Leoaica tanara iubirea

de Nichita Stanescu

1. Incadrare

Neomodernismul este o orientare din anii 60'-70' care ilustrează redescoperirea sensibilității
creatoare, a emoției estetice şi a înnoirilor la nivelul limbajului poetic. Opera lui Nichita Stănescu se
încadrează în neomodernism prin ineditul abordării temei, prin natura metaforelor şi imaginilor
artistice create și prinmodalitatea specifică de organizare a elementelor prozodice. De altfel, universul
poetic stănescian se bazează, așa cum afirmă Nicolae Manolescu, pe "o metafizică a concretului și o
fizică a emoțiilor", mai precis pe dematerializarea concretului și materializarea abstractului.

Nichita Stănescu este un scriitor postbelic a cărui operă se încadrează în neomodernism. Poezia
"Leoaică tânără, iubirea" apare în cel de al doilea volum al autorului "O viziune a sentimentelor"
publicat în 1964, volum ce surprinde iubirea ca sentiment extatic, o forţă cosmică ce guvernează
întreg universul poetic. În acest sens, viziunea asupra lumii a lui Nichita Stănescu este în strânsă
legătură cu viziunea acestuia asupra iubirii.

2. Tema, titlu si din astea

Tema poeziei este iubirea, iar poetul dezvăluie intensitatea acestui sentiment, care reprezintă o
forta creatoare ce reordonează universul, tinzând spre perfectiune si care schimbă raportul eului
poetic cu lumea exterioară si cu sine. Aparitia bruscă, intruziunea ei violentă în existenta umană
transformă definitiv perceptia bărbatului îndrăgostit asupra lumii. Motivele specifice sunt leoaica, ce
devine laitmotivul poeziei, cercul, curcubeul, desertul, ciocârliile.

Titlul este o metaforă şi reflectă procedeul poetic specific lui Nichita Stănescu, acela al materializării
abstractului. Astfel, iubirea este văzută metaforic în ipostaza unei leoaice tinere, metafora fiind
susținută de apoziția „iubirea”. Metafora „Leoaică tânără” trimite cu gândul la puritatea acestui
sentiment etern, mereu tânăr, la vitalitatea și forța conferite de tinerețe.

Perspectiva neomodernistă este definită de ambiguitatea stilistică şi susţinută de elemente precum:

substantivul recurent "față", epitetele cromatice "colții albi", "leoaică arămie", epitetul metaforic
"leoaică tânără", asociat vârstei cuceririlor. Toate acestea dau poeziei o expresivitate aparte şi o
savoare de excepție a limbajului colocvial.

3. Secventele

Prima strofă a poeziei, reia, în primul său vers, metafora prezentă în titlu „Leoaica tânără” căreia îi
este asociat sentimentul de iubire, abstractizarea concretului fiind un procedeu întâlnit în opera lui
Nichita Stănescu, Astfel strofa surprinde momentul instalării şi concretizării existenței sentimentului
de iubire, tabloul creat reliefând o vânătoare ritualică întrucât leoaica pândeşte "mă pândise-
nîncordare/ mai demult" si atacă prada "mi-a sărit în faţă" și "m-a muscat leoaica, azi, de faţă".
Experiența erosului este atemporală, adverbul „azi” actualizează iubirea, aducând-o în prezentul
imediat. Întâlnirea se petrece spontan și valorifică în manieră neomodernistă mitul zburătorului,
iubirea fiind percepută de către eul poetic ca sentiment extatic. Însă, în ciuda spontaneității cu care
apare, sentimentul există în sufletul eului poetic în stare latentă, iar totodată se remarcă caracterul
viclean al iubirii şi imposibilitatea sustragerii. Structura „colți albi” creează o imagine oximoronică ce
sugerează pe de o parte brutalitatea şi agresivitatea "colţii"iubirii, cât şi puritatea acesteia prin
sugestia albului și surprinde instalarea iubirii cacertitudine. Reiterarea cuvântului "față" în ultimul vers
reliefează efectele devastatoare ale iubirii ce vor ajunge să producă schimbări la nivelul percepției
eului poetic în raport cu natura cât şi cu sinele.

În cea de-a doua strofă este reliefată transformarea bruscă a naturii prin adverbul "deodată" din
versul "Şi deodată-n jurul meu, natura" şi se conturează sugestia reorganizării lumii prin intermediul
iubirii. Cercul are semnificație dublă, pe deoparte simbol al perfecțiunii, creează o imagine
cosmogonică în raport cu elementul acvatic "se făcu un cerc/[...]/ Ca o strângere de ape", fiind o
sugestie a unei noi geneze, pe dealtă parte trimite la forma unui inel în spiritul ideii de consacrare a
iubirii . Astfel, iubirea este o forță cosmică capabilă de a transforma percepția omului asupra naturii şi
a lumii, noul univers creat fiind subordonat legilor iubirii. Expresia "Şi privirea-n sus țâşni" sugerează
faptul că ființa poetică se proiectează prin intermediul simțurilor în înalt prin transcendere în planul
ascensional. În ultimele două versuri este surprinsă noua lume în care se proiectează ființa, conturată
după principiul armoniei absolute, astfel „curcubeul”este asociat armoniei coloristice, simbolizează un
moment de grație al naturii în urma unei stări neplăcute, în text sugerează extazul erotic, iar auzul
asociat ciocârliei subliniază perfecțiunea muzicală, metamorfoza lumii fiind reliefată de prezenţa
verbelor la perfect simplu.

Ultima secvență poetică surprinde conştientizarea schimbării definitive a fiinţei guvernată de

sentimentul iubirii, schimbarea ireversibilă fiind conturată de prezența verbelor la perfect compus. În
primele două versuri ale secvenței "Mi-am dus mâna la sprânceanǎ/la tâmplă şi la bărbie", eul poetic
observă schimbări la nivelul percepției propriului eu, mâna, tâmpla şi bărbia constituind motive ale
cunoaşterii prin văz, ale contemplației şi cunoaşterii prin intermediul logosului. Repetarea conjuncției
"şi" are rolul de a descrie succesiunea momentelor unei vieți încărcate de iubire, în care sentimentele
dominante sunt fericirea şi împlinirea: "şi alunecă-n neştire/pe-un deşert în strălucire". Metafora
"deşert în strălucire" subliniază noua lume creată sub influența iubirii şi imposibilitatea evadării din
această lume, strălucirea sugerând perspectiva mitică. În finalul poeziei este surprinsă evoluţia în timp
a sentimentului de iubire şi capacitatea iubirii de a subordona ființa prin epitetul metaforic "leoaică
arămie", iar în versul "cu mişcărileviclene", viclenia surprinde faptul că iubirea este o forță cu rolul de
a transforma ființa, sentimentul fiind eternizat "încă o vreme/ și-ncă o vreme". Imaginile poeticese
individualizează prin transparenţă, dinamism şi sugestie semnificativă pentru „obiectul" iubire,
întreaga poezie concentrându-se într-o unică metaforă.

4. Elemente de structura

Poezia "Leoaică tânără, iubirea" de Nichita Stănescu este un exemplu vibrant de lirism subiectiv.
Acest tip de lirism se reflectă în modul direct și profund personal prin care eul liric își exprimă
sentimentele și trăirile interioare. De exemplu, folosirea persoanei întâi ("mi-ai sărit în faţă", "m-a
muşcat leoaica") subliniază caracterul personal și intim al exprimării. Imaginile puternice și originale,
cum ar fi "colţii albi mi i-a înfipt în faţă" și "curcubeu tăiat în două", ilustrează intensitatea experienței
emoționale și perceptuale a eului liric. Metafora leoaicei ca personificare a iubirii evidențiază o
experiență interioară complexă și unică, tipică lirismului subiectiv.

Din punct de vedere compozițional, poezia "Leoaică tânără, iubirea" de Nichita Stănescu este
structurată în trei strofe inegale ce corespund celor trei secvențe lirice. De asemenea, poezia se
remarcă prin structura sa fluidă și prin utilizarea imaginilor puternice și originale. Poezia nu urmează o
schemă metrică sau rimă tradițională, reflectând libertatea și spontaneitatea trăirilor eului liric.
Imaginile vizuale, cum ar fi "leoaica arămie" și "curcubeu tăiat în două", sunt folosite pentru a crea o
atmosferă onirică și pentru a transmite intensitatea emoțională. Această abordare compozițională
contribuie la efectul de surpriză și de noutate, caracteristic poeziei lui Stănescu.
 Simetria compozițională este asigurată de metafora leoaicei care este centrală și profundă.
Această metaforă transformă iubirea într-o fiară sălbatică, plină de forță și neașteptată, sugerând
natura prădătoare și imprevizibilă a sentimentului. Expresii precum "mi-ai sărit în față" și "colții albi
mi i-a înfipt în față" ilustrează intensitatea și impactul iubirii, ca și cum ar fi un atac fizic direct. Prin
această metaforă, Stănescu reușește să transmită o experiență a iubirii care este atât de puternică și
copleșitoare, cât și periculoasă și transformațională. Aceasta, în incipitul poeziei, este însoțită de
epitetul "tânără" ce sugerează un sentiment juvenil, neexperimentat, iar, în finalul poeziei, leoaica
este însoţită de epitetul "arămie" ca sugestie a evoluţiei în timp a sentimentului.

În concluzie, poezia "Leoaică tânără, iubirea" de Nichita Stănescu reprezintă o explorare profundă
și originală a naturii iubirii, transpusă prin metafora puternică a leoaicei. Această metaforă conferă
iubirii caracteristici de forță sălbatică și imprevizibilitate, reflectând impactul profund și spontan pe
care iubirea îl are asupra ființei umane. Stănescu îmbină în mod remarcabil limbajul poetic cu emoția
pură, transformând experiența iubirii într-o manifestare aproape tangibilă, ce rămâne întipărită în
conștiința cititorului. Poezia devine astfel nu doar o exprimare a sentimentului, ci și o meditație
asupra naturii umane și a modului în care iubirea ne definește și ne transformă.