Marin Sorescu este, in poezie, un spirit "demitizant", dar original prin "capacitatea expresiei

de a sugera raporturi nevazute dintre lucruri"(Eugen Simion), prin specularea unor sentimente
sau intamplari cu efecte ironice, "dand cu tifla in dreapta si in stanga", dar mai ales prin
ademenirea cititorului spre un final inedit, "pentru ca presimti ca acolo se afla, mai totdeauna,
o concluzie nastrusnica, poanta care te atrage pentru placerea ei fulgeratoare."(Eugen Negrici)

Poezia "Poveste" face parte din volumul "Moartea ceasului"(1967) si ilustreaza expresia voit
prozaica prin care Marin Sorescu recompune sentimentul de iubire din elemente ale naturii,
schimband unghiul emotiei printr-un joc de cuvinte, printr-un artiiciu formal.

Imaginarul poetic transfigureaza realitatea concreta intr-o simtire artistica specifica lui Marin
Sorescu, a carui interpretare implica reflectarea sensibila a propriilor sentimente, prin functia
expresiva si estetica a cuvantului si sunetelor.Poet neomodernist, Marin Sorescu are
priceperea exceptionala de a "jongla cu formulele literare" intr-un "spirit ludic-parodic"(Ion
Pop), prin persiflarea vietii si a sentimentelor proprii.

Lirismul subiectiv se manifesta in aceasta poezie prin pronumele si verbele la persoana I,

"meu", "ne", "vom merge", "vom rade" si prin adresarea directa catre iubita, construita prin
pronume si verbe la persoana a II-a: "sufletul tau", "dragostea ta".Lirismul obiectiv este
evident in finalul poeziei, cand sugerarea senzatiilor emotionale se creeaza prin verbele si
pronumele la persoana a III-a: "va iesi", "sa spuna", "ea", "sa dea".

Titlul sugereaza o iubire ca-n povesti sau o poveste de iubire careia, in mod firesc, i se
dilueaza forta magica odata cu trecerea timpuylui si a existentei umane.<

br /> Intensitatea sentimentelor celor doua suflete-personaj ale "povestii" de iubire este
metaforizata prin felul combustibilului cu ajutorul caruia functioneaza fiecare dintre
ele.Afirmatia fara dubiu din incipit denota o buna cunoastere a relatiei erotice, eul liric
apreciind cu ironie gradul de afectivitate al fiecaruia: "Sufletul tau functioneaza cu lemne/Iar
al meu cu electricitate."De altfe, prima strofa poate constitui si "cheia"intregii poezii, tema
erotica fiind exprimata prin mai multe motive poezite, care par ironice si prozaice, dar care au
o evidenta incarcatura emotionala:

"Sufletul tau functioneaza cu lemne,

Iar al meu cu electricitate,

Dragostea ta scoate fum,

A mea e din flacari curate."

Materialul ardent al iubrii este diferit pentru fiecare dintre cei doi indragostiti, sufletul lui
emite "flacari curate", in opozitie cu al ei, care doar "scoate fum".Sugerarea unui puternic
sentiment de dragoste prin metafora electricitatii confera modernitate si voiciune
simtamantului, in contrast cu lemnele, a caror ardere este lenta, fara stalucrie, vetusta.

Strofa a doua incepe cu adverbul "totusi", care accentueaza persiflarea erotica, sugerand
concesia pe care indragostitul este dispus sa o faca in numele iubirii:"Totusi vom mai merge
impreuna/O buna bucata de pamant,/O buna bucata de cer,/O buna bucata de luna./Vom fi
fericiti pentru iarba/Si pentru lac,/Vom rade pentru copac,/Vom slavi drumul cu cate-o gura/Si
vom tine un moment de reculegere/Pentru fiecare cotitura."Procedeul artistic al enumeratiei
sugereaza crampeie de viata comuna "bucata de pamant", "bucata de cer", "bucata de luna",
cuplul urmand sa se bucure pentru tot ceea ce se afla pe lume si pentru tot ce-i inconjoara:
pentru iarba, pentrue lac, pentru copac, acestea fiind simboluri ale existentei.Verbele la viitor
sugereaza aptul ca indragostitii ar putea cunoaste extazul iubirii, "Vom slavi drumul cu cate-o
gura", iar cotiturile neprevazute si dezagreabile ale destinului ar putea fi depasite printr-un
"moment de reculegere".

Cuplul de sudeaza prin aceeasi mentalitate si se conduce in viata urmand aceleasi repere,
"dupa umbra mea/Care merge inainte" si aceleasi principii, dupa "primul gand".Efectul
asemanarii celor doi indragostiti, care au parcurs impreuna lungul drum al vietii, se manifesta
printr-o comuniune spirituala dincolo de vorbe rostite, intre ei fiind suficiente numai "doua-
trei cuvinte" pentru a-si transmite reciproc gandurile si sentimentele.

Ultimele doua strofe introduc un personaj fabulos, Sfanta Vineri ocrotitoarea iubirii, care le
dezvalui faptul ca, odata cu treecerea timpului, dragostea isi pierde din forta exploziva, ca nu
se mai poate exterioriza nici prin flacara, nici prin fum, ca atunci cand erau tineri:

"Pana cand ne va iesi in cale Sfanta Vineri

Sa ne spuna printre altele

Ca nu mai suntem tineri.

Si ca ea n-o sa ne mai dea de-acum

Nici electricitate pentru flacara,

Nici lemne pentru fum."

In concluzie, inspirata din firescul "vietii in doi", poezia "Poveste" defineste cuplul consolidat
al convietuirii, in cadrul caruia totdeauna difera felul de a iubi al fiecaruia: un sentiment mai
exploziv, mai inflacarat, iar celalalt mai asezat, mai domolit.Intelegand in profunzime si
acceptand felul de a fi al celuilalt, se poate parcurge drumul vietii("o bucata de pamant", "o
bucata de cer", "o bucata de luna") prin dorintele, bucuriile si conceptiile comune("iarba",
"lac", "copac"), iar divergentele pot fi solutionate printr-un moment de reculegere."
Expresivitatea poeziei se particularizeaza prin viitorul verbelor, sugerand ideea ca dragostea
ar putea fi eterna numai prin perceptia rationala a sentimentilui celuilalt, cuplul putand fi
sudat doar prin acceptarea reciproca a firii iecaruia:"vom mai merge impreuna", "vom rade",
"vom slavi", "vom tine", "ne vom lua dupa umbra mea/[...] dupa primul gand".Certitudinea
iubirii este ilustrata in prima strofa, prin prezentul gnomic al verbelor: "functioneaza",
"scoate", "e" si in penultima, "nu mai suntem tineri".In finalul poeziei, verbele sunt la modul
conjunctiv, sugerand dorinta ca, invingand toate dificultatile, se poate consolida un sentiment
trainic, dar cu totul diferit de cel simtit in tinerete:"sa ne spuna", "n-o sa ne mai dea"/.

Din perspectiva neomodernista, metafora nu mai este un ornament, ci desavarseste insasi

poezia care, in conceptia lui Marin Sorescu, trebuie sa fie "concisam aproape
algebrica".Astfel in "Poveste", sugestia figurilor de stil se remarca prin metafora
"combustibilului"cu care functioneaza sentimentul fiecarui indragostit, fie "cu lemne", fie "cu
electricitate", din care cauza unul scoate "fum", iar celalalt arde cu "flacari curate".Registrul
colocvial se distinge prin expresii care confera creatiei persuasiune si firesc, ancorand iubirea
in realitatea concreta a "vietii de cuplu":"o buna bucata de", "ne vom lua dupa", "ne va iesi in
cale".

Marin Sorescu se individualizeaza prin procedee artistice, inedite, constand in "demontarea

realuluio si incercarea de a recombina, in atelier, emente disparate ale naturii"(Mircea Scarlat)
si in acelasi timp este evident faptul ca fiecare creatie"Stocheaza o lume, constituind piatra de
neinlocuit in ansamblul operei"(Romulus Diaconescu).