am azi, uneori şi la cei pe care o să-i fac mâine.

Clovnul

-Hihihi, poate la putere…eu cunosc ce înseamnă puterea, scena îţi dă sentimentul ăsta minunat.

Curva

-Clovnule, scena e pentru actori, tu nu eşti decât un circar. Eu, de exemplu, chiar dacă nu sunt acolo,
sunt o actriţă mai bună decât tine, trebuie să fiu alta în fiecare zi, spre deosebire de tine, care te
prosteşti mereu la fel deşi publicul e acelaşi.

Tânăra

-Eu cred că speră la marea dragoste, vă înşelaţi amarnic să credeţi că cineva speră o viață că într-o zi o să
fie puternic. Dragostea îţi dă putere, puterea nu-ţi dă dragoste. Recunosc, e uşor patetic ce spun, dar nu
poţi vorbi despre dragoste decât la modul ăsta! Curva are lumea ei şi clovnul e impotent.

Bătrânul

-Şi eu am visat toată viaţa la marea dragoste… deşi ea a fost zi de zi cu mine, am tot căutat-o. Nu sunt
nebun , ştiu ce spun, la final e foarte important să crezi că ai iubit şi ai fost iubit sublim.

Bătrâna

-Aşa e, macii spun totul.

Bătrânul

-Am aruncat toate ciornele şi am trecut pe curat iubirea.E alba, tânără.Şi se ia cu toată vegetaţia lumii la
trântă în căutare de maci roşii.Albul caută roşul.Asta e şi esenţa procreării. Întotdeauna albul caută
roşul. Deşi miroase a maci, ea tot alba va rămâne.

Tânăra

-Frumos…

Curva

-Foarte frumos…
Cartoforul

-În adolescenţă, eram un geniu al fizicii…profesorii mă lăudau, îmi prevesteau un viitor strălucit.Intr-o zi,
m-am oprit brusc şi definitiv. Şi de-atunci, am început să sper, fiecare seară mi-o faceam incredibilă
visând, nu puteam să mă opresc din visare, era o chestiune de viaţă şi de moarte, dacă mă opream,
conştientizarea timpului mă ucidea.

Criminalul

-E mult mai uşor să fii ucis simplu, profesionist, fără zbucium şi pseudotrăiri de geniu neînţeles. Asta e
menirea mea, să ucid. La mine fişa postului e clară. Cartoforule, identitatea ta e incertă ca şi proprietarul
macilor roşii!

Vânzătorul de păsări

-Macii se vând bine în orice anotimp. Categoric, fiecare dintre noi o să susţinem că suntem proprietarul!

Curva

-Eu câştig destul, nu vreau să-i vând.

Naşul

-Bună ziua! A, relaxaţi-vă, ştiu că nu aveţi niciunul bilet, am trecut doar să vă salut…ce nu înţeleg eu e că
sunt atâtea vagoane goale şi voi v-aţi aşezat tocmai aici, langă buchetul ăla de păcate!

Vânzătorul de păsări

-Ce păcate? E doar un buchet de maci roşii!

Naşul

-Tinereţea trase jaluzelele lăsand toate metaforele să intre-n casă.Fiecare metafora se aşeză cuminte la
locul ei aşteptandu-şi cu răbdare rândul la trăire.Numai una nu-şi găsea locul şi nici sensul până când el o
prinse şi o rosti pe nerăsuflate. Eu, cel care deţin controlul şi judecata, am decis să dau păcatelor
dimensiune şi culoare. Macii sunt păcatul.

Vânzătorul de păsări

-Clar, sunt ai curvei!

Tânărul

-Sau ai criminalului!

Criminalul

-Parcă Bătrânul susţinea ca el i–a dăruit Bătrânei…

Bătrânul

-La vârsta noastră? Flori? Ha-ha! Noi suntem liniştiţi că avem libertatea așteptării..Nu ne-o complicăm cu
gesturi inutile.Să-i studiem cu atenție, e posibil să fie din plastic, nu-i aşa, clovnule?

Clovnul

-Şi dând lianele la o parte, dădu de lumină.Şovăi puţin pentru că nu era obişnuită cu lumina naturală.Păşi
sfios, cu mirare de copil şi se lăsă încălzită.Şi lumina era mirată pentru că, de când se ştia, nu mai
avusese parte de cineva pe care să-l încălzească. Şi, ciudat chiar şi pentru un joc de cuvinte, Lumina era
acum mult mai luminoasă. Aştia sunt macii mei, Bătrânule! Ăia de acolo sunt sigur ai Vânzătorului de
păsări, el ne vinde şi păsări şi flori şi iluzii şi noi cumpărăm, cumpărăm, cumpărăm.

Vânzătorul de păsări

-Clovnule, când deţii ceva, îl ai asupra ta. Crezi că dacă erau ai mei, îi lăsam de izbelişte, acolo, pe-un
scaun? E posibil să fie ai perechii tinere. Şi eu, în tinereţe, să nu râdeţi, mai dăruiam flori.

Tânăra

-Mă faci să râd. Mare parte a timpului, de când ne-am urcat în tren, noi am făcut dragoste, ăsta e
păcatul nostru, nu avem nevoie de altele.Noi ne ştim, trăim intens iubirea… să-ţi mai spun că iubitul meu
nu are bani pentru a-mi dărui şi altceva în afară de trup şi suflet…De ce mă fixezi, cartoforule? Vrei să-mi
spui ceva? Sau sunt ai tăi?

Cartoforul

-Cartoforul îşi puse cuminte papucii lângă uşă şi intră.Camera nu-i era deloc străină.Avea senzaţia ca el o
construise. Ferestrele erau mari, luminoase şi cu privirea spre cer.Aşa cum le schiţase el în planurile de
tinereţe.Se aşeză comod în mijlocul ei şi îşi aprinse ultima inimă.După care aruncă foarte conştient
pachetul abia desfăcut.Eu o să iubesc cândva.Atunci o să dăruiesc maci. Acum nu e cazul.

Naşul

-Macii sunt ai voştri, ai tuturor! E decizia mea, nu aveţi cum s-o schimbaţi!

Bătrânul

-Mda, eu cu soţia mea nu avem altceva de făcut decat să acceptăm.Asta nu schimbă cu nimic finalul.

Criminalul

-Ar fi trebuit să vă ucid înainte de asta…

Clovnul
-Pentru mine, finalurile sunt frumoase, așa că accept decizia, nu vreau să mai trag de timp, vreau finalul!
Finalurile înseamnă aplauze!

Curva

-Începuturile sunt mai frumoase decat finalurile!Începuturile te fac să te simți frumoasă, dorită…Cred că
finalul cel mai îngrozitor trebuie să-l aibă cartoforul…cand pierde chiar şi speranţa!

Cartoforul

-Nu, eu nu vreau un joc lung, dau în schimbul acestui jeton banii mei, biletul meu de tren, hainele mele,
sufletul meu şi tot ce mai am la mine!

Naşul

-Hahaha, şi sufletul? Adica , la rândul tău, vrei să câştigi suflete?

Cartoforul

-Nu, vreau să pierd, trebuie neapărat să pierd…Dumnezeu mă va ajuta să pierd …Doar aşa voi ştii sigur
ce am de pierdut…

Naşul

-Şi dacă tu eşti caştigătorul?

Cartoforul

- Mă voi da jos în prima gară şi voi vinde păsări sau mă voi prostitua sau voi crede ca iubesc si sunt iubit
sublim sau voi distra copiii sau voi ucide oameni la întâmplare.

Naşul

-Din păcate, nu ai opţiunea asta! Trenul va merge continuu, fără staţionări inutile. Aici nu mai există
finaluri, tocmai de aceea nici nu v-am amendat că n-aveţi bilet! Nu vă sfătuiesc să vă împrieteniţi, ar fi
plictisitor să fiţi prieteni la un drum continuu.

Naşul ia buchetul de maci roşii şi părăseşte vagonul.