Leoaică tânără, iubirea

Nichita Stănescu
I. Definiția neomodernismului :
este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator postbelic
caracterizat prin redarea temelor grave într-o manieră ludică , de joc ce
ascunde însă tragic.

OBS! Literatura neomodernism este definită prin revenirea la lirismul poeziei

moderniste , din perioada interbelică la care se adaugă intelectualismul, lirismul
abstract, cultivarea marilor teme existențiale, ambiguitatea limbajului și un
puternic metaforism.

OBS! Nichita Stănescu este scriitorul care se depășește continuu cu fiecare din
volumele „Sensul iubirii”, „Necuvintele”, „ În dulcele stil clasic”, „Noduri și semne”.

II. Volumul „O viziune a sentimentelor”:

Al doilea volum de poezii apărut în 1964 „ O viziune a sentimentelor” așază
în centrul său iubirea ca sentiment capabil să nască și să întrețină întreaga
ființă.

OBS! „Viziune” înseamnă aici „vedere”. „ A vedea” desfășurarea spațială a

sentimentelor umane este ambiția poetului. El nu mai simte, ci vede sentimentele ; e
un mod de a transfigura poezia în sentiment, nu de a-l poetiza pe acesta.

III. Confesiune/Artă poetică

OBS! Poezia „Leoaică tânără, iubirea” :
face parte din volumul „ O viziune a sentimentelor”
în care poetul surprinde iubirea ca sentiment
fiindcă în egală măsură o confesiune și o artă poetică.
OBS! Discursul liric aparține neomodernismului prin ineditul abordării temei fiind
caracterizat de:
ambiguitatea limbajului poetului
de insolitul imaginilor artistice
de noutatea metaforelor
și de înnoirile prozodice.

Obs! Poezia este o confesiune a lui Nichita Stănescu, o artă poetică erotică în care
eul liric este puternic marcat de intensitatea și forța celui mai uman sentiment
„iubirea”.

IV. Tema poeziei

este iubirea ,iar poetul dezvăluie intensitatea acestui sentiment
care reprezintă o forță creatoare care reordonează universul,
tinzând spre perfecțiune și care schimbă raportul dintre eului
poetic cu lumea existențială și cu sinele.

Obs! Textul poetic reprezintă în creația lui Nichita Stănescu prima fază a iubirii ,
cea a descoperirii sentimentului, iar apariția bruscă , pătrunderea ei violentă în
existența umană transformă definitiv percepția bărbatului îndrăgostit asupra
lumii și asupra sa.

V. Viziunea despre lume

este una inedită asupra sentimentului de iubire concretizat în
imaginea leoaicei.

Obs! Situat în centrul lumii sale, eul trăiește plenar (în totalitate) iubirea sub
semnul certitudinii. Iubirea reprezintă ,prin urmare ,în viziunea sa lirică o stare de
vibrație continuă ,o cale spre revelație.
VI. Motivul central
al textului care prin repetare devine laitmotiv este cel al „leoaicei”-
simbol pentru iubirea- pasiune, dar și ca fascinație copleșitoare.

OBS! La acesta se adaugă și alte motive literare:

ale cercului
al zborului
al înaltului
al curcubeului
al reîntregirii cuplului.

VII. Titlul
reluat în incipit este o metaforă revelatorie care sugerează imaginea iubirii
văzute ca un animal de pradă, agresiv.

OBS! Prin titlu, alcătuit dintr-o opoziție dezvoltată, se definește sentimentul de

iubire prin raportare la o „leoaică tânără” sugerându -se sensurile latente ale
sentimentului :forță și senzualitate.

VIII. Lirismul subiectiv

se evidențiază prin prezența mărcilor lexico-gramaticale specifice eului
liric, respectiv formele verbale și pronominale la persoanei întâi „mi -am dus
”, „mă” la care se adaugă adjectivul pronominal posesiv „meu”.

IX. Structural, textul poetic

prezintă cele trei secvențe poetice corespunzătoare celor 3 strofe:

a) nașterea sentimentelor de iubire

b) transformarea iubirii ca efect al întâlnirii eului cu iubirea

c) conștientizarea transformărilor produse asupra propriei ființe ca urmare a

întâlnirii cu „leoaica tânără”
X. Incipitul
evidențiază imaginea leoaicei - iubire caracterizată prin agresivitate și
forță epitetele „tânără” și apoi „arămie” individualizează sentimentul prin
scoaterea lui de sub influența timpului.

OBS! Iubirea , asemenea felinei ( leu- leoaică) este un sentiment necruțător,

feroce care atacă și provocat , și nu ,în toate condițiile prin surprindere.

XI. (Analiza stilistică ) Metafora „leoaică tânără” devine:

simbolul puterii suverane a iubirii,
simbolul bucurii de a trăi, al aspirații puternice ,
desfășurate pe verticală apropiată tipului apoliniac.

Sentimentul iubirii există latent în orice ființă și tânjește spre lumină, spre
soare, spre înalt prin surprindere.

A) Prima secvență poetică :

dezvăluie imaginea metaforică a întâlnirii bruște a ființei cu dragostea.

Ivirea sentimentului iubirii este observată în gradarea ei, cadru cu cadru, ca
într-un film :
 gestația îndelungată ,așteptarea „Mă pândise-n încordarea/ mai
demult ” ,
 nașterea sentimentului, izbucnirea pasională „Mi-a sărit în față” ,
 instalarea definitivă a sentimentului „Colț alb mi i-a înfipt în față/m
-a mușcat leoaica azi de față.”
Nașterea acestei sentiment sperie ,tulbură ,surprinde. Sentimentul atacă
direct în față fără a da vreo șansă de scăpare, asemenea leului care pe cât
de puternic , pe atât de rapid în mișcări este.
Ca element de recurență repetiția elementului „față” care devine laitmotiv
reliefează pierderea integrității psihice , mutilarea evidentă a sufletului
atacat de agresivul sentiment.

B) Cea de-a doua secvență poetică:

 surprinde o schimbare radicală a ordinii firești, a lucrurilor din jur, o
lume nouă așa cum îi transpune în aceste momente îndrăgostitului o
adevărată

OBS! Astfel, schimbările interioare suferite sub imperiul iubirii sunt exprimate
prin desfășurări cosmice exterioare. Sentimentul iubirii este simțit ca o energie
ordonatoare.

OBS! Cercul este:

simbolul fundamental al perfecțiunii, al purității
un simbol cosmic ,
este semnul absolutului etern „natura/ Se făcu un cerc de -a dura”.
OBS! Natura :

suferă schimbări surprinzătoare -> autorul introduce elemente de joc ce

amintesc de limbajul arghezian , „de -a dura” sugerând o mișcare continuă
prin rostogolirea pe care o asociază metaforei și comparației „când mai
larg, când mai aproape/ ca o strângere de ape”.

OBS! Astfel, este exprimată concepția poetului despre mișcarea din univers
-> aceasta este imaginată ca o strângere în cerc asemenea unei hore prin
repetarea sintagmei „când mai” și a termenilor antonimici „larg”- „strâmt”
„aproape”- „departe”.

!!!!!! Această comparație vizează tot zonele purității conform lui Jean
Chevalier„ apa este simbol al vieții spirituale”,„ în preajma punctelor unde se
găsește apa începe dragostea”.

ATENȚIE! Următoarele versuri conțin motivul înaltului ,al zborului ,zbor posibil
pentru moment prin iubire . Țâșnirea în sus exprimă setea de absolut ,dorința
împlinirii eului prin înălțare în timp ce metafora „ curcubeu tăiată în două” poate
trimite și la motivul reîntregirii cuplului celE două jumătăți refăcând acel etern
unu universal.

NB! Versul întărește tendința spre zonele de puritate și armonie; această aspirație
absoarbe total ființa umană, iubirea înalță sufletul, dându-i eternitate.

geneză.
OBS! Două simțuri diferite „văzul”- „privirea” și auzul se contopesc în armonia
începuturilor în spațiul pur, spațiu al ciocârliei, pasăre solară ,spațiul al iubirii în
care nu mai sunt percepute diferențele ,contrastele .

C) Ultima secvență evidențiază:

imaginea eului metamorfozat după trăirea iubirii, transformare ce este

iremediabilă .

1) Poetul devine vibrație, se dematerializează sub impresia puternică a

sentimentului .

2) Pare să fii suferit„ o anestezie totală” (Marin Sorescu) sau să fi trecut într-
o altă dimensiune, idee susținută de enumerația „mi -am dus mâna la sprânceană /
la tâmplă și la bărbie/ dar mâna nu le mai știe”.

3) Nimic nu mai poate fi controlat, totul devine sentiment, sub acțiunea

sentimentelor omul devine un altul

4) Dematerializat, poetul s- a identificat:

 cu „leoaica arămie”,
 cu iubirea eternă,
 cu idealul precum se identifică culoarea leului cu solul savanei.

5) Starea de alunecare, de plutire, de visare exprimă fericirea deplină

provenită din iubire.

6) Însă, ca orice ideal și acesta este amăgitor, de neatins supunând omul

încercărilor cu „mișcări viclene” pentru a proba statornicia.

7) Repetiția finală „ încă-o vreme și- ncă- o vreme...” urmată de punctele de

suspensie exprimă eternitatea sentimentului de iubire, permanența lui întru tot și
în toate.

XII. Relația de simetrie se realizează:

prin cele două imagini ale „iubirii leoaice” de la începutul și de la sfârșitul
textului poetic . Metaforele „leoaică tânără” și „ leoaică arămie ” se
 corelează cu cele două percepții diferite ale eului asupra lumii ce sugerează
faptul că transformări de produse de iubire sunt ireversibile

XIII. Nivelul prozodic se evidențiază :

prin trăsăturile neomodernismului prin folosirea versului liber și a tehnicii
ingambamentului .
Poezia este o confesiune despre iubire făcută din versurile inegale și o rimă
și un ritm ce sugerează fie spontaneitatea (strofa 1), fie curgerea domoală,
nesfârșită, plutirea ca în vis ( următoarele strofe)

XIV. Din punctul meu de vedere ,textul poetic:

poate fi considerat unim al iubirii, o meditație asupra iubirii .
Mai mult, în versurile se constituie într-o lecție de inițiere în iubire ,acest
sentiment purifică, înalță ,transformă, învârtește flori și stele ca la Dante.
Erosul nu mai este uniform, ci „sensul iubirii” filtrat, sentiment investigat
din dorința de a cunoaște„ pe cine cu sine” asumat în modul lucid chiar în
timpul trăirii lui
Iubirea feroce precum leoaica stăpânește și devorează trupul, materia și
eliberează spiritul , sufletul.

XV. (Concluzia) Astfel o viziune sentimentelor:

poate fi citită astfel „omul ca o întrebare, iubirea ca răspuns” dar și
„dragoste ca întrebare și omul ca răspuns”. Așadar, sentimentul iubirii are
influența asupra eului poetic , el este esența tuturor lucrurilor ,
viața ,creația.