Sunteți pe pagina 1din 13

“cea mai frumoasă

epopee pastorală
din lume”
Alecu Russo
es
 Descoperită de Alecu
Russo la Soveja, în
munţii Vrancei, balada
Mioriţa este
considerată o
capodoperă a eposului
românesc
 Balada Mioriţa a fost
publicată de poetul
Vasile Alecsandri în
volumul Poezii
poporale. Balade
(Cântice bătrâneşti)
adunate şi îndreptate
de Vasile Alecsandri,
în anul 1852.
 “…inspiraţiune fără
seamăn, acel suspin al
brazilor şi al izvoarelor din
Carpaţi.. Ce se află totuşi
în acest cântec? Nimic şi
tot: nimic căci cugetările
nu sunt cugetările simple
pe care le poate avea un
cioban .Tot pentru că
aceste cugetări sunt
îmbrăcate în haina neagră
a poeziei”
 O mitologie este un ansamblu de mituri
cu o anumită coerenţă, adică acele
întâmplări care explică şi descriu un
oarecare sistem de valori.
 Perioada de formare a marii mitologii nu
se poate preciza cu exactitate, ştiindu-se
că s-a format între mezolitic şi sfârşitul
neoliticului.
Mitul este o transpunere a vieţii reale pe plan
imaginar. Bronislav Marinovski afirma că într-o
comunitate arhaică, adică în forma sa vie,
originară, nu este o simplă istorie povestită,
ci o realitate trăită(…), despre care se crede că
s-a petrecut în timpuri străvechi şi care
influenţează în continuare lumea şi soarta
oamenilor. Apariţia miturilor pare a fi motivată fie
De necesitatea de a înţelege şi explica realitatea,
fie de nevoia de evadare într-o lume mai bună şi
mai frumoasă.
 Termenul de
mitologie provine din
limba greacă (mytos-
legendă şi logos-
cuvânt).
 G. Călinescu
consideră că la baza
literaturii noastre
stau patru mituri
fundamentale.
 Balada are trei părţi:
 Prima parte – epică - conţine primele două
momente ale subiectului (expoziţiunea şi intriga),
dar şi două dintre motive
 A doua parte –
dramatică – dezvoltă
primele secvenţe ale
desfăşurării acţiunii, în
ea evidenţiindu-se al
treilea motiv
 Partea a treia –lirică – continuă cu
desfăşurarea acţiunii şi punctul culminant,
conţinând ultimele trei motive
Realizat de profesor Loreta Mahalu,
Şcoala “Ion Creangă”, Iaşi

S-ar putea să vă placă și