Leoaica tanara, iubirea

De Nichita Stanescu

 Poezie postbelica, lirica;

 Arta poetica neomodernista: ineditul aborarii temei, ambiguitatea limbajului poetic,
noutatea metaforelor, innoiri prozodice, limbaj liber si ingambamentul;
 Face parte din volumul “O viziune a sentimentelor” (1964), in care Nihita Stanescu, prin
cuvantul poetic essential, vizualizeaza iubirea ca pe un sentiment, dar si ca pe o stare
estatica a eului poetic.
 Lirismul subiectiv => prezenta eului liric prin marcile lexico-gramaticale de pers. I ale
verbului “mi-am dus” si a pron. mi-, m-, ma, meu.
 Poezia este o capodopera a liricii erotice romanesti, indivizualizandu-se prin: transparenta
imaginilor, proiectia cosmica, simetria compozitiei. Este, de asemenea, o arta poetica.

Structura textului poetic

 Poezia este structurata in 3 secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe (I – 6 versuri,
II – 8 versuri, III – 10 versuri).
I – intalnirea neasteptata cu iubirea;
II – descrie transformarea lumii ca efectal iubirii;
III – constatarea metamorfozei finite ca urmare a intalnirii cu iubirea si proiectia la
eternitate a sentimentului.
 Tema => consecintele pe care iubirea intense, navalind ca un animal de prada in spatial
sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele
totodata.
 Simetria se realizeaza prin cele 2 imagini ale iubirii: leoaica, plasate la inceputul si la
sfarsitul poeziei: “leoaica tanara”, “leoaica aramie”.
 Poezia => este o confesiune lirica, dar si o arta poetica erotica, in care eul liric este
puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment, iubirea.
 Motivul central al textului, care prin repetare devine leitmotiv este cel al leoaicei =>
simbol pentru iubirea cu pasiune si fascinare coplesitoare.
 Titlul => metafora ce sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazuta sub
forma unui animal de prada agresiv, “leoaica tanara”, explicitata chiar de poet prin
apozitia “iubirea”.
 Prima strofa => vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice
violente, care sare “in fata” eului liric, avand efecte devoaratoare asupra identitatii
sinelui, infigandu-si “coltii albi…in fata” si muscandu-l “de fata”.
 Pronumele la pers. I mi, ma, m- potenteaza cofesiunea eului poetic, el era constient de
eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l “pandise-n incordare/ mai demult”,
 dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba atat forta devastatoare: “mi-a
sarit in fata”, “coltii albi mi i-a infipt in fata”, “m-a muscat…de fata”.
 Ca element de recurenta, reliterarea cuvantului “fata” =>leitmotiv prin care se reliefeaza
pierderea integritatii psihice, mutilarea sufletului atasat de agresivul sentiment.
 Strofa a doua => acceptarea efectului psihologic al acestei neasteptate intalniri cu o
emotie noua, necunoscuta, iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie
omnipotenta, extensa asupra intregului Univers: “si deodata-n jurul meu, natura”.
 Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legileei propria, intr-un joc
al cercurilor concentrice , ca simbol al perfectiunii: “se facu un arc de-a dura/ cand mai
larg cand mai aproape/ Ca o stranger de ape”.
 Eul liric se simte in acest nou Univers u adevarat “centrum mundi”, care poate reorganiza
totul in jurul sau, dupa alte perceptii.
 Privirea, ca si auzul, se inalta “tocmai langa ciorcarlii”,sugerand faptul ca aparitia iubirii
este o manifestare superioara a bucuriei supreme, perceputa cu toate simturile, mai ales
ca se spune ca ciorcarlia este pasarea care zboara cel mai sus si are un viers cu totul
aparte.
 Eul liric este dominat de noul sentiment neasteptat, care-l copleseste.
 “Curcubeu taiat in doua”=> curcubeul, simbol al unei fericiri neasteptate, poate semnifica
un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea sau poate fi un adevarat arc de triumpf, de
izbanda cereasca.
 Strofa a treia => revine la momentul initial “leoaica aramie/ cu miscarile viclene” =>
metafora iubirii agresive, devoratoare pentru eul liric.
 Poetul nu se mai recunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de “atacul” surprinzator al
iubirii;
 Eul liric indentifica sentimental, nu mai este o “leoaica tanara” oarecare, ci “aramie”.
 Stie ca iubirea este perfida, are “miscari viclene”, dar fericirea traita acum vine dupa o
perioada ferma (monotona) a vietii, “un desert”, care capata brusc “stralucire”.
 Iubirea, ca forma a spiritului, invinge timpul, dand energie si profunzime vietii “inc-o
vreme/ si-nca-o vreme…” sau poate, temator, eul liric este nesigur, nu poate sti cat timp
iuborea il va ferici.

Limbajul si expresivitatea textului poetic

 Perspectiva neomodernista a discursului liric este data de sugestia create de metafora

“leoaica” => imaginea iubirii, sentiment puternic, agresiv, avand repercusiunidecisive
asupra sensibilitatii eului liric.
 Ca element de recurenta => substantivul fata => leitmotiv ideatic al poeziei, reflectand
starea sufleteasca a eului liric.
 Ambiguitatea stilistica reiese si din ultima strofa, concretizata pri elem. fetei:
“spranceana”, “tampla”, “barbie” => bulversarea oricarui indragostit, care nu mai percepe
lumea la fel.
 Epitetele cromatice: “coltii albi”, “leoaica aramie”; epitetele metaforice: “leoaica tanara”,
“miscarile viclene” => arata intensitatea sentimentului, forta lui devastatoare.
 Repetitia “inc=o vreme/ si-nca-o vreme…” => proiecteaza iubirea intr-un viitor nedefinit
si incert.
 Punctele de suspensie […] din finalul poeziei => stare de nesiguranta a indragostitului
care stie ca acest setiment este viclean su perisabil.
 Expresivitatea neomodernista => data de oralitatea stilului, realizata prin cuvinte si
expresii din limbajul colocvial: “ma pandise”, “i-a infipt”, “de-a dura”, “tasni”, “alene”.